Problematica ESG este inclusă în strategiile legate de risc și reziliență ale Farmexim și Help Net, iar oficialii companiilor spun că vor face tot ce este necesar pentru a continua proiectele într-un mod sigur și sustenabil. Mihaela Scărlătescu, Head of Legal and Compliance Director: Ducem businessul la nivelul următor de profesionalism şi responsabilitate
18 Noiembrie 2021
Ștefania EnacheFarmexim și Help Net se concentrează asupra dezvoltării sustenabile a activității, integrând etica și transparența, impactul economic, social și de mediu în Regulamentul de Ordine Interioară.
Sustenabilitatea este o parte importantă în dezvoltarea Farmexim și Help Net, fiind grupate toate resursele necesare pentru integrarea treptată a conceptului acesta în activitățile derulate de organizație.Politica ESG este promovată ca o regulă de conduită la nivel de companie. „Dezvoltarea Farmexim și Help Net, ca parte integrantă a concernului german PHOENIX group, este susținută de atenția și grija sporită în activitățile zilnice în ceea ce privește impactul asupra populației, angajaților, dar și asupra mediului înconjurător. Pe lângă aceste direcții, ne concentrăm totodată asupra dezvoltării sustenabile a activității noastre, integrând etica și transparența, impactul economic, social și de mediu în Regulamentul de Ordine Interioară al companiei”, punctează Cătălina Ghioca, Director Dezvoltare și Sustenabilitate Farmexim și Help Net.
Datorită politicii de sustenabilitate și a concentrării constante asupra protecției mediului înconjurător, Farmexim și Help Net au reușit ca, pe tot parcursul anului 2020, să genereze mai puține deșeuri și să optimizeze consumul de energie. „Având distribuția de medicamente în core-business, Farmexim a făcut eforturi considerabile pentru reducerea cantității deșeurilor din plastic, folosind exclusiv cutii din mase plastice reutilizabile și achiziționând folie de ambalare mai subțire. Ca parte a aceluiași proces de creștere a sustenabilității, Farmexim reciclează hârtie, carton, foliile din plastic, benzile elastice din cauciuc și a redus cu 150%, în 2020, cantitatea de deșeuri metalice generată de lucrările de amenajare a spațiilor de depozit. Farmexim a optat pentru iluminatul LED în depozite, a introdus iluminatul pe bază de senzori în zonele nou-amenajate și a continuat procesul de înnoire a parcului auto, optând pentru motorizări mai prietenoase cu mediul”, detaliază Cătălina Ghioca.
De asemenea, rețeaua de peste 400 de farmacii Help Net a diminuat cu 67% cantitatea de deșeuri farmaceutice printr-un management îmbunătățit al stocurilor, dar și cantitatea de deșeuri din hârtie cu 25%, ca urmare a digitalizării activităților de marketing.
„Au fost montate monitoare LCD cu un consum energetic redus în 150 de farmacii și toate unitățile Help Net nou deschise au fost prevăzute cu iluminat LED. Un mare pas înainte în direcția sustenabilității a fost înlocuirea pungilor din plastic cu pungi din materiale ecologice, rezultate din compostare.Accelerarea procesului de digitalizare, prin folosirea sistemului electronic de fidelizare a pacienților, precum și promovarea diverselor inițiative de marketing exclusiv prin mijloace digitale, este un angajament pe termen lung al Farmexim și Help Net în direcția eficientizării serviciilor din punct de vedere al sustenabilității”, mai spune Directorul Dezvoltare și Sustenabilitate Farmexim și Help Net.
Tot ca parte a politicii de sustenabilitate, în 2020, un an marcat de criza sanitară, Help Net a contribuit la lupta împotriva COVID-19 și a direcționat suma de 100.000 euro în scopul dotării spitalelor din România și creării condițiilor vitale de tratament.
„În contextul pandemiei globale de Covid-19, în care s-a văzut impactul său din ce în ce mai mare asupra economiei globale, ne-a fost reamintit cât de necesar este să fim pregătiți pentru neprevăzut. În contextul schimbărilor rapide cu care ne confruntăm, mai ales în perioada pandemică actuală, o analiză riguroasă care să aducă înțelegerea și buna gestionare a riscurilor asociate activităților pe care le desfășurăm este extrem de importantă pentru continuitatea și dezvoltarea sustenabilă a modelului nostru de business. Pe baza acestei analize, ne dezvoltăm continuu politicile interne, astfel că o parte dintre riscurile generate de dinamica industriei farmaceutice și de modificările legislative care o vizează continuu sunt monitorizate în mod constant și se iau măsuri pentru menținerea lor la un nivel acceptabil care să nu ne amenințe stabilitatea financiară și reputațională. Astfel, problematica ESG este inclusă în strategiile noastre legate de risc și reziliență și vom face tot ce este necesar pentru a ne continua proiectele într-un mod sigur și sustenabil”, arată Mădălina Cazamir, Director Group Marketing și Comunicare.
