ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Provocarile legislative actuale ale companiilor într-un mediu de afaceri dinamic și inovator | De vorbă cu cu Alexandra Pădurariu, Head of Legal, Compliance and Public Affairs – Samsung Electronics România & Bulgaria, despre cum reușește compania să implementeze practicile și politicile care sprijină guvernanța corporativă responsabilă și adaptarea la tendințele ESG

07 Mai 2024   |   M. T.

Provocarile legislative actuale ale companiilor într-un mediu de afaceri dinamic și inovator

 
 
Influențele macroeconomice și alinierea legislației la cerințele Uniunii Europene pot avea un impact major asupra companiilor. Am discutat cu Alexandra Pădurariu, Head of Legal, Compliance and Public Affairs – Samsung Electronics România & Bulgaria,  despre cum reușește Samsung, un brand dinamic, inovator și în continuă dezvoltare să implementeze practicile și politicile care sprijină guvernanța corporativă responsabilă și adaptarea la tendințele ESG. . .


* * * 

BizLawyer:   Având în vedere dinamica industriei și dezvoltarea noilor tehnologii, cum reușiți să mențineți echilibrul dintre inovație și conformitate în cadrul companiei?


Alexandra Pădurariu: Inovația este motorul progresului, dar conformitatea, care asigură respectarea reglementărilor și standardelor legale este la fel de importantă, așadar urmărim menținerea unui echilibru sănătos între acestea.

Această relație armonioasă între cele două are la bază o cultură care încurajează inovația responsabilă în contextul respectării regulilor.

Astfel, Samsung a adoptat mai multe strategii, cum ar fi: 

·         asigurarea că toți colegii înțeleg importanța atât a inovației, cât și a conformității, comunicarea clară a cerințelor de conformitate și a necesității ca inovația să se alinieze acestor standarde;

·         considerațiile de conformitate sunt integrate în procesul de inovație nu doar la început, de la ideea de implementare, ci și în fiecare etapă a acestuia;

·         educarea și formarea angajaților prin sesiuni de training în domeniul inovației și conformității, care îi ajută pe aceștia să identifice soluții inovatoare care să fie conforme cu regulamentele și standardele legale;

·         colaborarea între departamente, care verifică îndeplinirea standardelor de conformitate pentru toate ideile inovatoare;

·         evaluări regulate pentru identificarea posibilelor riscuri de conformitate ce pot apărea pe parcursul procesului de inovație și abordarea proactivă a eventualelor probleme;

·         sprijinul constant din partea conducerii companiei pentru eforturile de inovare care respectă cadrul de reglementare.


Care sunt principalele provocări juridice atunci când lansați produse noi pe piața din România?

O lansare de produse noi pe piața locală vine cu o serie întreagă de provocări din sfera drepturilor de proprietate intelectuală, în conformitate cu reglementările specifice, în special cele legate de siguranța produsului, mediu, etichetare, publicitate și alte astfel de particularități, care pot avea reguli diferite de la o țară la alta sau de la o regiune la alta. Suntem atenți la foarte multe aspecte, iar un exemplu este responsabilitatea legată de identificarea și gestionarea riscurilor legate de siguranța produsului.

Astfel, orice lansare nouă necesită o planificare atentă și începe prin consultarea experților din domeniul juridic chiar de la începutul proiectului de dezvoltare a produsului, precum și o colaborare strânsă între departamentele implicate.

Într-un mediu atât de dinamic, cum gestionați modificările reglementărilor impuse de autoritățile locale dar și de Uniunea Europeană?

Avem o abordare proactivă și organizată prin care monitorizăm constant schimbările legislative atât la nivel local, cât și la nivelul Uniunii Europene. Analizăm și evaluăm impactul modificărilor legislative asupra business-ului și dezvoltăm planuri de acțiune pentru a ne adapta rapid la noile reglementări, iar acestea pot implica revizuirea procedurilor interne, actualizarea acestora sau chiar instruirea angajaților. De asemenea, prin activitatea noastră de advocacy, ne implicăm conform legii în procesele de consultare publică și elaborare a reglementărilor atât la nivel local, cât și la nivelul Uniunii Europene.

În ce mod abordați gestionarea concurenței neloiale și protejarea brandului împotriva produselor contrafăcute?

Colaborăm cu autoritățile locale pentru a combate concurența neloială și contrafacerea, le furnizăm informații și îi susținem în investigațiile pe care le desfășoară.

În plus, utilizăm tehnologii de protecție pentru a verifica autenticitatea produselor noastre și pentru a minimiza tentativele de contrafacere a acestora.

Colaborați cu instituții ale statului pentru eradicarea produselor contrafăcute care apar din ce în ce mai frecvent pe piață?

