ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Activitatea Departamentului de Real Estate de la Mitel & Asociații a fost concentrată atât pe finalizarea procesului de restructurare a land-bank-ului Immofinanz AG, cât și pe proiecte noi de achiziții și dezvoltări în segmentul rezidențial, retail și agricol. 2023 a fost marcat de o creștere a proiectelor, ca volum și complexitate | Sorin Mitel, Senior Partner: Nu anticipăm ca anul 2024 să fie un an de „reset” pentru piața imobiliară, ci mai degrabă un an „imprevizibil”

02 Aprilie 2024   |   Ștefania Enache

Echipa de Real estate este coordonată de doi parteneri Ioana Negrea și Sorin Mitel și colaborează cu patru avocați cu diferite grade de senioritate.

Sorin Mitel, Senior Partner al firmei Mitel & Asociatii si Ioana Negrea, Partener

 
 
Pe piața imobiliară, anul 2024 se arată, încă de la început, unul efervescent și în același timp imprevizibil. Mișcările din industrie intervin după ce, în 2022, s-a observat un anumit echilibru în acest sector, fapt ce a făcut ca totul să fie mult mai ușor de anticipat.  „Majoritatea clienților pe care îi reprezentăm își continuă investițiile în piața imobiliară de retail, rezidențial, dar și în cea a ospitalității și caută oportunități de investiții pe noi piețe, precum cea de industrial și infrastructură. Nu anticipăm ca anul 2024 să fie un an de „reset” pentru piața imobiliară, ci mai degrabă un an ‘imprevizibil’ ”, subliniază Sorin Mitel, Senior Partner al firmei Mitel & Asociații.


Clienții pe care avocații Mitel & Asociații îi reprezintă nu dau semne de dificultăți financiare, datorită faptului că au acționat prudent în perioada pandemiei, și-au restructurat proiectele, astfel că, în prezent, turează la capacitate maximă investițiile în proiectele aflate în stand-by în ultimii doi ani.

„Totodată reprezentăm clienți cu disponibilități financiare, care urmăresc preluarea de proiecte imobiliare aflate în pragul insolvenței sau chiar în cursul executării silite, pentru a-și asigura land bank-ul necesar în dezvoltările viitoare”, menționează Sorin Mitel.

Plusuri și minusuri

În această industrie vastă, există zone care s-au dezvoltat, iar altele care și-au restrâns foarte mult importanța în domeniul imobiliar. În cea de-a doua categorie regăsim piața de birouri, care, la patru ani de la debutul pandemiei care a schimbat radical modul de lucru, a devenit, din punctul de vedere al firmei de avocatură, „nereprezentativă”. Această stare este potențată și de faptul că există o serie de proiecte care rămân în așteptare, neobținând autorizaţia de construire. „Anul 2024 aduce în premieră zero metri pătrați de birouri în proiecte mari. Singurele tranzacții pe care le asistăm în acest an sunt cele de transfer de office-uri existente în portofoliile altor jucători din piață care doresc să își consolideze poziția pentru anii următori”, amintește Ioana Negrea, Partener Mitel & Asociații.

Și activitatea pe piața imobiliară rezidențială a înregistrat o scădere sistemică. „Oferta în general fiind limitată sau procesul de producție de stoc nou în general lent, s-a creat un efect de penurie pe termen scurt și mediu, care va avantaja creșterea accelerată a cererii de imobile rezidențiale. Percepţia generală este că încă suntem într-o perioadă de finanțări scumpe atât pentru investitori, cât și pentru clienții finali”, argumentează interlocutoarea BizLawyer.

Având în vedere că finalul anului 2023 a fost unul foarte aglomerat, în contextul în care dezvoltatorii au mizat pe TVA-ul de 5%, avocații Mitel & Asociații au fost nevoiți să îi asiste în echipe extinse astfel încât să fie livrate în timp record sute de unități locative către cumpărători persoane fizice. „Anul 2024 pentru clienții pe care îi reprezentăm este un an al reînnoirii stocului de unități rezidențiale. În prezent, asistăm clienți care vor livra până la finalul acestui an peste 2000 de apartamente în București-Ilfov”, mai spune Ioana Negrea.

În ceea ce privește segmentul de spații logistice/industriale, Mitel & Asociații reprezintă, în mod tradițional, un mare jucător pe piața de retail care se află în permanentă expansiune. Avocații oferă consultanță de la achiziția terenului până la deschiderea către public a magazinelor, acoperind astfel toate etapele de dezvoltare ale proiectului.

