ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

IFC a investit 100 milioane euro în emisiunea de obligaţiuni verzi a BCR

13 Mai 2023   |   Agerpres

Aceasta este cea mai mare emisiune de obligaţiuni de tip benchmark în euro a unei instituţii financiare române pe piaţa internaţională şi a şaptea emisiune de obligaţiuni senior nepreferenţiale a BCR.

 
 
IFC a investit 100 de milioane de euro în emisiunea de obligaţiuni verzi a Băncii Comerciale Române (BCR), pentru a contribui la extinderea finanţării pentru combaterea schimbărilor climatice, consolidând în acelaşi timp sistemul bancar şi piaţa de capital din România, informează instituţia financiară internaţională.

Aceasta este cea mai mare emisiune de obligaţiuni de tip benchmark în euro a unei instituţii financiare române pe piaţa internaţională şi a şaptea emisiune de obligaţiuni senior nepreferenţiale a BCR.

Potrivit unui comunicat IFC, transmis vineri AGERPRES, obligaţiunile se califică pentru cerinţele minime de fonduri proprii şi pasive eligibile (MREL) ale Uniunii Europene (UE), unul dintre instrumentele cheie pentru creşterea rezilienţei băncilor, introdus de Comisia Europeană în 2016 şi aplicat de Banca Naţională a României. Aceasta este, de asemenea, a treia emisiune de obligaţiuni verzi a BCR în cadrul Cadrului de Finanţare Sustenabilă al Erste Group. Sumele aferente investiţiei IFC vor fi direcţionate către proiecte de energie regenerabilă, credite ipotecare verzi şi clădiri verzi.


Instituţia financiară internaţională subliniază, în context, că atenuarea schimbărilor climatice este o prioritate urgentă pentru România în condiţiile în care, în 2019, ţara a avut a cincea cea mai mare intensitate a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) dintre statele UE. Invazia rusă în Ucraina subliniază şi mai mult urgenţa implementării măsurilor de economisire a energiei în întreaga regiune. Se estimează că România are nevoie de 150 de miliarde de dolari pentru a-şi atinge obiectivele de atenuare a schimbărilor climatice, consideră IFC.

"Pe viitor, sectorul bancar va trebui să joace un rol cheie în finanţarea tranziţiei verzi a ţării, pentru care sunt necesare miliarde de euro pentru investiţiile persoanelor fizice, ale întreprinderilor mici şi mijlocii, fermierilor, dar şi pentru proiectele mai mari. În concordanţă cu investiţiile noastre anterioare în obligaţiunile BCR, această investiţie are ca scop consolidarea în continuare a rezilienţei băncii. În timp ce stimulează dezvoltarea pieţei de capital din România, IFC se aşteaptă ca finanţarea să catalizeze schimbările la nivelul pieţei şi să încurajeze replicarea de către alţi actori", a declarat Ary Naim, manager regional al IFC pentru Europa Centrală şi de Sud-Est.

Banca Comercială Română a anunţat vineri că a debutat cu succes pe piaţa internaţională de capital printr-o emisiune de euroobligaţiuni verzi 4NC3 senior nepreferenţiale, în valoare totală de 700 milioane euro. Noua emisiune de obligaţiuni lansată de BCR marchează debutul băncii pe pieţele internaţionale de capital şi constă în euroobligaţiuni senior nepreferenţiale, 4NC3, care au o maturitate de 4 ani, cu posibilitatea răscumpărării anticipate după 3 ani.

"Noua emisiune de euroobligaţiuni verzi marchează angajamentul nostru faţă de indicatorii de performanţă ESG, care sunt un punct de reper pentru mediul de afaceri în continuă schimbare. La BCR, acordăm prioritate diversificării surselor de finanţare, iar piaţa de capital joacă un rol esenţial în mobilizarea resurselor pentru sectoarele care contribuie la dezvoltarea economică durabilă. De altfel, ne bucurăm să avem în IFC un partener de lungă durată, cu o abordare comună în privinţa dezvoltării şi pregătirii mediului de afaceri pentru un nou ciclu economic. Dorinţa noastră este să fim un catalizator pentru avansul României, prin susţinerea proiectelor verzi şi sustenabile, cu beneficii pentru mediu, comunităţi şi calitatea vieţii", a declarat Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română.

Client de lungă durată din 2003, IFC a încheiat un parteneriat cu BCR pentru a sprijini acordarea de împrumuturi întreprinderilor mici şi mijlocii şi pentru a creşte finanţarea agroindustrială şi finanţarea locuinţelor, inclusiv a creditelor ipotecare ecologice.

IFC, membră a Grupului Băncii Mondiale, este cea mai mare instituţie globală de dezvoltare axată pe sectorul privat de pe pieţele emergente, activă în peste 100 de ţări. În anul fiscal 2022, IFC a angajat o sumă record de 32,8 miliarde de dolari în favoarea companiilor private şi a instituţiilor financiare din ţările în curs de dezvoltare, valorificând puterea sectorului privat pentru a pune capăt sărăciei extreme şi a stimula prosperitatea comună, în timp ce economiile se confruntă cu impactul crizelor globale care se agravează.

BCR oferă o gamă completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 20 de centre de afaceri şi 16 birouri mobile dedicate companiilor şi 320 de unităţi de retail situate în majoritatea oraşelor din ţară cu peste 10.000 de locuitori, unde 40% dintre unităţi sunt fără numerar.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5164 / 18935
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Trei avocați români de la Bondoc & Asociații, Filip & Company și DLA Piper sunt considerați ‘Eminent Practitioners’ în practica de fuziuni și achiziții. Clasamentul Chambers Europe 2025, cu cei mai buni avocați de Corporate ̸ M&A din România
“ICC Arbitration Breakfast in Romania” – eveniment privind arbitrajul ICC, 14 mai 2025, București
NNDKP a asistat MedLife cu privire la majorarea limitei unui credit sindicalizat cu 50 milioane EUR. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Schoenherr a asistat Verbund cu privire la achiziția unui proiect eolian de 272 MW de la Monsson. Echipa a fost coordonată de Monica Cojocaru (partner)
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...