Colaborăm cu Autoritatea Vamală Română printr-un Protocol de Verificare și Consemn, iar reprezentații instituției ne notifică dacă au orice fel de suspiciuni cu privire la produse Samsung contrafăcute.

Pe ce se bazează cultura organizațională a companiei? Ce direcții aveți pentru promovarea unei culturi bazate pe etică și conformitate?

Samsung are un angajament puternic față de practicile etice și respectarea legilor și reglementărilor în vigoare. Astfel, a implementat mai multe măsuri pentru promovarea unei culturi organizaționale bazate pe integritate și conformare cu regulile, cum sunt:

(I) Codul de conduită: Samsung are un cod de conduită cuprinzător care include cerințele companiei referitoare la comportamentul angajaților și stabilește standarde pentru luarea deciziilor. Acest cod acoperă aspecte precum anticorupție, concurență echitabilă, confidențialitate și responsabilitate de mediu.

(II) Programe de instruire: Samsung oferă programe de instruire periodice pentru angajați și se asigură astfel că aceștia înțeleg toate nuanțele legate de etică și conformitate din politicile și procedurile companiei. Aceste instruiri acoperă subiecte precum regulile anti-corupție, practici anti-concurențiale sau protecția datelor cu caracter personal.

(III) Sistem de Raportare a Conformității: Samsung implementează un sistem de informare care permite angajaților să raporteze imediat potențiale încălcări ale codului de conduită al companiei sau legile și reglementările aplicabile. Rapoartele pot fi făcute anonim și sunt cercetate prompt.

(IV) Monitorizarea conformității: Samsung monitorizează permanent operațiunile sale pentru a identifica potențialele riscurile și a asigura respectarea legilor și reglementărilor în vigoare. Procesele noastre interne includ efectuarea auditurilor, evaluarea periodică a riscurilor și autoevaluările.

(V) Angajamentul Management-ului: Management-ul companiei își demonstrează angajamentul față de etică și conformitate prin promovarea activă a valorilor companiei – echipa de management este un exemplu în acest sens pentru toți colegii. Întrega conducere încurajează comunicarea deschisă și favorizează o cultură în care angajații se simt confortabil să își exprime îngrijorări.

Astfel, Samsung menține o cultură a integrității, transparenței și responsabilității în toate aspectele activității sale prin politici clare, dar și prin acțiuni practice.

Cum abordați aspectele juridice privind protecția datelor și confidențialitatea? Cum protejați utilizatorii produselor Samsung de atacurile cibernetice?

Suntem foarte atenți la aceste aspecte, monitorizăm constant și respectăm fără excepție toate reglementările relevante din sfera protecției datelor și confidențialității, cum ar fi Regulamentul General privind Protecția Datelor (GDPR) în UE sau legile naționale privind protecția datelor. Samsung a dezvoltat și implementat politici și proceduri interne clare și la obiect privind protecția datelor și confidențialitatea, care sunt comunicate intern și rămân mereu la dispoziția angajaților. Prin intermediul sesiunilor periodice de instruire ne asigurăm de creșterea nivelului de conștientizare și de responsabilitate al angajaților în privința protecției datelor.

În plus, pentru a proteja produsele Samsung împotriva atacurilor cibernetice, compania folosește o strategie complexă prin care toate caracteristicile de securitate sunt încorporate încă din faza de proiectare a produselor. Spre exemplu, prin managementul vulnerabilității, compania efectuează evaluări și remedieri prompte ale punctelor vulnerabile din produsele sale înainte ca acestea să poată fi exploatate de atacatori. Samsung folosește criptarea pentru a proteja datele sensibile atât la transfer, cât și în standby și a implementat un control strict al accesului la date pentru a se asigura că numai persoanele autorizate pot accesa sisteme și date sensibile.


Totodată, avem dezvoltat și implementat un plan robust de răspuns la incidente care asigură atenuarea impactului oricăror potențiale incidente de securitate.


Alexandra Pădurariu, Head of Legal, Compliance and Public Affairs – Samsung Electronics România & Bulgaria


Integrarea criteriilor ESG în planurile de dezvoltare a companiei reprezintă o prioritate pentru mediul de afaceri. Ce inițiative pentru creșterea performanței raportului ESG aveți pe termen mediu și lung?

Compania are o serie de inițiative care vizează sustenabilitatea și raportarea ESG, pe mai multe paliere, precum:

·         Obiective de sustenabilitate: Samsung și-a stabilit obiective ambițioase de sustenabilitate, cum ar fi emisii zero de carbon până în 2050, reducerea consumului de apă și reducerea cantității de deșeuri. Aceste obiective vor ghida eforturile companiei de a-și reduce amprenta de mediu și vor contribui la un viitor sustenabil.

