ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Indicele Confidex, ce determină nivelul de încredere a managerilor în economie, la cel mai ridicat nivel din ultimii 4 ani

16 Mai 2024   |   Agerpres

Conform studiului, ponderea managerilor care se declară optimişti cu privire la starea economiei româneşti a urcat până la 34%, faţă de 26%, în semestrul precedent. Totuşi, 38% dintre aceştia rămân precauţi.

 
 
Valoarea indicelui Confidex, care determină nivelul de încredere a managerilor români în economie, a atins cea mai mare valoare măsurată în ultimii patru ani, de 52,5, arată cel mai recent studiu Confidex S1 2024.

Astfel, pe fondul scăderii inflaţiei, al creşterii PIB-ului şi al unui optimism crescut al mediului de afaceri autohton, dar şi internaţional, în legătură cu evoluţia economiei, valoarea indicelui a depăşit maximul anterior de 50,2, înregistrat în primul semestru al anului trecut, se menţionează într-un comunicat al Impetum Group, remis, joi, AGERPRES.

Conform studiului, ponderea managerilor care se declară optimişti cu privire la starea economiei româneşti a urcat până la 34%, faţă de 26%, în semestrul precedent. Totuşi, 38% dintre aceştia rămân precauţi.


Cifrele reprezintă un indicator al rezilienţei, flexibilităţii şi adaptabilităţii mediului de business românesc la schimbările abrupte ale condiţiilor de piaţă cu care s-au confruntat în ultimii ani, începând cu pandemia COVID-19, urmată de creşterea preţurilor la energie, apoi de izbucnirea războiului din Ucraina, de modificările fiscale şi de valul inflaţionist care încă nu s-a încheiat, subliniază sursa citată.

"De la an la an, creşte rezilienţa şi gradul de încredere al antreprenorilor români în capacitatea de dezvoltare atât a lor, cât şi a economiei româneşti. Astfel, chiar dacă în contextul crizelor multiple prin care a trecut economia, starea dominantă este precauţia, se observă totuşi o creştere a gradului de optimism cu privire la economia românească. Aceasta se datorează, pe de o parte, semnalelor pozitive la nivel de indicatori macroeconomici, cum ar fi scăderea inflaţiei şi creşterea PIB-ului, şi, pe de altă parte, mindsetului mediului de afaceri care nu şi-a oprit motoarele, nu a clacat, ci a căutat soluţii şi noi oportunităţi de a rămâne relevanţi pe piaţă", a declarat Andrei Cionca, CEO & Co-founder Impetum Group, citat în comunicat.

Potrivit datelor studiului Confidex, companiile din domeniul serviciilor sunt cele mai optimiste (indice de încredere 57,1 la nivelul sectorului), urmate de IT (53,7) şi construcţii şi comerţ (ambele domenii cu o valoare a indicelui de 52,6). La polul opus, cu o abordare mai precaută, se regăsesc afacerile din agricultură (48,5), energie (49,8) şi industrie (51,3).

Sursele de finanţare a afacerilor reprezintă un subiect aflat în mod constant pe ordinea de zi a managerilor români. În acest context, studiul relevă faptul că 80% dintre manageri au o părere bună sau foarte bună despre investitori, opinia foarte bună crescând de la 31% dintre antreprenori, în semestrul al doilea din 2023, la 39%, în prezent.

"Această creştere a percepţiei pozitive poate fi influenţată, pe de o parte, de faptul că managerii au observat mai multe listări la bursă şi exemple concrete de exituri reuşite. Pe de altă parte, schimbarea de mindset poate contribui şi ea: managerii îşi dau seama că, pentru a se menţine şi dezvolta, este nevoie de susţinere, fie financiară, fie prin expunerea pe care un fond de investiţii o poate oferi business-ului, comparativ cu un credit de la bancă care aduce doar capital financiar", a explicat Andrei Cionca.

Managerii consideră că investitorii contribuie la stabilitatea financiară a companiilor în care investesc (62%), dar sunt şi orientaţi doar spre obţinerea unui profit mai mare (59%). De asemenea, 57% consideră că aceştia se pricep la business, după cum arată studiul.

Optimismul este unul ancorat în realitate, managerii români fiind atenţi la riscurile care ar putea afecta economia, precum accentuarea crizei forţei de muncă, presiunea pe majorarea salariilor, scăderea vânzărilor şi inflaţia.

