Studiu Emerton: Plafonarea preţului la gazele naturale periclitează securitatea aprovizionării clienţilor finali, deci trebuie eliminată
05 Iunie 2019
AGERPRESCompania de consultanţă consideră că dereglementarea pieţei gazelor pentru clienţii casnici e inacceptabilă la nivel politic, din cauza lipsei unei scheme eficiente de protejare a consumatorilor vulnerabili.
Plafonarea de către Guvern, prin Ordonanţa de Urgenţă 114/2018, a preţului de vânzare la gazele naturale către consumatori va genera un impact negativ pe termen lung asupra sectorului românesc al gazelor naturale, relevă concluziile studiului "Piaţa gazelor naturale din România: Cum garantăm securitatea şi competitivitatea sectorului", realizat de o companie de consultanţă în energie, la solicitarea Federaţiei Patronale Petrol şi Gaze (FPPG).
Potrivit documentului, anularea integrală a acestui plafon de preţ, cu aplicarea unui mecanism de protecţie a consumatorilor de energie vulnerabili, este o condiţie a dezvoltării unei pieţe lichide şi profunde a gazelor naturale.
"Recenta introducere a plafonului de preţ de 68 RON/MWh preconizează exacerbarea majorităţii obstacolelor existente şi generarea unor impacturi negative pe termen lung asupra sectorului gazelor naturale din România. (...) Anularea integrală a plafonului de preţ introdus de OUG nr. 114/2018 este o precondiţie a dezvoltării unei pieţe de gaze naturale lichide şi profunde; o astfel de anulare este condiţionată de aplicarea unui mecanism echitabil şi specific dedicat protecţiei consumatorilor vulnerabili de energie. Este necesară crearea şi implementarea unui program cuprinzător de combatere a sărăciei energetice, care să combine măsuri financiare, non-financiare şi de eficienţă energetică, în scopul asigurării unei protecţii durabile a consumatorilor vulnerabili de energie din România", se menţionează în studiul realizat de Emerton, companie franceză de consultanţă în energie.
Potrivit documentului, anularea integrală a acestui plafon de preţ, cu aplicarea unui mecanism de protecţie a consumatorilor de energie vulnerabili, este o condiţie a dezvoltării unei pieţe lichide şi profunde a gazelor naturale.
"Recenta introducere a plafonului de preţ de 68 RON/MWh preconizează exacerbarea majorităţii obstacolelor existente şi generarea unor impacturi negative pe termen lung asupra sectorului gazelor naturale din România. (...) Anularea integrală a plafonului de preţ introdus de OUG nr. 114/2018 este o precondiţie a dezvoltării unei pieţe de gaze naturale lichide şi profunde; o astfel de anulare este condiţionată de aplicarea unui mecanism echitabil şi specific dedicat protecţiei consumatorilor vulnerabili de energie. Este necesară crearea şi implementarea unui program cuprinzător de combatere a sărăciei energetice, care să combine măsuri financiare, non-financiare şi de eficienţă energetică, în scopul asigurării unei protecţii durabile a consumatorilor vulnerabili de energie din România", se menţionează în studiul realizat de Emerton, companie franceză de consultanţă în energie.
Compania de consultanţă consideră că dereglementarea pieţei gazelor pentru clienţii casnici e inacceptabilă la nivel politic, din cauza lipsei unei scheme eficiente de protejare a consumatorilor vulnerabili.
"Pe de o parte, lichiditatea redusă de pe piaţa angro a gazelor naturale afectează în mod negativ întregul sector românesc al gazelor naturale, prin limitarea atractivităţii investiţiilor în producţia de gaze naturale şi generarea unui mediu slab concurenţial pe piaţa cu amănuntul. Pe de altă parte, în lipsa unei pieţe angro solide, mecanismele adoptate pentru acoperirea costului aprovizionării cu gaze naturale la tarifele reglementate sunt lipsite de transparenţă şi predictibilitate. Aceste incertitudini limitează masiv atractivitatea segmentului pentru posibilii noi actori pe această piaţă. În plus, lipsa unei scheme eficiente de protejare a consumatorilor de energie vulnerabili subminează masiv acceptabilitatea politică a dereglementării pieţei cu amănuntul pentru clienţii casnici", se precizează în document.
Realizatorii studiului avertizează că impunerea OUG 114 va provoca efecte nocive asupra securităţii aprovizionării cu gaze a clienţilor finali.
"Cu toate că o astfel de măsură împiedică consumatorii casnici români să fie expuşi la posibile creşteri de preţuri în viitorul apropiat, punerea în aplicare a OUG nr. 114/2018 va exacerba în mod clar lipsa de lichidităţi de pe piaţa angro a gazelor naturale şi va genera efecte dăunătoare pe termen mediu şi lung asupra securităţii aprovizionării şi accesibilităţii financiare a clienţilor finali. De fapt, OUG nr. 114/2018 nu remediază deficienţele sistemice de pe piaţa românească a gazelor naturale, ci va continua să agraveze obstacolele care împiedică o dezvoltare eficientă şi echilibrată a sectorului. Simpla introducere a unui plafon de preţ încalcă din punct de vedere structural condiţiile care permit dezvoltarea unei pieţe atractive şi competitive pentru producători, comercianţi cu amănuntul şi consumatori", se menţionează în studiu.
