ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

BAT România are în vedere inițierea unui nou proces de recrutare pentru Departamentul de Legal și căută oameni ambițioși, curajoși și rezistenți, care își doresc să obțină performanță. Posibilități multiple de dezvoltare profesională pentru cei aleși | Ileana Dumitru, Director juridic: ”Ne dorim mai mult decât profesioniști, ne dorim colegi. Oameni cu care să îți sufleci mânecile și să identifici cea mai oportună soluție și cu care să poți râde la finalul zilei sau schimba impresii”

17 Noiembrie 2022   |   Ștefania Enache

”Credem că este un moment foarte interesant în care să faci parte din această industrie, iar atuurile oferite de BAT România ca angajator pe piața muncii sunt, în opinia noastră, argumente imbatabile pentru decizia de a te alătura companiei”, ne-a declarat Ileana Dumitru, Director juridic și relații publice, Aria Europa Centrală și de Sud - BAT.

 
 
Companiile care știu să valorizeze resursa umană trec mult mai ușor peste momentele dificile din economie.Un business construit cu oameni și pentru oameni reușește să identifice mereu cele mai eficiente soluții necesare unor situații de criză.În orice organizație, echipa este importantă, iar acele structuri care au înțeles acest lucru acționează în așa mod încât problemele sunt depășite mult mai simplu. Ileana Dumitru, Director juridic și relații publice, Aria Europa Centrală și de Sud, BAT, a mizat mereu pe aceste principii, considerând că oamenii sunt cea mai valoroasă resursă a unei companii, atât în vremuri normale, cât mai ales în perioade marcate de provocări și dificultăți.

„Ultimii ani au generat o serie de crize inimaginabile înainte, care au generat foarte multe emoții și temeri, dar și o multitudine de scenarii mai mult sau mai puțin fezabile și realiste. În astfel de momente, contează foarte mult experiența, pregătirea și caracterul oamenilor, coeziunea echipei și valorile de bază pe care crește și se dezvoltă această echipă”, punctează Ileana Dumitru.


Alături de colegii săi juriști din cadrul BAT România, ea a încercat întotdeauna să aibă ca reper valorile companiei și să dezvolte în același timp un spirit propriu, o dinamică prin care să încurajeze abordări noi, dialogul, unitate în diversitatea experiențelor profesionale și personale. „De aceea, suntem mereu deschiși către oportunități de creștere: anul acesta am avut o poziție vacantă și avem în vedere inițierea unui nou proces de recrutare în viitorul apropiat”, menționează Directorul juridic și relații publice BAT.

Compania vrea colegi, oameni de echipă

Prin prisma experienței și a specificului domeniului în care activează BAT, a fost dezvoltat un profil al profesioniștilor pe care compania îl dorește alături. „Dar ne dorim mai mult decât profesioniști, ne dorim colegi. Oameni cu care să îți sufleci mânecile și să identifici cea mai oportună soluție și cu care să poți râde la finalul zilei sau schimba impresii la un prânz bun despre cele mai recente filme, excursii sau crize globale cu care toți ne confruntăm”, nuanțează Ileana Dumitru.




Astfel că, dincolo de experiența juridică în sine, se ține cont de specificul industriei, caracterizate de reglementări foarte stricte.

În acest context, compania și-a asumat obiective foarte ambițioase în ceea ce privește reducerea impactului afacerii asupra sănătății și asupra mediului înconjurător și dezvoltarea unui impact pozitiv în societate, cu respectarea unor standarde ridicate de bună guvernanță.

„Ritmul accelerat al transformării, atât în industria noastră, cât și în organizație, cere ca oamenii noștri să fie ambițioși, curajoși și rezistenți; să învețe rapid și să fie receptivi la oportunități; să-și dorească și să obțină performanță. Pe măsură ce organizația noastră evoluează, ne dorim ca BAT să aibă oameni excelenți, echipe implicate și să fie un loc de muncă caracterizat de echilibru și responsabilitate. Ca specializări necesare pentru a consilia, menționez dreptul comercial, corporate, dreptul concurenței, GDPR”, detaliază expertul BAT.

