ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Banking & Finance | Avocații NNDKP au asistat anul trecut finanțări locale de aproape un miliard de euro și s-au implicat în proiecte transfrontaliere de peste trei miliarde de euro. Echipa a continuat să lucreze pentru finanțatorii unor grupuri importante din industrie sau sectorul agricol, dar a stat alături și de clienții finanțați, companii fanion în domeniile în care operează. Valentin Voinescu (Partener): Mediul de business din România a demonstrat reziliență și numărul de proiecte nu s-a redus, ba chiar am asistat la o accelerare la sfârșitul anului trecut

22 Februarie 2024   |   Ștefania Enache

Banking & Finance I Avocații NNDKP au asistat anul trecut finanțări locale de aproape un miliard de euro și proiecte transfrontaliere de peste 3 miliarde de euro. Echipa a continuat să lucreze pentru finanțatorii unor grupuri importante din industrie sau sectorul agricol, dar a stat alături și de clienții finanțați, companii fanion în domeniile în care operează. Valentin Voinescu (Partener): Mediul de business din România a demonstrat reziliență și numărul de proiecte nu s-a redus, ba chiar am asistat la o accelerare la sfârșitul anului trecut

 
 
Pentru echipa NNDKP, anul 2023 a fost unul în care avocații au avut oportunitatea de a asista, în proiecte de amploare, atât instituții financiare, cât și companii care au accesat împrumuturi.Consultanții s-au implicat în finanțări importante pe plan local, valoarea totală a acestora apropiindu-se de un miliard de euro. În plus, au făcut parte din proiecte transfrontaliere (ce au presupus și o componentă de drept românesc) care depășesc o valoare totală de trei miliarde de euro. „NNDKP a avut în continuare o implicare substanțială în cele mai importante proiecte de finanțare sindicalizate din domeniul agriculturii și sectorul alimentar, dar și-a consolidat rolul de lider și în alte sectoare, inclusiv sectorul imobiliar și domeniul industrial”, punctează Valentin Voinescu, Partener în practica de Drept Bancar și Finanțări din cadrul NNDKP.


Pe parcursul anului trecut, pe lângă împrumuturile bancare, o componentă importantă de finanțare a fost reprezentată de finanțarea activității prin factoring și diverse modalități de vânzare de creanțe comerciale.

Totodată, activitate intensă a existat și în zona de restructurare, o oportunitate majoră pentru echipa NNDKP de a-și dovedi capacitatea de a înțelege în detaliu aspectele specifice ale unor industrii și de a oferi sprijin activ într-o serie de mandate cheie în această zonă. Valentin Voinescu a coordonat cu succes în 2023 unul dintre cele mai importante proiecte de turnaround din zona de fashion retail.

„Ca o notă, în general, procesele de restructurare în care am fost implicați s-au derulat în afara cadrului judiciar. Este posibil ca numărul companiilor ce au nevoie de restructurarea datoriilor sau de restructurare operațională sau structurală să crească în perioada următoare. Având în vedere că aceste procese implică un grad înalt de expertiză, este important să fie contactați avocați cu experiență în acest domeniu, ce pot oferi o privire de ansamblu asupra modalităților și proceselor de restructurare”, subliniază Partenerul NNDKP.




Sunt preferate proiectele care îndeplinesc cerințele de sustenabilitate

Analizând tendințele care s-au evidențiat pe parcursul anului trecut, avocații au constatat că nu au fost diferite față de cele din 2022. „A existat poate un apetit mai mare în a finanța companii și proiecte ce îndeplinesc cerințele de sustenabilitate sau stabilesc un plan pentru a crește gradul de sustenabilitate. De asemenea, având în vedere interesul crescut pentru sectorul energiei regenerabile, s-a intensificat finanțarea aferentă proiectelor de energie regenerabilă. În măsura în care circumstanțele nu vor fi mult diferite, anul 2024 nu ar trebui să fie mult diferit. Băncile vor continua să finanțeze proiecte și companii care își dovedesc viabilitatea pe termen mediu și lung. Există însă o serie de modificări legislative ce vor avea cu certitudine impact asupra instituțiilor de credit, dar și companiilor nefinanciare, și, implicit, asupra deciziilor de finanțare. Printre altele, anul 2024 aduce cu sine cerințe suplimentare ce trebuie implementate de către întreprinderi în ceea ce privește raportarea privind durabilitatea”, apreciază interlocutorul BizLawyer.

