Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Alex Potlog, Legal Director AbbVie pentru UK și Irlanda: Experiența mea în industria farma a însemnat colaborarea cu oameni extrem de inteligenți și talentați, pentru care prioritatea o reprezintă pacienții. Am văzut o industrie acționând proactiv la nivel global, demonstrând viziune și curaj, angajată la toate palierele societății și contribuind semnificativ la efortul colectiv de a depăși această situație dificilă
25 August 2021
Ștefania EnacheCa Legal Director pentru UK și Irlanda, Alex face parte din echipele de management ale ambelor entități AbbVie și coordonează o echipă care asistă organizația în toate zonele de activitate.
Alex Potlog, Legal Director AbbVie pentru UK si Irlanda |
Alex Potlog, Legal Director AbbVie pentru UK și Irlanda, locuiește de ani buni în afara României, în Marea Britanie, acolo unde și-a dezvoltat o carieră profesională de succes.Momentele grele din pandemie, care au încercat întreaga lume, le-a trăit în țara de adopție, prilej cu care și-a însușit o serie de lecții importante menite să-l ajute în parcursul său viitor.„Aș sumariza printr-o frază care mă caracterizează și pe mine personal – „hope for the best, plan for the worst”. Pandemia a accelerat cu câțiva ani buni migrarea către mai multă tehnologie și mai mult digital în viețile noastre. Dacă ar fi să privim pandemia ca pe o „lebădă neagră” (deși, din multe puncte de vedere, a fost o „surpriza anunțată”), cred că multe organizații vor ieși din această perioadă mai puternice și cu o direcție clară de dezvoltare viitoare, dar vor fi și multe companii care nu vor ieși deloc.Diferența, în opinia mea, o face capacitatea de a fi „anti-fragil”, conceptul lui Nassim Nicholas Taleb, care, din experiența mea personală din timpul pandemiei, înseamnă abilitatea de a inspira un scop comun, de a internaliza „factorul de stres” extern și de a mobiliza în timp real atunci când teama de necunoscut tinde să preia controlul”, punctează interlocutorul BizLawyer.
Alex este absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității din București. Și-a încheiat studiile de licență în anul 2009 cu convingerea, după o serie de stagii de practică în timpul facultății la Linklaters și D&B David și Baias, că dintre toate profesiile juridice avocatura este cea care îl pasionează cu adevărat.
„Imediat după absolvire am început colaborarea cu DLA Piper, practic „continuatorii” biroului Linklaters din București (Linklaters luaseră între timp decizia de a se retrage de pe câteva piețe din regiune, n.r.). Încă din timpul stagiilor de pratică am avut șansa de a întâlni persoana care avea să-mi fie primul (și cel mai important) mentor din carieră – Livia Zamfiropol (actualmente partener și coordonator al practicii de concurență și life sciences la DLA Piper). Prin intermediul Liviei, am luat primul contact cu industria farma și în echipa ei am avut ocazia de a fi implicat în câteva dintre cele mai importante proiecte de concurență în sectorul farmaceutic din România”, își amintește profesionistul Dreptului.
O mutare importantă în carieră
După câteva promovări succesive în cadrul DLA Piper, în 2017, Alex Potlog a decis împreună cu soția sa să facă o schimbare majoră și să plece în Marea Britanie, acolo unde amândoi studiaseră înainte în cadrul unui program de master în dreptul concurenței la Queen Mary, University of London.
„După o scurtă perioadă în care am lucrat în biroul DLA din Londra (într-un așa-numit „secondment”), în ianuarie 2018, am hotărât să încerc ceva nou, la care mă gândeam de mai multă vreme, respectiv o mutare in-house pentru a experimenta și cealaltă latură a industriei, din perspectiva business-ului, în loc de cea a avocatului extern. Am început alături de Astellas Pharma, în cadrul sediului european în Marea Britanie, unde timp de aproape doi ani am ocupat poziția de Head of Legal pentru un grup de aproximativ 25 de țări (predominant piețe în curs de dezvoltare din Europa Centrală și de Est, inclusiv România, dar și piețe mai mature cum ar fi Irlanda sau Portugalia). De asemenea, tot la Astellas, am coordonat și echipa de investigații interne responsabilă de Europa, Orientul Mijlociu și Asia Centrală. De la o expunere geografică semnificativă (extrem de provocatoare din punct de vedere profesional, având în vedere diferențele între piețe în ceea ce privește cadrul de reglementare, prioritățile comerciale ale companiei etc), mi-am dorit să trec la mai multă profunzime și focus pe un teritoriu mai restrâns, astfel că, în 2019, am acceptat o ofertă de la AbbVie UK, inițial ca Senior Counsel, ulterior fiind promovat ca Head of Legal pentru UK și Irlanda în urma unui proces competitiv de selecție, incluzând candidați interni și externi, finalizat în vara anului 2020”, povestește juristul.