Consultanţii Emerton au propus un plan de acţiune pentru depăşirea obstacolelor introduse pe piaţa gazelor de OUG 114, plan care să includă următoarele trei direcţii: garantarea accesibilităţii gazului natural pentru consumatorii finali români, prin creşterea concurenţei pe piaţa cu amănuntul a clienţilor casnici şi adaptarea nivelului de protecţie acordat consumatorilor vulnerabili; îmbunătăţirea lichidităţii de pe piaţa angro prin dereglementarea completă a preţului cu amănuntul al gazelor naturale şi continuarea dezvoltării unui indice precis al preţurilor în România; încurajarea investiţiilor în sectorul upstream şi îmbunătăţirea interconexiunilor între România şi piaţa gazelor naturale din UE.
Prezent la Bucureşti pentru prezentarea concluziilor acestui raport, consultantul Emerton pe energie Sebastien Zimmer a atras atenţia că efectul OUG 114 pe piaţa gazelor va fi creşterea dependenţei României de importurile de gaze naturale ruseşti prin Ucraina.
Reprezentantul Emerton a apreciat că plafonarea preţului la gaze este o caracteristică a economiei centralizate.
"Nu poţi combina avantajele pieţei liberalizate cu economia centralizată. Piaţa liberalizată e caracterizată, într-adevăr, de faptul că nu poţi controla preţurile, acestea sunt stabilite de cerere şi ofertă. Dacă vrei să controlezi preţul, obţii economie centralizată. Nu poate exista o variantă combinată între cele două, aşa ceva nu funcţionează. O variantă de mijloc între economia complet centralizată şi piaţa liberalizată nu merge. Pur şi simplu nu poţi combina cele două modele economice", a comentat Sebastien Zimmer.
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 17364 / 18000 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
(VIDEO) INTERVIURI ESENȚIALE | Horea Popescu, Managing Partner CMS România: ”Am avut privilegiul de a fi implicați în câteva dintre tranzacțiile esențiale din economie. Cifrele arată foarte bine, am învățat ce trebuie să facem pentru a merge odată cu curentul, dar și împotriva acestuia, când este cazul”
LegiTeam | MITEL & ASOCIAȚII recrutează avocat cu experiență (Real Estate)
2024 a fost un an aglomerat pentru Departamentul juridic al Farmexim & Help Net | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of Legal and Compliance Director despre actele normative cu impact în activitatea companiei, modificările legislative așteptate și proiectele interesante în care a fost implicată echipa de avocați interni
GDPR | Echipa Mitel & Asociații a fost implicată în mai multe proiecte complexe, printre cele mai solicitante fiind cele legate de tranzacții de tip M&A, dezvoltarea unor aplicații și implementarea unor soluții de conformitate la scară largă, în industrii cu volume mari de date cu caracter personal. Mădălina Mitel, Partener: ”Anticipăm o creștere semnificativă a cererii pentru servicii de consultanță în domenii emergente precum AI, procese automatizate și date biometrice, pe măsură ce reglementările devin mai stricte și aplicarea normelor devine mai riguroasă”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Iulian Gânju, Head of Legal - Iulius Group: „Mi-a plăcut foarte mult această zonă de ‘in-house’ deoarece presupune o centrare pe respectarea legislației și corectitudine în procesele de business, idee care rezonează foarte mult și cu principiile și valorile la care mă raportez în fiecare zi”
GDPR | Avocații specializați în practica de Data Protection de la Reff & Asociații - Deloitte Legal spun că preocuparea pentru conformare excedează domeniul protecției datelor. Silvia Axinescu, Senior Managing Associate: ”Abordăm fiecare proiect într-o manieră holistică și recunoaștem că protecția datelor, deși foarte importantă, este doar o piesă a puzzle-ului”
GDPR | Respectarea legislației în domeniu pare că este mai degrabă formală, lipsind măsurile concrete capabile să asigure o protecție adecvată volumului foarte mare de date prelucrate, spun avocații D&B David și Baias. Daniel Vinerean, coordonatorul practicii de Protecția Datelor: De cele mai multe ori este mai ieftin sa plătești o amendă de până la 3.000 € decât să stabilești un plan concret, să achiziționezi tehnologie sau să angajezi un consultant capabil să conceapă și să implementeze măsuri adecvate
Arbitrajul ICSID cerut de Petrochemical Holding GmbH, legat de rafinări RAFO din Onești, a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce Tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la cca. 836 milioane USD. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen câștigă un litigiu de referință în contencios vamal
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners lansează Academia de Litigii, un podcast dedicat avocaților litigatori și profesioniștilor din domeniul justiției. Cosmin Vasile și Andrei Dumitrescu, parteneri în cadrul ZRVP, vor fi gazde și vor avea ca invitați avocați de prestigiu, magistrați și profesori universitari, personalități care au lăsat o amprentă în domeniu
Cele mai semnificative schimbări legislative din 2024, cu impact în industria curieratului | Cerasela Soviani, Legal Manager în cadrul DPD Romania: ”Departamentul juridic va avea un focus continuu pe respectarea noilor reglementări în curierat și susținerea departamentelor pilon pentru extinderea rețelei naționale”
ZRVP câștigă premiul „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards (Who’s Who Legal) 2024, distincție acordată în premieră unei societăți de avocați românești | Cosmin Vasile (managing partner): Premiul, o sumă a excelenței individuale pe diverse arii de practică - îmi place în mod special perspectiva, pentru că este exact filosofia noastră
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...