„Anul 2023 a fost un an al stagnării și pentru clienții noștri care au încercat autorizarea proiectelor din București, cele mai multe mandate fiind pentru obținerea documentațiilor de urbanism pentru autorizarea construcțiilor în zone de interes, în județul Ilfov. Anul 2024, cel puțin în prima parte, va fi tot unul de stagnare în proiectele din București, în contextul în care toate PUZ-urile de sector sunt suspendate și PUG-ul municipiului în curs de aprobare”, menționează Sorin Mitel, făcând referire la activitatea echipei pe partea de autorizare.

Avocatul mai subliniază faptul că, în mod constant Departamentul de Real estate oferă suport Departamentului de Litigii în acțiuni care privesc drepturi reale asupra imobilelor sau conexe obținerii/anulării documentațiilor de urbanism, astfel de acțiuni fiind frecvente în derularea proiectelor imobiliare pe care le Mitel & Asociații le are în portofoliu.

Sorin Mitel amintește faptul că anul 2023 a fost marcat de o creștere a proiectelor de Real estate, ca volum și complexitate. „Activitatea Departamentului de Real estate a fost concentrată atât pe finalizarea procesului de restructurare a land-bank-ului Immofinanz AG, cât și pe proiecte noi de achiziții și dezvoltări în segmentul rezidențial, retail și agricol. De asemenea, firma noastră a asistat dezvoltatorul ONE în livrarea către clienții finali a peste 300 de apartamente în Cotroceni Park, într-o echipă formată din șapte avocați, într-un timp record de trei săptămâni”, detaliază avocatul.

Echipa de Real estate este coordonată de doi parteneri Ioana Negrea și Sorin Mitel și colaborează cu patru avocați cu diferite grade de senioritate. „La acest moment suntem în echilibru - intenționăm așadar să păstrăm aceeași talie în 2024”, încheie Ioana Negrea.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 44 / 1716
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Senior Lawyer Employment | Reff & Associates
BACIU PARTNERS: Rafinarea serviciilor juridice oferite într-o manieră integrată pentru o realitate în continuă schimbare | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: “Am coordonat mereu echipe de avocați atipice, și acum am decis să creștem tempo-ul: suntem pregătiți să facem modul nostru de a gândi și de a pune în practică lucrurile să se reflecte clar, fără obstacole, în toate inițiativele în care suntem implicați”
Filip & Company a asistat grupul Digi la contractarea unui două împrumuturi în valoare peste 117 mil. € și, respectiv, de 50 mil. €
Proiectul parcului fotovoltaic de la Ovidiu face un pas înainte. MPR|Partners a fost alături de EnPower Energy pentru coordonarea procedurii de obținere a acordului de construire, cu o echipă de avocați coordonată de Gelu Maravela (partener fondator) și Dana Rădulescu (partener)
Finanțele au demarat procedura de selecție a firmelor de avocați pentru un proiect ce presupune asistență consistentă în baza dreptului englez. Contract pe 3 ani, tarife orare de cca. 1.900 lei
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Berea, General counsel la BCR: ”Prin colaborare putem genera schimbări semnificative nu doar în interiorul profesiei noastre, ci și în societate in general. Prin natura muncii noastre, nu numai că răspundem la nevoile imediate ale societății, dar suntem și arhitecți ai viitorului acesteia, contribuind la definirea și modelarea unui cadru normativ care să orienteze comportamentul și deciziile individuale și colective pe termen lung”
Rebecca Marina, counsel în cadrul firmei Filip & Company după ultima rundă de promovări: “Am găsit aici oameni care îmi împărtășesc principiile și valorile de viață și care mi-au devenit prieteni și mentori sau pentru care eu am devenit mentor mai târziu. Orice promovare vine cu responsabilități și noi roluri în echipă”
Patru case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Cum sunt prezentate în GAR 100 (2024), ce mandate au avut și ce spun clienții despre avocați și prestațiile acestora. TZA, ZRVP, LDDP și SP asistă clienți în arbitraje cu pretenții de 15,7 miliarde de dolari
Kinstellar a asistat BIG Mega Renewable Energy cu privire la finanțarea de 92 mil. € cu BERD și OTP Bank pentru construcția și operarea Parcului Eolian Urleasca
Răzvan Gheorghiu-Testa, fondator al Țuca Zbârcea & Asociații, inclus în „Top 50 Cei Mai Influenți Oameni de pe Piața Imobiliară din România”
Wolf Theiss a asistat AIRSOL în legătură cu achiziția MedAir Oxygen Solution | Emanuele Lainati, Legal Affair Manager SOL Group: “Expertiza, dedicarea și abordarea proactivă a avocaţilor Wolf Theiss au fost esențiale pentru încheierea cu succes a tranzacției”
Filip & Company a asistat Centrokinetic, în parteneriat cu Agista, în achiziția pachetului majoritar de părți sociale ale clinicii Socrates din Timișoara
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...