ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cum poate fi dezvoltată o fermă ‘Halal’ în România, finanțată în primele faze pe modelul Musharakah Mutanaqisah și cum pot fi distribuite produsele acesteia în Emiratele Arabe. Recomandările Casianei Dușa, avocat senior specializat în consultanţă de business în România și Orientul Mijlociu, partener de cursă lungă pentru cei care vor să se extindă pe piețele islamice

18 Aprilie 2023   |   Casiana Dușa, avocat senior certificat în drept islamic

Casiana Dușa a fondat Romanian Arab Investments House și promovează în România principiile specifice investițiilor islamice, compatibile cu dreptul românesc, prin care mediul de afaceri poate atrage finanțări importante către proiecte locale de interes și accesa oportunitățile de expansiune a afacerilor în Orientul Mijlociu.

 
 
Un plan de afaceri conceput la standarde înalte de calitate este condiția sine-qua-non a operării unei ferme Halal, fiind necesar ca acesta să cuprindă o analiză precisă a locației, a surselor de aprovizionare cu animale, a cumpărătorilor țintă și a pieței de desfacere, arată Casiana Dușa, avocat senior certificat în drept islamic, în articolul publicat azi in secțiunea Islamic Law din BizLawyer.

Carnea certificată Halal oferă consumatorilor de religie musulmană garanția respectării principiilor religiei islamice pe care o practică. Mai mult decât atât, asigură un nivel crescut de siguranță a produsului, fiind considerată cea mai curată carne, datorită metodei de procesare, metodă care presupune anumite ritualuri religioase prin care animalul  nu suferă în momentul sacrificiului, iar sângele din carcasă este eliminat în întregime pentru a putea servi o carne fără toxine. De asemenea, din punct de vedere economic, certificarea Halal oferă producătorilor acces pe piețele internaționale și implicit creșterea afacerilor.


Casiana Dușa a fondat Romanian Arab Investments House și promovează în România principiile specifice investițiilor islamice, compatibile cu dreptul românesc, prin care mediul de afaceri poate atrage finanțări importante către proiecte locale de interes și accesa oportunitățile de expansiune a afacerilor în Orientul Mijlociu.
 
În timpul desfășurării activității sale în Dubai, ea a fost implicată într-un proiect de anvergură dezvoltat în România, axat pe sacrificarea rituală a animalelor în cadrul conceptului de lanț integrat de aprovizonare cu carne Halal “from farm to fork”, specializat în achiziționarea animalelor, procesarea și comercializarea cărnii Halal vită, oaie, pasăre (pui, rațe, gâște și curcani), proiect conceput pentru a înființa două structuri, respectiv Ferma aprovizionată cu animale din România și proximitate, găzduite temporar (7-14 zile) înainte de sacrificare și Parcul industrial compus din abator, linii de procesare, ambalare, depozitare frigorifică și expediere. ”Conform planului de afaceri inițial, specialiștii estimau că noua structură va genera peste 350 de locuri de muncă, vizând atât persoane din comunitatea musulmană, cât și de alte religii. În ce privește valoarea investiției, aceasta se ridica la aproximativ 23 de milioane de euro, negocierile derulându-se cu potențiali parteneri finanțatori din Emiratele Arabe Unite, în jurul unei propuneri inspirată din principiile specifice Musharakah, fiind necesare atât fondurile investitorului, cât și expertiza acestuia în domeniu, respectiv participarea la management”, a explicat Casiana Dușa.



 
Ea spune că cel mai eficient model de finanțare, mai ales în cazul proiectelor aflate la început, este Musharakah Mutanaqisah, înțeleasă ca Parteneriat Degresiv. În acest caz, fiecare partener va contribui la capital, iar pe măsură ce afacerea va avea profit, investitorul se va retrage treptat (procedura de exit) prin vânzarea acțiunilor / părților sociale la prețul pieței. Cu alte cuvinte, debitorul își va recupera treptat dreptul de proprietate asupra acțiunilor / părților sociale, până ce finanțatorul își va pierde în totalitate drepturile.

