
Boloş: Trebuie întreprinse toate diligenţele pentru evitarea riscului de decomitere de peste 5 miliarde euro în 2025
15 Ianuarie 2025
AgerpresAlocarea PNRR modificată este de 28,5 miliarde euro (14,9 miliarde euro în împrumuturi, 13,6 miliarde euro în granturi) şi acoperă 66 de reforme şi 113 investiţii (179 de măsuri), structurate în jurul a 16 componente, care conţin 518 jaloane şi ţinte.
Autorităţile de management care gestionează programele exerciţiului financiar 2021 - 2027 au semnat cu beneficiarii 3.500 de contracte de finanţare în valoare totală de aproximativ 35,3 miliarde euro, din care aproape 18,5 miliarde euro contribuţie UE, însă trebuie realizată o analiză obiectivă şi întreprinse toate diligenţele pentru evitarea riscului de decomitere de peste 5 miliarde euro aferent anului 2025, potrivit unui comunicat al Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).
"Am avut zile pline în acest început de mandat, cu discuţii aplicate alături de echipa de specialitate din cadrul ministerului, în care am stabilit acţiunile concrete, necesare pentru accelerarea implementării PNRR, impulsionarea finalizării perioadei de programare 2014-2020, consolidarea situaţiei apelurilor de proiecte aferente exerciţiului financiar 2021-2027, dar şi pentru a preveni riscul de decomitere. De asemenea, analizăm cum putem ajusta şi eficientiza măsurile sociale oferite exclusiv din fonduri europene, în strictă concordanţă cu regulamentele UE. Timpul nu este de partea noastră, dar ne-am asumat să lucrăm în ritm accelerat la un plan pe care să-l implementăm printr-o colaborare strânsă cu toate instituţiile şi beneficiarii implicaţi, pentru a livra rezultate vizibile încă de lunile următoare. România a demonstrat că poate atinge cele mai înalte standarde în absorbţia fondurilor europene şi o va demonstra în continuare, prin măsuri ferme pentru a elimina blocajele administrative şi pentru a ne asigura că beneficiarii au tot sprijinul de care au nevoie", a transmis ministrul Investiţiilor, Marcel Boloş.
"Am avut zile pline în acest început de mandat, cu discuţii aplicate alături de echipa de specialitate din cadrul ministerului, în care am stabilit acţiunile concrete, necesare pentru accelerarea implementării PNRR, impulsionarea finalizării perioadei de programare 2014-2020, consolidarea situaţiei apelurilor de proiecte aferente exerciţiului financiar 2021-2027, dar şi pentru a preveni riscul de decomitere. De asemenea, analizăm cum putem ajusta şi eficientiza măsurile sociale oferite exclusiv din fonduri europene, în strictă concordanţă cu regulamentele UE. Timpul nu este de partea noastră, dar ne-am asumat să lucrăm în ritm accelerat la un plan pe care să-l implementăm printr-o colaborare strânsă cu toate instituţiile şi beneficiarii implicaţi, pentru a livra rezultate vizibile încă de lunile următoare. România a demonstrat că poate atinge cele mai înalte standarde în absorbţia fondurilor europene şi o va demonstra în continuare, prin măsuri ferme pentru a elimina blocajele administrative şi pentru a ne asigura că beneficiarii au tot sprijinul de care au nevoie", a transmis ministrul Investiţiilor, Marcel Boloş.
Conform comunicatului MIPE cu privire la planul de acţiune al ministrului Boloş, după preluarea mandatului, şi direcţiile prioritare asumate pentru perioada următoare, rezultatele radiografierii iniţiale au arătat că există în continuare oportunităţi pentru maximizarea eficienţei în utilizarea fondurilor europene. Pentru a menţine un ritm adecvat al absorbţiei şi pentru a evita blocajele, una dintre priorităţile pentru perioada următoare este evaluarea şi deblocarea implementării Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), astfel încât reformele şi investiţiile propuse să rămână în parametri optimi şi să aducă beneficii reale.
"A fost efectuată o evaluare comprehensivă a investiţiilor întârziate în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), acestea fiind încadrate în diferite categorii de risc. Simultan, se examinează posibile scenarii privind renegocierea PNRR, astfel încât România să rămână aliniată priorităţilor europene şi să evite blocajele în accesarea următoarelor tranşe de finanţare", se arată în comunicat.
