
Trei mărci româneşti se regăsesc în Top 10 al brandurilor preferate de către români, în 2024 (raport)
29 Mai 2024
AGERPRESAnaliza mai arată faptul că jumătate dintre mărcile din Top 10 au reuşit să-şi mărească baza de cumpărători în ultimul an şi, prin urmare, valoarea indicatorului CRP (Consumer Reach Points) a crescut.
Trei mărci româneşti se află în topul celor mai importante zece branduri preferate de către români, la categoria bunurilor de larg consum (FMCG), arată datele incluse în Raportul CPS GfK Brand Footprint Europa 2024, publicat miercuri.
Potrivit cercetării de specialitate, pe podiumul clasamentului din acest an se află Coca-Cola, Pepsi şi Dr. Oetker iar între cele zece poziţii ale ierarhiei se regăsesc şi trei mărci "Made in Romania", respectiv Borsec (locul 5), Boromir (6) şi Zuzu (10).
Analiza mai arată faptul că jumătate dintre mărcile din Top 10 au reuşit să-şi mărească baza de cumpărători în ultimul an şi, prin urmare, valoarea indicatorului CRP (Consumer Reach Points) a crescut. Este vorba despre Pepsi, Dr. Oetker, Chio, Borsec şi Boromir. Acesta din urmă este singurul brand nou intrat între primele zece locuri, în ediţia 2024 a raportului citat.
Potrivit cercetării de specialitate, pe podiumul clasamentului din acest an se află Coca-Cola, Pepsi şi Dr. Oetker iar între cele zece poziţii ale ierarhiei se regăsesc şi trei mărci "Made in Romania", respectiv Borsec (locul 5), Boromir (6) şi Zuzu (10).
Analiza mai arată faptul că jumătate dintre mărcile din Top 10 au reuşit să-şi mărească baza de cumpărători în ultimul an şi, prin urmare, valoarea indicatorului CRP (Consumer Reach Points) a crescut. Este vorba despre Pepsi, Dr. Oetker, Chio, Borsec şi Boromir. Acesta din urmă este singurul brand nou intrat între primele zece locuri, în ediţia 2024 a raportului citat.
De asemenea, Roshen - cea mai mare marcă de ciocolată din Ucraina - a înregistrat cea mai rapidă creştere a acoperirii pieţei din Top 100 branduri FMCG din România, acesta fiind "Most Rapid Growth Brand", în acest an.
Raportul Brand Footprint Europe face parte din seria Global Brand Footprint, în parteneriat cu Kantar Worldpanel. Datele sunt colectate din 21 de pieţe europene şi au analizat peste 20.600 de mărci FMCG (mărcile private ale retailerilor nu sunt incluse). Indicatorul Consumer Reach Points (Puncte de Contact cu Consumatorul) - CRP se calculează prin înmulţirea a trei cifre: populaţia gospodăriilor dintr-o ţară, penetrarea (procentul de gospodării care cumpără brandul X) şi alegerea consumatorului (cât de des este cumpărat brandul X). Alimentele proaspete fără cod de bare (de exemplu, fructele şi legumele), bateriile şi hrana pentru animale de companie nu sunt incluse în analiză.
Panelul de consumatori GfK este activ pe piaţa românească de cercetare de peste 25 de ani. Consumer Panel Services GfK ajută cele mai recunoscute mărci de bunuri de larg consum şi retail din lume să planifice, să urmărească şi să-şi activeze strategiile de produse, promovare şi retail cu agilitate, viteză şi certitudine totală.
Potrivit sursei citate, în urma achiziţiei CPS GfK de către YouGov, în ianuarie 2024, raportul Brand Footprint Europe din acest an include pentru prima dată date de la YouGov BrandIndex, instrumentul zilnic de urmărire a brandurilor şi concurenţilor oferit de YouGov. Datele combinate de la YouGov şi CPS GfK valorifică expertiza ambelor companii pentru a oferi o perspectivă cuprinzătoare asupra motivaţiilor şi preferinţelor care stau la baza acţiunilor consumatorilor.
Prin preluarea CPS GfK, YouGov îşi extinde oferta de servicii în sectorul european al bunurilor de larg consum şi al comerţului cu amănuntul.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 1751 / 18717 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Promovări la Popovici Nițu Stoica & Asociații. Noi Avocați Colaboratori Coordonatori și Seniori în cadrul echipei
LadyLawyer | De vorbă cu Anca Buta Mușat (Partener Mușat & Asociații), avocat care a studiat Dreptul în patru sisteme diferite și s-a dezvoltat ”într-o echipă fantastică”: ”În firmele mari, de referință, cum este Mușat & Asociații, nu mai există diferențe între femei și bărbați din punct de vedere profesional. Diferențele se văd de la un profesionist la altul în modul de abordare a problemelor, soluțiile găsite, abilitățile de leadership și de coordonare a echipelor și în multe alte detalii care nu țin de gen”
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv | Consultanță
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Invocarea excepției de necompetență a instanței în contextul existenței unei clauze compromisorii (Powered by ZRVP)
Cum lucrează echipa NNDKP, descrisă de ghidurile juridice internaționale drept ”prima opțiune pentru aspecte de concurență și ajutor de stat cu un grad ridicat de complexitate”, în astfel de proiecte și care sunt dificultățile cu care se confruntă clienții | Anca Diaconu, Partener NNDKP: ”Deși există multiple programe destinate susținerii investițiilor, criteriile de eligibilitate și condițiile specifice sunt, adesea, ambigue, iar interpretarea acestora nu este întotdeauna unitară”
Bulboacă & Asociații asistă Eazy Asigurări în tranzacția strategică cu Autonom Group
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Lady Lawyer | De vorbă cu Anda Călin - Managing Associate, Bohâlțeanu & Asociații: ”Prezența feminină este din ce în ce mai proeminentă în domeniul avocaturii de business, inclusiv în poziții de management. Atenția unei femei este cu precădere orientată spre detalii și o mai bună organizare”
Lady Lawyer | De vorbă cu Mihaela Ion, Partener PNSA: ”În fiecare moment important al vieții mele profesionale am simțit cum fiecare om din jurul meu a contribuit la pașii ce au urmat. Povestea continuă de aproape 20 de ani alături de echipa PNSA, pe care o simt deja ca parte din familie; spun asta pentru că au fost prezenți în orice etapă a vieții și devenirii mele ca om”
NNDKP promovează 12 avocați și consultanți în cadrul celei mai recente runde de promovare
Cum lucrează avocații firmei Popescu & Asociații în proiectele care vizează accesarea ajutoarelor de stat, ce servicii integrate asigură clienților și care sunt strategiile pentru maximizarea șanselor de succes | Loredana Popescu (Partener): ”Rezultatele noastre includ un număr semnificativ de aplicații acceptate, creșterea rentabilității și succesul pe termen lung al afacerilor clienților”
Managing IP EMEA Awards 2025 | Muşat & Asociaţii, Baciu Partners, Milcev Burbea și Răzvan Dincă & Asociaţii, printre firmele aflate pe lista scurtă pentru titlul de “Firma anului în România” în fiecare dintre cele trei domenii analizate. Cum arată clasamentele întocmite de piața locală de ghidul juridic internațional specializat în IP
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...