ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

INS: Sosirile în structurile de primire turistică, în creştere cu 141% în iunie; 8,7% au fost turişti străini

02 August 2021   |   Agerpres

Durata medie a şederii în luna iunie 2021 a fost de 2,3 zile la turiştii români şi de 2,2 zile la turiştii străini.

 
 
Numărul sosirilor înregistrate în structurile de primire turistică în luna iunie 2021 s-a situat la 804.900, în creştere cu 141% faţă de cele din luna iunie 2020, turiştii străini reprezentând 8,7%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) remise luni AGERPRES.

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (81,4% din total turişti străini), iar dintre aceştia 71,0% au sosit din ţările Uniunii Europene.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna iunie 2021 au însumat 1,840 milioane, în creştere cu 161,0% faţă de cele din luna iunie 2020.

Din numărul total de înnoptări, în luna iunie 2021, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 91,6%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au înregistrat un procent de 8,4%. În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei sosiţi din Europa (81,3% din total turişti străini), iar dintre aceştia 71,8% provin din ţările Uniunii Europene.


Durata medie a şederii în luna iunie 2021 a fost de 2,3 zile la turiştii români şi de 2,2 zile la turiştii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică, în luna iunie 2021 a fost de 25,1% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 11,3 puncte procentuale faţă de luna iunie 2020.

Indici de utilizare netă a locurilor de cazare mai mari în luna iunie 2021 s-au înregistrat la hoteluri (30,1%), spaţii de cazare pe nave (22,7%), vile turistice (20,3%), pensiuni turistice (17,3%), pensiuni agroturistice (17,2%), popasuri turistice (17,0), hosteluri (16,3%) şi cabane turistice (15,6%), moteluri, bungalouri şi sate de vacanţă (fiecare cu câte 15,1%).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna iunie 2021 de 673.300 persoane, în creştere cu 64,5% faţă de luna iunie 2020. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru sosirile din străinătate, reprezentând 80,5%, respectiv 14,6% din numărul total de sosiri.

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna iunie 2021 de 1,129 milioane persoane, în creştere cu 73,0% comparativ cu luna iunie 2020. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 68,0%, respectiv 31,5% din numărul total de plecări.

Potrivit INS, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2021 au însumat 3,273 milioane de persoane, în creştere cu 52,4% faţă de perioada similară din 2020.

Din numărul total de sosiri, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2021, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 94,0%, în timp ce turiştii străini au înregistrat un procent de doar 6,0%.

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei sosiţi din Europa (81,0% din total turişti străini), iar dintre aceştia, un procent de 72,7% provin din ţările Uniunii Europene.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2021 au însumat 6,556 milioane, în creştere cu 53,2% faţă de cele din perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2020.

Din numărul total de înnoptări, în perioada 1 ianuarie -30 iunie 2021, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 93,2%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au înregistrat un procent de 6,8%. În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei sosiţi din Europa (81,4% din total turişti străini), iar dintre aceştia 73,7% au provenit din ţările Uniunii Europene.

Durata medie a şederii în primele 6 luni din acest an a fost de 2,0 zile la turiştii români şi de 2,3 zile la turiştii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică în perioada 1 ianuarie -30 iunie 2021 a fost de 19,2% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 0,2 puncte procentuale faţă de perioada 1 ianuarie -30 iunie 2020.

Indici de utilizare netă a locurilor de cazare turistică mai mari, în perioada 1 ianuarie -30 iunie 2021, s-au înregistrat la hoteluri (22,8%), spaţii de cazare pe nave (21,9%), vile turistice (17,3%), bungalouri (15,3%), pensiuni turistice (14,6%), cabane turistice (14,1%), popasuri turistice (13,8%), pensiuni agroturistice (13,7%), căsuţe turistice (13,0%) şi hosteluri (12,9%).

Pe judeţe, în perioada 1 ianuarie -30 iunie 2021, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică a înregistrat valori mai mari în: Braşov (424.600 persoane), Municipiul Bucureşti (326.900 persoane), Constanţa (198.900 persoane), Prahova (176.400 persoane), Bihor (169.700 persoane), Suceava (158.200 persoane), Vâlcea (149.800 persoane), Cluj (145.000 persoane), Mureş (140.900 persoane) şi Sibiu (132.000 persoane), iar înnoptările turiştilor au înregistrat valori mai mari în: Braşov (827.900), Constanţa (606.500), Municipiul Bucureşti (558.200), Bihor (421.200), Vâlcea (374.200), Prahova (357.200), Suceava (296.000), Mureş (273.000), Cluj (246.200), Sibiu (230.000), Caraş Severin (196.100), Covasna (175.500) şi Timiş (160.000).

