
Kazahstanul, pe locul 5 în topul statelor din afara UE furnizoare de mărfuri în România
19 Octombrie 2020
AgerpresLa întâlnire au fost prezenţi Azamat Kagenov - Consul al Ambasadei, precum şi Iuliu Stocklosa, vicepreşedinte, şi Ion Hohan, preşedintele Secţiunii Servicii, vicepreşedinte al CCIB.
Kazahstanul ocupă de şapte luni locul cinci în topul statelor din afara Uniunii Europene furnizoare de mărfuri în România exclusiv pe fondul importurilor mari de ţiţei din această ţară, în vederea prelucrării în rafinăriile cu acţionariat kazah, a declarat preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), Costică Mustaţă, potrivit unui comunicat remis luni AGERPRES.
"Faptul că în primele şapte luni ale anului curent Kazahstanul se află pe locul 5 în topul statelor din afara UE furnizoare de mărfuri în România se datorează exclusiv importurilor mari de ţiţei din această ţară în vederea prelucrării în rafinăriile cu acţionariat kazah, plasând-o pe locul 4 în topul ţărilor extra UE, cu care ţara noastră înregistrează deficite ale balanţei comerciale. Se impune ca partea kazahă să stimuleze importurile din România pentru a asigura o tendinţă de echilibrare a schimburilor comerciale bilaterale", a precizat Mustaţă, cu ocazia vizitei la CCIB a noului ministru - consilier la Ambasada Republicii Kazahstan în România, Kairat Karabayev.
La întâlnire au fost prezenţi Azamat Kagenov - Consul al Ambasadei, precum şi Iuliu Stocklosa, vicepreşedinte, şi Ion Hohan, preşedintele Secţiunii Servicii, vicepreşedinte al CCIB.
Potrivit sursei citate, în primele şapte luni din 2020 (date disponibile), volumul schimburilor comerciale bilaterale, comparativ cu perioada similară din 2019 s-a redus cu 34,2%, înregistrând 729 milioane dolari, exclusiv pe seama reducerii importului cu 35,9% (688 milioane dolari), în timp ce exportul, chiar în condiţiile pandemiei de Covid - 19 a înregistrat o majorare cu 18%, atingând 41 milioane dolari.
Astfel, Kazahstanul se află pe locul 39 între pieţele necomunitare de destinaţie a exporturilor româneşti, pe locul cinci în topul statelor din afara UE furnizoare de mărfuri în România şi pe locul patru în topul ţărilor extra UE, cu care ţara noastră înregistrează deficit al balanţei comerciale (- 647 milioane dolari).
Costică T. Mustaţă a subliniat relaţiile tradiţionale între CCIB şi Ambasada Republicii Kazahstan în ţara noastră, precum şi importanţa colaborării între cele două ţări, mai ales prin prisma participării ca acţionar principal a KazMunaiGaz, companie de stat din Kazahstan. la rafinăriile Midia şi Vegas.
La rândul său, vicepreşedintele Iuliu Stocklosa a reamintit ca prin acordurile de colaborare semnate în 2018 de CCIB cu Uniunile întreprinzătorilor (ATAMEKEN) din Nur-Sultan (capitala ţării, care atunci se numea Astana), precum şi din Almaty, s-a asigurat cadrul de promovare a schimburilor comerciale şi cooperării economice dintre firmele şi companiile din cele două ţări.
Totodată, Kairat Karabayev a propus organizarea în cursul lunii noiembrie a.c. de către CCIB cu sprijinul Ambasadei Kazahstanului a unui eveniment de promovare a relaţiilor economice bilaterale în regim virtual (online) cu participarea firmelor membre ale Camerei bucureştene şi instituţiei similare din Nur-Sultan. Diplomatul kazah a propus ca preşedintele CCIB să conducă o misiune economică care să efectueze o vizită de lucru în Kazahstan în luna martie 2021.
Preşedintele Mustaţă a confirmat, în principiu, interesul CCIB de a se implica în organizarea celor două evenimente, urmând ca detaliile să fie stabilite în perioada următoare.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 15703 / 18929 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
“ICC Arbitration Breakfast in Romania” – eveniment privind arbitrajul ICC, 14 mai 2025, București
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
NNDKP a asistat MedLife cu privire la majorarea limitei unui credit sindicalizat cu 50 milioane EUR. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Schoenherr a asistat Verbund cu privire la achiziția unui proiect eolian de 272 MW de la Monsson. Echipa a fost coordonată de Monica Cojocaru (partner)
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv dreptul muncii | Consultanță
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...