Stay Fit Gym continuă procesul de extindere a rețelei prin preluarea a două centre de fitness în Brăila și Galați
15 Februarie 2024
BizLawyerPreluarea celor două centre de fitness din Brăila și Galați reprezintă a cincea tranzacție de M&A anunțată de Stay Fit Gym după preluarea Neby Fitness, un centru din zona pieței Domenii din București, două centre de fitness în Pitești și câte un centru în Sibiu și Galați.
Stay Fit Gym, rețeaua de fitness cu cea mai mare acoperire la nivel de orașe din România, anunță preluarea integrală a două centre de fitness în Brăila și Galați deținute de Elite Gym. Odată cu achiziționarea celor două centre, Stay Fit Gym ajunge la o rețea 32 de centre deschise la nivel național, compania începând un proces accelerat de dezvoltare în urma intrării în acționariat a Morphosis Capital, în decembrie 2021, când lanțul de săli de fitness avea deschise șapte centre.
„Ne bucurăm că am preluat rețeaua Elite Gym și că am făcut încă un pas în consolidarea Stay Fit Gym la nivel național. Munca depusă de fondatorii rețelei Elite Gym este una exemplară, astfel că cele două centre de fitness se vor integra rapid și cu succes în ecosistemul nostru. De asemenea, în Galați avem deja două centre proprii deschise și care au ajuns la maturitate, iar preluarea unui nou centru în acest oraș reprezintă un pas natural în creșterea rețelei noastre în această zonă, pentru a putea acomoda noi membri. Pe termen scurt, avem în vedere investiții adiționale în cele două locații pentru a le aduce la standardele Stay Fit Gym. De cealaltă parte, prin această tranzacție intrăm și pe piața de fitness din Brăila, un oraș care se încadrează în strategia noastră de dezvoltare, prin deschiderea de centre de fitness în orașe din România cu peste 100.000 de locuitori”, a declarat Alexandru Lascăr, CEO al Stay Fit Gym.
„Ne bucurăm că am preluat rețeaua Elite Gym și că am făcut încă un pas în consolidarea Stay Fit Gym la nivel național. Munca depusă de fondatorii rețelei Elite Gym este una exemplară, astfel că cele două centre de fitness se vor integra rapid și cu succes în ecosistemul nostru. De asemenea, în Galați avem deja două centre proprii deschise și care au ajuns la maturitate, iar preluarea unui nou centru în acest oraș reprezintă un pas natural în creșterea rețelei noastre în această zonă, pentru a putea acomoda noi membri. Pe termen scurt, avem în vedere investiții adiționale în cele două locații pentru a le aduce la standardele Stay Fit Gym. De cealaltă parte, prin această tranzacție intrăm și pe piața de fitness din Brăila, un oraș care se încadrează în strategia noastră de dezvoltare, prin deschiderea de centre de fitness în orașe din România cu peste 100.000 de locuitori”, a declarat Alexandru Lascăr, CEO al Stay Fit Gym.
Suprafața totală a celor două centre este de aproximativ 2.500 mp, iar în următoarea perioadă vor fi realizate investiții în amenajarea celor două locații, prin integrarea brandului companiei, precum și înlocuirea unor echipamente care nu mai sunt corespunzătoarea standardelor de calitate ale Stay Fit Gym. De asemenea, în Brăila, compania are în plan inaugurarea celui de-al doilea centru la începutul anului viitor.
Preluarea celor două centre de fitness din Brăila și Galați reprezintă a cincea tranzacție de M&A anunțată de Stay Fit Gym după preluarea Neby Fitness, un centru din zona pieței Domenii din București, două centre de fitness în Pitești și câte un centru în Sibiu și Galați.
În prezent, Stay Fit Gym este rețeaua de fitness cu cea mai mare acoperire la nivel de orașe din România, compania având centre de fitness deschise în Alba-Iulia, București, Brăila, Buzău, Craiova, Galați, Iași, Piatra-Neamț, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Timișoara și Voluntari. În plus, la finalul acestei luni, Stay Fit Gym va deschide un centru de fitness în Balotești, județul Ilfov, iar la începutul lunii martie, compania va intra oficial și în Cluj-Napoca, prin inaugurarea primului centru de fitness Stay Fit Gym în acest oraș.