De altfel, anual, PHOENIX group își prezintă raportul de sustenabilitate, raport în care sunt incluse și datele Farmexim și Help Net. Prin urmare, începând din 2019, firmele din România s-au angajat, și la nivel local, să prezinte informații relevante care să contribuie la înțelegerea performanțelor care țin de sustenabilitatea business-ului. Rapoartele de sustenabilitate pot fi consultate aici (pentru Farmexim) și aici (pentru Help Net).
„La nivelul nostru de business, responsabilitatea pe care o avem în fața comunității și a mediului este enormă, astfel că preocuparea noastră pentru îmbunătățire în acest sens este continuă. Pandemia ne-a învățat să gestionăm și mai bine timpul şi resursele pentru a ne crește eficiența, să ne folosim la maximum de tehnologie, și să ducem, până la urmă, businessul la nivelul următor de profesionalism şi responsabilitate”, susține Mihaela Scărlătescu, Head of Legal and Compliance Director la Farmexim & Help Net.
Sustenabilitatea este parte integrantă în politica grupului
Domeniul în care activează Farmexim și Help Net are un impact major în societate, prin urmare înțelegerea importanței rolului pe care cele două companii îl au asupra oamenilor, alături de spitale și toate celelalte instituții aflate în slujba sănătății populației, a fost vital în dezvoltarea afacerii.
„În acest context, prospectarea noastră este continuă, iar feed-back-ul stakeholderilor noștri este crucial pentru dezvoltarea businessului pe termen lung, fie că vorbim despre clienții și partenerii noștri din distribuție, despre pacienții farmaciilor noastre, despre angajați sau despre comunitate. Ne dedicăm sustenabilității companiei și creșterii pe termen lung a valorii sale în beneficiul stakeholderilor noștri și al angajaților. Ne concentrăm asupra unei creșteri durabile, pe care o obținem printr-o adaptare constantă la nevoile clienților noștri și printr-o dezvoltare sustenabilă astfel încât clienții noștri să fie întotdeauna mulțumiți”, explică Mădălina Cazamir.
Având în vedere greutatea pe care o are conceptul de sustenabilitate în politica organizației, atât la nivel de grup, cât și în România, la Farmexim și Help Net, există o direcție dedicată CSR, care colaborează strâns cu departamentul juridic și consiliul director, dar și cu fiecare departament din companie în aria sa de acoperire și responsabilitate.
Direcția de CSR este cea care identifică oportunități, elaborează planul de acțiune, se ocupă apoi de aprobarea și de implementarea acestuia și care raportează atât consiliului director, cât și la nivel de grup printr-un sistem unic de raportare.
„Vom continua acțiunile începute în anul precedent și le vom crește gradual. În acest moment avem mai multe proiecte în derulare, care implică acțiuni sociale, de mediu și de retenție a angajaților, pe termen lung. Farmexim și Help Net s-au dedicat prin toate mijloacele și resursele susținerii accesului pacienților la servicii de sănătate de calitate. Obiectivul nostru pe termen lung este de a construi un întreg ecosistem de sănătate care să sprijine comunitatea cu informații și consiliere, contribuind astfel la creșterea stării de sănătate a oamenilor și la eforturile de prevenție. Vom continua și pe viitor în același spirit al solidarității și responsabilității pentru mediu și comunitate, cu obiectivul de a iniția proiecte valoroase pentru societate și mediul înconjurător”, menționează Mihaela Scărlătescu.
Avocatul amintește faptul că piața farmaceutică este o piață reglementată, cu prevederi legislative clare, elaborate în scopul controlării calității și eficienței terapeutice a medicamentelor prezente pe piață, precum și a evitării contrafacerii. În aceste condiții, Departamentele Juridic și Regulatory Affairs sunt într-un proces continuu de identificare și informare asupra riscurilor legislative asigurându-se că sunt respectate toate legile și normele în vigoare.
