ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cîţu: Vom încerca să dublăm alocaţiile pentru copii într-un timp foarte scurt

28 Iulie 2020   |   AGERPRES

Ministrul Finanţelor a subliniat că este un efort enorm pentru buget, deoarece banii puteau merge către investiţii, care să creeze valoare adăugată şi să garanteze creşteri şi plata alocaţiilor în viitor.

 
 
Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a declarat marţi seara că Executivul va încerca să dubleze alocaţiile pentru copii într-un timp foarte scurt, în condiţiile în care va fi o majorare între 15% şi 20% de la 1 august, urmată de o alta, mai substanţială, de la 1 ianuarie 2021 şi încă una anul viitor.

"Suntem într-un context dificil, într-un context global economic îngrozitor. (...) Eu nu cred că mai găsiţi o ţară în lume care să facă ce facem noi astăzi, să venim şi să spunem că vom creşte alocaţiile. Dar, în acelaşi timp, facem acest lucru, creştem alocaţiile şi dorim să le dublăm. Dar vom avea o creştere acum, la 1 august, vom avea una substanţială la 1 ianuarie şi încă una anul viitor. Vom încerca să le dublăm într-un timp foarte scurt. Ştiu că premierul a spus până în 20%, cred că în jurul acestei cifre ne vom stabili, acum cu 1 august, cred că între 15% şi 20%, acolo suntem", a spus Cîţu, la B1TV.


Ministrul Finanţelor a subliniat că este un efort enorm pentru buget, deoarece banii puteau merge către investiţii, care să creeze valoare adăugată şi să garanteze creşteri şi plata alocaţiilor în viitor.

"Oamenii trebuie să ştie că în acest proiect de lege vine şi creşterea din ianuarie şi anul viitor. Dar trebuie să înţeleagă că este un efort enorm pentru buget, pentru că aceştia sunt bani care ar fi putut să meargă la investiţii, investiţii care ar fi creat valoare adăugată şi ar fi putut garanta creşteri şi plata de alocaţii în viitor. Avem nevoie de creştere economică ca să putem să plătim în viitor alte alocaţii mai mari, pentru că, altfel, dacă stăm doar pe deficite, pe împrumuturi, nu vom ajunge nicăieri", a precizat Florin Cîţu.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 8273 / 9195
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Cei mai buni avocaţi în domeniul mărcilor, remarcați de WTR 1000, ediția 2025 | Baciu Partners, Răzvan Dincă & Asociaţii și Ratza & Ratza sunt lideri pe segmentele analizate, o bună expunere pentru TZA, Mușat, Schoenherr, ZRVP și NNDKP. Cum arată elita profesioniștilor din domeniu și ce spun clienții despre aceștia
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Promovări la Voicu & Asociații | Roxana Neguțu devine Senior Partner, noi poziții ocupate în cadrul Firmei
Filip & Company asistă eMAG şi HeyBlu în achiziția a 100% din acțiunile Orange Money IFN SA. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Academia Română, reprezentată de Popescu & Asociații, obține o victorie semnificativă într-un proiect complex de retrocedare | Echipa coordonată de Octavian POPESCU (Managing Partner), Andreea MIHALACHE (Partner) și Ana Maria BULEA-CIURARU (Associate) stabilește un precedent important în protejarea bunurilor de importanță națională
O nouă echipă de coordonare la Filip & Company | Cristina Filip și Alexandru Bîrsan, co-Managing Partners, au un mandat de 4 ani. Mai mulți parteneri devin manageri sau co-manageri ai departamentelor firmei
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Intervenția instanței în arbitraj (Powered by ZRVP)
Mușat & Asociații promovează șapte avocați în ariile fuziuni și achiziții, litigii și arbitraj, drept bancar și financiar, piețe de capital și achiziții publice
RTPR, alături de Integral Capital Group la investiția în Embryos. Echipa de proiect, coordonată de Costin Tărăcilă (Managing Partner) și Marina Fechetă-Giurgică (Senior Associate)
CMS asistă grupul M Core cu privire la achiziția portofoliului de centre comerciale (Strip Malls) din România de la MAS Plc. Roxana Frățilă (partener) și Mircea Moraru (senior counsel), au coordonat avocații care au acoperit aspectele tranzacționale, iar Ana Radnev (partner) și Alina Tihan (senior counsel) au condus echipa de drept bancar
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...