ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Eugen Iordăchescu, avocat: Un profesor clujean, închis în China pentru 80 de dolari, aşteaptă sprijinul statului român

11 Iulie 2019   |   T.S.

Marius Balo, profesor la Renmin University Beijing şi expert străin în cadrul Gupului de Tehnologie şi Educaţie XinDongFang (New Oriental) Beijing, s-a stabilit în China în 2010, iar pe 28 martie 2014 a fost arestat.

 
 
Un profesor şi antreprenor clujean de 38 de ani, Marius Balo, se află de mai bine de cinci ani într-o închisoare din China, iar aparţinătorii şi apărătorii săi susţin că acesta este supus unor tratamente degradante, în timp ce autorităţile române ignoră drama sa.

"De mai bine de cinci ani, un profesor şi antreprenor din Cluj este închis în condiţii inumane şi supus unor tratamente degradante într-un penitenciar de maximă siguranţă din China. Ministerul Justiţiei şi, pe rând, titularii acestui portofoliu din 2016 încoace, au ignorat drama clujeanului şi refuză să răspundă cererilor înaintate de acesta, familia şi avocaţii lui. Între timp, cetăţeanul român este forţat să lucreze peste 12 ore pe zi doar pentru a-şi câştiga dreptul la cele două linguri de orez distribuite zilnic ca hrană în închisoare", a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, avocatul său, Eugen Iordăchescu.


Marius Balo, profesor la Renmin University Beijing şi expert străin în cadrul Gupului de Tehnologie şi Educaţie XinDongFang (New Oriental) Beijing, s-a stabilit în China în 2010, iar pe 28 martie 2014 a fost arestat, susţin avocaţii săi, pentru o presupusă fraudă contractuală, fiind acuzat că a primit 80 de dolari de la cetăţeni chinezi, fără să ştie că suma provenea din comiterea de infracţiuni.

El a fost condamnat pe 24 martie 2016 la opt ani de închisoare, susţin avocaţii, pe baza mărturiei unei persoane pe care nu o văzuse niciodată şi, ulterior, încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Shanghai.

Potrivit avocaţilor săi, în aceeaşi situaţie a fost şi un cetăţean britanic, dar care a fost eliberat ca urmare a intervenţiei Ambasadei Marii Britanii.

În acest caz, Marius Balo şi avocaţii săi au adresat interpelări Ministerului Justiţiei şi preşedintelui Klaus Iohannis, dar fără răspuns, susţin apărătorii.

Acum, avocaţii şi aparţinătorii cer din nou autorităţilor române să furnizeze familiei sale informaţii actuale despre stadiul cererii de transfer în România al lui Marius Balo şi să urgenteze această procedură, considerând că este de datoria statului român să apere drepturile omului pentru fiecare dintre cetăţenii săi şi să îi asiste în relaţia cu state terţe.

Ministerul Justiţiei a luat act de situaţia românului aflat în detenţie în China şi a luat legătura cu MAE

Ministerul Justiţiei a anunţat, joi, că ministrul Ana Birchall a luat act de situaţia cetăţeanului român aflat în detenţie în China şi a luat legătura cu Ministerul Afacerilor Externe, pentru o acţiune comună în plan juridic şi diplomatic.

"Ministrul Justiţiei a luat act de situaţia domnului Marius Balo, românul care ispăşeşte o pedeapsă cu închisoare în Republica Populară Chineză, în urma scrisorii recent trimise de reprezentanţi legali ai acestuia. Imediat ce cazul a fost semnalat ministrului Justiţiei, doamna Ana Birchall a luat legătura cu Ministerul Afacerilor Externe pentru gestionarea eforturilor României în plan juridic şi în plan diplomatic în acest caz", se precizează într-un comunicat al MJ.

Conform sursei citate, Ministerul Justiţiei depune toate eforturile privind obţinerea tuturor elementelor legale care să permită declanşarea etapei judiciare a procedurii de transfer a cetăţeanului român, în contextul cooperării judiciare internaţionale.

"Ministerul Justiţiei îi asigură pe reprezentanţii legali ai cetăţeanului român că va continua să întreprindă toate demersurile legale necesare, astfel încât situaţia domnului Marius Balo să fie cât mai grabnic soluţionată, cu respectarea deplină a drepturilor sale", se mai menţionează în comunicat.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3465 / 4467
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Senior Lawyer Employment | Reff & Associates
BACIU PARTNERS: Rafinarea serviciilor juridice oferite într-o manieră integrată pentru o realitate în continuă schimbare | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: “Am coordonat mereu echipe de avocați atipice, și acum am decis să creștem tempo-ul: suntem pregătiți să facem modul nostru de a gândi și de a pune în practică lucrurile să se reflecte clar, fără obstacole, în toate inițiativele în care suntem implicați”
Filip & Company a asistat grupul Digi la contractarea unui două împrumuturi în valoare peste 117 mil. € și, respectiv, de 50 mil. €
Proiectul parcului fotovoltaic de la Ovidiu face un pas înainte. MPR|Partners a fost alături de EnPower Energy pentru coordonarea procedurii de obținere a acordului de construire, cu o echipă de avocați coordonată de Gelu Maravela (partener fondator) și Dana Rădulescu (partener)
Finanțele au demarat procedura de selecție a firmelor de avocați pentru un proiect ce presupune asistență consistentă în baza dreptului englez. Contract pe 3 ani, tarife orare de cca. 1.900 lei
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Berea, General counsel la BCR: ”Prin colaborare putem genera schimbări semnificative nu doar în interiorul profesiei noastre, ci și în societate in general. Prin natura muncii noastre, nu numai că răspundem la nevoile imediate ale societății, dar suntem și arhitecți ai viitorului acesteia, contribuind la definirea și modelarea unui cadru normativ care să orienteze comportamentul și deciziile individuale și colective pe termen lung”
Rebecca Marina, counsel în cadrul firmei Filip & Company după ultima rundă de promovări: “Am găsit aici oameni care îmi împărtășesc principiile și valorile de viață și care mi-au devenit prieteni și mentori sau pentru care eu am devenit mentor mai târziu. Orice promovare vine cu responsabilități și noi roluri în echipă”
Patru case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Cum sunt prezentate în GAR 100 (2024), ce mandate au avut și ce spun clienții despre avocați și prestațiile acestora. TZA, ZRVP, LDDP și SP asistă clienți în arbitraje cu pretenții de 15,7 miliarde de dolari
Kinstellar a asistat BIG Mega Renewable Energy cu privire la finanțarea de 92 mil. € cu BERD și OTP Bank pentru construcția și operarea Parcului Eolian Urleasca
Răzvan Gheorghiu-Testa, fondator al Țuca Zbârcea & Asociații, inclus în „Top 50 Cei Mai Influenți Oameni de pe Piața Imobiliară din România”
Wolf Theiss a asistat AIRSOL în legătură cu achiziția MedAir Oxygen Solution | Emanuele Lainati, Legal Affair Manager SOL Group: “Expertiza, dedicarea și abordarea proactivă a avocaţilor Wolf Theiss au fost esențiale pentru încheierea cu succes a tranzacției”
Filip & Company a asistat Centrokinetic, în parteneriat cu Agista, în achiziția pachetului majoritar de părți sociale ale clinicii Socrates din Timișoara
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...