În România, există o serie de producători de carne Halal ce și-au consolidat deja un renume în domeniu,  Al Sydra și Prodincom S.A. fiind printre cele mai cunoscute.

Despre oportunitățile de dezvoltare la nivel internațional pentru fermierii români și creșterea potențialului economic al mediului de afaceri local, prin stimularea producătorilor de carne în vederea extinderii producției lor existente la Halal și deschiderea de noi piețe de desfacere prin creșterea exportului de carne către piețe internaționale musulmane, în analiza publicată mai jos sub semnătura Casianei Dușa.

*********

Pilonii de care depinde succesul unei afaceri în domeniul fermelor și producției de carne Halal

Conform evidențelor Institutului Național de Statistică din 2022, populația musulmană din România deține o pondere de 0,4% din total numărului de locuitori la nivel național. Cu toate acestea, putem observa că în ultimii ani, relațiile dintre România și țările arabe au început să se dezvolte organic, unii dintre cei mai mari jucători de pe piața emirateză fiind interesați de oportunitățile de investiții din țara noastră. Mai mult decât atât, putem constata că interesul populației pentru carnea Halal a crescut simțitor în ultima perioadă atât datorită beneficiilor pe care consumul acesteia le are pentru sănătate, cât și datorită avantajelor economice pe care le-ar putea genera creșterea exportului către piețe cheie.

În acest context, dezvoltarea fermelor și producției de carne Halal are potențialul de a asigura României un loc privilegiat pe harta partenerilor de top ai Emiratelor Arabe Unite.

Succesul acestei afaceri depinde într-o mare măsură de trei piloni principali, respectiv: know-how, network relevant și strategia potrivită.

Constatând necesitatea antreprenorilor de a primi consultanță specifică pentru un astfel de business și lipsa acesteia de pe piață, am creat infrastructura și network-ul necesare pentru a putea coordona o serie de componente cu importanță majoră, care să vină în întâmpinarea nevoilor producărilor, incluzând: plan de afaceri Sharia compliant, studii de piață și fezabilitate, asistență în negocierile și încheierea tranzacțiilor având ca obiect achiziții imobiliare (terenuri, hale de producție etc), analiză de compatibilitate între legea română și legea emirateză, consultanță juridică completă pe legislația română și emirateză, finanțare de proiect, promovare locală și internațională, consultanță specializată și consolidare canale de distribuție către Emiratele Arabe Unite.

-----------------------------------------------------------------------

Scopul primordial ce stă la baza Romanian Arab Investments House este acela de a conecta antreprenorii români și arabi din punct de vedere juridic și de business prin crearea unui limbaj comun multi-cultural și multi-jurisdicțional pentru identificarea intereselor comune, generarea de oportunități de dezvoltare în România și Orientul Mijlociu, precum și consolidarea unui mediu sustenabil româno-musulman. Cu toate că relațiile de afaceri româno-arabe se pot derula și pe un mecanism convențional, este evident că aplicarea principiilor specifice investițiilor islamice, compatibile cu dreptul românesc poate face diferența și poate ridica mediul de afaceri din România la next level prin atragerea de finanțări importante către proiecte locale de interes și accelerarea oportunităților de expansiune a afacerilor în Orientul Mijlociu. Toate acestea nu ar fi posibile fără consolidarea componentei islamice.



Citește și
→ INTERVIU | Casiana Dușa, avocat cu practică în Dubai și specializare în „Islamic Law”, a înființat Romanian Arab Investments House pentru a sprijini comunitatea de business musulmană cu interese în România și antreprenorii români care doresc să se extindă în Orient. ”Interacțiunea între mediul de afaceri, societate și principiile islamice stabilește premisele pentru o investiție durabilă în orice jurisdicție”, spune absolventa de Drept care a aprofundat în Emirate principiile Sharia și mecanismele financiare islamice
 
-----------------------------------------------------------------------

Beneficiile produselor de carne Halal

În primul rând, carnea certificată Halal oferă consumatorilor de religie musulmană garanția respectării principiilor religiei islamice pe care o practică. Mai mult decât atât, asigură un nivel crescut de siguranță a produsului, fiind considerată cea mai curată carne, datorită metodei de procesare, metodă care presupune anumite ritualuri religioase prin care animalul  nu suferă în momentul sacrificiului, iar sângele din carcasă este eliminat în întregime pentru a putea servi o carne fără toxine. De asemenea, din punct de vedere economic, certificarea Halal oferă producătorilor acces pe piețele internaționale și implicit creșterea afacerilor.

