
Clinicile Dentare Dr. Leahu se extind în Brașov cu o investiție de 650.000 €
07 Aprilie 2022
BizLawyerCompania își propune să investească cel puțin 1,5 milioane de euro până la finalul anului în suplimentarea rețelei cu 19 cabinete și anunță că are o infrastructură pregătită să susțină introducerea proiectelor privind prevenția și accesul la dentist în lista programelor naționale de sănătate, ca urmare a demersului inițiat de Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private (PALMED).
Clinicile Dentare Dr. Leahu inaugurează al optsprezecelea centru stomatologic din rețea în data de 9 aprilie, în Brașov. Investiția se ridică la 650.000 de euro și asigură opt cabinete stomatologice, radiologie dentară digitală și spații special destinate pentru tratamentul copiilor, care integrează tehnologia de tip gamification, conform conceptului “Academia Spațială”. Toate cabinetele sunt dotate cu aparatură la cele mai înalte standarde medicale.
“Dezvoltăm infrastructura unei instituții care poate avea grijă de pacient de la primul din te și care îi poate asigura o constanță în ce privește tratamentul stomatologic până la sfârșitul vieții, pentru orice tip de afecțiune dentară. Practic, asta înseamnă o rețea construită în interesul pacientului, care dobândește încredere în instituția medicală, unde este îngrijit de o echipă de medici. Aici punem accent pe dezvoltarea profesională continuă, în echipă, și mă bucur să văd că avem colegi care au făcut facultatea în București, specializarea la Cluj și lucrează acum în clinica din Brașov, ca să crească alături de noi”, a declarat Ionuț Leahu, fondator și CEO Rețeaua de Clinici Dentare Dr. Leahu.
“Dezvoltăm infrastructura unei instituții care poate avea grijă de pacient de la primul din te și care îi poate asigura o constanță în ce privește tratamentul stomatologic până la sfârșitul vieții, pentru orice tip de afecțiune dentară. Practic, asta înseamnă o rețea construită în interesul pacientului, care dobândește încredere în instituția medicală, unde este îngrijit de o echipă de medici. Aici punem accent pe dezvoltarea profesională continuă, în echipă, și mă bucur să văd că avem colegi care au făcut facultatea în București, specializarea la Cluj și lucrează acum în clinica din Brașov, ca să crească alături de noi”, a declarat Ionuț Leahu, fondator și CEO Rețeaua de Clinici Dentare Dr. Leahu.
Compania își propune să investească cel puțin 1,5 milioane de euro până la finalul anului în suplimentarea rețelei cu 19 cabinete și anunță că are o infrastructură pregătită să susțină introducerea proiectelor privind prevenția și accesul la dentist în lista programelor naționale de sănătate, ca urmare a demersului inițiat de Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private (PALMED).
Extinderea rețelei de clinici în Brașov va oferi pacienților șansa de a-și reface întreaga dantură în doar 24 de ore. Cei care nu au suficient os și pentru care nu mai există altă variantă de a avea dinți ficși, vor putea opta pentru cea mai complexă intervenție stomatologică chirurgicală: implanturile zigomatice. În plus, brașovenii vor beneficia de tratamente personalizate, realizate în siguranță de echipe multidisciplinare de medici, cum ar fi chirurgie orală, tratamente de canal, aparate dentare, fațete, coroane și proteze dentare, radiologie digitală, computer tomograf, detartraj cu ultrasunete, servicii specializate pentru copii, tratamente de urgență etc.
“Comunitățile locale au nevoie de servicii medicale de excepție, sigure, rapide și eficiente, care ajută pacienții să economisească timp și bani. Începând de acum, majoritatea afecțiunilor dentare se pot rezolva într-o singură intervenție și în Brașov. Datorită acestei viziuni, de asigurare a accesului tuturor românilor la tratamente corecte, am ales să susțin demersurile acestei echipe și să vin alături de ea în acest proiect”, a declarat managerul clinicii din Brașov, Iuliana Sârbu.
Pacienții vor avea mai multe opțiuni de plată pentru serviciile stomatologice, printre care și cea cu card de credit, cu 12 sau 18 rate lunare fără dobândă, sau prin programul DentalCredit, care asigură un plan de finanțare personalizat direct în clinică. Centrul stomatologic va pune la dispoziția companiilor și abonamente corporate avantajoase, prin care vor putea oferi angajaților acces facil și rapid la consultații și tratamente stomatologice.
Echipa Clinicilor Dentare Dr. Leahu din Brașov este formată, deocamdată, din opt profesioniști, însă procesul de recrutare rămâne deschis.
Județul Brașov ocupă a cincea poziție în topul județelor din țară în ceea ce privește performanța industriei de stomatologie, cu venituri totale de peste 75 de milioane de lei în anul 2020, potrivit unei analize Coface. Capitala ocupă primul loc, cu 644,5 milioane de lei, urmată de județele Cluj, Argeș și Timiș.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 2717 / 8642 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
“ICC Arbitration Breakfast in Romania” – eveniment privind arbitrajul ICC, 14 mai 2025, București
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
NNDKP a asistat MedLife cu privire la majorarea limitei unui credit sindicalizat cu 50 milioane EUR. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Schoenherr a asistat Verbund cu privire la achiziția unui proiect eolian de 272 MW de la Monsson. Echipa a fost coordonată de Monica Cojocaru (partner)
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv dreptul muncii | Consultanță
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...