De altfel, există deja semne de creștere a importanței și relevanței componentei ESG în evaluarea de credit, iar avocații au avut o serie de tranzacții cheie în care elemente care țin de ESG au fost luate în calcul ca elemente importante. „Noi continuăm să ne sfătuim clienții să acorde atenție sporită acestui subiect, pentru că băncile vor accelera, din punctul nostru de vedere, implementarea acestei componente ca o parte integrantă a deciziei de credit”, amintește specialistul.

În ceea ce privește comportamentul finanțatorilor, 2023 a fost o perioadă complexă, în care s-a putut sesiza o diferență de abordare între prima și a doua parte a anului, pe fondul creșterii la un nivel fără precedent a inflației, inflație care a arătat semne că este în curs de moderare la sfârșitul anului. „Putem spune că, în pofida acestui mediu de incertitudine - care cu siguranță va continua în 2024, an electoral cu un număr fără precedent de alegeri atât în România, cât și în plan global - mediul de business din România a demonstrat reziliență și numărul de proiecte nu s-a redus, ba chiar am asistat la o accelerare la sfârșitul anului trecut”, precizează Valentin Voinescu.


Intră pe portalul de concurență pentru mai multe articole referitoare la proiectele avocaților din această arie de practică


Aproximativ douăzeci de proiecte de finanțare sindicalizate


2023 a fost un an plin pentru echipa NNDKP, avocații asistând părțile finanțatoare, dar și împrumutați, într-un număr de aproximativ douăzeci de proiecte de finanțare sindicalizate, atât pe plan local, cât și internațional. „Toate aceste proiecte au fost finalizate cu succes – de altfel, considerăm că unul dintre aspectele care ne recomandă este orientarea noastră către soluții și capacitatea de a oferi clienților noștri sprijin pentru realizarea unor proiecte inovatoare. Separat de proiectele de finanțare, anul 2023 a fost, de asemenea, un succes și în ceea ce privește proiectele de restructurare. Ne bucurăm de acest lucru în mod deosebit întrucât aceste proiecte sunt caracterizate de un grad ridicat de risc și presupun o coordonare extrem de eficientă între o gamă largă de profesioniști din domeniile juridic, contabil, financiar etc. Procentul de succes pentru anul 2023 este similar cu cel al anului 2022”, detaliază Partenerul NNDKP.
 
Avocatul mai susține că sunt mulți ani de când nu s-a mai întâlnit cu situații în care o tranzacție de finanțare a „picat”. „Deși am avut, desigur, multe momente cheie în care acest risc a existat, este parte din viața noastră să vedem riscul de foarte devreme, să anticipam și să evitam. Cea mai bună metodă de a rezolva o situație dificilă este să nu ajungi în ea de la bun început. Din experiența noastră, o finanțare eșuată are tot timpul două componente: una extrinsecă (de regulă generată de o neînțelegere comercială comună a parților în legătură cu mediul de business la momentul respectiv și așteptări complet necorelate) și o componentă intrinsecă (de management al proiectului, care presupune comunicarea eficientă, generarea de consens constructiv, acțiune promptă). Noi ne ocupam preponderent de a doua componentă și ne place să credem că, dacă un client - fie bancă, fie împrumutat - este „pe mâna noastră”, vom demonstra mereu determinarea de a duce procesul la capăt, oricât de greu, atâta vreme cât clientul își dorește să închidă acea tranzacție”, argumentează consultantul.

Interlocutorul BizLawyer amintește faptul că este deja cunoscut faptul că NNDKP asistă de mai bine de șase ani băncile finanțatoare ce au pus la dispoziție finanțări unor importante grupuri din sectorul agricol, cum ar fi grupul Rodbun (unul dintre cele mai importante grupuri din domeniul agribusiness din Romania) și grupul Ameropa (un grup elvețian cu operațiuni la nivel mondial.

În acest context, mandatele echipei sunt dintre cele mai diverse, de la asistarea băncilor finanțatoare în legătură cu punerea la dispoziție a unor facilitați pentru capital de lucru și pentru refinanțarea unor expuneri existente, până la implementarea unor garanții Exim, în cont și nume stat, în cadrul Programului guvernamental de susținere financiară pentru companiile mari. „Anul 2023 nu a făcut excepție și ne-a oferit oportunitatea de a continua să asistăm băncile finanțatoare în noi proiecte de finanțare pentru aceste două grupuri de referință în sectorul agribusiness”, nuanțează avocatul.

