Hidroelectrica a finalizat o investiţie de peste 12,5 milioane de lei; 10 staţii electrice din Sucursala Hidrocentrale Haţeg,modernizate
14 Februarie 2024
AGERPRESLucrările de modernizare au fost finalizate în luna decembrie a anului 2023, iar recepţia punerii în funcţiune a celor zece staţii a fost programată pentru 14 februarie 2024, după efectuarea probelor de 72 de ore.
Hidroelectrica finalizează modernizarea a zece staţii electrice de 110 kV aflate în Sucursala Hidrocentrale (SH) Haţeg, ca urmare a unei investiţii în valoare de 12,5 milioane de lei (fără TVA), a anunţat compania, într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.
"Astăzi, 14 februarie, Hidroelectrica marchează finalizarea cu succes a procesului de modernizare a 10 staţii electrice de 110 kV din SH Haţeg. Investiţia - în valoare de 12.509.233 lei (fără TVA) -, a fost realizată de contractor într-un interval de 21 de luni şi a presupus ample lucrări la staţiile aferente CHE Clopotiva, CHE Ostrovu Mic, CHE Ostrovu Mare, CHE Cîrneşti I, CHE Cîrneşti II, CHE Păclişa, CHE Toteşti I, CHE Toteşti II, CHE Haţeg şi CHE Orlea. Staţiile electrice de 110 kV fac parte din Amenajarea Hidroenergetică Râul Mare Aval şi au fost puse în funcţiune între 1986 şi 1992, având rolul de a evacua energia electrică produsă de mai multe centrale hidroelectrice. De-a lungul timpului, echipamentele acestora au devenit învechite, generând costuri semnificative de mentenanţă şi întârzieri în funcţionarea centralelor hidroelectrice asociate", se arată în comunicat.
"Astăzi, 14 februarie, Hidroelectrica marchează finalizarea cu succes a procesului de modernizare a 10 staţii electrice de 110 kV din SH Haţeg. Investiţia - în valoare de 12.509.233 lei (fără TVA) -, a fost realizată de contractor într-un interval de 21 de luni şi a presupus ample lucrări la staţiile aferente CHE Clopotiva, CHE Ostrovu Mic, CHE Ostrovu Mare, CHE Cîrneşti I, CHE Cîrneşti II, CHE Păclişa, CHE Toteşti I, CHE Toteşti II, CHE Haţeg şi CHE Orlea. Staţiile electrice de 110 kV fac parte din Amenajarea Hidroenergetică Râul Mare Aval şi au fost puse în funcţiune între 1986 şi 1992, având rolul de a evacua energia electrică produsă de mai multe centrale hidroelectrice. De-a lungul timpului, echipamentele acestora au devenit învechite, generând costuri semnificative de mentenanţă şi întârzieri în funcţionarea centralelor hidroelectrice asociate", se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, modernizarea staţiilor s-a realizat în etape, pentru a evita pierderile de energie.
"Credem cu tărie că inovarea şi schimbarea sunt cheile transformării organizaţionale. Modernizarea aduce beneficii semnificative, reprezentând nu doar o îmbunătăţire, ci şi o schimbare radicală de abordare. Prin creşterea automatizării, îmbunătăţirea siguranţei şi disponibilităţii staţiilor electrice, eficientizare şi reducerea costurilor de mentenanţă, ne concentrăm pe o transformare completă. Digitalizarea proceselor este esenţială în această evoluţie, iar acest proiect reprezintă o contribuţie semnificativă la eficienţa operaţională şi durabilitatea infrastructurii energetice a ţării. În Hidroelectrica, suntem dedicaţi schimbării pentru un viitor mai sustenabil şi eficient", a declarat Karoly Borbely, CEO Hidroelectrica.
