ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

IDEA International: Peste două treimi din populaţia mondială trăieşte în democraţii în declin sau în regimuri autocratice

22 Noiembrie 2021   |   Agerpres

Raportul "Starea democraţiei în lume, în 2021" constată că numărul democraţiilor liberale este în scădere şi că numărul ţărilor care se îndreaptă spre o direcţie autocratică este de trei ori mai mare decât al celor care se îndreaptă în direcţia opusă.

 
 
Peste două treimi din populaţia mondială trăieşte în democraţii aflate în recul sau în regimuri autocratice, tendinţă accentuată de pandemia de coronavirus, potrivit raportului anual difuzat luni de Institutul pentru Democraţie şi Asistenţă Electorală (IDEA International), citat de EFE.
 
Raportul "Starea democraţiei în lume, în 2021" constată că numărul democraţiilor liberale este în scădere şi că numărul ţărilor care se îndreaptă spre o direcţie autocratică este de trei ori mai mare decât al celor care se îndreaptă în direcţia opusă.
 
Ungaria, Polonia, Slovenia şi Serbia sunt ţările europene cu cel mai mare declin al democraţiei. Şi în Turcia s-a înregistrat cel mai mare declin al democraţiei între 2010 şi 2020, se menţionează în raportul IDEA, potrivit Reuters.
 
Afganistanul, ţară al cărei control a fost luat de militanţi talibani în august, după retragerea trupelor internaţionale, este cel mai dramatic caz din acest an, în timp ce lovitura de stat militară din 1 februarie din Myanmar a consfinţit prăbuşirea unei democraţii fragile. Alte exemple includ Mali, care a trecut prin două lovituri de stat din 2020 şi până în prezent, şi Tunisia, unde preşedintele a dizolvat parlamentul şi şi-a asumat atribuţii sporite.
 
Politicile populiste, folosirea restricţiilor antiepidemice pentru a reduce la tăcere criticii, tendinţa ţărilor de a copia comportamentele antidemocratice ale altor state şi dezinformarea folosită pentru a diviza societăţile sunt principalele vinovate, se menţionează în raportul IDEA.
 
"Tipul cel mai grav de eroziune democratică este procesul în care un guvern ales subminează într-o manieră susţinută şi deliberată principiile de bază ale democraţiei şi statului de drept pentru o perioadă prelungită. Este ceea ce am văzut în Ungaria, Filipine, Turcia sau Sri Lanka", a explicat pentru EFE secretarul general al IDEA, costaricanul Kevin Casas-Zamora.
 
Fostul vicepreşedinte costarican consideră că acest fenomen ameninţă să se transforme într-o "pandemie", pentru că afectează ţări şi democraţii foarte importante, între care menţionează SUA, Brazilia şi India.
 
Casas-Zamora evidenţiază două cauze principale ale acestui proces: distrugerea polis-ului democratic şi pierderea constantă a încrederii în capacitatea democraţiei de a rezolva probleme reale. Prima cauză este o consecinţă a forţelor centrifuge precum polarizarea politică provocată de dezinformare, inegalitate şi criza partidelor; a doua se datorează corupţiei şi slăbiciunii marilor democraţii din cauza "greşelilor" lor, precum criza financiară, invazia Irakului şi momentul Donald Trump la preşedinţia SUA.
 
Raportul elaborat de această organizaţie cu sediul la Stockholm atrage atenţia că pandemia a exercitat presiuni asupra democraţiei: în Europa, de exemplu, în ţările în care principiile democratice erau deja ameninţate, precum Ungaria şi Polonia, au servit drept scuză pentru ca guvernele să le slăbească şi mai mult.
 
În cazul Americii Latine, raportul IDEA avertizează că jumătate dintre democraţiile din regiune au suferit o "eroziune a democraţiei", Brazilia fiind cazul cel mai notabil şi una dintre ţările lumii unde un număr extrem de mare de atribute ale democraţiei s-au deteriorat.
 
Chiar şi aşa, pandemia a relevat că regiunea este capabilă să organizeze alegeri fiabile sub presiune, cum este cazul în Mexic, Peru sau Chile, afirmă Casas-Zamora. Dar a demonstrat şi că "în ultimii 40 de ani nu s-a reuşit crearea de state capabile să furnizeze bunuri şi servicii de calitate, aşa cum sunt cele necesare pentru înfruntarea unei pandemii", ceea ce se reflectă în faptul că America Latină este regiunea cu cel mai mare număr de morţi de coronavirus în raport cu populaţia sa.
 
