ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cîţu: Nu vom interveni pentru a plafona preţurile la energie; avem nevoie de independenţă energetică

31 August 2021   |   Agerpres

El a arătat că preţurile la energie au crescut peste tot în Uniunea Europeană.

 
 
Premierul Florin Cîţu a anunţat, marţi, că preţurile la energie nu vor fi plafonate şi a subliniat că România are nevoie de independenţă energetică.
 
"Există o îngrijorare în spaţiul public care se accentuează în ceea ce priveşte preţurile la energie, în special pentru că vine sezonul de iarnă - plata facturilor - şi atunci trebuie să venim cu soluţii. Bineînţeles că soluţia asupra preţurilor nu poate să vină de la premier, trebuie să găsim soluţia împreună. Vă spun din capul locului că nu vom interveni pentru a plafona preţurile, asta ca să fie foarte clar", a declarat premierul la Guvern.
 
El a arătat că preţurile la energie au crescut peste tot în Uniunea Europeană.
 
"Eu sunt gata să-mi asum acest obiectiv, împreună cu dumneavoastră, că este clar că avem nevoie de o independenţă energetică a României. Asta am înţeles eu din ceea ce s-a întâmplat în această perioadă. O creştere a consumului - a trebuit să creştem importul şi suntem dependenţi de preţul energiei în Uniunea Europeană. Am văzut că în Spania s-au triplat preţurile, dar noi avem resursele pentru a avea independenţa energetică a României şi atunci trebuie să creştem capacitatea de producţie, avem câteva programe la care lucrăm deja, dar este important pentru această guvernare şi îmi asum acest obiectiv de a atinge independenţa energetică a României", a adăugat Cîţu.
 
Prim ministrul Florin Cîţu are o întâlnire la Palatul Victoria cu ministrul Energiei, Virgil Popescu, ministrul Muncii, Raluca Turcan, şi cu reprezentanţi ai ANRE, Transelectrica, OPCOM, Consiliului Concurenţei şi ANPC. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5610 / 9156
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bulboacă & Asociații a sprijinit obținerea unei finanțări de capital de lucru în valoare de 20 de milioane EUR pentru Frigoglass, asumând din nou un rol de reprezentare dublă. Colaborare cu două firme internaționale de avocați, în acest proiect
Trei firme de avocați din România, evidențiate pentru activitatea în domeniul Competition ̸ Antitrust | NNDKP, CMS și D&B David și Baias au intrat în topul global al firmelor cu cea mai bună practică de concurență. Cine sunt avocații evidențiați de GCR 100 – 2025 și care au fost proiectele care au adus recunoaștere echipelor locale
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Abuzul de Drept în arbitraj (Powered by ZRVP)
Cum a evoluat anul trecut Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement, butic de litigii evidențiat de ghidurile juridice internaționale, și care au fost proiectele care au antrenat un număr considerabil de analize juridice | Ioana Gelepu, fondator: ”Sunt mulțumită că am reușit să mă implic în toate detaliile proiectelor pe care le gestionăm, suficient de variate cât să satisfacă setea mea neobosita de nou”
Meet the Professionals | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director - Bergenbier SA, avocat ”antrenat” în multinaționale și cu o bogată experiență dobândită în gestionarea unor tranzacții de referință pe piața locală: ”Oamenii pe care i-am întâlnit au făcut diferența și au contribuit la dezvoltarea și la evoluția mea, atât colegi din business, din interiorul echipelor din care am făcut parte, cât și liderii care mi-au servit drept model”
Cum poți dezvolta o carieră internațională cu programul Erasmus+ | Povestea lui Constantin Roșca, absolvent de Drept plecat din Fălticeni, care a ales să studieze la Universitatea din Istanbul. El este azi masterand în Drept Internațional Public în cadrul Universității Koç, cea mai prestigioasă din Turcia și stagiar în cadrul biroului Esenyel ̸ Partners, unul din cele mai cunoscute birouri internaționale de avocatură și consultanță juridică din țara desfășurată pe două continente
CMS Emerging Europe M&A 2024 ̸ 25 | Piața de M&A din Europa emergentă se redresează, ajungând la cele mai ridicate niveluri din 2018 până în prezent. Horea Popescu, Partener CMS România: „Optimismul pare să devină marca anului 2025”
Filip & Company devine prima firmă de avocatură independentă din CEE care adoptă Harvey, platformă de IA generativă de ultimă generație care s-a remarcat prin precizie, securitate și versatilitate | Cristina Filip (managing partner): ”Este un pas transformator care îmbunătățește, mai degrabă decât înlocuiește, experiența și contribuția umană”
Țuca Zbârcea & Asociații promovează un nou Partener Equity în structura de conducere a firmei. Șerban Pâslaru se alătură celor 8 fondatori ai firmei de avocatură | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Este un semnal pe care vrem să-l transmitem generațiilor viitoare de avocați, un semn de deschidere către partenerii care doresc să aibă un rol mai pronunțat în treburile firmei”
Promovare la RTPR: Bogdan Cordoș, expertul în energie care s-a alăturat firmei imediat după absolvirea facultății, face un pas înainte în carieră și devine partener | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Suntem mândri de echipa noastră care numără unii dintre cei mai talentați și experimentați avocați din România”
Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
România căștigă arbitrajul ICSID cerut de 15 grupuri de investitori și 28 de persoane fizice din 7 țări, care cereau compensații de 256 mil. € pentru tratamentul aplicat de autorități | Tribunalul arbitral a decis că țara noastră nu a încălcat niciuna din garanțiile acordate investitorilor, iar reclamanții îi vor plăti jumătate din costurile de arbitraj suportate în acest dosar
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...