Lucrările de modernizare au fost finalizate în luna decembrie a anului 2023, iar recepţia punerii în funcţiune a celor zece staţii a fost programată pentru 14 februarie 2024, după efectuarea probelor de 72 de ore.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie "verde" din România şi furnizează servicii tehnologice esenţiale pentru Sistemul Energetic Naţional. Compania operează 187 de centrale cu o capacitate hidroenergetică de 6,3 GW şi deţine un parc eolian la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 2093 / 18393 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Promovări la Schoenherr: Monica Cojocaru devine partner în structura internațională a grupului, alți trei avocați fac un pas înainte în carieră | Sebastian Guțiu, managing partner: ”Aceste promovări vin să confirme valoarea pe care o atribuim contribuției efective a colegelor noastre la dezvoltarea ariilor de practică din care fac parte – corporate m&a, energy, banking & finance, labour & employment – și a relației cu clienții firmei”
Clifford Chance Badea și-a extins echipa cu 15 avocați în 2024, după cel mai accelerat ritm de creștere și recrutare din ultimii ani | Daniel Badea, Managing Partner: ”Am avut colegi care au lucrat în birourile internaționale ale Clifford Chance, dar și în locuri precum Stockholm sau Zurich, pe proiecte transfrontaliere de o complexitate foarte mare, acoperind aproape toate continentele”
Sun Wave Pharma România, la vânzare. Jefferies consiliază exitul LetterOne, fond de investiții legat de doi oligarhi ruși
BACIU PARTNERS, numită ”Gold Stars of Romanian IP” de World Trademark Review în clasamentele WTR 1000 2025. Patru membri ai echipei, desemnați profesioniști de top în clasamentul individual
Trei firme de avocați din România, evidențiate pentru activitatea în domeniul Competition ̸ Antitrust | NNDKP, CMS și D&B David și Baias au intrat în topul global al firmelor cu cea mai bună practică de concurență. Cine sunt avocații evidențiați de GCR 100 – 2025 și care au fost proiectele care au adus recunoaștere echipelor locale
Cum a evoluat anul trecut Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement, butic de litigii evidențiat de ghidurile juridice internaționale, și care au fost proiectele care au antrenat un număr considerabil de analize juridice | Ioana Gelepu, fondator: ”Sunt mulțumită că am reușit să mă implic în toate detaliile proiectelor pe care le gestionăm, suficient de variate cât să satisfacă setea mea neobosita de nou”
Cum poți dezvolta o carieră internațională cu programul Erasmus+ | Povestea lui Constantin Roșca, absolvent de Drept plecat din Fălticeni, care a ales să studieze la Universitatea din Istanbul. El este azi masterand în Drept Internațional Public în cadrul Universității Koç, cea mai prestigioasă din Turcia și stagiar în cadrul biroului Esenyel ̸ Partners, unul din cele mai cunoscute birouri internaționale de avocatură și consultanță juridică din țara desfășurată pe două continente
Bulboacă & Asociații a sprijinit obținerea unei finanțări de capital de lucru în valoare de 20 de milioane EUR pentru Frigoglass, asumând din nou un rol de reprezentare dublă. Colaborare cu două firme internaționale de avocați, în acest proiect
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Abuzul de Drept în arbitraj (Powered by ZRVP)
CMS Emerging Europe M&A 2024 ̸ 25 | Piața de M&A din Europa emergentă se redresează, ajungând la cele mai ridicate niveluri din 2018 până în prezent. Horea Popescu, Partener CMS România: „Optimismul pare să devină marca anului 2025”
Țuca Zbârcea & Asociații promovează un nou Partener Equity în structura de conducere a firmei. Șerban Pâslaru se alătură celor 8 fondatori ai firmei de avocatură | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Este un semnal pe care vrem să-l transmitem generațiilor viitoare de avocați, un semn de deschidere către partenerii care doresc să aibă un rol mai pronunțat în treburile firmei”
Promovare la RTPR: Bogdan Cordoș, expertul în energie care s-a alăturat firmei imediat după absolvirea facultății, face un pas înainte în carieră și devine partener | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Suntem mândri de echipa noastră care numără unii dintre cei mai talentați și experimentați avocați din România”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...