„Suntem o organizație responsabilă, cu o politică de dezvoltare solidă, care ia în calcul, pe lângă elementele firești de business, și impactul asupra mediului sau a comunității în general. Toți factorii sunt importanți pentru noi, însă de referință rămân: reducerea amprentei de carbon, programele de retenție a angajaților pe termen lung și activitățile care vin în sprijinul comunității”, completează Cătălina Ghioca.
Odată cu integrarea în PHOENIX group, în 2018, Farmexim și Help Net au aderat la toate politicile interne ale grupului. Organizația are un sistem de management al conformității la nivel de grup și o serie de politici și proceduri asociate menite să asigure cadrul necesar pentru desfășurarea activității specifice în condiții de siguranță, cu respectarea normelor legale aplicabile în domeniul concurenței, spălării banilor, sancțiuni internationale, precum și al anticorupției.
Intră pe LadyLawyer.ro și află mai multe despre activitatea, preocupările și proiectele doamnelor avocat din cele m
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 35 / 77 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen câștigă un litigiu de referință în contencios vamal
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners lansează Academia de Litigii, un podcast dedicat avocaților litigatori și profesioniștilor din domeniul justiției. Cosmin Vasile și Andrei Dumitrescu, parteneri în cadrul ZRVP, vor fi gazde și vor avea ca invitați avocați de prestigiu, magistrați și profesori universitari, personalități care au lăsat o amprentă în domeniu
Cele mai semnificative schimbări legislative din 2024, cu impact în industria curieratului | Cerasela Soviani, Legal Manager în cadrul DPD Romania: ”Departamentul juridic va avea un focus continuu pe respectarea noilor reglementări în curierat și susținerea departamentelor pilon pentru extinderea rețelei naționale”
LegiTeam | MITEL & ASOCIAȚII recrutează avocat cu experiență (Real Estate)
GDPR | Respectarea legislației în domeniu pare că este mai degrabă formală, lipsind măsurile concrete capabile să asigure o protecție adecvată volumului foarte mare de date prelucrate, spun avocații D&B David și Baias. Daniel Vinerean, coordonatorul practicii de Protecția Datelor: De cele mai multe ori este mai ieftin sa plătești o amendă de până la 3.000 € decât să stabilești un plan concret, să achiziționezi tehnologie sau să angajezi un consultant capabil să conceapă și să implementeze măsuri adecvate
ZRVP câștigă premiul „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards (Who’s Who Legal) 2024, distincție acordată în premieră unei societăți de avocați românești | Cosmin Vasile (managing partner): Premiul, o sumă a excelenței individuale pe diverse arii de practică - îmi place în mod special perspectiva, pentru că este exact filosofia noastră
Studenții invitați să se alăture programului de internship oferit de Schoenherr au derulat stagii de practică cu perioadă flexibilă, personalizată atât în funcție de programul lor, cât și de nevoile firmei de avocați | Ana Lupșor, HR manager: „Am avut o vară intensă, cu multe activități desfășurate în comun. Studenții au luat contact nu doar cu activitatea profesională ca avocat într-o firmă internațională de avocatură de afaceri, ci și cu spiritul și cultura echipei Schoenherr”
NNDKP CELF, o nouă soluție de recunoaștere în instanță a dreptului de deducere a TVA aferente cheltuielilor de investiție în cazul abandonului proiectului | Alexandru Aparaschivei (Partener NNDKP CF), Marius Ezer (Partener) și Florentin Nanu (Avocat Senior), în prim plan
Victorie importantă, ce consolidează principiul libertății activității politice | Popescu & Asociații obține achitarea definitivă pentru membrii PNL Timiș, Cosmin Șandru și Nicolae Bitea. Echipa, coordonată de Adrian CHIRVASE (Partner) și Mirel RĂDESCU (Senior Counsel)
Cariere în Drept | De vorbă cu Ramona Andreea Stoica, printre primii absolvenți ai generației care și-a finalizat studiile în 2023, urmărind mai apoi o carieră în magistratură: ”Dreptul este un domeniu frumos, pe care trebuie uneori să ‘îl simți’, însă nu este pentru toți. Cred că media a fost doar o reflectare a efortului depus, iar efortul a fost cel care m-a ajutat și mi-a creat premisele evoluției profesionale ulterioare”
Arbitrajul ICSID cerut de Petrochemical Holding GmbH, legat de rafinări RAFO din Onești, a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce Tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la cca. 836 milioane USD. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
2024 a fost un an aglomerat pentru Departamentul juridic al Farmexim & Help Net | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of Legal and Compliance Director despre actele normative cu impact în activitatea companiei, modificările legislative așteptate și proiectele interesante în care a fost implicată echipa de avocați interni
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...