Mai mult, una dintre valorile intrinsece ale comerțului Halal este implicarea companiilor care aduc un impact pozitiv asupra societății. Este interesant de observat că investițiile Halal chiar absorb componenta ESG, focusându-se într-un mod mult mai strict pe etică. Practic, investițiile Halal nu numai că interzic investițiile care nu sunt benefice pentru societate, ci au și reguli privind tipurile de tranzacții pe care le permite.

Condiții de sacrificare

Procedura de sacrificare a animalului este complexă, iar printre cele mai importante criterii ce trebuie respectate se numără cerința ca persoana ce derulează operațiunea să fie un musulman sănătos din punct de vedere mental și care cunoaște procedurile de sacrificare islamice, animalul trebuie sa fie în viață sau considerat a fi în viață la momentul sacrificării; Expresia „Bismillah” (în numele lui Allah) trebuie invocată cu voce tare și imediat înainte de sacrificarea fiecărui animal; Dispozitivul de sacrificare (cuțitul) trebuie să fie ascuțit și nu trebuie ridicat de pe animal în timpul actului de sacrificare; Actul de sacrificare ar trebui să secționeze traheea, esofagul și arterele și venele principale ale regiunii gâtului.



O
piniile unor profesioniști care ocupă poziții de top în departamentele juridice ale unor companii importante, pe platforma www.in-houselegal.ro. Urmărește temele dezvoltate de avocați sau membri ai comunității In-houseLegal și propune subiecte.



Operarea unei ferme și internaționalizarea producătorilor de carne Halal

Un plan de afaceri conceput la standarde înalte de calitate este condiția sine-qua-non a operării unei ferme Halal, fiind necesar ca acesta să cuprindă o analiză precisă a locației, a surselor de aprovizionare cu animale, a cumpărătorilor țintă și a pieței de desfacere.

În timpul desfășurării activității mele în Dubai, am fost implicată într-un proiect de anvergură dezvoltat în România, axat pe sacrificarea rituală a animalelor în cadrul conceptului de lanț integrat de aprovizonare cu carne Halal “from farm to fork”, specializat în achiziționarea animalelor, procesarea și comercializarea cărnii Halal vită, oaie, pasăre (pui, rațe, gâște și curcani), proiect conceput pentru a înființa două structuri, respectiv Ferma aprovizionată cu animale din România și proximitate, găzduite temporar (7-14 zile) înainte de sacrificare și Parcul industrial compus din abator, linii de procesare, ambalare, depozitare frigorifică și expediere. Conform planului de afaceri inițial, specialiștii estimau că noua structură va genera peste 350 de locuri de muncă, vizând atât persoane din comunitatea musulmană, cât și de alte religii. În ce privește valoarea investiției, aceasta se ridica la aproximativ 23 de milioane de euro, negocierile derulându-se cu potențiali parteneri finanțatori din Emiratele Arabe Unite, în jurul unei propuneri inspirată din principiile specifice Musharakah, fiind necesare atât fondurile investitorului, cât și expertiza acestuia în domeniu, respectiv participarea la management.

Cel mai eficient model de finanțare, mai ales în cazul proiectelor aflate la început, este Musharakah Mutanaqisah, înțeleasă ca Parteneriat Degresiv. În acest caz, fiecare partener va contribui la capital, iar pe măsură ce afacerea va avea profit, investitorul se va retrage treptat (procedura de exit) prin vânzarea acțiunilor / părților sociale la prețul pieței. Cu alte cuvinte, debitorul își va recupera treptat dreptul de proprietate asupra acțiunilor / părților sociale, până ce finanțatorul își va pierde în totalitate drepturile.

