TeraPlast a depus o cerere de finanţare prin PNRR pentru construcţia unei centrale fotovoltaice
23 Iunie 2022
AgerpresProiectul a fost depus în platforma PNRR, unde au fost înregistrate peste 650 de proiecte pentru energie regenerabilă.
Grupul TeraPlast a depus o cerere de finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru construcţia unei centrale fotovoltaice, informează compania printr-un comunicat remis joi AGERPRES.
Proiectul "Înfiinţare capacitate nouă de producţie a energiei electrice din surse solare, cu instalaţii de stocare integrate, pentru autoconsumul TeraPlast SA" vizează dezvoltarea surselor de energie regenerabilă din parcul industrial din Sărăţel. Investiţia presupune construcţia unei centrale fotovoltaice, iar energia rezultată ar urma să fie utilizată în cadrul Grupului.
Proiectul a fost depus în platforma PNRR, unde au fost înregistrate peste 650 de proiecte pentru energie regenerabilă.
"Acest proiect ambiţios ne ajută să marcăm două puncte importante din strategia Grupului. Investiţia este parte integrantă a programului nostru de dezvoltare sustenabilă, de reducere semnificativă a amprentei de carbon, aşa cum ne-am asumat. Proiectul de faţă contribuie la reducerea emisiilor anuale cu peste 3.200 tone CO2e (CO2 echivalent). În al doilea rând, producţia de energie din surse regenerabile ne creşte competitivitatea, prin reducerea unor costuri, şi ne oferă o expunere mai mică la volatilitatea pieţei de energie, într-un context complex cum este cel actual, care tinde să devină persistent. Vom continua să investim în acest gen de soluţii şi în viitor deoarece sunt beneficii reale atât pentru business, cât şi pentru mediu" a declarat Nicolae Roşu, director operaţional al Grupului TeraPlast.
Proiectul este parte din bugetul de investiţii al TeraPlast pentru 2022. Valoarea totală a proiectului depus trece de 19 milioane de lei. Investiţia include o centrală fotovoltaică cu putere de circa 4,56 MWp, respectiv o putere produsă (din invertoare) de 3,8 MW.
Grupul TeraPlast este compus din companiile TeraPlast, TeraGlass, TeraPlast Recycling, TeraBio Pack şi Somplast. Începând cu 2 iulie 2008, TeraPlast SA este listată la Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul TRP. Acţiunile companiei sunt incluse în indicele de referinţă BET al Bursei de Valori Bucureşti şi, din septembrie 2021, în indicii Small Cap şi Global All Cap ai FTSE Russell.
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 2230 / 8474 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Noi promovări în structura de conducere a firmei POPESCU & ASOCIAȚII. Adina VLAICU, Andreea MIHALACHE și Mirel RĂDESCU devin parte a echipei de management | Octavian POPESCU, Managing Partner: ”Sunt profesioniști de elită, cu notorietate și impact remarcabil în domeniile lor de expertiză, iar prezența lor în structura noastră de coordonare consolidează poziția firmei ca partener juridic de încredere în mediul de business”
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Garanția la plata cheltuielilor arbitrale (Powered by ZRVP)
Refinitiv Legal Advisers - Full Year 2024 | La nivel global, piața fuziunilor și achizițiilor a crescut cu 10% anul trecut, iar pe continentul European avansul a fost de 22%. CMS, în Top 10 consultanți juridici care au asistat cele mai multe tranzacții de M&A la nivel global, Clifford Chance se remarcă pe ”bătrânul continent”, iar Schoenher în Estul Europei, regiune în care Filip & Company a intrat în Top 25
Filip & Company a asistat PayPoint Services în contractarea unui credit sindicalizat de la UniCredit Bank și BERD | Alexandru Bîrsan (partener) şi Camelia Ianțuc (senior associate) au coordonat echipa de proiect
Arbitrajul ICSID cerut de 15 firme și 28 de persoane fizice din 7 țări, care care cer compensații pentru tratamentul aplicat de autoritățile române, a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce Tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la cca. 213 milioane USD. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
Băiculescu și Asociații asistă una dintre cele mai mari companii de brokeraj din România într-o tranzacție de 2.000.000 RON | Antonia Prisacaru, Head of Litigation: ”Un exemplu de cooperare eficientă între echipă și client, dar și o provocare în gestionarea unor etape juridice complexe, de la litigii până la finalizarea negocierilor”
Filip & Company asistă Credit Europe Bank România în fuziunea transfrontalieră cu Credit Europe Bank NV | Partenerele Alexandra Manciulea și Eliza Baias au coordonat echipa. Modificarea semnificativă a cadrului legislativ pe parcursul pregătirii acestei fuziuni a adăugat complexitate proiectului, spun avocații
Primele mișcări pe piața muncii din avocatură | Băncilă Diaconu & Asociații recrutează un partener de la Stratulat Albulescu și un fost Head of Legal din sectorul bancar se alătură firmei Rizoiu & Asociații
Edward Sukyas pierde arbitrajul cu statul român și trebuie să plătească peste o jumătate de milion de euro - cheltuieli arbitrale și onorarii plătite avocaților care au apărat România. Litigiul cu Jack Sukyas merge mai departe, modul de alocare a cheltuielilor de arbitraj fiind decis într-o etapă ulterioară a procedurii | Cât au însumat onorariile primite de avocații români aflați de-o parte și alta a baricadei și ce sume au încasat arbitrii
Cum a fost anul 2024 pentru Duțescu & Partners: poziționare în topul internațional al firmelor de avocați evidențiate în practica de Capital Markets, lansarea practicii de drept islamic și multe victorii obținute pentru clienți | De vorbă cu Dr. Cristian Duțescu (partener fondator) și Casiana Dușa (partener) despre parcurs, proiecte și realizări
Precedent important obținut de RTPR pentru Premier Energy Furnizare în materia teoriei impreviziunii. Despăgubiri de aproximativ 4 milioane EUR și dobânzi legale penalizatoare, ca urmare a neexecutării unui contract de furnizare de energie încheiat pe piața PCCB-BC. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Ana Popa (Senior Associate), în echipa coordonată de Valentin Berea (Partener)
Bulboacă și Asociații facilitează atragerea de finanțare, la final de an, pentru o companie românească de succes din industria panificației
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...