De asemenea, echipa de drept bancar și finanțări a NNDKP a asistat încă din 2019 (și a continuat să asiste și în anul 2023) cele nouă bănci finanțatoare care au pus la dispoziția grupului Carmistin facilitați de credit ce susțin strategia investițională a grupului. Grupul Carmistin este unul dintre cei mai mari jucători pe piața agribusiness și de procesare a cârnii din Romania, fiind activ în domeniul producției de pui, porc, vită și agricultură. „Proiectele ce implică grupul Carmistin sunt întotdeauna dintre cele mai diverse, presupunând nu doar structuri complexe de finanțare (peste 30 de societăți fiind parte la această structură în calitate de împrumutați sau garanți), ci și cunoștințe în domeniul ajutoarelor de stat, proiectelor europene, precum și diverse aspecte de reglementare în general”, subliniază Valentin Voinescu.

Tot in domeniul sectorului alimentar, echipa NNDKP este alături, de mai bine de patru ani, de Aaylex One S.A. (una dintre cele mai importante societăți din industria alimentară a României). NNDKP a asistat inițial Aaylex One S.A. în una dintre cele mai complexe operațiuni de finanțare și de drept corporativ de pe piața locală (fuziunea prin contopire a celor 16 societăți din grupul Aaylex la acel moment, urmată de consolidarea întregii expuneri a grupului într-un singur contract de credit sindicalizat în valoare de 431 milioane lei), urmând apoi să fie alături de companie an de an în cadrul unor noi proiecte de finanțare, dar și în ceea ce privește administrarea curentă a finanțărilor existente.

Proiectele din domeniul agribusiness nominalizate sunt coordonate activ de către Valentin Voinescu (Partener în cadrul echipei de drept bancar și finanțări), cu sprijinul membrilor cheie ai echipei, Alexandru Ciambur (Asociat Senior) și Cătălina Dan (Asociat).

De asemenea, echipa NNDKP a fost constant alături de grupul Globalworth, dar și de Impact Developer & Contractor SA, în proiectele de finanțare ale acestor jucători importanți din sectorul imobiliar (inclusiv în proiecte de emisiune de obligațiuni). Proiectele cu privire la grupul Globalworth sunt coordonate de către Valentin Voinescu, în timp ce Alina Radu este implicată activ în coordonarea proiectelor de finanțare ale Impact Developer & Contractor SA, toate acestea împreună cu sprijinul membrilor seniori ai echipei.

Nu în ultimul rând, anul 2023 le-a oferit avocaților firmei oportunitatea de a asista un sindicat de bănci în legătură cu finanțările acordate Alro S.A. (cel mai mare producător de aluminiu din regiune), proiect coordonat de către Alina Radu, cu implicarea Cătălinei Dan.

„Durata unei tranzacții depinde de numeroși factori, de la complexitatea structurii de finanțare, la numărul de părți implicate. În medie, o tranzacție poate dura între două și trei luni. Cu toate acestea, anul 2023 a marcat pentru echipa noastră și tranzacții (în principiu, refinanțări) care au fost finalizate în decurs de 3-4 săptămâni, cu un efort maxim. Experiența tranzacțiilor finalizate cu succes, uneori într-un timp record, ne-a arătat că acest lucru depinde într-o mare măsură de existența unei echipe consolidate, formată din avocați ce au dezvoltat o cooperare eficientă ca urmare a experienței de lucru împreună și care se completează reciproc prin aptitudini și cunoștințe diverse. De asemenea, o altă componentă importantă ține de capacitatea de a anticipa potențiale obstacole, de a găsi constant noi modalități pentru deblocarea situațiilor de criză și deschiderea către noi puncte de vedere și soluții. Finanțările prin intermediul PNRR nu fac obiectul practicii noastre, însă am fost implicați în tranzacții care au legătură cu proiecte unde există și o componentă de finanțare prin PNRR”, mai spune Partenerul NNDKP.

Aproximativ jumătate dintre proiectele de finanțare în care avocații NNDKP au acordat asistență au avut și o componentă de refinanțare. De asemenea, pe lângă proiectele clasice de finanțare amintite anterior, în 2023 s-a observat, față de anul 2022, și o înmulțire a proiectelor ce au presupus modificarea unor condiții contractuale (precum conversii a împrumuturilor în valută sau prelungirea maturității unor facilități existente).