În România, există o serie de producători de carne Halal ce și-au consolidat un renume în domeniu.
Dintre aceștia, am intrat în legătură cu Al Sydra, companie privată românească lider și furnizor principal al cărnii Halal, situată în Sibiu. Activitatea sa a început în anul 2008, inițial fiind înființată pentru comercializarea echipamentelor agricole, dar mai târziu extinzându-și activitatea în domenii precum comercializarea cerealelor și furajelor, abatorizarea și exportarea cărnii în condiții Halal. Activitatea principală este sacrificarea și tranșarea animalelor (ovine, caprine și bovine) în conformitate cu regulile islamice.

Exportarea cărnii se face cu aeronave, pentru carnea refrigerată, sau containere maritime, pentru cea congelată la temperaturi controlate. Abatorizarea și exportatea cărnii Halal a avut debutul în anul 2016 și a devenit principala activitate a firmei. În prezent societatea are un portofoliu mare de clienți către care exportă carne Halal din țări precum Emiratele Arabe Unite, Kuwait, Qatar, Bahrain, Iran și Iordania.

De asemenea, trecând către altă zonă a țării, menționăm societatea Prodincom S.A., unul dintre cei mai apreciați producători de carne din România, localizată în jud. Suceava. Aceasta deține certificare Halal și s-a dezvoltat pe trei mari segmente din sectorul său de activitate, fiind prezentă pe piața cărnii preparate și a semipreparatelor, pe piața produselor tranșate dar și în sectorul de abatorizare bovine și ovine. Producția de carne Halal a Prodincom S.A. este exportată masiv peste hotare în țări precum Kuweit, Suedia, Franța, Anglia și altele.

Cum poți să distribui carne Halal în Emiratele Arabe Unite?

Conform ultimelor înregistrări în evidențele Statista, Brazilia este cel mai mare exportator de carne Halal din lume, urmat de India, Statele Unite, Rusia și Argentina. Pe de altă parte, conform evidențelor trendeconomy.com, Emiratele Arabe Unite au importat diverse tipuri de carne Halal de la Brazilia (72%), Arabia Saudită (6,91%), USA (5,6%), Oman (4,39%), Ucraina (3,7%), Franța (1,55%), Turcia (1,45%) ș.a.m.d.

Pentru a distribui produse din carne Halal în Emiratele Arabe Unite, producătorii români trebuie fie să înființeze un birou local, fie să încheie un contract de agenție sau de distribuție cu o societate locală. Din punct de vedere legislativ, există diferențe majore între cele două tipuri de contracte.

Contractul de agenție este guvernat de Legea federală nr. 23 / 2022 care a abrogat Legea federală nr. 18 / 1981, noile prevederi fiind binevenite, urmărind să neutralizate o critică ce era deseori adusă legii vechi, și anume aceea că era prea protectoare pentru agenții locali. Contractul trebuie înregistrat la Ministerul Economiei și poate fi denunțat unilateral de vânzător prin solicitarea radierii înregistrării din Registrul Agențiilor Comerciale, putând fi obligat să compenseze agentul sau chiar să plătească daune-interese, după caz. Pe de altă parte, noua lege permite companiilor internaționale, inclusiv acelora fără parteneri locali emiratezi, să deruleze activități de agenție comercială referitor la propriile produse fără a fi nevoie să numească un agent comercial în EAU.

În structura clasică, agentul acționează în numele vânzătorului și comercializează produse pe seama acestuia. În practică, fie agentul introduce cumpărătorii vânzătorului, fie stabilește un contract între vânzător și cumpărător, în schimbul unui comision. Vânzătorul are un anumit grad de control asupra activităților derulate de agent, dar poate fi ținut răspunzător pentru anumite activități ale acestuia, de aceea fiind recomandat să efectueze un training adecvat înainte de începerea oricărei colaborări.

Potrivit art. 7 din Legea federală nr. 23 / 2022, vânzătorul poate utiliza serviciile unui agent pentru EAU sau câte unui agent pentru fiecare emirat,  cu condiția ca distribuția de mărfuri și servicii care fac obiectul agenției comerciale să fie exclusivă în teritoriul menționat.

