
Cîţu: Sunt optimist, dar raţional şi moderat; revenirea economiei va începe din trimestrul trei al acestui an
07 Mai 2020
AGERPRESPotrivit executivului comunitar, deficitul guvernamental al României este preconizat să crească până la 9,2% din PIB în 2020, de la un nivel de 4,3% din PIB în 2019 şi unul de 2,8% din PIB în 2018.
Economia va avea o contracţie puternică anul acesta, dar revenirea va începe din trimestrul 3 şi toată lumea este de acord că în 2021 vom avea o creştere puternică, de 4%-5%, a declarat, miercuri seara, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.
"Sunt optimist, dar raţional şi moderat. Economia, da, trece printr-o perioadă dificilă. Anul acesta vom avea o contracţie a economiei, dar revenirea va fi la fel de puternică şi va începe din trimestrul trei anul acesta. (...) Toată lumea vede o revenire în V a României. Problema este alta: cu cât cade economia. Eu vă spun că în primul trimestru cred că România va fi singura din Europa sau printre puţinele care va arăta rezultate foarte bune. Avem consumul pe martie, creşte cu 8%, în comerţul cu amănuntul", a spus ministrul Finanţelor, la B1 TV.
"Sunt optimist, dar raţional şi moderat. Economia, da, trece printr-o perioadă dificilă. Anul acesta vom avea o contracţie a economiei, dar revenirea va fi la fel de puternică şi va începe din trimestrul trei anul acesta. (...) Toată lumea vede o revenire în V a României. Problema este alta: cu cât cade economia. Eu vă spun că în primul trimestru cred că România va fi singura din Europa sau printre puţinele care va arăta rezultate foarte bune. Avem consumul pe martie, creşte cu 8%, în comerţul cu amănuntul", a spus ministrul Finanţelor, la B1 TV.
El a subliniat că are câteva probleme cu estimările Comisiei Europene, care susţine că previziunile de scădere cu 6% ale economiei vin după ce aceasta estimează că se vor reduce investiţiile cu 15% anul acesta.
"Total greşit. Nu am tăiat nicio investiţie, din contră, le-am crescut. Iarăşi, cei de la Comisia Europeană văd o scădere a consumului. Nu cred că aşa ceva se va întâmpla. Din contră, am susţinut şi prin şomaj tehnic, ne-am asigurat că puterea de cumpărare nu scade. (...) Sunt câteva probleme acolo în estimare. Dar, bineînţeles, sunt ale Comisiei şi cineva se uită la ele şi noi trebuie să le explicăm", a afirmat Florin Cîţu.
Şeful de la Finanţe a reiterat că economia va evolua în V şi a subliniat că încrederea sa în revenirea acesteia este dată de modul în care economia a răspuns la măsurile luate de Guvern.
"Avem acum datele pentru aprilie şi în aprilie am încasat mai mult decât am încasat în aprilie 2019 când economia duduia. Avem nevoie să încasăm mult mai mult, pentru că deficitul este dublu, estimat de noi anul acesta. Situaţia nu este roz. Dar asta îmi arată mie că economia nu a fost lovită atât de puternic. Am reuşit să stopăm căderea. Este o cădere pe care am stopat-o şi acum împingem economia, şi IMM Invest este un program care va împinge economia în perioada următoare şi vom avea această revenire din trimestrul 3", a explicat Cîţu.
Pe de altă parte, ministrul a semnalat că nu există diferenţă între Guvern, FMI şi alţi analişti în ceea ce priveşte această formă a economiei în 2020 şi în 2021.
"Toată lumea este de acord că în 2021 vom avea o creştere puternică, 4-5%, depinde de cine vorbeşte. Diferenţele sunt referitoare la cu cât va cădea economia în 2020 şi eu vă spun, după ce avem cifrele pe martie şi aprilie, că sunt încrezător că estimarea noastră va fi cea mai aproape de adevăr", a punctat şeful de la Finanţe.
Totodată, el a menţionat că provocarea pentru Guvernul actual este să creeze locuri de muncă pentru românii care s-au întors în ţară, astfel încât să nu mai plece şi, "dacă reuşim acest lucru, vă spun că atunci vom câştiga".
Conform previziunilor economice de primăvară, publicate miercuri de Comisia Europeană (CE), economia României va înregistra o scădere semnificativă, de 6% în 2020, după mai mulţi ani de creştere robustă, în timp ce deficitul guvernamental este preconizat să ajungă până la 9,2% din PIB în acest an.
Pentru 2021, CE estimează că economia României îşi va reveni, chiar dacă nu la nivelul de dinaintea crizei, graţie unui avans de 4,2%.
Estimările publicate miercuri sunt mai pesimiste decât prognozele anterioare, din iarna anului trecut, ale Executivului european. Atunci CE şi-a revizuit uşor în urcare estimările privind economia României în 2020, de la 3,6% până la 3,8%.
Potrivit Comisiei Europene, consumul privat, principalul motor care a stata la baza creşterii economice a României în ultimii ani, va fi serios afectat de măsurile de izolare. De asemenea, incertitudinea va afecta deciziile de investiţii ale companiilor. În schimb, exporturile ar urma să aibă o contribuţie pozitivă la creşterea economică în 2020, care va începe însă să se inverseze în 2021.
Potrivit executivului comunitar, deficitul guvernamental al României este preconizat să crească până la 9,2% din PIB în 2020, de la un nivel de 4,3% din PIB în 2019 şi unul de 2,8% din PIB în 2018.
Previziunile Comisiei Europene vin la o lună după ce Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-a revizuit în scădere semnificativă estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest an, în contextul pandemiei de coronavirus. Dacă în luna octombrie a anului trecut, FMI estima că România va înregistra în 2020 un avans de 3,5%, conform noilor previziuni instituţia financiară internaţională se aşteaptă ca economia românească să înregistreze o contracţie de 5% în 2020, urmând să îşi revină în 2021, când va înregistra un avans de 3,9%.
Banca Mondială prognozează şi ea că România va înregistra o creştere economică de 0,3% în 2020, faţă de un avans de 3,8% cât estima în urmă anterior, urmând ca în 2021 să aibă loc o revenire până la 4,4%.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 8807 / 9433 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Trei avocați români de la Bondoc & Asociații, Filip & Company și DLA Piper sunt considerați ‘Eminent Practitioners’ în practica de fuziuni și achiziții. Clasamentul Chambers Europe 2025, cu cei mai buni avocați de Corporate ̸ M&A din România
“ICC Arbitration Breakfast in Romania” – eveniment privind arbitrajul ICC, 14 mai 2025, București
NNDKP a asistat MedLife cu privire la majorarea limitei unui credit sindicalizat cu 50 milioane EUR. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Schoenherr a asistat Verbund cu privire la achiziția unui proiect eolian de 272 MW de la Monsson. Echipa a fost coordonată de Monica Cojocaru (partner)
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...