Și în acest moment, echipa NNDKP are în lucru un volum mare de proiecte, profesioniștii firmei fiind implicați într-o serie de tranzacții locale care vor depăși, cel mai probabil, în cursul anului 2024, valoarea de 500 milioane euro.

În ceea ce privește tranzacțiile internaționale, avocații se așteaptă  să continue activitatea la un ritm similar cu cel din anul 2023, având deja în lucru o serie de tranzacții transfrontaliere cu o componentă românească.

De asemenea, se așteaptă la accelerarea mandatelor pe zona de restructurare, dar și în alte zone mai sofisticate precum private debt, mezzanine financing și hybrid financing, cu potențiale componente de equity financing.


 
O practică cu o activitate bazată pe diversitate

Munca avocaților care fac parte din această arie de practică este caracterizată prin diversitate. Orice nou venit în echipă este încântat să constate nivelul ridicat al proiectelor în care specialiștii sunt implicați pe diferite zone, tranzacții locale, sindicalizări internaționale, restructurări, finanțări hibrid, private equity, fuziuni și achiziții în zona bancară, asistență cu privire la elemente cheie de reglementare pentru jucători de top din zona bancară. „Cumva ne gândim că s-ar simți ca un jucător de clasă ajuns la una din echipele de top din sportul respectiv. Munca intensă, dar de nivel înalt, beneficiind de respectul și prietenia colegilor și de satisfacția clienților”, comentează Valentin Voinescu.

Și portofoliul de clienți deținut de NNDKP reprezintă o provocare, firma reușind în timp să-și rafineze metoda de construire a acestuia. „În esență presupune trei componente. Prima, înțelegerea clientului, a nevoilor, a zonei comerciale, cel mai important. Pasiune pentru businessul clientului, pentru industrie, suntem la curent cu ce se întâmpla, putem vorbi degajat pe subiecte de industrie. Nu poți fi cu adevărat avocat de business fără să înțelegi industria și aspectele comerciale la un nivel la care clientul să rezoneze. A doua, concentrarea pe rezultat. Clienții noștri trebuie să simtă că ne dorim și ne dedicăm complet pentru atingerea obiectivele unui proiect. A treia, calitatea ca o condiție implicită în lucrul cu noi. Oferim clienților noștri servicii juridice la cele mai înalte standarde, performanța echipei fiind recunoscută atât pe plan local, cât și internațional, inclusiv prin includerea în clasamentele realizate de ghiduri juridice internaționale de prestigiu”, explică Partenerul NNDKP.

Echipa de Drept Bancar și Finanțări a NNDKP este formată în prezent din șase avocați și este în plină expansiune, urmând să ajungă la un efectiv de opt asociați odată cu alăturarea a doi noi membri pe parcursul anului 2024.

Alina Radu este un avocat experimentat de drept bancar și finanțări având 26 de ani de experiență în domeniul juridic. Alina coordonează practica NNDKP de Drept Bancar și Finanțări.

De-a lungul carierei sale a coordonat proiecte diverse, precum fuziuni și achiziții complexe în sectorul bancar (inclusiv vânzarea BCR către Erste Bank, valoarea tranzacției ridicându-se la 3,75 miliarde euro), finanțări naționale sau multijurisdicționale, vânzări/achiziții de active și portofolii de credite, aranjamente contractuale complexe. De asemenea, acordă asistență în numeroase proiecte ce implică aspecte de reglementare specifice sectorului financiar.

Valentin Voinescu este partener în cadrul NNDKP din 2015 și are peste 18 ani de experiență în domeniu, coroborată și cu o calificare în zona de business (MBA Vienna Executive Academy). Expertiza lui se concentrează pe tranzacții complexe în domeniul financiar-bancar. Valentin a coordonat tranzacții cheie în piața românească în diverse industrii, inclusiv în 2023 tranzacțiile încheiate de bănci majore din sistemul bancar românesc cu grupurile de companii Ameropa, Aaylex, Carmistin, Rodbun și Globalworth.

Valentin este un expert recunoscut în proiecte de restructurare, fiind membru al Turnaround Management Association. În această zonă a coordonat unul din cele mai importante proiecte de turnaround din 2023 al firmei, în domeniul fashion retail.