Contractul de distribuție este guvernat de Legea federală nr. 18 / 1993, cu modificările și completările ulterioare, referitor la tranzacțiile comerciale.  În acest caz, distribuitorul cumpără produsele de la vânzător en-gros și le vinde pe cont propriu. Spre deosebire de contractul de agenție, vânzătorul investește mai puțin timp, dar are control minim asupra activităților derulate de distribuitor, care operează în nume propriu. Distribuitorul face strategia de marketing și stabilește prețul final, asumându-și totodată răspunderea pentru activitățile derulate.

Pentru efectuarea importului efectiv, sunt necesare o serie de documente clasice, incluzând fără a se limita la factura comercială de la firma exportatoare adresată importatorului, cu detalii despre cantitate, descrierea mărfurilor și valoarea totală a fiecărui articol importat; certificat de origine, în care se menționează țara de origine și aprobat de Camera de Comerț din țara de origine; lista detaliată a pachetului; Permis de import; Factura de intrare / transport aerian; Certificat de sănătate care atestă aptitudinea produsului pentru consumul uman; Certificat Halal. Există o serie de entități în România care sunt autorizate să acorde certificarea Halal.

De asemenea, importatorul trebuie să dețină codul de import eliberat de Departamentul vamal al EAU, care permite importul și exportul de bunuri către mainland Dubai, precum și să înregistreze produsele la Dubai Municipality, care va emite un certificat necesar la momentul  preluării transportului / coletului.
Pentru a introduce cu succes produsele pe piața emirateză, este foarte important ca vânzătorul / producătorul să cunoască piața prin participarea preliminară la târguri de profil și misiuni de business, după care să efectueze un due diligence adecvat înainte de  intrarea în relații contractuale cu agenți și distribuitori locali, precum și să consulte un specialist în legislația locală care să îi protejeze interesele.

-----------------------------------------------------------

                                                    Citește și
→   Relocarea unui business în Dubai, proiect explicat de Casiana Dușa, avocat senior specializat în consultanţă de business în România și Orientul Mijlociu, certificată în drept islamic, și Olga Petz, managerul companiei Casa Concrete, care a pus Emiratele Arabe Unite pe harta expansiunii. Cum arată planul de intrare pe o piață nouă, care sunt elementele cheie și cum te poate ajuta consultantul bine ales


→   Cum poate fi accesată o investiție islamică ‘Halal’ în România și ce criterii trebuie îndeplinite de un proiect local pentru a fi ‘Shariah compliant’. Despre ‘Mudarabah’ și ‘Musharakah’, ca mecanisme de investiții și proiecte concrete în care a fost implicată, într-o discuție cu Casiana Dușa, avocat senior specializat în consultanţă de business în România și Orientul Mijlociu


→   Cum poți achiziționa o proprietate în Dubai și ce trebuie să știi despre piață, randamente, riscuri și aspecte juridice specifice regiunii. Recomandările Casianei Dușa, avocat senior certificat în drept islamic, specializat în consultanţă de business în România și Orientul Mijlociu, referitoare la capitalizarea investiției, tranzacții, taxe și siguranța proiectelor


-----------------------------------------------------------

Casiana Dușa, avocat cu recunoaștere internațională specializat în Islamic Law

Casiana Dușa este avocat senior specializat în consultanţă de business în România și în Orientul Mijlociu, certificată în drept islamic, cu o experiență de peste 12 ani în proiecte vizând preponderent internaționalizarea afacerilor și investițiile străine în jurisdicțiile de competență, finanțări internaționale, tranzacții și dispute imobiliare, spețe corporate, comerț internațional și contracte de agenție/distribuție.

Recunoaștere internațională
Casiana face parte din grupul din experți intervievați de publicația londoneză Crescent Leaders care celebrează excelența în abordarea și promovarea investițiilor în lumea musulmană.

Experiență relevantă
•    Dubai International Financial Center – Avocat asociat și consultant de business, drept emiratez și investiții străine;
•    Romanian Arab Investments House – Fondator;
•    Cristofor Vladu și Asociații – Colaborator senior, investiții străine și consultanță de business;
•    Cabinet de avocat Dusa A. Casiana – Partener fondator;
•    Universitatea Leiden – Pro-bono Mentor.