Alex Potlog a avut primul contact cu industria farma chiar în prima zi ca proaspăt absolvent și ca avocat colaborator al DLA Piper. Tânărul profesionist a fost implicat în una dintre primele investigații derulate de Consiliul Concurenței pe piața comercializării de medicamente din România.
„A fost un proiect fascinant, mai ales pentru un avocat foarte tânăr și fără prea multă experiență, care mi-a deschis ochii la modul unic în care dreptul concurenței se îmbină cu practicile comerciale în această industrie. Asta m-a determinat să-mi concentrez cariera (cel puțin până în prezent) în zona farma, inițial ca avocat specializat în dreptul concurenței, dar pe parcurs, odată cu maturizarea profesională, din ce în ce mai mult ca un consilier sau „trusted advisor” pentru business, acoperind toate ariile de activitate. Deși uneori percepția este că industria farma nu se bucură de cea mai bună reputație, experiența mea de până acum a însemnat colaborarea cu oameni extrem de inteligenți și talentați pentru care prioritatea principală o reprezintă pacienții. Mai ales în ultimul an, în contextul pandemiei, am văzut o industrie acționând proactiv la nivel global, demonstrând viziune și curaj, angajată la toate palierele societății și contribuind semnificativ la efortul colectiv de a depăși această situație dificilă. Acest impact cât se poate de concret asupra vieții și sănătății pacienților continuă să mă motiveze să merg la birou în fiecare zi”, menționează Alex Potlog.
Intră pe portalul de concurență pentru mai multe articole referitoare la proiectele avocaților din această arie de practică |
Munca în cadrul AbbVie
Un alt motiv pentru care a ales AbbVie ține de cultura companiei, concentrată pe valori cu care el rezonează: curaj, agilitate, diversitate și incluziune, focus pe inovație. În plus, AbbVie dispune de un portfoliul divers de produse, care a devenit și mai interesant odată cu achiziția Allergan finalizată în 2020, și care ridică zilnic atât provocări profesionale, cât și oportunități de dezvoltare.
„Ca Legal Director pentru UK și Irlanda, fac parte din echipele de management ale ambelor entități AbbVie și coordonez o echipă compusă din trei avocați care asistă organizația în toate zonele de activitate. Ambiția noastră ca echipă este de a ne implica în cât mai multe proiecte și de a avea vizibilitate asupra întregului business pentru a putea fi un partener autentic pentru colegii din zona comercială, dar și pentru dezvoltarea noastră individuală. Participarea directă la procesul decizional în cadrul unui business cumulat de câteva sute de milioane de lire sterline anual este o experiență extraordinară pentru un avocat. Este de la sine înțeles că avocatul aduce suport concret în ceea ce privește complianța tuturor activităților comerciale cu reglementările aplicabile, însă responsabilitățile depășesc sfera pur juridică și așteptarea este ca directorul juridic, la fel ca directorul financiar sau directorii comerciali, să vină cu idei și propuneri tangibile care să susțină activitatea comercială a organizației. În anumite situații apelăm și la serviciile avocaților externi, AbbVie colaborând la nivel global cu majoritatea numelor mari din industria avocaturii (Baker McKenzie, Covington & Burling etc.), însă de obicei încercăm să limităm implicarea avocaților la acele zone în care este cu adevărat inevitabilă (litigii, investigații externe sau alte activități cu un profil de risc ridicat pentru companie), astfel încât să ne asigurăm că în primul rând noi ca și echipă avem înțelegerea și vizibilitatea asupra business-ului care să ne permită să ne facem treaba la un nivel de excelență. În general, prioritatea principală pentru echipa noastră o constituie suportul acordat departamentelor implicate în lansarea de noi produse (market access și commercial), și acoperim un registru divers de proiecte – negocieri contractuale cu National Health Service (în UK), respectiv Health Services Executive (în Irlanda), licitații și achiziții publice, activități la nivelul asociațiilor de producători, politici comerciale, distribuție și servicii logistice, proceduri de evaluare și rambursare a medicamentelor etc. De asemenea, avem o colaborare strânsă cu departamentul de etică și conformitate în tot ceea ce privește interacțiunile cu cadrele medicale din UK și Irlanda, transparența, protecția datelor personale și, în general, conformarea cu toate reglementările aplicabile”, detaliază interlocutorul BizLawyer.
