
Burduja: Pretindem Bruxelles-ului un tratament corect, în contextul în care trebuie să susţinem şi cererea de energie din Ucraina şi Moldova
13 Septembrie 2024
AgerpresReferitor la posibilitatea prelungirii şi în 2025 a plafonării preţurilor, acesta a afirmat că poate fi o variantă şi că toate măsurile trebuie să fie pe masă.
Miniştrii Energiei din România, Bulgaria şi Grecia şi-au propus ca în 10 zile să definească un plan preliminar pe care să-l prezinte în Consiliul de miniştri ai Uniunii Europene pentru accelerarea investiţiilor în interconexiuni, pentru ca, atunci când energia este mai ieftină într-o parte a Europei, să ajungă şi în cealaltă parte, ca poată fi plătite preţuri similare, a declarat vineri ministrul de resort, Sebastian Burduja, la finalul şedinţei Comandamentului energetic naţional.
"Am discutat şi despre situaţia de pe Piaţa zilei următoare. Într-adevăr, astăzi vorbim de o zi în care preţurile s-au mai calmat. România este undeva pe la jumătatea clasamentului. Vedem că ţările baltice au astăzi o problemă. Exact ce vă spuneam: este o poză, ea se schimbă de la o zi la alta. Dar cu certitudine vedem că în ultimele săptămâni şi chiar luni de zile, dincolo de Austria, la est de Austria, este o problemă şi trebuie s-o recunoaştem deschis. Am făcut o recapitulare a discuţiilor tehnice şi politice cu omologii din Grecia şi Bulgaria. În perioada imediat următoare, ne-am propus o săptămână, zece zile, să definim un plan preliminar pe care să-l prezentăm în Consiliul de miniştri", a spus Burduja.
"Am discutat şi despre situaţia de pe Piaţa zilei următoare. Într-adevăr, astăzi vorbim de o zi în care preţurile s-au mai calmat. România este undeva pe la jumătatea clasamentului. Vedem că ţările baltice au astăzi o problemă. Exact ce vă spuneam: este o poză, ea se schimbă de la o zi la alta. Dar cu certitudine vedem că în ultimele săptămâni şi chiar luni de zile, dincolo de Austria, la est de Austria, este o problemă şi trebuie s-o recunoaştem deschis. Am făcut o recapitulare a discuţiilor tehnice şi politice cu omologii din Grecia şi Bulgaria. În perioada imediat următoare, ne-am propus o săptămână, zece zile, să definim un plan preliminar pe care să-l prezentăm în Consiliul de miniştri", a spus Burduja.
El a recunoscut că şi România are o vină în ceea ce se întâmplă cu preţurile la energie deoarece zeci de ani nu s-a investit în producţie şi aceasta nu poate acoperi consumul într-un an aşa cum a fost acesta, secetos, cu producţia eoliană mică şi cu zile de caniculă în care consumul a fost destul de mare.
"Asta este partea noastră de vină. În acelaşi timp, rolul unei uniuni energetice, aşa cum Uniunea Europeană doreşte să avem, este să beneficieze toată lumea, să existe solidaritate. Energia când este mai ieftină într-o parte a Europei, să ajungă şi în cealaltă parte, ca să putem plăti preţuri similare. Este o chestiune de standard de trai pentru cetăţenii Uniunii Europene, dar este o chestiune şi de competitivitate a mediului economic. În momentul în care în estul Europei preţul la energie este de trei ori mai mare decât în vestul Europei, cu siguranţă aceasta nu este o piaţă care să funcţioneze, integrată, unică şi un mediu economic concurenţial corect. De aceea, speranţa noastră, convingerea este că, împreună cu omologii din Grecia şi Bulgaria, vom reuşi să venim cu un plan în faţa Comisiei Europene, să accelerăm investiţiile în interconexiuni. Nu este corect ca în centrul Europei să existe probleme de interconexiune între Austria şi Ungaria, între Austria şi Slovacia. Dacă aceste pieţe ar fi fost mai bine integrate, ele ar fi fost cuplate, deci noi nu am fi avut problema de astăzi. România este bine interconectată cu statele vecine, în mod special cu Bulgaria, dar avem şi cu Ungaria o capacitate destul de mare, 700, 800 de megawaţi, avem şi cu Ucraina, avem şi cu Republica Moldova. Deci, cu atât mai mult în contextul actual, în care noi trebuie să susţinem şi cererea de energie electrică, în mod special în perioada asta, din Ucraina şi de la fraţii noştri de peste Prut şi noi pretindem în faţa Bruxelles-ului un tratament corect, principial, în care să punem cu toţii umărul acest efort adiţional", a explicat ministrul Energiei.
El a adăugat că se vor căuta soluţiile cele mai bune pentru a avea o piaţă energetică unică şi funcţională, în care şi România şi alte state vecine să aibă parte şi de beneficii, "nu doar să susţină o povară, în mod special în contextul războiului din Ucraina".
Burduja a subliniat că multe proiecte vizează Austria, care are planuri de extindere la nivel european de 10 ani, dar acestea nu s-au realizat.
