ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Riscurile de fraudă şi de corupţie ar putea creşte în contextul economic actual (opinie)

23 Ianuarie 2023   |   Agerpres

Potrivit specialiştilor, identificarea fraudei în stadiile incipiente este posibilă prin observarea semnalelor de alarmă în cadrul mai multor zone din companie.

 
 
Riscurile de fraudă şi de corupţie ar putea creşte în contextul economic actual, atât ca urmare a presiunilor financiare pe care le pot resimţi angajaţii şi partenerii de afaceri, cât şi din cauza unui mediu de control deficitar care ar putea crea condiţiile propice pentru abateri, consideră specialiştii Deloitte România.
 
"Activităţile frauduloase pot apărea în orice moment şi, în contextul economic actual, riscurile de fraudă şi de corupţie ar putea creşte atât ca urmare a presiunilor financiare pe care le pot resimţi angajaţii şi partenerii de afaceri, cât şi din cauza unui mediu de control deficitar care ar putea crea condiţiile propice pentru abateri. Astfel, echipele de management ar trebui să se gândească la îmbunătăţirea nivelului de conştientizare privind comportamentul fraudulos din cadrul organizaţiei, astfel încât fiecare angajat să poată fi mai vigilent şi mai predispus la a raporta atitudinile care au potenţialul de a fi lipsite de etică", susţin, într-un articol de opinie, Burcin Atakan - partener Deloitte România, şi Irina Chiriac - director adjunct consultanţa financiară, în cadrul aceleiaşi companii.
 
Potrivit specialiştilor, identificarea fraudei în stadiile incipiente este posibilă prin observarea semnalelor de alarmă în cadrul mai multor zone din companie.
 
De exemplu, în Departamentul de achiziţii, printre indicatorii de suspiciune se pot afla creşterile nejustificate ale preţurilor, o potenţială relaţie apropiată cu un furnizor şi care nu este de natură comercială, comunicarea cu un furnizor prin intermediul unui singur angajat, împrumuturi nejustificate sau plăţi în avans către un furnizor, colaborarea cu furnizori care au vizibilitate şi experienţă redusă pe piaţă sau cu cei care sunt dependenţi de organizaţie, sau, desigur, informaţii primite de la un angajat cu privire la potenţiale nereguli sesizate în activitatea unui furnizor.
 
"Coroborarea semnalelor de alarmă cu informaţiile obţinute din discuţii organizate în acest sens cu angajaţii, din verificarea documentelor justificative sau din analiza datelor este esenţială pentru descrierea imaginii de ansamblu a unei potenţiale scheme frauduloase", se precizează în documentul citat.
 
În ceea ce priveşte prevenirea fraudei, consultanţii Deloitte menţionează că este foarte important ca organizaţiile să înţeleagă că echipele de management trebuie să aibă o atitudine adecvată faţă de comportamentele frauduloase. Concret, conducerea organizaţiei ar trebui să aibă un punct de vedere ferm cu privire la fraudă şi să comunice clar angajaţilor că vor da dovadă de toleranţă zero faţă de fraudă în cadrul companiei.
 
În opinia consultanţilor Deloitte, o altă măsură eficientă de descurajare a fraudei este aceea de a avea un mecanism de control solid, prin implementarea unor politici şi proceduri adecvate şi a unor controale eficiente pentru prevenirea erorilor şi a potenţialei fraude în cadrul companiei.
 
De asemenea, este important ca o companie să ia în considerare adoptarea unui plan de răspuns la cazuri de fraudă, în eventualitatea în care astfel de evenimente au loc, pentru a putea identifica ce s-a întâmplat, amploarea fraudei şi pentru a lua măsuri suplimentare în vederea recuperării pierderilor. În plus, acest plan va contribui la consolidarea politicii companiei de zero toleranţă faţă de fraudă.
 
"Un alt element important al oricărui program antifraudă din cadrul unei companii este instruirea angajaţilor. Având în vedere că este de preferat ca o organizaţie să prevină frauda, şi nu să gestioneze efectele sale, un sistem robust de instruire internă în domeniul conştientizării acţiunilor frauduloase poate duce la sporirea eficienţei în detectarea şi prevenirea fraudei. Luând în considerare modul de lucru dinamic din ultimii ani, care combină munca la distanţă şi cea de la birou, majoritatea companiilor pot alege acum să aibă un program educaţional combinat, folosind atât platforme de eLearning, cât şi sesiuni de învăţare conduse de instructori. Din momentul în care angajaţii finalizează programele educaţionale antifraudă, probabilitatea organizaţiei de a preveni, identifica sau raporta orice activitate potenţial frauduloasă este sporită. Cu toate acestea, este important ca desfăşurarea programelor de formare să aibă loc recurent, deoarece un curs de instruire unic se poate dovedi insuficient", punctează specialiştii companiei de consultanţă.
 
