
Schimburile comerciale dintre România şi Coreea, în creştere cu 11,4% în primele 11 luni din 2022
08 Februarie 2023
AgerpresConform sursei citate, exportul s-a cifrat la 404 milioane dolari (-3,2%), iar importul la 676 milioane dolari (+22,4%).
Valoarea schimburilor comerciale dintre România şi Republica Coreea a fost de 1,08 miliarde dolari în primele 11 luni din 2022, în creştere cu 11,4% faţă de perioada similară a anului 2021, potrivit unui comunicat al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB).
Conform sursei citate, exportul s-a cifrat la 404 milioane dolari (-3,2%), iar importul la 676 milioane dolari (+22,4%).
Preşedintele Camerei bucureştene, Iuliu Stocklosa, a primit vizita unei delegaţii de reprezentanţi ai sistemului cameral din Republica Coreea, condusă de Woo Taehee, vicepreşedinte executiv al Camerei Naţionale de Comerţ şi Industrie (KCCI).
La întâlnire au participat, din partea coreeană, Lee Young Hwai, vicepreşedinte executiv al Camerei de Comerţ şi Industrie Busan (BCCI), şi Lee Jae Kyung, vicepreşedinte executiv al Camerei de Comerţ şi Industrie Daegu (DCCI), iar din partea română: Corneliu Samoilă, preşedintele Secţiunii Industrie, vicepreşedinte al CCIB, Eduard Pughin, membru al Colegiului de Conducere al Camerei bucureştene, director general al Grupului Maguay.
Întrevederea a avut loc în marja deplasării în România a unei misiuni economice multisectoriale şi a vizat identificarea unor modalităţi concrete de colaborare, pornind de la oportunităţile oferite de România şi Republica Coreea şi de la o anumită complementaritate a celor două economii.
În deschidere, Iuliu Stocklosa a făcut o scurtă prezentare a Camerei bucureştene, subliniind rolul şi locul acesteia în viaţa economico-socială a ţării noastre. De asemenea, preşedintele CCIB a vorbit despre strategia de relaţii externe a Camerei bucureştene, centrată pe dezvoltarea relaţiilor cu ţările din afara Uniunii Europene, inclusiv cu cele din Asia de Est.
În acest context, a subliniat interesul pentru dezvoltarea contactelor cu organizaţiile similare din Busan şi Daegu, două centre industriale şi tehnologice importante ale ţării, precum şi cu membrii acestora, avansând propunerea semnării unui acord de colaborare cu BCCI şi actualizarea celui încheiat în 2010 cu DCCI.
Vicepreşedintele executiv al KCCI a apreciat deschiderea conducerii CCIB pentru impulsionarea cooperării la nivel cameral şi pentru consolidarea relaţiilor economice bilaterale. În acest context, a subliniat că există oportunităţi ce pot fi valorificate, însă este necesară o mai bună cunoaştere de către comunitatea de afaceri din ţara sa a potenţialului economic al României.
Potrivit lui Woo Taehee, tehnologia informaţiei, comunicaţiile, sectorul industrial şi turismul constituie domenii în care se pot iniţia colaborări reciproc avantajoase. Cu acest prilej, şeful delegaţiei coreene a vorbit despre proiectul de a găzdui la Busan Expoziţia Mondială din 2030, centrată pe noile tehnologii ale viitorului, cum ar fi inteligenţa artificială, tehnologia 6G, aeroporturile şi porturile maritime inteligente, solicitând susţinerea sistemului cameral din România pentru desemnarea Republicii Coreea ca organizatoare a Expoziţiei Mondiale.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 5860 / 18576 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2025” | Cinci firme din România luptă pentru trofeu: CMS, NNDKP și ȚZA, prezențe constante la gala premiilor, Mușat & Asociații intră în competiție propulsată de activitatea intensă din ultimul an, iar Filip & Company este nominalizată pentru a patra oară consecutiv
GNP Guia Naghi și Partenerii îl promovează pe Tudor NACEV ca Partener coordonator al practicii Regulatory Pharma și Achiziții Publice. El a asistat clienți importanți în proiecte de anvergură
Cum văd anul 2025 profesioniștii considerați Leading Lawyers de către ghidurile juridice internaționale | Azi, de vorbă cu Florian Nițu, Managing Partner PNSA, poziționat de Legal500 în categoria ‘Hall of Fame’ în practica de M&A: ”Cu excepția unor cataclisme geostrategice pe care nu le putem vedea și pe care noi, din România, nici nu le putem preveni, avem motive bune să fim optimiști. Resurse, Infrastructură, Energie, Tech și Food sunt cele cinci domenii în care vom vedea cu precădere investiții și tranzacții noi, în mod accelerat, dar coerent totuși, formând o nouă paradigmă de dezvoltare”
LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for a Senior Associate
Chambers Global 2025 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company și Schoenherr sunt în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (7), CMS (5) și Clifford Chance Badea (5)
Rising Stars | Bianca Bănățeanu, șef de promoție al seriei I a generației anului 2024 a decis să se îndrepte spre magistratură: ”Am ales să susțin probele de admitere la INM, după ce am oscilat de câteva ori între avocatură și magistratură. Sunt conștientă de responsabilitatea pe care o implică profesia de judecător, însă satisfacția pe care o simți atunci când știi că ai contribuit la înlăturarea unei situații de inechitate, la soluționarea unor probleme cu care oamenii se confruntă zi cu zi, mi se pare de neegalat”
Cum văd coordonatorii departamentelor juridice din companiile mari industriile în care activează și provocările anului 2025 | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director Bergenbier SA: ”Echipele noastre colaborează strâns pentru a preveni riscurile ce vin cu toate schimbările legislative. Vom continua acțiunile de conformare la modificările legislative și pe cele de prevenție. Menținem focusul pe strategia de sustenabilitate și continuăm să investim în dezvoltarea echipei”
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Cum se modelează o carieră în Drept cu programul Erasmus | Povestea Raisei Manolescu, studentă în ultimul an la Iași, dar și o comparație între două sisteme: ”Dacă la noi accentul este pe memorarea multor informații, la universitatea din Coimbra accentul cădea pe un dialog autentic între student și profesor, pe spiritul critic, pe utilizarea unor concepte juridice în situații practice. Am simțit că atitudinea non-formală a profesorilor de la seminare a dus la crearea unui mediu academic mai dinamic”
Filip & Company asistă Adrem în vânzarea a 20% din acțiuni către ROCA Investments. Monica Stătescu (partener): ”Această tranzacție este un exemplu de colaborare strategică între antreprenori români”
Kinstellar și-a relocat birourile în Globalworth Tower, pe fondul extinderii echipei. Cushman & Wakefield Echinox a asistat firma de avocați în acest proiect și în vânzarea fostului sediu din centrul Capitalei
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...