Cîţu: Evaluarea miniştrilor nu trebuie să fie nicio surpriză pentru nimeni
21 Martie 2022
AgerpresLiderul liberal a menţionat că evaluarea miniştrilor se face periodic.
Evaluarea miniştrilor Cabinetului Ciucă în coaliţia de guvernare nu trebuie să fie "o surpriză", a declarat, luni, preşedintele PNL, Florin Cîţu, care a precizat că unul dintre criterii va fi implementarea reformelor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
El a subliniat că trebuie luate măsuri pentru a se asigura o revenire a economiei, adăugând că, în opinia sa, aceasta este administrată "suboptimal".
"Se face această evaluare, nu trebuie să fie nicio surpriză pentru nimeni. Am spus de atâtea ori şi când eram premier că fac o evaluare a miniştrilor pentru a vedea performanţele Guvernului. Mă interesează, în primul rând, e adevărat, PNL, dar mă interesează şi performanţa Guvernului. Sunt câteva lucruri la care mă uit: în primul rând, implementarea reformelor din PNRR şi i-am anunţat de fiecare dată pe toţi miniştrii că eu nu voi accepta ca scuză războiul din Ucraina pentru faptul că nu putem face o anumită reformă sau alta. În acelaşi timp, iarăşi e important, mie mi se pare că economia este administrată suboptimal. Important e ca acum să luăm măsurile bune pentru a ne asigura o revenire în V a economiei. Este clar că lucrurile încetinesc. Dacă vrem să avem o revenire a economiei trebuie să luăm măsurile bune de acum", a afirmat Cîţu, la Palatul Parlamentului.
El a subliniat că trebuie luate măsuri pentru a se asigura o revenire a economiei, adăugând că, în opinia sa, aceasta este administrată "suboptimal".
"Se face această evaluare, nu trebuie să fie nicio surpriză pentru nimeni. Am spus de atâtea ori şi când eram premier că fac o evaluare a miniştrilor pentru a vedea performanţele Guvernului. Mă interesează, în primul rând, e adevărat, PNL, dar mă interesează şi performanţa Guvernului. Sunt câteva lucruri la care mă uit: în primul rând, implementarea reformelor din PNRR şi i-am anunţat de fiecare dată pe toţi miniştrii că eu nu voi accepta ca scuză războiul din Ucraina pentru faptul că nu putem face o anumită reformă sau alta. În acelaşi timp, iarăşi e important, mie mi se pare că economia este administrată suboptimal. Important e ca acum să luăm măsurile bune pentru a ne asigura o revenire în V a economiei. Este clar că lucrurile încetinesc. Dacă vrem să avem o revenire a economiei trebuie să luăm măsurile bune de acum", a afirmat Cîţu, la Palatul Parlamentului.
Liderul liberal a menţionat că evaluarea miniştrilor se face periodic.
"Pe mine mă interesează ca PNL să aibă o performanţă bună şi m-am uitat la câteva sondaje, astăzi puteam să fim mult mai sus dacă nu ar fi existat câteva sincope în ultimele trei luni de zile. Bineînţeles, mă interesează ca Guvenul României să performeze. Eu cred că lucrurile acestea trebuie să fie făcute de toată lumea transparent, eficient, pentru că până la urmă suntem aici pentru a face viaţa românilor mai bună", a susţinut Florin Cîţu.
El a spus că, deocamdată, nu se poate vorbi despre remanieri de miniştri.
Liderii coaliţiei au o şedinţă luni, în care se va face evaluarea miniştrilor din Cabinetul condus de prim-ministrul Nicolae Ciucă. Şedinţa coaliţiei de guvernare privind evaluarea are loc începând cu ora 13,00, la Palatul Parlamentului.
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 3998 / 9025 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen câștigă un litigiu de referință în contencios vamal
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners lansează Academia de Litigii, un podcast dedicat avocaților litigatori și profesioniștilor din domeniul justiției. Cosmin Vasile și Andrei Dumitrescu, parteneri în cadrul ZRVP, vor fi gazde și vor avea ca invitați avocați de prestigiu, magistrați și profesori universitari, personalități care au lăsat o amprentă în domeniu
Cele mai semnificative schimbări legislative din 2024, cu impact în industria curieratului | Cerasela Soviani, Legal Manager în cadrul DPD Romania: ”Departamentul juridic va avea un focus continuu pe respectarea noilor reglementări în curierat și susținerea departamentelor pilon pentru extinderea rețelei naționale”
LegiTeam | MITEL & ASOCIAȚII recrutează avocat cu experiență (Real Estate)
GDPR | Respectarea legislației în domeniu pare că este mai degrabă formală, lipsind măsurile concrete capabile să asigure o protecție adecvată volumului foarte mare de date prelucrate, spun avocații D&B David și Baias. Daniel Vinerean, coordonatorul practicii de Protecția Datelor: De cele mai multe ori este mai ieftin sa plătești o amendă de până la 3.000 € decât să stabilești un plan concret, să achiziționezi tehnologie sau să angajezi un consultant capabil să conceapă și să implementeze măsuri adecvate
ZRVP câștigă premiul „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards (Who’s Who Legal) 2024, distincție acordată în premieră unei societăți de avocați românești | Cosmin Vasile (managing partner): Premiul, o sumă a excelenței individuale pe diverse arii de practică - îmi place în mod special perspectiva, pentru că este exact filosofia noastră
Studenții invitați să se alăture programului de internship oferit de Schoenherr au derulat stagii de practică cu perioadă flexibilă, personalizată atât în funcție de programul lor, cât și de nevoile firmei de avocați | Ana Lupșor, HR manager: „Am avut o vară intensă, cu multe activități desfășurate în comun. Studenții au luat contact nu doar cu activitatea profesională ca avocat într-o firmă internațională de avocatură de afaceri, ci și cu spiritul și cultura echipei Schoenherr”
NNDKP CELF, o nouă soluție de recunoaștere în instanță a dreptului de deducere a TVA aferente cheltuielilor de investiție în cazul abandonului proiectului | Alexandru Aparaschivei (Partener NNDKP CF), Marius Ezer (Partener) și Florentin Nanu (Avocat Senior), în prim plan
Victorie importantă, ce consolidează principiul libertății activității politice | Popescu & Asociații obține achitarea definitivă pentru membrii PNL Timiș, Cosmin Șandru și Nicolae Bitea. Echipa, coordonată de Adrian CHIRVASE (Partner) și Mirel RĂDESCU (Senior Counsel)
Cariere în Drept | De vorbă cu Ramona Andreea Stoica, printre primii absolvenți ai generației care și-a finalizat studiile în 2023, urmărind mai apoi o carieră în magistratură: ”Dreptul este un domeniu frumos, pe care trebuie uneori să ‘îl simți’, însă nu este pentru toți. Cred că media a fost doar o reflectare a efortului depus, iar efortul a fost cel care m-a ajutat și mi-a creat premisele evoluției profesionale ulterioare”
Arbitrajul ICSID cerut de Petrochemical Holding GmbH, legat de rafinări RAFO din Onești, a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce Tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la cca. 836 milioane USD. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
2024 a fost un an aglomerat pentru Departamentul juridic al Farmexim & Help Net | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of Legal and Compliance Director despre actele normative cu impact în activitatea companiei, modificările legislative așteptate și proiectele interesante în care a fost implicată echipa de avocați interni
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...