ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cărbunaru: România trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile privind intrarea în conservare a grupurilor de la Turceni şi Rovinari

09 Martie 2023   |   Agerpres

Dan Cărbunaru a menţionat că România se numără printre statele europene care beneficiază de un mix energetic echilibrat, dar şi de resurse energetice suficiente pentru a acoperi "aproape integral" nevoia de consum intern, fie că e vorba de energie electrică, fie de gaze naturale.

 
 
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a declarat joi că România trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile privind intrarea în conservare a grupurilor energetice Rovinari şi Turceni, dar că acest lucru nu afectează situaţia contractuală a angajaţilor.

"România trebuie să-şi îndeplinească aceste obligaţii privind intrarea acestor grupuri în conservare, fără însă ca acest lucru, cel puţin potrivit situaţiei existente în acest moment, să aducă atingere în vreun fel situaţiei contractuale a celor care muncesc în acest moment. Dar trebuie să ţinem cont că sunt obligaţii pe care România şi le-a îndeplinit şi pe de o parte acestea intră în conservare, pe de altă parte trebuie să aibă capacitatea, atunci când sistemul naţional energetic este dezechilibrat şi există această nevoie - desigur, vârful de sarcină este trecut odată cu această iarnă, care deja s-a încheiat - dar România, prin păstrarea în conservare a acestor grupuri, îşi păstrează această opţiune, această posibilitate de a utiliza la nevoie aceste grupuri", a arătat el, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.


Dan Cărbunaru a menţionat că România se numără printre statele europene care beneficiază de un mix energetic echilibrat, dar şi de resurse energetice suficiente pentru a acoperi "aproape integral" nevoia de consum intern, fie că e vorba de energie electrică, fie de gaze naturale.

"Puteţi regăsi aproape în timp real atât elemente legate de consum, cât şi, dacă ne raportăm la gazele naturale, rezervele pe care le avem acum şi care încă de la începutul pregătirilor pentru această iarnă se aflau la o cotă mult mai ridicată decât perioadele anterioare. Acest lucru a făcut ca în România, în acest moment, rezervele noastre de gaz, depozitele de gaz să fie, din punct de vedere cantitativ, la o cotă superioară perioadei similare a anului trecut. Deci, nu suntem într-o situaţie care să genereze incertitudini în privinţa capacităţii noastre de a ne aproviziona. Dimpotrivă, toate investiţiile pe care Guvernul le are în vedere, dar şi investiţiile private vor asigura României şi securitatea proprie energetică, dar şi capacitatea de a se transforma într-un exportator de energie sau de gaze naturale", a precizat Dan Cărbunaru.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2446 / 9377
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
O singură casă de avocatură locală independentă concurează la titlul de ”Firma anului în România” în cadrul IFLR Europe Awards 2025, ceremonie ce va avea loc joi | NNDKP, Schoenherr și Clifford Chance Badea, printre firmele aflate pe lista scurtă a premianților din acest an
Filip & Company a asistat grupul Digi la contractarea unui împrumut de peste 54,7 mil. € în România și a unui împrumut de 275 mil. € în Spania | Alexandru Bîrsan (co-managing partener) și Rebecca Marina (counsel), în prim plan
VIDEO | Pastila de insolvență – Procedurile de restructurare (powered by ZRVP)
Rundă de promovări la ZRVP | Echipa de seniori a firmei crește cu șapte avocați. Dr. Cosmin Vasile: ”Ceea ce definește avocatul ZRVP este căutarea obsesivă a soluției juridice care să răspundă cel mai bine nevoilor clientului, iar aceasta este calitatea cheie a fiecărui membru al echipei ZRVP și primul criteriu care stă la baza promovărilor anuale”
CMS anunță noi promovări în România | Alina Tihan preia rolul de Partener în departamentul de Finanțe, iar Andrei Tercu devine co-coordonator al departamentului de Taxe. Horea Popescu, Managing Partner: ”Abilitățile lor de lideri și capacitatea de a obține rezultate excepționale le-a adus încrederea și aprecierea tuturor”
Chambers Europe 2025 | Cele mai bune firme locale de avocați în 9 arii de practică. NNDKP, Filip & Company, Schoenherr, RTPR și Țuca Zbarcea & Asociații au cele mai multe nominalizări pe prima bandă a performanței profesionale
Bondoc și Asociații a anulat un Proces-verbal de sancționare emis în materia RO e-Transport. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Trei avocați români de la Bondoc & Asociații, Filip & Company și DLA Piper sunt considerați ‘Eminent Practitioners’ în practica de fuziuni și achiziții. Clasamentul Chambers Europe 2025, cu cei mai buni avocați de Corporate ̸ M&A din România
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Women Lawyers | Să fii femeie în lumea avocaturii înseamnă provocare, determinare, perseverență și o mare dorință de echilibru între viața personală și cea profesională. Irina Corcoveanu, Partener WHSimion & Partners: ”Poate că femeile au nativ o înclinație mai mare către o abordare mai empatică și o diversitate de perspective, însă aceste calități le pot manifesta în egală măsură și bărbații avocați. Diferența ar putea să fie mai degrabă de la o persoană la alta, decât de la un gen la altul”
Women Lawyers | Doamnele au roluri principale și instrumentează proiecte majore la PNSA, firmă în care membrele echipei au un profil profesional bine conturat. Camelia Pătrașcu, Partener: ”Am ocazia de a profesa într-un mediu competitiv, alături de avocați de excepție. În fiecare zi descopăr ceva nou și apreciez deschiderea mea către învățare și inspirația pe care o găsesc în cei din jur”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...