
Hagag Development Europe digitalizează procesul de vânzare a unităților rezidențiale
28 Aprilie 2021
BizLawyerCompania a implementat soluția Realpad Software
Dezvoltatorul imobiliar HAGAG Development Europe a finalizat de curând implementarea Realpad Software, digitalizând astfel operațiunile de vânzare pentru toate unitățile rezidențiale disponibile în cadrul proiectelor H Pipera Lake, H Eliade 9 Residence și H Victoriei 139. Procesele de ofertare și vânzare se derulează acum pe suport digital, urmând ca până la finalul anului să fie adăugate alte două noi extensii. Acestea din urmă vor permite coordonarea și înregistrarea online a procedurilor de recepție și hand-over.
Cu cinci proiecte în derulare, dintre care două clădiri de birouri și trei ansambluri rezidențiale care însumează împreună peste 1.400 de apartamente, Hagag Development Europe este unul dintre cei mai activi jucători din piața imobilară locală. În ultimii ani, compania investit aproximativ 50 de milioane de euro în operațiuni dezvoltare și a tranzacționat mai mult de 400 de apartamente. Pe fondul evoluției accelerate a lucrărilor de construcție în toate șantierele sale și a cererii în continuă creștere resimțită pe segmentul rezidențial, dezvoltatorul a decis implementarea de soluții smart precum RealPad, prin care să asigure eficientizarea și transparentizarea operațiunilor de vânzare, încurajând astfel digitalizarea sectorului imobiliar.
Cu cinci proiecte în derulare, dintre care două clădiri de birouri și trei ansambluri rezidențiale care însumează împreună peste 1.400 de apartamente, Hagag Development Europe este unul dintre cei mai activi jucători din piața imobilară locală. În ultimii ani, compania investit aproximativ 50 de milioane de euro în operațiuni dezvoltare și a tranzacționat mai mult de 400 de apartamente. Pe fondul evoluției accelerate a lucrărilor de construcție în toate șantierele sale și a cererii în continuă creștere resimțită pe segmentul rezidențial, dezvoltatorul a decis implementarea de soluții smart precum RealPad, prin care să asigure eficientizarea și transparentizarea operațiunilor de vânzare, încurajând astfel digitalizarea sectorului imobiliar.
„Privim cu deschidere către digitalizare și beneficiile sale asupra business-ului și încercăm să rămânem cât mai inovatori. În acest sens, urmărim să identificăm în permanență noi instrumente și soluții centrate pe nevoile și satisfacția clienților, care să ne susțină în eficientizarea operațiunilor din cadrul departamentelor de marketing și vânzări. Am decis să digitalizăm acest segment al vânzărilor deoarece apreciem timpul personal al clienților noștri și ne dorim să le oferim o experiență cât mai plăcută în interacțiunea cu brandul, un flux de lucru transparent și eficient. Am convigenerea că RealPad ne va ajuta în atingerea acestor obiective ambițioase.”, spune Anna Cohen, Head of Marketing, Hagag Development Europe.
Aplicația funcționează ca un CRM care sincronizează automat lead-urile și datele de vânzare cu paginile web companiei, clienții având astfel oportunitatea de urmări evoluția proiectului în timp real. De asemenea, prin intermediului unui portal dedicat, cumpărătorii pot avea acces permanent la dosarul de client care înglobează informații despre stadiul construcției, tipul de contract și situația plăților, oferind posibilitatea de a selecta finisajele dorite sau de a efectua recepția finală online, într-un spațiu virtual 100% sigur, fără a mai fi nevoie documentație în format fizic.
„În Hagag Development Europe am găsit un partener prestigios cu o viziune clară despre digitalizarea procesului de vânzare, iar acesta este un aspect care ne ușurează munca. Misiunea noastră este acum să ne susținem partenerul și în procesul de digitalizare a segmentului de customer experience și să ne asigurăm că experiența clienților în relația cu brandul este una cât mai plăcută. Cu noile proiecte pe care le au în plan sau în derulare, va fi important pentru companie să mențină atât calitatea serviciilor pe care le oferă, cât și eficiența, iar preocuparea noastră este să îi susținem în realizarea acestor obiective cu ajutorul tehnologiei.”, declară Jakub Licak, Business Development Manager, Realpad.
HAGAG Development Europe este un dezvoltator imobiliar specializat în proiecte rezidențiale și comerciale în România. Compania este implicată în achiziționarea, dezvoltarea și renovarea unor imobile și proiecte care implică mai mult de 250 de milioane de euro investite în zonele de lux și de dezvoltare ale Bucureștiului.
Realpad este un partener tehnologic al dezvoltatorilor imobiliari din Europa. Cu sediul în Praga, Realpad și-a găsit, până la acest moment, drumul către peste 70 de clienți din 12 țări europene. Software-ul Realpad este un ecosistem digital care cuprinde un cloud CRM, o aplicație de tabletă pentru vânzări, un portal pentru clienți, un modul financiar pentru gestionarea costurilor și un instrument de gestionare a defectelor pentru partea de construcție.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 4562 / 8647 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Trei avocați români de la Bondoc & Asociații, Filip & Company și DLA Piper sunt considerați ‘Eminent Practitioners’ în practica de fuziuni și achiziții. Clasamentul Chambers Europe 2025, cu cei mai buni avocați de Corporate ̸ M&A din România
“ICC Arbitration Breakfast in Romania” – eveniment privind arbitrajul ICC, 14 mai 2025, București
NNDKP a asistat MedLife cu privire la majorarea limitei unui credit sindicalizat cu 50 milioane EUR. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Schoenherr a asistat Verbund cu privire la achiziția unui proiect eolian de 272 MW de la Monsson. Echipa a fost coordonată de Monica Cojocaru (partner)
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...