"Şi aşa cum s-a întâmplat în perioada aceasta, să existe energie mai ieftină în vestul Europei şi mai scumpă în estul Europei, este posibil într-un an cu hidraulicitate mare, în care bate vântul, mai punem în funcţiune capacităţi adiţionale, să avem noi energie mai ieftină, iar cei din vest să nu beneficieze de ea. Deci aceste interconexiuni trebuie făcute. Este în spiritul uniunii energetice", a punctat şeful de la Energie.
Întrebat care ar putea fi compensaţiile pe care le-ar putea cere România pentru diferenţele de preţ la energie, Sebastian Burduja a menţionat mai multe fonduri pentru investiţii, o decalare a decarbonizării, a termenelor aferente închiderii grupurilor pe cărbune, o posibilitate fiind chiar amânarea termenului de încetare a plafonării preţurilor.
"Este şi aceasta o posibilitate. Noi trebuie să analizăm, să ne aşezăm la masă în Consiliul de miniştri, la nivel european, şi să spunem lucrurilor pe nume. Susţinem cu cea mai mare solidaritate ce se întâmplă în Ucraina şi nu mai vorbesc de Republica Moldova. Sunt fraţii noştri, dar în aceeaşi timp nu putem noi să susţinem toate costurile. Nu este corect", a precizat ministrul Energiei.
Referitor la posibilitatea prelungirii şi în 2025 a plafonării preţurilor, acesta a afirmat că poate fi o variantă şi că toate măsurile trebuie să fie pe masă.
"Trebuie să aşteptăm şi să vedem cum va arăta piaţa în următoarele luni. Este un lucru important.(...) Având în vedere că există o situaţie de inechitate într-o piaţă care ar trebui să fie unică şi funcţională, cred că toate măsurile trebuie să fie pe masă.(...) Poate fi o variantă (prelungirea plafonării şi în 2025 n.r). Încă o dată, vreau să discut şi cu omologii din Bulgaria, din Grecia şi să agreăm la nivel european, pentru că România sigur îşi asumă această poziţie, pentru că este una principială, dar are nevoie şi de alte ţări alături, pentru că suntem în aceeaşi barcă cu toţii, astfel încât să putem avea cel mai bun argument în faţa Comisiei Europene. (...) Am răspuns la o întrebare legată de ce ar putea însemna situaţia de pe piaţa europeană şi am spus că toate opţiunile sunt pe masă pentru a îndrepta această inechitate. Nu ştiu dacă prelungirea în sine poate fi o asemenea măsură. O să evaluăm", a mai punctat Sebastian Burduja.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 388 / 9264 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for a Senior Associate
Chambers Global 2025 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company și Schoenherr sunt în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (7), CMS (5) și Clifford Chance Badea (5)
Rising Stars | Bianca Bănățeanu, șef de promoție al seriei I a generației anului 2024 a decis să se îndrepte spre magistratură: ”Am ales să susțin probele de admitere la INM, după ce am oscilat de câteva ori între avocatură și magistratură. Sunt conștientă de responsabilitatea pe care o implică profesia de judecător, însă satisfacția pe care o simți atunci când știi că ai contribuit la înlăturarea unei situații de inechitate, la soluționarea unor probleme cu care oamenii se confruntă zi cu zi, mi se pare de neegalat”
Cum văd coordonatorii departamentelor juridice din companiile mari industriile în care activează și provocările anului 2025 | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director Bergenbier SA: ”Echipele noastre colaborează strâns pentru a preveni riscurile ce vin cu toate schimbările legislative. Vom continua acțiunile de conformare la modificările legislative și pe cele de prevenție. Menținem focusul pe strategia de sustenabilitate și continuăm să investim în dezvoltarea echipei”
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Cum se modelează o carieră în Drept cu programul Erasmus | Povestea Raisei Manolescu, studentă în ultimul an la Iași, dar și o comparație între două sisteme: ”Dacă la noi accentul este pe memorarea multor informații, la universitatea din Coimbra accentul cădea pe un dialog autentic între student și profesor, pe spiritul critic, pe utilizarea unor concepte juridice în situații practice. Am simțit că atitudinea non-formală a profesorilor de la seminare a dus la crearea unui mediu academic mai dinamic”
Filip & Company asistă Adrem în vânzarea a 20% din acțiuni către ROCA Investments. Monica Stătescu (partener): ”Această tranzacție este un exemplu de colaborare strategică între antreprenori români”
Kinstellar și-a relocat birourile în Globalworth Tower, pe fondul extinderii echipei. Cushman & Wakefield Echinox a asistat firma de avocați în acest proiect și în vânzarea fostului sediu din centrul Capitalei
Înalta Curte de Casație a decis în premieră restituirea TVA aferentă taxei clawback | Victoria obținută de avocații Băncilă, Diaconu și Asociații împreună cu EY România pentru un jucător de top din industria farmaceutică va avea implicații pentru toată industria farmaceutică
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Practica de protecție a datelor este o componentă strategică a firmei Wolf Theiss, existând o cerere crescătoare în acest domeniu. Viitorul acestei arii este unul promițător, având în vedere majorarea volumului de date prelucrate și evoluțiile tehnologice rapide, spun avocații | Flavius Florea - Counsel: „Un aspect cheie este legat de avansul tehnologic, cum ar fi utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale și provocările aferente respectării principiilor GDPR”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...