Alexandru Ciambur este parte din echipa NNDKP din 2017 și este unul dintre membrii cheie în toate proiectele de finanțare de referință ale echipei de drept bancar și finanțări a NNDKP. Alexandru a dobândit experiență prin implicarea în cele mai complexe tranzacții din ultimii ani.

Cătălina Dan s-a alăturat echipei de drept bancar și finanțări a NNDKP în 2019, fiind implicată în mod activ în toate tranzacțiile de finanțare locale și internaționale amintite anterior. Cătălina a fost, de asemenea, parte din echipa NNDKP care a asistat în cele mai importante proiecte de restructurare.

Activitatea echipei este recunoscută la nivel internațional prin includerea în mod constant pe primele poziții în clasamentele realizate de Chambers and Partners, The Legal 500 și IFLR1000. În plus, Alina Radu a fost inclusă în ultimii cinci ani, în mod consecutiv, în The Legal 500 Hall of Fame, un grup exclusiv de profesioniști aflați în topul profesiei și recunoscuți pentru rezultatele remarcabile. De asemenea, Alina Radu a fost inclusă în ultimii cinci ani în categoria Women Leaders de către IFLR 1000, o categorie de elită rezervată doamnelor avocat din întreaga lume cu o experiență profesională impresionantă și reputație de excepție în jurisdicțiile în care activează.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 77 / 1716
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Senior Lawyer Employment | Reff & Associates
BACIU PARTNERS: Rafinarea serviciilor juridice oferite într-o manieră integrată pentru o realitate în continuă schimbare | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: “Am coordonat mereu echipe de avocați atipice, și acum am decis să creștem tempo-ul: suntem pregătiți să facem modul nostru de a gândi și de a pune în practică lucrurile să se reflecte clar, fără obstacole, în toate inițiativele în care suntem implicați”
Filip & Company a asistat grupul Digi la contractarea unui două împrumuturi în valoare peste 117 mil. € și, respectiv, de 50 mil. €
Proiectul parcului fotovoltaic de la Ovidiu face un pas înainte. MPR|Partners a fost alături de EnPower Energy pentru coordonarea procedurii de obținere a acordului de construire, cu o echipă de avocați coordonată de Gelu Maravela (partener fondator) și Dana Rădulescu (partener)
Finanțele au demarat procedura de selecție a firmelor de avocați pentru un proiect ce presupune asistență consistentă în baza dreptului englez. Contract pe 3 ani, tarife orare de cca. 1.900 lei
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Berea, General counsel la BCR: ”Prin colaborare putem genera schimbări semnificative nu doar în interiorul profesiei noastre, ci și în societate in general. Prin natura muncii noastre, nu numai că răspundem la nevoile imediate ale societății, dar suntem și arhitecți ai viitorului acesteia, contribuind la definirea și modelarea unui cadru normativ care să orienteze comportamentul și deciziile individuale și colective pe termen lung”
Rebecca Marina, counsel în cadrul firmei Filip & Company după ultima rundă de promovări: “Am găsit aici oameni care îmi împărtășesc principiile și valorile de viață și care mi-au devenit prieteni și mentori sau pentru care eu am devenit mentor mai târziu. Orice promovare vine cu responsabilități și noi roluri în echipă”
Patru case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Cum sunt prezentate în GAR 100 (2024), ce mandate au avut și ce spun clienții despre avocați și prestațiile acestora. TZA, ZRVP, LDDP și SP asistă clienți în arbitraje cu pretenții de 15,7 miliarde de dolari
Kinstellar a asistat BIG Mega Renewable Energy cu privire la finanțarea de 92 mil. € cu BERD și OTP Bank pentru construcția și operarea Parcului Eolian Urleasca
Răzvan Gheorghiu-Testa, fondator al Țuca Zbârcea & Asociații, inclus în „Top 50 Cei Mai Influenți Oameni de pe Piața Imobiliară din România”
Wolf Theiss a asistat AIRSOL în legătură cu achiziția MedAir Oxygen Solution | Emanuele Lainati, Legal Affair Manager SOL Group: “Expertiza, dedicarea și abordarea proactivă a avocaţilor Wolf Theiss au fost esențiale pentru încheierea cu succes a tranzacției”
Filip & Company a asistat Centrokinetic, în parteneriat cu Agista, în achiziția pachetului majoritar de părți sociale ale clinicii Socrates din Timișoara
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...