ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

FMI: Înăsprirea condiţiilor de finanţare afectează economiile emergente, pe fondul încetinirii creşterii economice

23 Aprilie 2025   |   Agerpres

În cel mai recent raport "World Economic Outlook" (WEO), publicat marţi de instituţia financiară internaţională, previziunile privind evoluţia economiilor emergente şi în curs de dezvoltare au fost revizuite în scădere, la 3,7% în 2025 şi 3,9% în 2026, cu aproximativ o jumătate de punct procentual faţă de estimarea din ianuarie şi după un avans de 4,3% previzionat pentru 2024.

 
 
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a înrăutăţit previziunile privind creşterea economiilor emergente în 2025, inclusiv Mexic şi China, avertizând că înăsprirea condiţiilor de finanţare şi lipsa de fonduri pentru dezvoltare ar putea spori presiunile asupra statelor în curs de dezvoltare, transmite Reuters.

Efectele taxelor vamale anunţate de administraţia SUA şi incertitudinile politice ar urma să afecteze evoluţia PIB-ului global, într-un moment în care economia mondială a ieşit din şocurile majore, cum ar fi efectele negative ale pandemiei şi invadarea Ucrainei de către Rusia.

În cel mai recent raport "World Economic Outlook" (WEO), publicat marţi de instituţia financiară internaţională, previziunile privind evoluţia economiilor emergente şi în curs de dezvoltare au fost revizuite în scădere, la 3,7% în 2025 şi 3,9% în 2026, cu aproximativ o jumătate de punct procentual faţă de estimarea din ianuarie şi după un avans de 4,3% previzionat pentru 2024.


"În prezent, deşi situaţia rămâne fluidă, riscurile rămân ferm înclinate în sens negativ", avertizează FMI.

Mexicul, care are strânse legături cu SUA, ar urma să înregistreze un declin al PIB-ului de 0,3% anul acesta, după ce anterior FMI estima un avans de 1,4%.

China, a doua economie mondială, ar urma să consemneze o expansiune de 4% anul acesta, după ce anterior FMI estima un avans de 4,6%. Şi estimările pentru 2026 au fost înrăutăţite, indicând un avans de doar 4%.

În schimb, estimarea din acest an pentru Rusia a fost revizuită în creştere cu 0,1 puncte procentuale, la 1,5%, dar o încetinire semnificativă faţă de nivelul previzionat pentru 2024, de 4,1%. Declinul Rusiei a fost principalul motiv al înrăutăţirii prognozelor pentru Europa emergentă, care ar urma să înregistreze un avans de 2,1% în 2025 şi în 2026.

Faţă de acum un deceniu, economiile emergente se confruntă cu înăsprirea spaţiului fiscal, pe fondul sporirii costurilor cu serviciul datoriei, apreciază FMI.

"Rezilienţa arătată de multe economii emergente mari ar putea fi testată; serviciul datoriei este influenţat de condiţiile globale nefavorabile de finanţare", se arată în raport.

"Asistenţa internaţională pentru dezvoltare mai limitată ar putea spori presiunile asupra ţărilor cu venituri scăzute, majorându-le datoriile sau impunând măsuri semnificative de ajustare fiscală, cu consecinţe imediate asupra creşterii şi standardelor de viaţă", avertizează FMI.

Administraţia Trump face presiuni pentru modificarea finanţării pentru dezvoltare, reducând activitatea Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională, în timp ce alte ţări, de la Franţa la Marea Britanie, şi-au redus de asemenea sprijinul.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3 / 18941
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Trei avocați români de la Bondoc & Asociații, Filip & Company și DLA Piper sunt considerați ‘Eminent Practitioners’ în practica de fuziuni și achiziții. Clasamentul Chambers Europe 2025, cu cei mai buni avocați de Corporate ̸ M&A din România
“ICC Arbitration Breakfast in Romania” – eveniment privind arbitrajul ICC, 14 mai 2025, București
NNDKP a asistat MedLife cu privire la majorarea limitei unui credit sindicalizat cu 50 milioane EUR. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Schoenherr a asistat Verbund cu privire la achiziția unui proiect eolian de 272 MW de la Monsson. Echipa a fost coordonată de Monica Cojocaru (partner)
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...