Organizații
• Dubai Chamber – Dubai Business Women Council,
• GIIIF – Forumul global de investiții islamice de impact.

Educație și formare
• LLM în Arbitraj comercial internațional – Universitatea din Stockholm;
• Diplomă de licenţă – Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti.

Certificări
• Certificat în ICC Arbitration și INCOTERMS – ICC, Camera Internațională de Comerț;
• Certificat în Drept international privat – Academia de drept internațional de la Haga;
• Diplomă în Islamic Finance – CIMA Dubai;
• Certificat în drept comercial islamic – CIMA Dubai;
• Certificat în drept contractual – Universitatea Harvard;
• Certificat în drept internațional – Universitatea din Leiden;
• Diploma Magna cum Laude în Business & Administration – British Academy.

Informații de contact
e-mail: casiana.dusa@islamicbusinessromania.com



 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 373 / 1716
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Senior Lawyer Employment | Reff & Associates
BACIU PARTNERS: Rafinarea serviciilor juridice oferite într-o manieră integrată pentru o realitate în continuă schimbare | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: “Am coordonat mereu echipe de avocați atipice, și acum am decis să creștem tempo-ul: suntem pregătiți să facem modul nostru de a gândi și de a pune în practică lucrurile să se reflecte clar, fără obstacole, în toate inițiativele în care suntem implicați”
Filip & Company a asistat grupul Digi la contractarea unui două împrumuturi în valoare peste 117 mil. € și, respectiv, de 50 mil. €
Proiectul parcului fotovoltaic de la Ovidiu face un pas înainte. MPR|Partners a fost alături de EnPower Energy pentru coordonarea procedurii de obținere a acordului de construire, cu o echipă de avocați coordonată de Gelu Maravela (partener fondator) și Dana Rădulescu (partener)
Finanțele au demarat procedura de selecție a firmelor de avocați pentru un proiect ce presupune asistență consistentă în baza dreptului englez. Contract pe 3 ani, tarife orare de cca. 1.900 lei
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Berea, General counsel la BCR: ”Prin colaborare putem genera schimbări semnificative nu doar în interiorul profesiei noastre, ci și în societate in general. Prin natura muncii noastre, nu numai că răspundem la nevoile imediate ale societății, dar suntem și arhitecți ai viitorului acesteia, contribuind la definirea și modelarea unui cadru normativ care să orienteze comportamentul și deciziile individuale și colective pe termen lung”
Rebecca Marina, counsel în cadrul firmei Filip & Company după ultima rundă de promovări: “Am găsit aici oameni care îmi împărtășesc principiile și valorile de viață și care mi-au devenit prieteni și mentori sau pentru care eu am devenit mentor mai târziu. Orice promovare vine cu responsabilități și noi roluri în echipă”
Patru case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Cum sunt prezentate în GAR 100 (2024), ce mandate au avut și ce spun clienții despre avocați și prestațiile acestora. TZA, ZRVP, LDDP și SP asistă clienți în arbitraje cu pretenții de 15,7 miliarde de dolari
Kinstellar a asistat BIG Mega Renewable Energy cu privire la finanțarea de 92 mil. € cu BERD și OTP Bank pentru construcția și operarea Parcului Eolian Urleasca
Răzvan Gheorghiu-Testa, fondator al Țuca Zbârcea & Asociații, inclus în „Top 50 Cei Mai Influenți Oameni de pe Piața Imobiliară din România”
Wolf Theiss a asistat AIRSOL în legătură cu achiziția MedAir Oxygen Solution | Emanuele Lainati, Legal Affair Manager SOL Group: “Expertiza, dedicarea și abordarea proactivă a avocaţilor Wolf Theiss au fost esențiale pentru încheierea cu succes a tranzacției”
Filip & Company a asistat Centrokinetic, în parteneriat cu Agista, în achiziția pachetului majoritar de părți sociale ale clinicii Socrates din Timișoara
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...