Codîrlaşu (CFA România): Indicatorul de Încredere Macroeconomică a scăzut la niveluri atinse doar în perioada pandemiei
05 Decembrie 2024
AgerpresAstfel, componenta de anticipaţii a scăzut cu 12,1 puncte, până la valoarea de 23,3 puncte, cea mai redusă începând cu ianuarie 2019. În acelaşi timp, componenta de condiţii curente a scăzut cu 16,4 puncte, până la valoarea de 47,8 puncte.
Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut, în luna noiembrie, cu 13,5 puncte, până la valoarea de 31,4 puncte, pe fondul incertitudinii politice extrem de ridicate, acesta fiind cel mai mic nivel înregistrat din iulie 2020 până în prezent.
Potrivit datelor CFA România, această situaţie a avut drept cauză scăderea puternică a ambelor componente ale sale. Astfel, componenta de anticipaţii a scăzut cu 12,1 puncte, până la valoarea de 23,3 puncte, cea mai redusă începând cu ianuarie 2019. În acelaşi timp, componenta de condiţii curente a scăzut cu 16,4 puncte, până la valoarea de 47,8 puncte.
"Pe fondul incertitudinii politice extrem de ridicate şi al majorării puternice a aversiunii la risc a investitorilor, indicatorul de încredere a scăzut la niveluri atinse doar în perioada pandemiei Corona", a explicat Adrian Codîrlaşu, preşedintele Asociaţiei CFA România, citat într-un comunicat remis joi AGERPRES.
Potrivit datelor CFA România, această situaţie a avut drept cauză scăderea puternică a ambelor componente ale sale. Astfel, componenta de anticipaţii a scăzut cu 12,1 puncte, până la valoarea de 23,3 puncte, cea mai redusă începând cu ianuarie 2019. În acelaşi timp, componenta de condiţii curente a scăzut cu 16,4 puncte, până la valoarea de 47,8 puncte.
"Pe fondul incertitudinii politice extrem de ridicate şi al majorării puternice a aversiunii la risc a investitorilor, indicatorul de încredere a scăzut la niveluri atinse doar în perioada pandemiei Corona", a explicat Adrian Codîrlaşu, preşedintele Asociaţiei CFA România, citat într-un comunicat remis joi AGERPRES.
Potrivit şondajului realizat lunar de CFA România, rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (decembrie 2025) a crescut comparativ cu exerciţiul anterior şi s-a situat la valoarea medie de 5%. În acelaşi timp, 59% dintre analişti anticipează o majorare a ratei inflaţiei în următoarele 12 luni, iar 27% o stagnare.
În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, peste 77% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, iar restul o stagnare. Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0310 lei pentru un euro, în timp ce, pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0831 lei pentru un euro.
Pentru anul 2025, analiştii CFA România anticipează o creştere economică la valoarea medie de 1,3%, în scădere faţă de 1,6% la finalul acestui an. Deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul viitor s-a majorat la valoarea medie a anticipaţiilor de 7,2% din PIB, fiind în scădere faţă de un nivel prognozat de 7,8% la sfârşitul lui 2024, iar datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 58% în următoarele 12 luni.
Referitor la evoluţia preţurilor la proprietăţile rezidenţiale în oraşe, 50% dintre participanţi anticipează o stagnare în următoarele 12 luni, în timp ce 32% anticipează o scădere. De asemenea, 68% dintre participanţi consideră că preţurile actuale sunt supra-evaluate, iar 27% că sunt corect evaluate.
Participanţii la sondaj au fost întrebaţi care sunt principalele riscuri la care este supusă economia României în anul următor. Conform răspunsurilor, în top 5 riscuri pentru anul viitor, trei sunt economice, iar două nu sunt din sfera economică.
Astfel, principalul risc pentru pentru anul viitor este reprezentat de modificări în politica fiscală, urmat de riscul de intrare în recesiune a economiei româneşti. Pe locul trei se situează un risc non-economic - riscul de dezinformare. Următoarele două sunt sustenabilitatea datoriei publice şi riscul de conflicte armate între state.
Sondajul este realizat lunar de Asociaţia CFA România, de peste 13 ani, şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. Sondajul este realizat în ultima săptămâna a fiecărei luni iar participanţii sunt membri ai Asociaţiei CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenului CFA.
Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) şi este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la condiţiile curente - referitoare la mediul de afaceri şi piaţă muncii; anticipaţiile pentru un orizont de timp de un an pentru - mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie.
Pe lângă întrebările necesare pentru calculul Indicatorului de Încredere Macroeconomică, sondajul evaluează şi anticipaţiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflaţiei, ratele de dobânda, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET şi condiţiile macroeconomice globale.
Asociaţia CFA România este organizaţia profesioniştilor în investiţii din România, deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrată de CFA Institute (USA).
În prezent, Asociaţia CFA România are peste 250 de membri, deţinători ai titlului de Chartered Financial Analyst.
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 87 / 9155 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Abuzul de Drept în arbitraj (Powered by ZRVP)
Cum a evoluat anul trecut Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement, butic de litigii evidențiat de ghidurile juridice internaționale, și care au fost proiectele care au antrenat un număr considerabil de analize juridice | Ioana Gelepu, fondator: ”Sunt mulțumită că am reușit să mă implic în toate detaliile proiectelor pe care le gestionăm, suficient de variate cât să satisfacă setea mea neobosita de nou”
Meet the Professionals | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director - Bergenbier SA, avocat ”antrenat” în multinaționale și cu o bogată experiență dobândită în gestionarea unor tranzacții de referință pe piața locală: ”Oamenii pe care i-am întâlnit au făcut diferența și au contribuit la dezvoltarea și la evoluția mea, atât colegi din business, din interiorul echipelor din care am făcut parte, cât și liderii care mi-au servit drept model”
Cum poți dezvolta o carieră internațională cu programul Erasmus+ | Povestea lui Constantin Roșca, absolvent de Drept plecat din Fălticeni, care a ales să studieze la Universitatea din Istanbul. El este azi masterand în Drept Internațional Public în cadrul Universității Koç, cea mai prestigioasă din Turcia și stagiar în cadrul biroului Esenyel ̸ Partners, unul din cele mai cunoscute birouri internaționale de avocatură și consultanță juridică din țara desfășurată pe două continente
CMS Emerging Europe M&A 2024 ̸ 25 | Piața de M&A din Europa emergentă se redresează, ajungând la cele mai ridicate niveluri din 2018 până în prezent. Horea Popescu, Partener CMS România: „Optimismul pare să devină marca anului 2025”
Filip & Company devine prima firmă de avocatură independentă din CEE care adoptă Harvey, platformă de IA generativă de ultimă generație care s-a remarcat prin precizie, securitate și versatilitate | Cristina Filip (managing partner): ”Este un pas transformator care îmbunătățește, mai degrabă decât înlocuiește, experiența și contribuția umană”
Țuca Zbârcea & Asociații promovează un nou Partener Equity în structura de conducere a firmei. Șerban Pâslaru se alătură celor 8 fondatori ai firmei de avocatură | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Este un semnal pe care vrem să-l transmitem generațiilor viitoare de avocați, un semn de deschidere către partenerii care doresc să aibă un rol mai pronunțat în treburile firmei”
Promovare la RTPR: Bogdan Cordoș, expertul în energie care s-a alăturat firmei imediat după absolvirea facultății, face un pas înainte în carieră și devine partener | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Suntem mândri de echipa noastră care numără unii dintre cei mai talentați și experimentați avocați din România”
Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
România căștigă arbitrajul ICSID cerut de 15 grupuri de investitori și 28 de persoane fizice din 7 țări, care cereau compensații de 256 mil. € pentru tratamentul aplicat de autorități | Tribunalul arbitral a decis că țara noastră nu a încălcat niciuna din garanțiile acordate investitorilor, iar reclamanții îi vor plăti jumătate din costurile de arbitraj suportate în acest dosar
Noi promovări în structura de conducere a firmei POPESCU & ASOCIAȚII. Adina VLAICU, Andreea MIHALACHE și Mirel RĂDESCU devin parte a echipei de management | Octavian POPESCU, Managing Partner: ”Sunt profesioniști de elită, cu notorietate și impact remarcabil în domeniile lor de expertiză, iar prezența lor în structura noastră de coordonare consolidează poziția firmei ca partener juridic de încredere în mediul de business”
Mitel & Asociatii recrutează avocat cu experienta (Real Estate)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...