ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Lansarea licitaţiei pentru construirea Drumului Expres Focşani - Brăila, aprobată de Consiliul de Administraţie al CNIR

29 August 2024   |   Agerpres

Potrivit unui comunicat al companiei, acesta este primul proiect de infrastructură mare pe care CNIR îl va lansa în licitaţie.

 
 
Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere a aprobat lansarea licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia Drumului Expres Focşani - Brăila (indicativ DEx 6), valoarea estimată a investiţiei fiind de aproximativ 5 miliarde lei (fără TVA).

Potrivit unui comunicat al companiei, acesta este primul proiect de infrastructură mare pe care CNIR îl va lansa în licitaţie.

Drumul Expres Focşani - Brăila va avea o lungime de 73 kilometri, iar durata contractului va fi de 42 de luni, din care 6 luni pentru proiectare şi 36 de luni pentru execuţie.

DEx 6 va avea două benzi pe sens, acostament consolidat şi parapete de beton tip New Jersey pentru zona mediană. Pe traseu sunt prevăzute şase noduri rutiere şi 57 de structuri (poduri şi pasaje).


Drumul Expres Focşani - Brăila va asigura legătura între Autostrada Moldovei Ploieşti - Paşcani (A7), Podul peste Dunăre de la Brăila, Drumul Expres Brăila - Galaţi (DEx 6), Tulcea şi Constanţa. În punctajul pentru licitaţie, CNIR a inclus criterii sociale (angajarea forţei de muncă din plan local) şi pentru protecţia mediului.

Sursa de finanţare este asigurată din Fonduri Europene, Programul Transport 2021 - 2027.

Sectorul Focşani - Brăila face parte din proiectul denumit generic "Milcovia Expres", inclus în Master Planul General de Transport al României pentru legătura Focşani - Galaţi - Giurgiuleşti, asigurând baza necesară cererii de transport în creştere şi un grad ridicat de siguranţă a traficului rutier.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1099 / 18556
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for a Senior Associate
Chambers Global 2025 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company și Schoenherr sunt în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (7), CMS (5) și Clifford Chance Badea (5)
Rising Stars | Bianca Bănățeanu, șef de promoție al seriei I a generației anului 2024 a decis să se îndrepte spre magistratură: ”Am ales să susțin probele de admitere la INM, după ce am oscilat de câteva ori între avocatură și magistratură. Sunt conștientă de responsabilitatea pe care o implică profesia de judecător, însă satisfacția pe care o simți atunci când știi că ai contribuit la înlăturarea unei situații de inechitate, la soluționarea unor probleme cu care oamenii se confruntă zi cu zi, mi se pare de neegalat”
Cum văd coordonatorii departamentelor juridice din companiile mari industriile în care activează și provocările anului 2025 | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director Bergenbier SA: ”Echipele noastre colaborează strâns pentru a preveni riscurile ce vin cu toate schimbările legislative. Vom continua acțiunile de conformare la modificările legislative și pe cele de prevenție. Menținem focusul pe strategia de sustenabilitate și continuăm să investim în dezvoltarea echipei”
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Cum se modelează o carieră în Drept cu programul Erasmus | Povestea Raisei Manolescu, studentă în ultimul an la Iași, dar și o comparație între două sisteme: ”Dacă la noi accentul este pe memorarea multor informații, la universitatea din Coimbra accentul cădea pe un dialog autentic între student și profesor, pe spiritul critic, pe utilizarea unor concepte juridice în situații practice. Am simțit că atitudinea non-formală a profesorilor de la seminare a dus la crearea unui mediu academic mai dinamic”
Filip & Company asistă Adrem în vânzarea a 20% din acțiuni către ROCA Investments. Monica Stătescu (partener): ”Această tranzacție este un exemplu de colaborare strategică între antreprenori români”
Kinstellar și-a relocat birourile în Globalworth Tower, pe fondul extinderii echipei. Cushman & Wakefield Echinox a asistat firma de avocați în acest proiect și în vânzarea fostului sediu din centrul Capitalei
Înalta Curte de Casație a decis în premieră restituirea TVA aferentă taxei clawback | Victoria obținută de avocații Băncilă, Diaconu și Asociații împreună cu EY România pentru un jucător de top din industria farmaceutică va avea implicații pentru toată industria farmaceutică
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Practica de protecție a datelor este o componentă strategică a firmei Wolf Theiss, existând o cerere crescătoare în acest domeniu. Viitorul acestei arii este unul promițător, având în vedere majorarea volumului de date prelucrate și evoluțiile tehnologice rapide, spun avocații | Flavius Florea - Counsel: „Un aspect cheie este legat de avansul tehnologic, cum ar fi utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale și provocările aferente respectării principiilor GDPR”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...