
Producţia de energie în centrale solare fotovoltaice a crescut cu 60% în primele opt luni
14 Octombrie 2024
AgerpresÎn primele opt luni ale anului, producţia internă de energie a însumat 11,33 milioane tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 644.700 tep (-5,4%) faţă de perioada corespunzătoare din anul trecut, iar importul a fost de 10,02 milioane tep, în creştere cu 85.200 tep (+0,9%).
Producţia de energie în centrale solare fotovoltaice a fost de 2,57 miliarde kWh, în primele opt luni ale acestui an, în creştere cu 60,5% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică.
Cifrele referitoare la energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice includ şi prosumatorii.
Pe de altă parte, producţia din centralele electrice eoliene a fost de 4,10 miliarde kWh, în scădere cu 16,9% (835,9 milioane kWh) faţă de perioada ianuarie - august 2023.
Producţia din hidrocentrale a fost de 10,59 miliarde kWh, în scădere cu 24,7% (3,48 miliarde kWh), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 7 miliarde kWh, în scădere cu 4,2% (308,1 milioane kWh).
Cifrele referitoare la energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice includ şi prosumatorii.
Pe de altă parte, producţia din centralele electrice eoliene a fost de 4,10 miliarde kWh, în scădere cu 16,9% (835,9 milioane kWh) faţă de perioada ianuarie - august 2023.
Producţia din hidrocentrale a fost de 10,59 miliarde kWh, în scădere cu 24,7% (3,48 miliarde kWh), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 7 miliarde kWh, în scădere cu 4,2% (308,1 milioane kWh).
Producţia din termocentrale a fost de 11,37 miliarde kWh, în creştere cu 1,1% (127,8 milioane kWh).
În primele opt luni ale anului, producţia internă de energie a însumat 11,33 milioane tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 644.700 tep (-5,4%) faţă de perioada corespunzătoare din anul trecut, iar importul a fost de 10,02 milioane tep, în creştere cu 85.200 tep (+0,9%).
Resursele de energie primară au scăzut cu 2,6%, la 21,35 milioane tep iar cele de energie electrică s-au redus cu 0,9%, la 43,99 miliarde kWh.
Consumul final de energie electrică în această perioadă a fost de 33,56 miliarde kWh, cu 1,4% mai mare faţă de primele opt luni din 2023. Consumul final de energie electrică în economie a crescut cu 1,1%, consumul populaţiei a crescut cu 2,9%, iar iluminatul public a înregistrat o scădere cu 3,4%.
Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 3,26 miliarde kWh, în scădere cu 134,1 milioane kWh.
Exportul de energie electrică a fost de 7,17 miliarde kWh, în scădere cu 9,2% (725,8 milioane kWh).
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 832 / 18576 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2025” | Cinci firme din România luptă pentru trofeu: CMS, NNDKP și ȚZA, prezențe constante la gala premiilor, Mușat & Asociații intră în competiție propulsată de activitatea intensă din ultimul an, iar Filip & Company este nominalizată pentru a patra oară consecutiv
GNP Guia Naghi și Partenerii îl promovează pe Tudor NACEV ca Partener coordonator al practicii Regulatory Pharma și Achiziții Publice. El a asistat clienți importanți în proiecte de anvergură
Cum văd anul 2025 profesioniștii considerați Leading Lawyers de către ghidurile juridice internaționale | Azi, de vorbă cu Florian Nițu, Managing Partner PNSA, poziționat de Legal500 în categoria ‘Hall of Fame’ în practica de M&A: ”Cu excepția unor cataclisme geostrategice pe care nu le putem vedea și pe care noi, din România, nici nu le putem preveni, avem motive bune să fim optimiști. Resurse, Infrastructură, Energie, Tech și Food sunt cele cinci domenii în care vom vedea cu precădere investiții și tranzacții noi, în mod accelerat, dar coerent totuși, formând o nouă paradigmă de dezvoltare”
LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for a Senior Associate
Chambers Global 2025 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company și Schoenherr sunt în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (7), CMS (5) și Clifford Chance Badea (5)
Rising Stars | Bianca Bănățeanu, șef de promoție al seriei I a generației anului 2024 a decis să se îndrepte spre magistratură: ”Am ales să susțin probele de admitere la INM, după ce am oscilat de câteva ori între avocatură și magistratură. Sunt conștientă de responsabilitatea pe care o implică profesia de judecător, însă satisfacția pe care o simți atunci când știi că ai contribuit la înlăturarea unei situații de inechitate, la soluționarea unor probleme cu care oamenii se confruntă zi cu zi, mi se pare de neegalat”
Cum văd coordonatorii departamentelor juridice din companiile mari industriile în care activează și provocările anului 2025 | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director Bergenbier SA: ”Echipele noastre colaborează strâns pentru a preveni riscurile ce vin cu toate schimbările legislative. Vom continua acțiunile de conformare la modificările legislative și pe cele de prevenție. Menținem focusul pe strategia de sustenabilitate și continuăm să investim în dezvoltarea echipei”
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Cum se modelează o carieră în Drept cu programul Erasmus | Povestea Raisei Manolescu, studentă în ultimul an la Iași, dar și o comparație între două sisteme: ”Dacă la noi accentul este pe memorarea multor informații, la universitatea din Coimbra accentul cădea pe un dialog autentic între student și profesor, pe spiritul critic, pe utilizarea unor concepte juridice în situații practice. Am simțit că atitudinea non-formală a profesorilor de la seminare a dus la crearea unui mediu academic mai dinamic”
Filip & Company asistă Adrem în vânzarea a 20% din acțiuni către ROCA Investments. Monica Stătescu (partener): ”Această tranzacție este un exemplu de colaborare strategică între antreprenori români”
Kinstellar și-a relocat birourile în Globalworth Tower, pe fondul extinderii echipei. Cushman & Wakefield Echinox a asistat firma de avocați în acest proiect și în vânzarea fostului sediu din centrul Capitalei
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...