
Retailul modern din România este în plină expansiune, susținut de consum record și noi investiții (raport)
18 Februarie 2025
AgerpresÎn 2024, vânzările de produse nealimentare au avansat cu 14%, atingând un nivel record, iar consumul individual efectiv l-a depășit pe cel al Poloniei și Cehiei, ajungând la 89% din media Uniunii Europene.
Piața de retail modern din România continuă să se extindă, contrar tendințelor de încetinire economică, susținută de un consum în creștere și de intrarea unor noi jucători internaționali pe piață, relevă raportul anual publicat de o companie de consultanță imobiliară.
Potrivit acestuia, în 2024, vânzările de produse nealimentare au avansat cu 14%, atingând un nivel record, iar consumul individual efectiv l-a depășit pe cel al Poloniei și Cehiei, ajungând la 89% din media Uniunii Europene.
'Deși cererea este ridicată, stocul de retail modern rămâne subdimensionat, însă dezvoltatorii pregătesc livrări de peste 200.000 de metri pătrați în 2025. Printre cele mai importante proiecte se numără extinderea Mall of Moldova din Iași și redeschiderea Agora Mall din Arad. În acest context, România devine tot mai atractivă pentru investițiile în retail și își consolidează poziția pe piața regională, în ciuda provocărilor macroeconomice și a climatului incert', se menționează în analiza Colliers.
Potrivit acestuia, în 2024, vânzările de produse nealimentare au avansat cu 14%, atingând un nivel record, iar consumul individual efectiv l-a depășit pe cel al Poloniei și Cehiei, ajungând la 89% din media Uniunii Europene.
'Deși cererea este ridicată, stocul de retail modern rămâne subdimensionat, însă dezvoltatorii pregătesc livrări de peste 200.000 de metri pătrați în 2025. Printre cele mai importante proiecte se numără extinderea Mall of Moldova din Iași și redeschiderea Agora Mall din Arad. În acest context, România devine tot mai atractivă pentru investițiile în retail și își consolidează poziția pe piața regională, în ciuda provocărilor macroeconomice și a climatului incert', se menționează în analiza Colliers.
În 2024 au fost livrați 167.000 de metri pătrați de noi spații de retail modern, în scădere față de cei 221.000 de metri pătrați din anul precedent. Chiar și în acest context, piața a rămas dinamică, depășind media anuală a ultimului deceniu, estimată la 140.000 de metri pătrați. Comparativ, în anii pandemiei, incertitudinile economice au redus livrările sub 100.000 de metri pătrați atât în 2021, cât și în 2022. Pitești a fost orașul cu cele mai mari livrări de retail în 2024, consolidând tendința dezvoltatorilor de a se concentra pe orașele mici și mijlocii. Cele mai importante proiecte finalizate în 2024 au fost în Pitești, și anume Argeș Mall, dezvoltat de Prime Kapital/MAS REI, cu o suprafață de 51.000 de metri pătrați, și M Pitești Park, dezvoltat de M Core, cu 24.000 de metri pătrați. Astfel, aproape jumătate din stocul nou de retail modern a fost livrat într-un singur oraș, cu 140.000 de locuitori, ceea ce arată interesul crescut pentru aceste piețe regionale.
Cu toate acestea, în următorii ani, piața va trece printr-o schimbare de direcție, subliniază consultanții imobiliari, explicând că, pe măsură ce dezvoltatorii își îndreaptă atenția către orașele mari, unde sunt în pregătire scheme de retail de mari dimensiuni, dinamica sectorului se va modifica.
De asemenea, există posibilitatea ca Bucureștiul să revină în atenția marilor investitori, cu unul sau două proiecte de anvergură în viitorul apropiat sau extinderi ale centrelor existente.
'Deși economia României a înregistrat o creștere modestă în 2024, estimată sub 1% din PIB, acest lucru nu reflectă o scădere a consumului. Dimpotrivă, vânzările de retail non-food au crescut cu aproximativ 14% în volum, atingând un nou record istoric. Datele oficiale pentru 2024 nu sunt încă disponibile, însă Eurostat indică faptul că, în 2023, consumul individual efectiv - un indicator care măsoară cantitatea reală de bunuri și servicii utilizate de populație, nu sumele cheltuite - a ajuns la 89% din media UE. Acesta este cel mai ridicat nivel din Europa Centrală și de Est, depășind inclusiv Polonia și Cehia', a explicat Simina Niculita, director partener Retail Agency la Colliers, citată în comunicat.
Conform acesteia, indicatorii nominali ai cheltuielilor confirmă această tendință ascendentă.
