Costache (MIPE): În zona Componentei 6 de energie din PNRR sunt câteva întâzieri
18 Mai 2023
AgerpresPotrivit acestuia, în capitolul REPowerEU vom avea o serie de investiţii importante în zona producţiei de energie regenerabilă.
În zona Componentei 6 de energie din PNRR, coordonată de Ministerul Energiei, sunt câteva întârzieri, cea mai importantă fiind stadiul apelului privind producţia de energie regenerabilă din surse solare şi eoliene, a afirmat joi Cătălin Costache, director general al Direcţiei Generale de Management Mecanism de Recuperare şi Rezilienţă din Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).
"În zona Componentei 6 de energie din PNRR sunt câteva mici întârzieri, nu sunt chiar mici, dar cea mai importantă întârziere de interes la momentul acesta este stadiul apelului privind producţia de energie regenerabilă din surse solare şi eoliene. Avem o întârziere cauzată de faptul că Ministerul Energiei şi-a direcţionat capacitatea, în primul rând, pentru a finaliza apelurile din zona de producţie de hidrogen verde şi de cogenerare, înainte să se poată concentra în totalitate pe apelul acesta, apel care a avut un succes destul de mare, în sensul că a fost suprasubscris de trei-patru ori", a subliniat Cătălin Costache, la cea de-a IV-a ediţie a Romanian Solar Summit 2023.
"În zona Componentei 6 de energie din PNRR sunt câteva mici întârzieri, nu sunt chiar mici, dar cea mai importantă întârziere de interes la momentul acesta este stadiul apelului privind producţia de energie regenerabilă din surse solare şi eoliene. Avem o întârziere cauzată de faptul că Ministerul Energiei şi-a direcţionat capacitatea, în primul rând, pentru a finaliza apelurile din zona de producţie de hidrogen verde şi de cogenerare, înainte să se poată concentra în totalitate pe apelul acesta, apel care a avut un succes destul de mare, în sensul că a fost suprasubscris de trei-patru ori", a subliniat Cătălin Costache, la cea de-a IV-a ediţie a Romanian Solar Summit 2023.
În ceea ce priveşte stadiul, el a subliniat că s-a intrat în etapa de contractare.
"Înţeleg că primele 80 de proiecte sunt deja în faza de precontractare. Deci, din punctul ăsta de vedere, în sfârşit se întâmplă ceva. Într-adevăr, s-a realizat o întârziere şi ce încercăm noi să facem, în primul rând să-i sprijinim pe colegii de la Ministerul Energiei să suplimenteze intervalul de timp necesar implementării acestor investiţii cu încă 12 luni", a menţionat Costache.
Potrivit acestuia, în capitolul REPowerEU vom avea o serie de investiţii importante în zona producţiei de energie regenerabilă.
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 1742 / 9043 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Andreea Zvâc, proaspăt promovată Partner în cadrul firmei Wolf Theiss, despre mediul în care s-a împlinit profesional, implicare și valori: “În avocatură ai posibilitatea de a fi creativ și nu te plictisești niciodată. Pentru o evoluție sustenabilă și coerentă a unui avocat, munca și pasiunea ar trebui să fie pe primul loc”
(VIDEO) INTERVIURI ESENȚIALE | Horea Popescu, Managing Partner CMS România: ”Am avut privilegiul de a fi implicați în câteva dintre tranzacțiile esențiale din economie. Cifrele arată foarte bine, am învățat ce trebuie să facem pentru a merge odată cu curentul, dar și împotriva acestuia, când este cazul”
BeeFast primește o nouă finanțare în valoare de 450.000 USD pentru extinderea internațională și dezvoltare. Avocații Baciu Partners, în tranzacție, cu o echipă coordonată de Corina Roman (Partener)
Managing Partner | Din vorbă în vorbă cu Vasile Băiculescu, unul dintre avocații noii generații și coordonator al firmei Băiculescu & Asociații, despre managementul unei firme de avocatură, strategii de creștere și performanță: ”Planul strategic trebuie să fie aliniat cu valorile și viziunea echipei, astfel încât strategia de dezvoltare să pornească din interiorul firmei și să fie susținută de expertiza externă. De-a lungul timpului, am colaborat frecvent cu experți din diverse domenii pentru a ne asigura că adoptăm cele mai bune practici”
LegiTeam | MITEL & ASOCIAȚII recrutează avocat cu experiență (Real Estate)
LegiTeam: Voicu & Asociații is looking for business lawyers
2024 a fost un an aglomerat pentru Departamentul juridic al Farmexim & Help Net | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of Legal and Compliance Director despre actele normative cu impact în activitatea companiei, modificările legislative așteptate și proiectele interesante în care a fost implicată echipa de avocați interni
GDPR | Echipa Mitel & Asociații a fost implicată în mai multe proiecte complexe, printre cele mai solicitante fiind cele legate de tranzacții de tip M&A, dezvoltarea unor aplicații și implementarea unor soluții de conformitate la scară largă, în industrii cu volume mari de date cu caracter personal. Mădălina Mitel, Partener: ”Anticipăm o creștere semnificativă a cererii pentru servicii de consultanță în domenii emergente precum AI, procese automatizate și date biometrice, pe măsură ce reglementările devin mai stricte și aplicarea normelor devine mai riguroasă”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Iulian Gânju, Head of Legal - Iulius Group: „Mi-a plăcut foarte mult această zonă de ‘in-house’ deoarece presupune o centrare pe respectarea legislației și corectitudine în procesele de business, idee care rezonează foarte mult și cu principiile și valorile la care mă raportez în fiecare zi”
GDPR | Avocații specializați în practica de Data Protection de la Reff & Asociații - Deloitte Legal spun că preocuparea pentru conformare excedează domeniul protecției datelor. Silvia Axinescu, Senior Managing Associate: ”Abordăm fiecare proiect într-o manieră holistică și recunoaștem că protecția datelor, deși foarte importantă, este doar o piesă a puzzle-ului”
GDPR | Respectarea legislației în domeniu pare că este mai degrabă formală, lipsind măsurile concrete capabile să asigure o protecție adecvată volumului foarte mare de date prelucrate, spun avocații D&B David și Baias. Daniel Vinerean, coordonatorul practicii de Protecția Datelor: De cele mai multe ori este mai ieftin sa plătești o amendă de până la 3.000 € decât să stabilești un plan concret, să achiziționezi tehnologie sau să angajezi un consultant capabil să conceapă și să implementeze măsuri adecvate
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...