Ileana Dumitru subliniază faptul că BAT nu mai este de ceva timp doar o companie de tutun, amintind că organizația și-a asumat obiectivul de a construi un viitor mai bun – A Better Tomorrow™ - ceea ce înseamnă în primul rând reducerea impactului afacerii asupra sănătății. „Contribuim la îndeplinirea acestui obiectiv prin dezvoltarea unei noi categorii de produse cu risc redus, care pot oferi fumătorilor adulți care nu vor sau nu pot renunța la fumat alternative mai puțin riscante. Este o schimbare majoră de viziune, de înțelegere a dinamicii industriei și, mai ales, de adaptare a reglementărilor conform inovației tehnologice utilizate, iată, și în industria produselor din tutun și nicotină”, explică avocatul intern al firmei.

BAT recrutează constant

BAT este prezent pe piața din România de peste 25 de ani, timp în care a devenit cel mai important jucător din industrie pe plan locală și un important angajator, cu peste 3.000 de salariați în cele trei entități economice ale Grupului.

În 25 de ani de prezență pe piața din România, numărul angajaților BAT a crescut în fiecare an cu circa 10%, cu o medie de 200 noi angajați recrutați anual. Deși piața muncii se confruntă cu fluctuații majore în ultimii ani, un angajat BAT România lucrează în medie pentru o perioadă de cel puțin șapte ani în cadrul companiei. Aproape jumătate dintre angajați lucrează de cel puțin zece ani în cadrul BAT.

„Credem că este un moment foarte interesant în care să faci parte din această industrie, iar atuurile oferite de BAT România ca angajator pe piața muncii sunt, în opinia noastră, argumente imbatabile pentru decizia de a te alătura companiei: stabilitate și poziție puternică pe piață, pachet atractiv de beneficii, oportunități de dezvoltare, suport inter-departamental, mediu de lucru dinamic cu subiecte variate ce permit dezvoltarea experienței profesionale și personale. Și un mediu de lucru internațional și extrem de divers din punct de vedere cultural, un cadru excelent pentru a descoperi noi culturi și, de ce nu, noi destinații de călătorie sau chiar de relocare”, susține Ileana Dumitru.

Atunci când recrutează extern, compania caută în special acei profesioniști capabili să aducă în echipă cunoștințe și abilități suplimentare, prin care se va consolida echipa. Sunt vizați acei profesioniști care vor ajuta la construirea unei afaceri mai puternice prin care grupul să-și atingă obiectivele.

De asemenea, BAT continuă să-și perfecționeze capacitatea internă de a recruta acei oameni dornici de performanță și de creștere într-un domeniu sau altul din cadrul companiei. „Brandul nostru de angajator – „Be the Change” – a fost lansat în 2021 și are o prezență puternică pe canalele de social media, inclusiv LinkedIn, Facebook și Instagram. Ne diversificăm prezența în rețelele sociale pentru a oferi informații cât mai relevante celor interesați și, mai mult, adaptăm permanent site-ul nostru global de carieră careers.bat.com cu asistență non-stop în 14 limbi, limba română fiind una dintre acestea. Ne implicăm activ în procesul de selecție inclusiv prin identificare directă a potențialilor candidați pe platformele de profil. Procesul de integrare presupune 2-3 etape de interviuri, în funcție de nivelul poziției, în care este implicat și departamentul de Resurse Umane. Dincolo de cv și de expertiza juridică anterioară, căutăm la noii noștri colegi pasiunea și entuziasmul pentru profesie, deschidere către noi abordări și abilitatea de integrare în echipă și în cultura companiei”, argumentează Directorul juridic și de resurse publice BAT.

 
 

Posibilități multiple de dezvoltare profesională

În cazul noilor colegi care se alătură companiei, există un proces de introducere în specificul diferitelor funcțiuni și echipe, de cunoaștere a tuturor departamentelor și a structurii organizatorice, dar și a culturii specifice companiei. Cursurile de specializare în domeniul juridic sunt selectate în funcție de nevoile specifice din exterior (e.g. GDPR, Dreptul concurenței), iar compania oferă intern cursuri de dezvoltare conform nevoilor interne și opțiunilor personale. Oportunitățile sunt deschise pentru mentorat, iar evaluările au loc anual și, în funcție de evoluție, și mai des.

„Cred că fiecare nou membru al echipei și procesul său de integrare organică în structura deja existentă reprezintă o oportunitate pentru toți ceilalți de a-și reevalua propriul statut și sistem de valori, propriul nivel de implicare și de performanță. Cred că toți ne suntem datori să răspundem din când în când la întrebări precum îmi place ce fac? Produc o schimbare pozitivă prin ceea ce fac? Am reușit azi să fiu mai bun decât ieri? Și, în funcție de răspuns, să aplicăm schimbările necesare”, mai spune Ileana Dumitru.