Pe ţări, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi in structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au provenit din Germania (23.900), Italia (18.700), Franţa (12.700) şi S.U.A. (11.800), Ungaria (9.800), Republica Moldova (8.800) şi Ucraina (8.000).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 1 ianuarie -30 iunie 2021 de 2,366 milioane sosiri, în scădere cu 13,1% faţă de perioada 1 ianuarie -30 iunie 2020. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru sosirile vizitatorilor străini în România, reprezentând 85,0% cel rutier şi respectiv 10,9% cel aerian, din numărul total al sosirilor.

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 1 ianuarie -30 iunie 2021 de 4,423 milioane plecări, în scădere cu 13,6% comparativ cu perioada 1 ianuarie -30 iunie 2020. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 75,2% cel rutier, iar 24,2% cel aerian, din numărul total de plecări.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 12304 / 18408
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Academia Română, reprezentată de Popescu & Asociații, obține o victorie semnificativă într-un proiect complex de retrocedare | Echipa coordonată de Octavian POPESCU (Managing Partner), Andreea MIHALACHE (Partner) și Ana Maria BULEA-CIURARU (Associate) stabilește un precedent important în protejarea bunurilor de importanță națională
O nouă echipă de coordonare la Filip & Company | Cristina Filip și Alexandru Bîrsan, co-Managing Partners, au un mandat de 4 ani. Mai mulți parteneri devin manageri sau co-manageri ai departamentelor firmei
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Intervenția instanței în arbitraj (Powered by ZRVP)
Mușat & Asociații promovează șapte avocați în ariile fuziuni și achiziții, litigii și arbitraj, drept bancar și financiar, piețe de capital și achiziții publice
RTPR, alături de Integral Capital Group la investiția în Embryos. Echipa de proiect, coordonată de Costin Tărăcilă (Managing Partner) și Marina Fechetă-Giurgică (Senior Associate)
CMS asistă grupul M Core cu privire la achiziția portofoliului de centre comerciale (Strip Malls) din România de la MAS Plc. Roxana Frățilă (partener) și Mircea Moraru (senior counsel), au coordonat avocații care au acoperit aspectele tranzacționale, iar Ana Radnev (partner) și Alina Tihan (senior counsel) au condus echipa de drept bancar
Promovări la Schoenherr: Monica Cojocaru devine partner în structura internațională a grupului, alți trei avocați fac un pas înainte în carieră | Sebastian Guțiu, managing partner: ”Aceste promovări vin să confirme valoarea pe care o atribuim contribuției efective a colegelor noastre la dezvoltarea ariilor de practică din care fac parte – corporate m&a, energy, banking & finance, labour & employment – și a relației cu clienții firmei”
Clifford Chance Badea și-a extins echipa cu 15 avocați în 2024, după cel mai accelerat ritm de creștere și recrutare din ultimii ani | Daniel Badea, Managing Partner: ”Am avut colegi care au lucrat în birourile internaționale ale Clifford Chance, dar și în locuri precum Stockholm sau Zurich, pe proiecte transfrontaliere de o complexitate foarte mare, acoperind aproape toate continentele”
Sun Wave Pharma România, la vânzare. Jefferies consiliază exitul LetterOne, fond de investiții legat de doi oligarhi ruși
BACIU PARTNERS, numită ”Gold Stars of Romanian IP” de World Trademark Review în clasamentele WTR 1000 2025. Patru membri ai echipei, desemnați profesioniști de top în clasamentul individual
Cum a evoluat anul trecut Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement, butic de litigii evidențiat de ghidurile juridice internaționale, și care au fost proiectele care au antrenat un număr considerabil de analize juridice | Ioana Gelepu, fondator: ”Sunt mulțumită că am reușit să mă implic în toate detaliile proiectelor pe care le gestionăm, suficient de variate cât să satisfacă setea mea neobosita de nou”
Cum poți dezvolta o carieră internațională cu programul Erasmus+ | Povestea lui Constantin Roșca, absolvent de Drept plecat din Fălticeni, care a ales să studieze la Universitatea din Istanbul. El este azi masterand în Drept Internațional Public în cadrul Universității Koç, cea mai prestigioasă din Turcia și stagiar în cadrul biroului Esenyel ̸ Partners, unul din cele mai cunoscute birouri internaționale de avocatură și consultanță juridică din țara desfășurată pe două continente
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...