·         Inovația tehnologiei ecologice: Samsung investește în tehnologiile ecologice, cum ar fi semiconductori eficienți din punct de vedere energetic, soluții de energie regenerabilă și produse ecologice. Prin dezvoltarea de soluții inovatoare, Samsung își propune să fie promotorul unei economii durabile.

·         Durabilitatea lanțului de aprovizionare: Samsung lucrează la îmbunătățirea sustenabilității lanțului său de aprovizionare prin implicarea furnizorilor pentru a adopta practici responsabile de aprovizionare, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea siguranței angajaților.

·         Implicarea angajaților: Samsung se angajează să întrețină un mediu de lucru incluziv, în care angajații se simt apreciați și încurajați. Compania implementează frecvent programe pentru a sprijini starea de bine a angajaților, a-i susține în dezvoltarea carierei și a-i încuraja să se implice în comuniate.

·         Raportare transparentă: Samsung se angajează să raporteze transparent performanța sa ESG. Compania publică rapoarte anuale de sustenabilitate care detaliază progresul său, obiectivele de sustenabilitate, provocările și oportunitățile de îmbunătățire.

·         Implicarea părților interesate: Samsung recunoaște importanța implicării active a părților interesate, cum sunt investitorii, clienții și comunitățile și acordă o deosebită atenție perspectivelor și priorităților lor. Compania întreține dialogul activ cu părțile interesate pentru a le menține informate despre strategiile ESG și deciziile conducerii.

Samsung adoptă o abordare holistică, care integrează criteriile ESG în planurile sale de dezvoltare a business-ului. Prin aceste inițiative, Samsung își propune să aibă o contribuție valoroasă la un viitor durabil.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 9 / 1716
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Senior Lawyer Employment | Reff & Associates
BACIU PARTNERS: Rafinarea serviciilor juridice oferite într-o manieră integrată pentru o realitate în continuă schimbare | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: “Am coordonat mereu echipe de avocați atipice, și acum am decis să creștem tempo-ul: suntem pregătiți să facem modul nostru de a gândi și de a pune în practică lucrurile să se reflecte clar, fără obstacole, în toate inițiativele în care suntem implicați”
Filip & Company a asistat grupul Digi la contractarea unui două împrumuturi în valoare peste 117 mil. € și, respectiv, de 50 mil. €
Proiectul parcului fotovoltaic de la Ovidiu face un pas înainte. MPR|Partners a fost alături de EnPower Energy pentru coordonarea procedurii de obținere a acordului de construire, cu o echipă de avocați coordonată de Gelu Maravela (partener fondator) și Dana Rădulescu (partener)
Finanțele au demarat procedura de selecție a firmelor de avocați pentru un proiect ce presupune asistență consistentă în baza dreptului englez. Contract pe 3 ani, tarife orare de cca. 1.900 lei
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Berea, General counsel la BCR: ”Prin colaborare putem genera schimbări semnificative nu doar în interiorul profesiei noastre, ci și în societate in general. Prin natura muncii noastre, nu numai că răspundem la nevoile imediate ale societății, dar suntem și arhitecți ai viitorului acesteia, contribuind la definirea și modelarea unui cadru normativ care să orienteze comportamentul și deciziile individuale și colective pe termen lung”
Rebecca Marina, counsel în cadrul firmei Filip & Company după ultima rundă de promovări: “Am găsit aici oameni care îmi împărtășesc principiile și valorile de viață și care mi-au devenit prieteni și mentori sau pentru care eu am devenit mentor mai târziu. Orice promovare vine cu responsabilități și noi roluri în echipă”
Patru case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Cum sunt prezentate în GAR 100 (2024), ce mandate au avut și ce spun clienții despre avocați și prestațiile acestora. TZA, ZRVP, LDDP și SP asistă clienți în arbitraje cu pretenții de 15,7 miliarde de dolari
Kinstellar a asistat BIG Mega Renewable Energy cu privire la finanțarea de 92 mil. € cu BERD și OTP Bank pentru construcția și operarea Parcului Eolian Urleasca
Răzvan Gheorghiu-Testa, fondator al Țuca Zbârcea & Asociații, inclus în „Top 50 Cei Mai Influenți Oameni de pe Piața Imobiliară din România”
Wolf Theiss a asistat AIRSOL în legătură cu achiziția MedAir Oxygen Solution | Emanuele Lainati, Legal Affair Manager SOL Group: “Expertiza, dedicarea și abordarea proactivă a avocaţilor Wolf Theiss au fost esențiale pentru încheierea cu succes a tranzacției”
Filip & Company a asistat Centrokinetic, în parteneriat cu Agista, în achiziția pachetului majoritar de părți sociale ale clinicii Socrates din Timișoara
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...