Departamentul juridic al BAT include oameni cu diferite nivele de experiență, interlocutoarea BizLawyer fiind de părere că o echipă diversă din perspectiva experienței este cea câștigătoare. Actuala echipă de juriști are angajati cu doi, trei ani de experiență, cu zece și chiar cu 20 de ani, iar examenul de Barou nu este criteriu de selecție eliminatoriu.

„În prezent, departamentul juridic al BAT România include cinci colegi, care își desfașoară activitatea exclusiv pentru piața din România. Cred mai puțin în idealuri și dimensiuni ideale, cred în schimb foarte tare în implicarea și seriozitatea colegilor mei, în capacitatea lor de a lucra și de a construi împreună și le mulțumesc pe această cale pentru că reușesc să transforme provocările de azi în abilități pentru mâine și să devină, astfel, o echipă de succes”, subliniază juristul.

----------------------------------------------------------------------------
                                                            
                                                           Citește și


→   Echipa juridică din cadrul BAT joacă un rol major în dezvoltarea activităților ESG. Ileana Dumitru, Director juridic și relații publice al Ariei Europa Centrală și de Sud: Este esențial să ne raportăm la standarde foarte clare de etică în afaceri și ne așteptăm ca toți angajații, furnizorii și partenerii noștri comerciali să acționeze cu aceeași integritate și corectitudine. Nu poți crește o afacere durabilă și puternică fără principii corecte și un set de reguli extrem de clare

→   Juriștii BAT România sunt în linia întâi, cu misiunea de a identifica cele mai bune soluții pentru continuarea business-ului în ”noua normalitate”. Ileana Dumitru, Head of Legal: Tehnologia și instrumentele digitale au o contribuție esențială în eficientizarea suportului acordat, dar ne bazăm foarte mult pe expertiza și competența colegilor noștri. În funcție de fluctuația nevoilor de business, am completat resursele interne cu colaborări pentru diverse proiecte



→   Cum își alege gigantul British American Tobacco avocații cu care colaborează. Ileana Dumitru, Head of Legal BAT Romania: Orice firmă care își propune obiective ambițioase trebuie să aibă consultanți pe măsura obiectivelor





----------------------------------------------------------------------------

Ileana Dumitru
  este de părere că fiecare specialist își construiește propriul drum în carieră. Astfel că există persoane cu obiective clare setate pe anumite perioade de timp și există persoane deschise către diferite opțiuni, care nu ezită să răspundă afirmativ oportunităților care apar la un moment dat în viața profesională. „Cred că succesul și rețeta fericirii sunt specifice fiecăruia dintre noi și evoluează cu siguranță de-a lungul timpului. În cazul celor care aleg mediul in house, motivele pot fi diverse: contactul direct cu organizația, înțelegerea mai bună a activității și implicarea activă în dinamica și provocările de business. Sigur, poate fi și un interes major pentru un anumit domeniu și dorința de specializare sau, pur și simplu, nevoia de a experimenta medii diverse de lucru. Cred ca sunt salarii deopotrivă de ofertante atât în mediul avocaturii, cât și in house. Este, până la urmă, o evaluare a propriilor nevoi și o alegere personală a condițiilor care ne împlinesc cel mai bine la un moment dat pe traseul nostru profesional și personal”, consideră Ileana Dumitru.

Pentru juriștii nou intrați în echipă adaptarea la cultura organizațională este pasul cel mai important, apoi schimbarea modului de lucru, de la opinii extinse la e-mailuri concise cu recomandări și aspecte practice. Iar cât de repede se întâmplă aceste schimbări depinde atât de flexibilitatea și adaptabilitatea fiecăruia, cât și de ajutorul pe care îl oferă managerul și echipa căreia i se alătură.

În general, compania este deschisă către un segment cât mai divers din punct de vedere cultural. În prezent, în sediul din București sunt reprezentate circa 20 de naționalități din întreaga lume, nu doar din regiune. „Pentru departamentul nostru juridic recrutăm în general din România, deoarece natura profesiei impune pregătirea juridică specifică acestei piețe”, nuanțează avocatul intern al BAT, intervievat de BizLawyer.