În concluzie, o acţiune frauduloasă poate avea loc în orice moment şi poate lua mai multe forme în cadrul organizaţiilor care nu au implementat un mecanism de control bine pus la punct. În cazul unor situaţii nefericite, organizaţiile ar trebui să ia în considerare solicitarea asistenţei experţilor în investigarea şi prevenirea fraudei pentru a le ghida în eforturile lor de asigurare a conformităţii şi de reducere a riscurilor, susţin reprezentanţii Deloitte România.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5492 / 17997
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam | MITEL & ASOCIAȚII recrutează avocat cu experiență (Real Estate)
2024 a fost un an aglomerat pentru Departamentul juridic al Farmexim & Help Net | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of Legal and Compliance Director despre actele normative cu impact în activitatea companiei, modificările legislative așteptate și proiectele interesante în care a fost implicată echipa de avocați interni
GDPR | Echipa Mitel & Asociații a fost implicată în mai multe proiecte complexe, printre cele mai solicitante fiind cele legate de tranzacții de tip M&A, dezvoltarea unor aplicații și implementarea unor soluții de conformitate la scară largă, în industrii cu volume mari de date cu caracter personal. Mădălina Mitel, Partener: ”Anticipăm o creștere semnificativă a cererii pentru servicii de consultanță în domenii emergente precum AI, procese automatizate și date biometrice, pe măsură ce reglementările devin mai stricte și aplicarea normelor devine mai riguroasă”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Iulian Gânju, Head of Legal - Iulius Group: „Mi-a plăcut foarte mult această zonă de ‘in-house’ deoarece presupune o centrare pe respectarea legislației și corectitudine în procesele de business, idee care rezonează foarte mult și cu principiile și valorile la care mă raportez în fiecare zi”
GDPR | Avocații specializați în practica de Data Protection de la Reff & Asociații - Deloitte Legal spun că preocuparea pentru conformare excedează domeniul protecției datelor. Silvia Axinescu, Senior Managing Associate: ”Abordăm fiecare proiect într-o manieră holistică și recunoaștem că protecția datelor, deși foarte importantă, este doar o piesă a puzzle-ului”
GDPR | Respectarea legislației în domeniu pare că este mai degrabă formală, lipsind măsurile concrete capabile să asigure o protecție adecvată volumului foarte mare de date prelucrate, spun avocații D&B David și Baias. Daniel Vinerean, coordonatorul practicii de Protecția Datelor: De cele mai multe ori este mai ieftin sa plătești o amendă de până la 3.000 € decât să stabilești un plan concret, să achiziționezi tehnologie sau să angajezi un consultant capabil să conceapă și să implementeze măsuri adecvate
Arbitrajul ICSID cerut de Petrochemical Holding GmbH, legat de rafinări RAFO din Onești, a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce Tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la cca. 836 milioane USD. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen câștigă un litigiu de referință în contencios vamal
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners lansează Academia de Litigii, un podcast dedicat avocaților litigatori și profesioniștilor din domeniul justiției. Cosmin Vasile și Andrei Dumitrescu, parteneri în cadrul ZRVP, vor fi gazde și vor avea ca invitați avocați de prestigiu, magistrați și profesori universitari, personalități care au lăsat o amprentă în domeniu
Cele mai semnificative schimbări legislative din 2024, cu impact în industria curieratului | Cerasela Soviani, Legal Manager în cadrul DPD Romania: ”Departamentul juridic va avea un focus continuu pe respectarea noilor reglementări în curierat și susținerea departamentelor pilon pentru extinderea rețelei naționale”
ZRVP câștigă premiul „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards (Who’s Who Legal) 2024, distincție acordată în premieră unei societăți de avocați românești | Cosmin Vasile (managing partner): Premiul, o sumă a excelenței individuale pe diverse arii de practică - îmi place în mod special perspectiva, pentru că este exact filosofia noastră
Studenții invitați să se alăture programului de internship oferit de Schoenherr au derulat stagii de practică cu perioadă flexibilă, personalizată atât în funcție de programul lor, cât și de nevoile firmei de avocați | Ana Lupșor, HR manager: „Am avut o vară intensă, cu multe activități desfășurate în comun. Studenții au luat contact nu doar cu activitatea profesională ca avocat într-o firmă internațională de avocatură de afaceri, ci și cu spiritul și cultura echipei Schoenherr”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...