La peste 4 luni de la intrarea în vigoare a noilor măsuri fiscale, antreprenorii au o imagine mai clară asupra impactului real al acestora. Majoritatea oamenilor de afaceri români participanţi la studiu declară că resimt impactul acestora. 87% dintre antreprenorii din domeniul serviciilor se declară afectaţi, mai mult sau mai puţin, de schimbarea modului de taxare a microîntreprinderilor. La fel de numeroşi sunt managerii care resimt dificultăţi din cauza anulării scutirii de impozit pentru venituri peste 10.000 lei. De asemenea 82% dintre managerii intervievaţi susţin că taxarea cu minimum 1% din cifra de afaceri a companiilor cu business-uri mari le-a afectat.

În contextul actual al pieţei, principalele priorităţi ale managerilor autohtoni sunt creşterea vânzărilor (48% dintre aceştia), retenţia angajaţilor (26%), îmbunătăţirea relaţiei cu clienţii (26%), accesul la finanţare (22%) şi digitalizarea şi automatizarea (21%).

Principalele oportunităţi pe care le iau în considerare oamenii de afaceri din România sunt accesul mai facil la pieţele internaţionale (12% dintre participanţii la studiul actual, comparativ cu 11%, în studiul din S2 2023), creşterea cererii pe piaţă (12%, în scădere de la 18%) şi digitalizarea şi tehnologizarea (12%, dublu faţă de 6%, în studiul precedent). De asemenea, diversificarea produselor, accesarea unor fonduri europene sau a unor subvenţii şi forţa de muncă sunt alte oportunităţi importante către care se îndreaptă antreprenorii români.

Confidex este singurul studiu longitudinal din România care măsoară încrederea managerilor români în economie şi descifrează provocările cu care se confruntă mediul de business local. Ajuns la ediţia cu numărul 10, studiul a devenit un instrument reper pentru luarea deciziilor de business.

Realizat de Impetum Group, studiul oferă, de 4 ani, o imagine clară asupra percepţiilor oamenilor de afaceri din România. Extrapolând tendinţe, compania pune la dispoziţia celor interesaţi un instrument care îi ajută să înţeleagă mai bine vremurile în care trăim şi să ia decizii corecte şi bine argumentate, cu impact pozitiv asupra mediului de business şi societăţii în general.

Peste 3.000 de antreprenori şi C-Level executives au contribuit, în 10 ediţii Confidex, la stabilirea unor repere extrem de importante pentru economia românească.

Impetum Group este grupul românesc care aduce împreună capital, management şi servicii, format din reunirea sub aceeaşi umbrelă a CITR, liderul pieţei de insolvenţă din România, ROCA Investments, soluţie de private equity care urmăreşte consolidarea şi scalarea IMM-urilor româneşti cu potenţial, ROCA X, Venture Capital destinat start-up-urilor disruptive din piaţa de tehnologie, şi Agista, fond de growth equity cu focus pe companii care au demonstrat o creştere susţinută cu resurse limitate în nişa în care activează şi caută să-şi accelereze scalarea la nivel naţional şi internaţional.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2075 / 18977
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Cum văd anul 2025 avocații considerați Leading Lawyers în M&A de către ghidurile juridice internaționale | Azi, de vorbă cu Bogdan C. Stoica, Partener PNSA, evidențiat de Legal 500 în categoria Leading Partners în practica de fuziuni și achiziții: ”Apariția unui nou val de antreprenori care se maturizează de la an al an, apariția unui numar record de fonduri de investiții ̸ private-equity și faptul că acestea cred în existența unor ținte de achiziție, sunt de natură să dea încredere”
Schoenherr a asistat Dentas Kağıt Sanayi cu privire la vânzarea fabricii sale din România către Hartmann Packaging | Mădălina Neagu (partener), coordonatoarea echipei: ”Sectorul producției din România continuă să atragă atenția investitorilor strategici”
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Ordonanța de plată și arbitrajul (Powered by ZRVP)
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
Women Lawyers | De vorbă cu Andreea Soare (Senior Associate - BSMP), avocat care spune că pentru a avea o carieră durabilă, este fundamental să fii cu adevărat pasionat de munca pe care o depui și dedicat îndeplinirii cu succes a mandatelor încredințate. ”Principalele avantaje ale apartenenței la această firmă sunt diversitatea proiectelor la care avem acces și oportunitățile de dezvoltare professională. Cultura deschisă și orientată spre colaborare permite un schimb constant de idei și soluții creative”
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Trei avocați români de la Bondoc & Asociații, Filip & Company și DLA Piper sunt considerați ‘Eminent Practitioners’ în practica de fuziuni și achiziții. Clasamentul Chambers Europe 2025, cu cei mai buni avocați de Corporate ̸ M&A din România
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...