Pandemia a avut un impact semnificativ atât în UK cât și în Irlanda, întârziind foarte mult accesul pacienților la produse și servicii medicale (altele decât cele legate în mod direct de prevenirea sau tratarea virusului SARS-COV) și punând presiune pe industrie să regândească multe dintre modalitățile tradiționale de lucru. În plus, serviciul public de sănătate din Irlanda (HSE) a fost victima unui atac cibernetic semnificativ, în prima parte a acestui an, ceea ce a amplificat dificultățile de a restabili contactul între medici și pacienți.
Pentru echipa de Legal din cadrul AbbVie a fost o perioadă cu multe provocări în care avocații s-au confruntat cu multe situații inedite, de la modalitățile noi de a folosi tehnologia pentru a coordona de la distanță echipe multi-funcționale de proiect având uneori și câteva zeci de membri, până la nevoia de inovații juridice care să răspundă nevoilor urgente ale partenerilor firmei.
„Suntem optimiști atât în ceea ce privește performanța comercială a companiei în următorii ani, cât și în ceea ce privește capabilitatea echipei noastre de a contribui în continuare la aceasta. Pentru mine personal, precum și pentru întreaga echipă, este extrem de interesantă poziția unică in care ne aflăm, respectiv aceea de a oferi suport juridic unui business care acoperă un stat membru UE, un stat care tocmai a părăsit Uniunea Europeană la începutul acestui an, și care caută să își stabilească o poziție independentă la nivel global, și o piață aflată undeva la mijloc între cele două (Irlanda de Nord). În acest context, sprijinul pe care îl acordăm colegilor pentru a naviga în această perioadă de tranziție plină de incertitudini este esențial pentru succesul organizației. Cum am menționat mai sus, prioritatea noastră pentru următorii ani este să facilităm lansarea celor mai noi și inovative produse AbbVie și de a sprijini business-ul în colaborare cu toți partenerii noștri externi. De asemenea, achiziția Allergan, finalizată în 2020, o tranzacție globală evaluată la 63 de miliarde USD, aduce cu sine un volum semnificativ de muncă pentru integrarea cu succes a celor două organizatii, inclusiv pentru echipa noastră”, precizează Alex Potlog.
Obiectivele echipei juridice sunt strâns legate de performanța comercială a organizației. De asemenea, avocații urmăresc ajutarea colegilor din funcțiile comerciale în identificarea celor mai eficiente soluții pentru a-și atinge obiectivele în conformitate cu reglementările aplicabile.
„Viziunea noastră presupune să privim dincolo de gestionarea riscurilor imediate și să identificăm oportunități de a ghida business-ul în mod proactiv prin participare directă la procesul decizițional. Încercăm să petrecem cât mai puțin timp stingând incendii și cât mai mult timp construind alături de business, aducând valoare nu doar prin cunoștintele juridice solide ale echipei, cât mai ales prin înțelegerea industriei la nivel de detaliu și prin transferul de know-how și bune practici între piețe și jurisdicții, valorificând la maximum amprenta globală a companiei”, punctează Legal Directorul AbbVie pentru UK și Irlanda.
Specializarea departamentelor juridice interne după modelul firmelor de avocatură
Alex Potlog susține faptul că există diferențe între activitatea unui avocat in-house și cea a unuia care lucrează într-o firmă de profil. Diferența apare din cauza faptullui că, în cazul avocatului in- house, clientul este și colegul lui, iar ca avocat intern faci parte atât din problemă, cât și din soluție.