În ceea ce privește numărul de abonați, în cadrul celor 32 de centre Stay Fit Gym sunt înregistrați peste 33.000 de abonați. Conducerea companiei are în plan ca până la finalul acestui an să ajungă la 45 de centre de fitness deschise pe teritoriul României și aproximativ 50.000 de abonați.
În 2023, conform estimărilor preliminare, Stay Fit Gym a înregistrat venituri de aproximativ 40 de milioane de lei, dublu față de 2022. În acest an, compania vizează venituri de aproximativ 80 de milioane de lei pe baza strategiei de expansiune și creștere organică.
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 654 / 8493 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bulboacă & Asociații a sprijinit obținerea unei finanțări de capital de lucru în valoare de 20 de milioane EUR pentru Frigoglass, asumând din nou un rol de reprezentare dublă. Colaborare cu două firme internaționale de avocați, în acest proiect
Trei firme de avocați din România, evidențiate pentru activitatea în domeniul Competition ̸ Antitrust | NNDKP, CMS și D&B David și Baias au intrat în topul global al firmelor cu cea mai bună practică de concurență. Cine sunt avocații evidențiați de GCR 100 – 2025 și care au fost proiectele care au adus recunoaștere echipelor locale
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Abuzul de Drept în arbitraj (Powered by ZRVP)
Cum a evoluat anul trecut Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement, butic de litigii evidențiat de ghidurile juridice internaționale, și care au fost proiectele care au antrenat un număr considerabil de analize juridice | Ioana Gelepu, fondator: ”Sunt mulțumită că am reușit să mă implic în toate detaliile proiectelor pe care le gestionăm, suficient de variate cât să satisfacă setea mea neobosita de nou”
Meet the Professionals | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director - Bergenbier SA, avocat ”antrenat” în multinaționale și cu o bogată experiență dobândită în gestionarea unor tranzacții de referință pe piața locală: ”Oamenii pe care i-am întâlnit au făcut diferența și au contribuit la dezvoltarea și la evoluția mea, atât colegi din business, din interiorul echipelor din care am făcut parte, cât și liderii care mi-au servit drept model”
Cum poți dezvolta o carieră internațională cu programul Erasmus+ | Povestea lui Constantin Roșca, absolvent de Drept plecat din Fălticeni, care a ales să studieze la Universitatea din Istanbul. El este azi masterand în Drept Internațional Public în cadrul Universității Koç, cea mai prestigioasă din Turcia și stagiar în cadrul biroului Esenyel ̸ Partners, unul din cele mai cunoscute birouri internaționale de avocatură și consultanță juridică din țara desfășurată pe două continente
CMS Emerging Europe M&A 2024 ̸ 25 | Piața de M&A din Europa emergentă se redresează, ajungând la cele mai ridicate niveluri din 2018 până în prezent. Horea Popescu, Partener CMS România: „Optimismul pare să devină marca anului 2025”
Filip & Company devine prima firmă de avocatură independentă din CEE care adoptă Harvey, platformă de IA generativă de ultimă generație care s-a remarcat prin precizie, securitate și versatilitate | Cristina Filip (managing partner): ”Este un pas transformator care îmbunătățește, mai degrabă decât înlocuiește, experiența și contribuția umană”
Țuca Zbârcea & Asociații promovează un nou Partener Equity în structura de conducere a firmei. Șerban Pâslaru se alătură celor 8 fondatori ai firmei de avocatură | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Este un semnal pe care vrem să-l transmitem generațiilor viitoare de avocați, un semn de deschidere către partenerii care doresc să aibă un rol mai pronunțat în treburile firmei”
Promovare la RTPR: Bogdan Cordoș, expertul în energie care s-a alăturat firmei imediat după absolvirea facultății, face un pas înainte în carieră și devine partener | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Suntem mândri de echipa noastră care numără unii dintre cei mai talentați și experimentați avocați din România”
Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
România căștigă arbitrajul ICSID cerut de 15 grupuri de investitori și 28 de persoane fizice din 7 țări, care cereau compensații de 256 mil. € pentru tratamentul aplicat de autorități | Tribunalul arbitral a decis că țara noastră nu a încălcat niciuna din garanțiile acordate investitorilor, iar reclamanții îi vor plăti jumătate din costurile de arbitraj suportate în acest dosar
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...