Alocarea PNRR modificată este de 28,5 miliarde euro (14,9 miliarde euro în împrumuturi, 13,6 miliarde euro în granturi) şi acoperă 66 de reforme şi 113 investiţii (179 de măsuri), structurate în jurul a 16 componente, care conţin 518 jaloane şi ţinte.
O altă prioritate vizează închiderea şi monitorizarea atentă a proiectelor fazate din 2014-2020, pentru o valorificare integrală a fondurilor deja angajate. În acest sens, la final de 2024, România a primit 23,9 miliarde euro (din sumele solicitate Comisiei Europene pentru exerciţiul financiar 2014-2020), ajungând la 99,4%. Este un rezultat care poziţionează România printre liderii Uniunii Europene în atragerea fondurilor europene pentru coeziune, contribuind astfel la dezvoltarea economică şi socială a ţării.
Pentru a închide cu succes perioada de programare 2014-2020, eforturile se vor concentra pe verificarea şi validarea finală a cheltuielilor efectuate, astfel încât toate sumele declarate să fie eligibile şi conforme cu reglementările europene.
Această etapă presupune realizarea controalelor administrative şi a auditului final, transmiterea pachetelor de închidere către Comisia Europeană şi gestionarea eventualelor ajustări şi corecţii financiare, precizează reprezentanţii MIPE.
A treia prioritate a ministrului Marcel Boloş se referă la prevenirea riscului de decomitere în cadrul financiar multianual 2021-2027, prin corelarea intervenţiilor şi a apelurilor de proiecte cu obiectivele financiare şi indicatorii specifici.
Astfel, în perioada de programare 2021-2027, care aduce României 45 de miliarde de euro, prin 16 programe (8 programe naţionale şi 8 programe regionale), o atenţie deosebită este acordată prevenirii riscului de decomitere pentru 2025.
"O prioritate imediată o reprezintă realizarea măsurilor care conduc la îndeplinirea condiţiilor favorizante (setul de cerinţe de bază pe care un stat membru trebuie să le îndeplinească înainte de a putea primi rambursări pentru proiectele finanţate prin fondurile europene). De asemenea, se va urmări o coordonare riguroasă în aplicarea unitară a măsurilor orizontale (cum ar fi ajutorul de stat, achiziţiile publice, costurile simplificate etc.) la nivelul tuturor entităţilor implicate în gestionarea fondurilor nerambursabile", conform MIPE.
Până în prezent, autorităţile de management care gestionează programele 2021-2027 au semnat cu beneficiarii 3.500 contracte de finanţare în valoare totală de aproximativ 35,3 miliarde euro, din care circa 18,5 miliarde euro contribuţie UE (60% din alocarea UE). Autorităţile de management se vor concentra pe activitatea referitoare la încheierea contractelor de finanţare aferente alocărilor deja puse la dispoziţia potenţialilor beneficiari de fonduri europene, precum şi lansarea apelurilor pentru acele priorităţi pentru care încă nu au fost lansate.
"Acum, trebuie realizată o analiză obiectivă şi întreprinse toate diligenţele pentru evitarea riscului de decomitere de peste 5 miliarde euro aferent anului 2025", a subliniat ministrul.
Este important ca MIPE să asigure un cadru eficient de monitorizare şi raportare, care să permită urmărirea atentă a progresului proiectelor şi intervenţia rapidă atunci când apar blocaje sau întârzieri.
În paralel, se va oferi asistenţă tehnică şi de îndrumare beneficiarilor prin ghiduri, sesiuni de formare şi ateliere, astfel încât aceştia să poată derula proiectele în conformitate cu cerinţele europene şi să evite neregulile.
Prin decretul semnat la 23 decembrie 2024 de preşedintele Klaus Iohannis, Marcel-Ioan Boloş a preluat mandatul de ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Acesta a venit la conducerea instituţiei după ce a mai deţinut acest portofoliu în perioadele aprilie 2022 - iunie 2023 şi noiembrie 2019 - decembrie 2020.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 310 / 9431 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
“ICC Arbitration Breakfast in Romania” – eveniment privind arbitrajul ICC, 14 mai 2025, București
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
NNDKP a asistat MedLife cu privire la majorarea limitei unui credit sindicalizat cu 50 milioane EUR. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Schoenherr a asistat Verbund cu privire la achiziția unui proiect eolian de 272 MW de la Monsson. Echipa a fost coordonată de Monica Cojocaru (partner)
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv dreptul muncii | Consultanță
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...