„AbbVie este o companie centrată pe feedback, avem procese robuste de evaluare anuală a perfomanțelor individuale și de echipă, atât prin raportare la obiectivele strategice ale companiei, cât și prin raportare la comportamentele și modul de lucru pe care compania le așteaptă de la întreaga echipă. Știm că ne facem treaba bine atunci când colegii noștri ne implică încă din faza de concepție a unui proiect și ne cer sfatul inclusiv (sau poate chiar mai ales) în chestiuni strategice care exced sfera juridică. Încercăm să nu ne măsurăm performanța în indicatori cum ar fi numărul de ore petrecute la birou, numărul de documente revizuite într-o lună sau numărul de ore/zile în care răspundem la un e-mail, în opinia mea complet irelevanți, și ne concentrăm pe rezultate (sau „outcomes”) la nivelul organizației”, mai spune juristul.
„Îmi este greu să speculez cu privire la economie în ansamblu, însă pentru industria farma la nivel global cred că 2021, și mai ales 2022, vor fi ani de mari transformări. Pandemia a schimbat fundamental modul în care medicii interacționează cu pacienții lor, iar asta se reflectă asupra tuturor actorilor implicați în sistemele publice și private de sănătate, inclusiv producătorii de medicamente. Uniunea Europeană, dar și alte instituții la nivel global, caută să articuleze cadre strategice noi pentru accesul pacienților la servicii de sănătate, iar presiunea creată de pandemie asupra resurselor statelor și sistemelor de sănătate va fi cu siguranță „transferată” și asupra industriei.”
Alex Potlog, Legal Director AbbVie pentru UK și Irlanda
Alex Potlog consideră că, în perioada următoare, o provocare comună în zona in-house este așteptarea de a face mai mult cu mai puține resurse („do more with less”). „Vedem și noi ca echipă lucrul acesta, nu neapărat în sensul că bugetul disponibil pentru avocați externi s-ar reduce (asta încă nu am resimțit), ci prin prisma așteptării ca echipele interne să dezvolte intern din ce în ce mai multă expertiză în anumite arii de interes pentru companie și să se „specializeze” pe modelul firmelor de avocatură”, argumentează Alex Potlog.
De asemenea, foarte importantă este și situația legislativă a Marii Britanii după Brexit. Anumite zone cheie de legislație (proprietate intelectuală, achiziții publice) se reașeaza, fac obiectul unor procese ample de consultare publică în această perioada, iar avocații se așteaptă in viitorul apropiat să intervină din ce în ce mai multe devieri de la regulile comune aplicabile în UE cu care ne-am obișnuit în ultimii ani.
În plus, cadrul de reglementare pentru industria farma evoluează cu rapiditate, iar Irlanda de Nord reprezintă o provocare atât juridică, cât și comercială, fiind un teritoriu inclus concomitent atât în jurisdicția Uniunii Europene, cât și în cea a Marii Britanii.
„Echipa operează în acest moment la capacitate deplină, nu anticipăm recrutarea de noi membri, ci mai degrabă dezvoltarea noastră internă. Cel mai junior membru al echipei va începe în curând procesul de calificare ca „Solicitor of England & Wales” (un proces complex care presupune efectuarea de cursuri – Legal Practice Course – promovarea unor examene, apoi un contract de training), iar cel mai proaspat membru al echipei a fost selectat printre altele și pentru vasta experiență în e-healthcare și technology, de importanță strategică pentru companie în viitor. Apreciez că, în următorii ani, industria farma în general, și mai ales producătorii de medicamente inovative așa cum este AbbVie, vor acorda din ce în ce mai multă atenție rolului pe care tehnologia îl are la toate nivelurile activității comerciale – un aspect esențial al strategiei noastre de echipă este să venim în întâmpinarea nevoilor business-ului, de cele mai multe ori înainte ca business-ul să își dea seama de ce anume are nevoie. De asemenea, urmărim în mod constant oportunități de training și dezvoltare pentru membrii echipei și ne bucurăm de suport extensiv din partea firmelor de avocatură cu care colaborăm în cea ce privește organizarea de cursuri și seminarii atât pentru colegii din business, cât și pentru noi ca avocați. Nu în ultimul rând, încercăm să valorificăm la maximum prezența globală a AbbVie și să rămânem în contact permanent cu colegii avocați din alte țări, atât din Europa, cât și din Asia și Statele Unite”, adaugă avocatul.