'Analiza datelor Oxford Economics, bazată pe informații din Eurostat, institutele naționale de statistică și estimări recente, ne oferă o perspectivă clară asupra evoluției consumului în România în ultimul deceniu și jumătate. Un segment relevant este cel al îmbrăcămintei și încălțămintei, care reprezintă o componentă majoră a mixului de chiriași din centrele comerciale. Această categorie continuă să fie un motor al expansiunii retailului modern, reflectând atât schimbările în comportamentul de consum, cât și atractivitatea pieței locale pentru investitori', a mai spus Simina Niculita.
În ultimii 15 ani, cheltuielile pe cap de locuitor din România au crescut semnificativ, de la o șesime din nivelul Germaniei la 20% sub cel al celei mai mari economii europene. Această evoluție reflectă o îmbunătățire constantă a puterii de cumpărare, subliniază consultanții Colliers.
România a depășit toate economiile majore din regiune și chiar unele țări din Europa de Vest, precum Spania, în ceea ce privește cheltuielile pe cap de locuitor pentru îmbrăcăminte și încălțăminte, precizează sursa citată. Această tendință confirmă o creștere a consumului, susținută de venituri mai mari și de o piață de retail tot mai competitivă. Deși acest avans are un impact negativ asupra balanței de plăți, deoarece România importă o mare parte din bunurile achiziționate de populație, din perspectiva consumatorului, fenomenul este mai sustenabil decât în deceniul precedent. Spre deosebire de anii anteriori, creșterea consumului nu mai este alimentată predominant de credite de consum, ceea ce reflectă o economie mai echilibrată și o capacitate de cumpărare consolidată.
Consultanții companiei se așteaptă ca aceasta creștere a vânzărilor din 2024 să aibă un impact pozitiv asupra chiriilor bazate pe vânzări, în timp ce volumele totale se mențin peste nivelurile pre-pandemice.
Pentru 2025, Colliers estimează livrări de peste 200.000 de metri pătrați de noi spații comerciale, incluzând extinderea Mall of Moldova din Iași (62.000 metri pătrați) și redeschiderea Agora Mall din Arad (35.000 metri pătrați). În plus, NEPI Rockcastle, Iulius și Prime Kapital/MAS REI revin la dezvoltarea centrelor comerciale dominante de mari dimensiuni, de peste 100.000 metri pătrați suprafața închiriabilă, după o perioadă axată pe parcurile de retail.
Colliers este unul dintre liderii globali în servicii de consultanță imobiliară și de management al investițiilor.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 40 / 18548 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for a Senior Associate
Cum se modelează o carieră în Drept cu programul Erasmus | Povestea Raisei Manolescu, studentă în ultimul an la Iași, dar și o comparație între două sisteme: ”Dacă la noi accentul este pe memorarea multor informații, la universitatea din Coimbra accentul cădea pe un dialog autentic între student și profesor, pe spiritul critic, pe utilizarea unor concepte juridice în situații practice. Am simțit că atitudinea non-formală a profesorilor de la seminare a dus la crearea unui mediu academic mai dinamic”
Filip & Company asistă Adrem în vânzarea a 20% din acțiuni către ROCA Investments. Monica Stătescu (partener): ”Această tranzacție este un exemplu de colaborare strategică între antreprenori români”
Kinstellar și-a relocat birourile în Globalworth Tower, pe fondul extinderii echipei. Cushman & Wakefield Echinox a asistat firma de avocați în acest proiect și în vânzarea fostului sediu din centrul Capitalei
Chambers Global 2025 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company și Schoenherr sunt în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (7), CMS (5) și Clifford Chance Badea (5)
Cum văd coordonatorii departamentelor juridice din companiile mari industriile în care activează și provocările anului 2025 | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director Bergenbier SA: ”Echipele noastre colaborează strâns pentru a preveni riscurile ce vin cu toate schimbările legislative. Vom continua acțiunile de conformare la modificările legislative și pe cele de prevenție. Menținem focusul pe strategia de sustenabilitate și continuăm să investim în dezvoltarea echipei”
Înalta Curte de Casație a decis în premieră restituirea TVA aferentă taxei clawback | Victoria obținută de avocații Băncilă, Diaconu și Asociații împreună cu EY România pentru un jucător de top din industria farmaceutică va avea implicații pentru toată industria farmaceutică
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Practica de protecție a datelor este o componentă strategică a firmei Wolf Theiss, existând o cerere crescătoare în acest domeniu. Viitorul acestei arii este unul promițător, având în vedere majorarea volumului de date prelucrate și evoluțiile tehnologice rapide, spun avocații | Flavius Florea - Counsel: „Un aspect cheie este legat de avansul tehnologic, cum ar fi utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale și provocările aferente respectării principiilor GDPR”
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...