ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Așteptări pozitive pentru DPD Romania, anul acesta, cu cifre peste buget | Cerasela Soviani, Legal Manager: Departamentul juridic va avea un focus continuu pe adaptare la noile reglementări în curierat și susținerea departamentelor pilon pentru extinderea rețelei naționale

29 Ianuarie 2024   |   Ștefania Enache

„Cu firmele de avocați am avut colaborări sporadice în anumite ramuri de drept, unde a fost necesară experiența specialiștilor. Selecția avocaților s-a făcut pe criterii de performanță și calitate a serviciilor”, a declarat interlocutoarea BizLawyer.

 
 
Anul 2023 a fost unul intens pentru mediul economic, companiile confruntându-se cu o serie de provocări. În acest context, munca departamentelor juridice din cadrul firmelor a fost la un nivel ridicat, avocații fiind obligați să identifice soluțiile cele mai bune pentru dezvoltarea afacerilor.

Cerasela Soviani, Legal Manager în cadrul DPD Romania (Dynamic Parcel Distribution SA), a avut o agendă de lucru extrem de încărcată. Una dintre marile provocări apărute anul trecut a vizat adaptarea la modificările legislative anticipate în domeniul curieratului.

Un alt proiect cheie a urmărit extinderea rețelei de puncte fixe, inclusiv lockere de exterior, DPD Shop (puncte fixe prin intermediul partenerilor) și Oficii DPD (puncte fixe cu personal).


Pe masa de lucru a juristului, s-a aflat anul trecut și un alt dosar important care a avut în vedere lansarea serviciului regional CEE pentru extinderea pe piețele din Europa Centrală și de Est.
 
„Dacă este să nominalizez cele mai importante proiecte în care s-a implicat juridicul în 2023, aș aminti, în primul rând, menținerea procentului de câștig de 95% aferent cererilor de chemare în judecată. În aceeași categorie se încadrează și simularea modificării Termenilor și Condițiilor DPD în conformitate cu schimbările legislative, dar și realizarea documentelor aferente extinderii rețelei de lockere și deschiderea de noi puncte DPD Shop și Oficii DPD”, ne-a declarat Cerasela Soviani.

Sunt așteptate noi provocări în domeniul legislativ

Legal Managerul DPD Romania menționează faptul că au existat câteva segmente de activitate care au generat volumul cel mai mare de muncă pentru Departamentul Juridic. În această categorie regăsim, în primul rând, activitățile zilnice de business, inclusiv relațiile/training-urile cu subcontractorii.

Un volum ridicat de muncă a rezultat și din recuperarea creanțelor, pe cale amiabilă sau prin intermediul instanțelor de judecată, dar și din tranzacții specifice, inclusiv extinderea rețelei și înființarea de noi puncte fixe.

„Cu firmele de avocați am avut colaborări sporadice în anumite ramuri de drept, unde a fost necesară  experiența specialiștilor. Selecția avocaților s-a făcut pe criterii de performanță și calitate a serviciilor”, mai spune interlocutoarea BizLawyer.

Legat de anul care abia a început, Cerasela Soviani este de părere că Departamentul juridic va primi cel mai mare volum de muncă din proiectele care au în vedere recuperarea creanțelor și implicit reprezentarea în litigiile aflate pe rol. Totodată, juriștii se vor implica în extinderea rețelei de puncte fixe, inclusiv lockere de exterior. De asemenea, vor avea mult de lucru în proiectul care vizează extinderea colaborării cu partenerii Geopost pentru a asigura conformitatea la standardele internaționale.

„Așteptări sunt pozitive pentru întregul an, cu cifre peste buget, iar ca priorități avem extinderea rețelei DPD și adaptarea la noile schimbări legislative”, subliniază juristul.

În 2024, Legal Managerul DPD Romania se așteaptă la o serie de schimbări legislative în domeniul curieratului, pe care echipa sa va trebui să le anticipeze. De asemenea, sunt avute în vedere creșteri în arii de activitate, precum extinderea rețelei de puncte fixe si lockere. „Departamentul juridic va avea un focus continuu pe adaptare la noile reglementări în curierat și susținerea departamentelor pilon pentru extinderea rețelei naționale. În acest moment, Departamentul juridic are patru angajați, care au un volum mare de cunoștințe juridice specifice domeniului curieratului și care se completează reciproc. Numărul optim de juriști depinde de complexitatea și volumul proiectelor care vor intra în portofoliul echipei și se va decide la acel moment”, încheie interlocutorea BizLawyer.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1 / 75
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Senior Lawyer Employment | Reff & Associates
BACIU PARTNERS: Rafinarea serviciilor juridice oferite într-o manieră integrată pentru o realitate în continuă schimbare | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: “Am coordonat mereu echipe de avocați atipice, și acum am decis să creștem tempo-ul: suntem pregătiți să facem modul nostru de a gândi și de a pune în practică lucrurile să se reflecte clar, fără obstacole, în toate inițiativele în care suntem implicați”
Filip & Company a asistat grupul Digi la contractarea unui două împrumuturi în valoare peste 117 mil. € și, respectiv, de 50 mil. €
Proiectul parcului fotovoltaic de la Ovidiu face un pas înainte. MPR|Partners a fost alături de EnPower Energy pentru coordonarea procedurii de obținere a acordului de construire, cu o echipă de avocați coordonată de Gelu Maravela (partener fondator) și Dana Rădulescu (partener)
Finanțele au demarat procedura de selecție a firmelor de avocați pentru un proiect ce presupune asistență consistentă în baza dreptului englez. Contract pe 3 ani, tarife orare de cca. 1.900 lei
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Berea, General counsel la BCR: ”Prin colaborare putem genera schimbări semnificative nu doar în interiorul profesiei noastre, ci și în societate in general. Prin natura muncii noastre, nu numai că răspundem la nevoile imediate ale societății, dar suntem și arhitecți ai viitorului acesteia, contribuind la definirea și modelarea unui cadru normativ care să orienteze comportamentul și deciziile individuale și colective pe termen lung”
Rebecca Marina, counsel în cadrul firmei Filip & Company după ultima rundă de promovări: “Am găsit aici oameni care îmi împărtășesc principiile și valorile de viață și care mi-au devenit prieteni și mentori sau pentru care eu am devenit mentor mai târziu. Orice promovare vine cu responsabilități și noi roluri în echipă”
Patru case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Cum sunt prezentate în GAR 100 (2024), ce mandate au avut și ce spun clienții despre avocați și prestațiile acestora. TZA, ZRVP, LDDP și SP asistă clienți în arbitraje cu pretenții de 15,7 miliarde de dolari
Kinstellar a asistat BIG Mega Renewable Energy cu privire la finanțarea de 92 mil. € cu BERD și OTP Bank pentru construcția și operarea Parcului Eolian Urleasca
Răzvan Gheorghiu-Testa, fondator al Țuca Zbârcea & Asociații, inclus în „Top 50 Cei Mai Influenți Oameni de pe Piața Imobiliară din România”
Wolf Theiss a asistat AIRSOL în legătură cu achiziția MedAir Oxygen Solution | Emanuele Lainati, Legal Affair Manager SOL Group: “Expertiza, dedicarea și abordarea proactivă a avocaţilor Wolf Theiss au fost esențiale pentru încheierea cu succes a tranzacției”
Filip & Company a asistat Centrokinetic, în parteneriat cu Agista, în achiziția pachetului majoritar de părți sociale ale clinicii Socrates din Timișoara
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...