ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Importul de energie electrică a crescut în 2024, în principal pe fondul mentenanţei unor unităţi de producţie (secretar de stat)

10 Decembrie 2024   |   Agerpres

Secretarul de stat şi-a exprimat speranţa că toate capacităţile care sunt în implementare, în construcţie, în acest moment, fie că este vorba despre producători independenţi sau prosumatori industriali, se vor vedea în piaţă, începând de anul viitor.

 
 
Importul de energiei electrică a României a crescut cu 60% în acest an faţă de anul anterior, în principal pe fondul activităţilor de mentenanţă a unor unităţi de producţie, cum este capacitatea de la Cernavodă, a declarat, miercuri, secretarul de stat în Ministerul Energiei, Dan Drăgan, la un eveniment de specialitate.

El a fost întrebat care este motivul creşterii importurilor de energie electrică în 2024 cu 60% şi al scăderii producţiei cu 11%.

"Dacă ne uităm la total volum anual, importul a crescut în principal pe fondul activităţii de mentenanţă a unităţilor de producţie - şi aici ne referim la capacităţi semnificative, cum este capacitatea de la Cernavodă. Pe de altă parte, trebuie să luăm în calcul volumele foarte reduse de apă care au fost disponibile în această perioadă - şi ne referim în special la capacităţile de producţie de la Porţile de Fier. Totodată, trebuie să avem în vedere şi producţia mai mică a capacităţilor care folosesc combustibili fosili solizi, aceasta fiind determinată de necesitatea unor lucrări de mentenanţă la echipamente. De asemenea, trebuie să avem în vedere şi aspectul că pieţele sunt interconectate şi, în momentul în care un preţ într-o piaţă alăturată este mai mic, tendinţa este ca energia din piaţa în care preţul este mai mic să meargă către echilibrare în altă piaţă", a menţionat Dan Drăgan, la Future Energy Europe Summit, ediţia a IV-a, organizat de Club Antreprenor şi Ziarul Pozitiv.


Secretarul de stat şi-a exprimat speranţa că toate capacităţile care sunt în implementare, în construcţie, în acest moment, fie că este vorba despre producători independenţi sau prosumatori industriali, se vor vedea în piaţă, începând de anul viitor.

Totodată, el a fost întrebat de jurnalişti dacă există riscul unor pene generalizate, presiune pe sistem, din cauza importurilor foarte mari, aşa cum se menţionează într-un proiect al Ministerului Energiei cu privire la centrala de la Mintia.

"Din punct de vedere al furnizării, al securităţii în furnizare către consumatorii finali, indiferent că sunt casnici sau industriali, nu există un risc în acest moment. Nu există acest risc pentru că România este interconectată cu celelalte ţări şi, dacă urmărim site-ul Transelectrica, observăm că există o balanţă, momente în care România este un net exportator, datorită producţiei eoliene sau producţiei fotovoltaice. Există momente în care România este un net importator. Este normal ca, într-o activitate economică, să existe acest flux bidirecţional. (...) Nu există un risc în acest moment de întrerupere a energiei electrice şi de gaze către consumatori. Acest risc nu a existat nici în momentul în care a început invazia rusă în Ucraina. Acest lucru este foarte bine monitorizat şi manageriat în România, inclusiv cu colegii de la Transelectrica, de la Dispeceratul Energetic Naţional - şi nu există în acest moment vreun risc de o asemenea natură", a explicat secretarul de stat.

În opinia sa, reprezentanţii Ministerului Energiei au făcut referire la acest risc deoarece se lucrează la diferite scenarii şi posibilităţi, ca în orice activitate economică.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 108 / 9184
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Promovări la Voicu & Asociații | Roxana Neguțu devine Senior Partner, noi poziții ocupate în cadrul Firmei
Filip & Company asistă eMAG şi HeyBlu în achiziția a 100% din acțiunile Orange Money IFN SA. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Academia Română, reprezentată de Popescu & Asociații, obține o victorie semnificativă într-un proiect complex de retrocedare | Echipa coordonată de Octavian POPESCU (Managing Partner), Andreea MIHALACHE (Partner) și Ana Maria BULEA-CIURARU (Associate) stabilește un precedent important în protejarea bunurilor de importanță națională
O nouă echipă de coordonare la Filip & Company | Cristina Filip și Alexandru Bîrsan, co-Managing Partners, au un mandat de 4 ani. Mai mulți parteneri devin manageri sau co-manageri ai departamentelor firmei
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Intervenția instanței în arbitraj (Powered by ZRVP)
Mușat & Asociații promovează șapte avocați în ariile fuziuni și achiziții, litigii și arbitraj, drept bancar și financiar, piețe de capital și achiziții publice
RTPR, alături de Integral Capital Group la investiția în Embryos. Echipa de proiect, coordonată de Costin Tărăcilă (Managing Partner) și Marina Fechetă-Giurgică (Senior Associate)
CMS asistă grupul M Core cu privire la achiziția portofoliului de centre comerciale (Strip Malls) din România de la MAS Plc. Roxana Frățilă (partener) și Mircea Moraru (senior counsel), au coordonat avocații care au acoperit aspectele tranzacționale, iar Ana Radnev (partner) și Alina Tihan (senior counsel) au condus echipa de drept bancar
Promovări la Schoenherr: Monica Cojocaru devine partner în structura internațională a grupului, alți trei avocați fac un pas înainte în carieră | Sebastian Guțiu, managing partner: ”Aceste promovări vin să confirme valoarea pe care o atribuim contribuției efective a colegelor noastre la dezvoltarea ariilor de practică din care fac parte – corporate m&a, energy, banking & finance, labour & employment – și a relației cu clienții firmei”
Clifford Chance Badea și-a extins echipa cu 15 avocați în 2024, după cel mai accelerat ritm de creștere și recrutare din ultimii ani | Daniel Badea, Managing Partner: ”Am avut colegi care au lucrat în birourile internaționale ale Clifford Chance, dar și în locuri precum Stockholm sau Zurich, pe proiecte transfrontaliere de o complexitate foarte mare, acoperind aproape toate continentele”
BACIU PARTNERS, numită ”Gold Stars of Romanian IP” de World Trademark Review în clasamentele WTR 1000 2025. Patru membri ai echipei, desemnați profesioniști de top în clasamentul individual
Cum a evoluat anul trecut Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement, butic de litigii evidențiat de ghidurile juridice internaționale, și care au fost proiectele care au antrenat un număr considerabil de analize juridice | Ioana Gelepu, fondator: ”Sunt mulțumită că am reușit să mă implic în toate detaliile proiectelor pe care le gestionăm, suficient de variate cât să satisfacă setea mea neobosita de nou”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...