În acest context, Alex Potlog este de părere că, în perioada următoare, la nivel de echipă lucrurile nu se vor schimba fundamental. „Agilitatea și flexibilitatea impuse de „noul normal” sunt oricum caracteristici fundamentale ale echipei noastre, dar cu siguranță în următoarea perioadă vom fi poate chiar mai proactivi decât de obicei în identificarea de oportunități de a eficientiza și maximiza impactul pe care îl avem în organizație. Explorăm, de exemplu, modalități de a folosi tehnologia pentru a diversifica portfoliul de unelte și instrumente juridice pe care le punem la dispoziția business-ului și pentru a ne „împuternici” colegii să acționeze agil cu încrederea că eforturile lor aderă constant la standardele ridicate de conformitate ale companiei. Ca organizație credem că operăm la potențialul nostru maxim atunci când lucrăm colaborativ în același spațiu fizic, când interacționăm față în față atât intern, cât și extern, pentru că doar așa putem construi încredere și cooperare profundă și durabilă. Ca atare, ne concentrăm momentan pe revenirea la un mod de lucru cât mai apropiat posibil de cel dinaintea pandemiei, însă cu siguranță recunoaștem transformările semnificative prin care mulți dintre noi am trecut în ultimele 18 luni, atât personal, cât și profesional, astfel încât cuvântul-cheie, cel puțin pentru restul anului 2021, va fi flexibilitatea. De asemenea, așa cum am menționat mai sus, Brexit-ul va aduce cu sine schimbări legislative substanțiale și ne așteptăm ca alinierea organizației la aceste schimbări să fie o arie importantă de focus în următoarea perioadă”, susține avocatul.
La ora actuală departamentul coordonat de Alex Potlog își construiește strategia care vizează colaborarea externă cu anumite firme de avocatură. În acest demers, un criteriu extrem de important îl reprezintă echitatea, diversitatea și incluziunea. „Acestea sunt valori fundamentale pentru AbbVie și așteptarea noastră este ca partenerii externi se rezoneze cu aceste valori și să le pună în practică în mod concret. Ne uităm, spre exemplu, la diversitatea echipelor care lucrează pe proiectele AbbVie – așa cum noi suntem o echipă formată din persoane de genuri, etnii, religii sau orientări sexuale diferite, la fel și produsele noastre servesc profile incredibil de diverse de pacienți și ne așteptăm ca și partenerii noștri să reflecte această diversitate în modul în care colaborează cu noi”, nuanțează interlocutorul BizLawyer.
O echipă experimentată
Avocatul de origine română coordonează un department format din trei profesioniști care cumulează un mix foarte solid de experiență, cunoștințe și nivel de senioritate. Unul dintre membrii echipei are un background de barrister, iar ceilalți doi provin din firme de avocatură, dar cu o experiență in-house semnificativă. „Având în vedere ambițiile pe care le avem și nivelul foarte ridicat de implicare, probabil că un al patrulea membru al echipei ar fi binevenit, însă momentan nu resimțim o nevoie acută de extindere până la finalul acestui an și preferăm să investim un pic mai mult timp și să câștigăm un pic mai mult pe latura de dezvoltare”, precizează Alex Potlog.
Profesionistul român atrage atenția că munca într-o firmă de avocatură îți dezvoltă foarte mult o serie de „soft skills”, de exemplu abilități de negociere, încredere în sine, o viziune de ansamblu asupra unor industrii rezultate în expunerea la un portofoliu variat de clienți, însă nu întotdeauna îți permite să patrunzi în profunzimea aspectelor comerciale, acel „day-to-day”. Pe de altă parte, munca in-house te formează într-o direcție mai practică, mai orientată spre business, uneori chiar mai concretă pentru că vezi cum proiectele „prind viață” dincolo de sfatul juridic pus pe hârtie, dar și pentru că oamenii din business rareori au timp sau disponibilitate să citească sfaturi juridice foarte elaborate și sunt interesați în principal de „care e soluția” sau „ce au de făcut”.