Ileana Dumitru apreciază că experiența de lucru într-un mediu corporate are propriile avantaje, de la mediul de lucru extraordinar de divers la expunerea internațională și o cunoaștere în profunzime a dinamicii unui anumit business și domeniu. „Ne putem uita apoi la experiența în domenii foarte diverse, precum drept comercial, corporate, dreptul concurenței, GDPR. Și aș merge și în direcția unor avantaje personale, precum posibilitatea de a călători în diverse piețe unde compania este prezentă, de a beneficia de programe de instruire internaționale și, de ce nu, de a te reloca pentru anumite perioade în alte țări”, conchide expertul BAT.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 20 / 77
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen câștigă un litigiu de referință în contencios vamal
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners lansează Academia de Litigii, un podcast dedicat avocaților litigatori și profesioniștilor din domeniul justiției. Cosmin Vasile și Andrei Dumitrescu, parteneri în cadrul ZRVP, vor fi gazde și vor avea ca invitați avocați de prestigiu, magistrați și profesori universitari, personalități care au lăsat o amprentă în domeniu
Cele mai semnificative schimbări legislative din 2024, cu impact în industria curieratului | Cerasela Soviani, Legal Manager în cadrul DPD Romania: ”Departamentul juridic va avea un focus continuu pe respectarea noilor reglementări în curierat și susținerea departamentelor pilon pentru extinderea rețelei naționale”
LegiTeam | MITEL & ASOCIAȚII recrutează avocat cu experiență (Real Estate)
GDPR | Respectarea legislației în domeniu pare că este mai degrabă formală, lipsind măsurile concrete capabile să asigure o protecție adecvată volumului foarte mare de date prelucrate, spun avocații D&B David și Baias. Daniel Vinerean, coordonatorul practicii de Protecția Datelor: De cele mai multe ori este mai ieftin sa plătești o amendă de până la 3.000 € decât să stabilești un plan concret, să achiziționezi tehnologie sau să angajezi un consultant capabil să conceapă și să implementeze măsuri adecvate
ZRVP câștigă premiul „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards (Who’s Who Legal) 2024, distincție acordată în premieră unei societăți de avocați românești | Cosmin Vasile (managing partner): Premiul, o sumă a excelenței individuale pe diverse arii de practică - îmi place în mod special perspectiva, pentru că este exact filosofia noastră
Studenții invitați să se alăture programului de internship oferit de Schoenherr au derulat stagii de practică cu perioadă flexibilă, personalizată atât în funcție de programul lor, cât și de nevoile firmei de avocați | Ana Lupșor, HR manager: „Am avut o vară intensă, cu multe activități desfășurate în comun. Studenții au luat contact nu doar cu activitatea profesională ca avocat într-o firmă internațională de avocatură de afaceri, ci și cu spiritul și cultura echipei Schoenherr”
NNDKP CELF, o nouă soluție de recunoaștere în instanță a dreptului de deducere a TVA aferente cheltuielilor de investiție în cazul abandonului proiectului | Alexandru Aparaschivei (Partener NNDKP CF), Marius Ezer (Partener) și Florentin Nanu (Avocat Senior), în prim plan
Victorie importantă, ce consolidează principiul libertății activității politice | Popescu & Asociații obține achitarea definitivă pentru membrii PNL Timiș, Cosmin Șandru și Nicolae Bitea. Echipa, coordonată de Adrian CHIRVASE (Partner) și Mirel RĂDESCU (Senior Counsel)
Cariere în Drept | De vorbă cu Ramona Andreea Stoica, printre primii absolvenți ai generației care și-a finalizat studiile în 2023, urmărind mai apoi o carieră în magistratură: ”Dreptul este un domeniu frumos, pe care trebuie uneori să ‘îl simți’, însă nu este pentru toți. Cred că media a fost doar o reflectare a efortului depus, iar efortul a fost cel care m-a ajutat și mi-a creat premisele evoluției profesionale ulterioare”
Arbitrajul ICSID cerut de Petrochemical Holding GmbH, legat de rafinări RAFO din Onești, a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce Tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la cca. 836 milioane USD. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
2024 a fost un an aglomerat pentru Departamentul juridic al Farmexim & Help Net | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of Legal and Compliance Director despre actele normative cu impact în activitatea companiei, modificările legislative așteptate și proiectele interesante în care a fost implicată echipa de avocați interni
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...