Raportul IDEA evidenţiază cazul Ecuadorului şi al Republicii Dominicane, care au înregistrat "progrese considerabile" în ceea ce priveşte calitatea democraţiilor lor. În Ecuador a avut loc un proces "inegalabil" de recuperare a libertăţii presei şi de funcţionare şi control al instituţiilor. Iar Republica Dominicană este una dintre puţinele ţări care au promovat un proces de dialog politic multipartinic în contextul pandemiei, explică Casas-Zamora, remarcând pe de altă parte adâncirea autoritarismului în ţări precum Venezuela şi Nicaragua.
 
În pofida deteriorării generale, multe democraţii şi-au demonstrat rezistenţa şi au introdus sau extins inovaţii şi şi-au adaptat practicile şi instituţiile în timp record, în pofida provocărilor presupuse de pandemie, organizând alegeri corecte.
 
Raportul salută totodată forţa notabilă a activismului civic la nivel mondial şi menţionează în mod expres ţări precum Belarus, Cuba, Myanmar şi Sudan, precum şi mişcări globale împotriva rasismului, injustiţiei sociale şi schimbării climatice.
 
Raportul IDEA recomandă acţiuni politice pentru refacerea democraţiei globale, precum impulsionarea contractelor sociale mai echitabile şi sustenabile, reformarea instituţiilor politice şi consolidarea apărărilor împotriva reculului democratic şi al autoritarismului.
 
"Lupta pentru viitorul democraţiei nu este o luptă geopolitică, este o luptă a democraţiei faţă de ea însăşi, a democraţiei pentru a se reinventa, pentru a revitaliza proiectul democratic şi a-l dota cu instrumentele necesare pentru a soluţiona probleme", a conchis Kevin Casas-Zamora. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 11204 / 18555
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for a Senior Associate
Chambers Global 2025 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company și Schoenherr sunt în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (7), CMS (5) și Clifford Chance Badea (5)
Rising Stars | Bianca Bănățeanu, șef de promoție al seriei I a generației anului 2024 a decis să se îndrepte spre magistratură: ”Am ales să susțin probele de admitere la INM, după ce am oscilat de câteva ori între avocatură și magistratură. Sunt conștientă de responsabilitatea pe care o implică profesia de judecător, însă satisfacția pe care o simți atunci când știi că ai contribuit la înlăturarea unei situații de inechitate, la soluționarea unor probleme cu care oamenii se confruntă zi cu zi, mi se pare de neegalat”
Cum văd coordonatorii departamentelor juridice din companiile mari industriile în care activează și provocările anului 2025 | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director Bergenbier SA: ”Echipele noastre colaborează strâns pentru a preveni riscurile ce vin cu toate schimbările legislative. Vom continua acțiunile de conformare la modificările legislative și pe cele de prevenție. Menținem focusul pe strategia de sustenabilitate și continuăm să investim în dezvoltarea echipei”
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Cum se modelează o carieră în Drept cu programul Erasmus | Povestea Raisei Manolescu, studentă în ultimul an la Iași, dar și o comparație între două sisteme: ”Dacă la noi accentul este pe memorarea multor informații, la universitatea din Coimbra accentul cădea pe un dialog autentic între student și profesor, pe spiritul critic, pe utilizarea unor concepte juridice în situații practice. Am simțit că atitudinea non-formală a profesorilor de la seminare a dus la crearea unui mediu academic mai dinamic”
Filip & Company asistă Adrem în vânzarea a 20% din acțiuni către ROCA Investments. Monica Stătescu (partener): ”Această tranzacție este un exemplu de colaborare strategică între antreprenori români”
Kinstellar și-a relocat birourile în Globalworth Tower, pe fondul extinderii echipei. Cushman & Wakefield Echinox a asistat firma de avocați în acest proiect și în vânzarea fostului sediu din centrul Capitalei
Înalta Curte de Casație a decis în premieră restituirea TVA aferentă taxei clawback | Victoria obținută de avocații Băncilă, Diaconu și Asociații împreună cu EY România pentru un jucător de top din industria farmaceutică va avea implicații pentru toată industria farmaceutică
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Practica de protecție a datelor este o componentă strategică a firmei Wolf Theiss, existând o cerere crescătoare în acest domeniu. Viitorul acestei arii este unul promițător, având în vedere majorarea volumului de date prelucrate și evoluțiile tehnologice rapide, spun avocații | Flavius Florea - Counsel: „Un aspect cheie este legat de avansul tehnologic, cum ar fi utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale și provocările aferente respectării principiilor GDPR”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...