„Fiecare dintre aceste experiențe, privită separat, este în opinia mea insuficientă pentru a fi un avocat de succes. Cred că fiecare avocat dintr-o firmă de avocatură are nevoie de o „vizită” in-house pentru a deprinde mai mult pragmatism, ceea ce de exemplu reprezintă „norma” în Marea Britanie (toți stagiarii fac o rotatie de 6 luni in-house lucrând pentru un client, iar lipsa acestui sistem în România este o mare pierdere pentru tinerii avocați în formare). Și cred că fiecare avocat in-house are nevoie de structura, rigoarea și experiența de „a vinde” pe care ți le dă munca într-o firmă de avocatură. În acest context, voi căuta întotdeauna persoane care, dincolo de abilitățile tehnice, care sunt evident esențiale, au și această diversitate de experiență, sunt „well-rounded” și demonstrează disponibilitatea de a ieși din zona de confort și de a încerca și „altceva””, apreciază Alex Potlog.
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 44 / 77 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen câștigă un litigiu de referință în contencios vamal
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners lansează Academia de Litigii, un podcast dedicat avocaților litigatori și profesioniștilor din domeniul justiției. Cosmin Vasile și Andrei Dumitrescu, parteneri în cadrul ZRVP, vor fi gazde și vor avea ca invitați avocați de prestigiu, magistrați și profesori universitari, personalități care au lăsat o amprentă în domeniu
Cele mai semnificative schimbări legislative din 2024, cu impact în industria curieratului | Cerasela Soviani, Legal Manager în cadrul DPD Romania: ”Departamentul juridic va avea un focus continuu pe respectarea noilor reglementări în curierat și susținerea departamentelor pilon pentru extinderea rețelei naționale”
LegiTeam | MITEL & ASOCIAȚII recrutează avocat cu experiență (Real Estate)
GDPR | Respectarea legislației în domeniu pare că este mai degrabă formală, lipsind măsurile concrete capabile să asigure o protecție adecvată volumului foarte mare de date prelucrate, spun avocații D&B David și Baias. Daniel Vinerean, coordonatorul practicii de Protecția Datelor: De cele mai multe ori este mai ieftin sa plătești o amendă de până la 3.000 € decât să stabilești un plan concret, să achiziționezi tehnologie sau să angajezi un consultant capabil să conceapă și să implementeze măsuri adecvate
ZRVP câștigă premiul „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards (Who’s Who Legal) 2024, distincție acordată în premieră unei societăți de avocați românești | Cosmin Vasile (managing partner): Premiul, o sumă a excelenței individuale pe diverse arii de practică - îmi place în mod special perspectiva, pentru că este exact filosofia noastră
Studenții invitați să se alăture programului de internship oferit de Schoenherr au derulat stagii de practică cu perioadă flexibilă, personalizată atât în funcție de programul lor, cât și de nevoile firmei de avocați | Ana Lupșor, HR manager: „Am avut o vară intensă, cu multe activități desfășurate în comun. Studenții au luat contact nu doar cu activitatea profesională ca avocat într-o firmă internațională de avocatură de afaceri, ci și cu spiritul și cultura echipei Schoenherr”
NNDKP CELF, o nouă soluție de recunoaștere în instanță a dreptului de deducere a TVA aferente cheltuielilor de investiție în cazul abandonului proiectului | Alexandru Aparaschivei (Partener NNDKP CF), Marius Ezer (Partener) și Florentin Nanu (Avocat Senior), în prim plan
Victorie importantă, ce consolidează principiul libertății activității politice | Popescu & Asociații obține achitarea definitivă pentru membrii PNL Timiș, Cosmin Șandru și Nicolae Bitea. Echipa, coordonată de Adrian CHIRVASE (Partner) și Mirel RĂDESCU (Senior Counsel)
Cariere în Drept | De vorbă cu Ramona Andreea Stoica, printre primii absolvenți ai generației care și-a finalizat studiile în 2023, urmărind mai apoi o carieră în magistratură: ”Dreptul este un domeniu frumos, pe care trebuie uneori să ‘îl simți’, însă nu este pentru toți. Cred că media a fost doar o reflectare a efortului depus, iar efortul a fost cel care m-a ajutat și mi-a creat premisele evoluției profesionale ulterioare”
Arbitrajul ICSID cerut de Petrochemical Holding GmbH, legat de rafinări RAFO din Onești, a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce Tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la cca. 836 milioane USD. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
2024 a fost un an aglomerat pentru Departamentul juridic al Farmexim & Help Net | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of Legal and Compliance Director despre actele normative cu impact în activitatea companiei, modificările legislative așteptate și proiectele interesante în care a fost implicată echipa de avocați interni
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...