ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Deficitul bugetar a urcat la 2,28% din PIB, după primele trei luni din 2025

28 Aprilie 2025   |   Agerpres

După primele două luni ale acestui an, deficitul fusese de 30,24 miliarde lei, respectiv 1,58% din PIB.

 
 
Deficitul bugetar s-a situat la 2,28% din PIB, după primele trei luni din 2025, comparativ cu 2,04% din PIB în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de Ministerul Finanţelor.

"Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2025 s-a încheiat cu un deficit de 43,66 miliarde lei, respectiv 2,28% din PIB faţă de deficitul de 35,88 miliarde lei,
respectiv 2,04% din PIB aferent celor trei luni ale anului 2024", se menţionează în documentul publicat de MF.

După primele două luni ale acestui an, deficitul fusese de 30,24 miliarde lei, respectiv 1,58% din PIB.

Potrivit datelor MFP, veniturile totale au însumat 141,32 miliarde lei în primele trei luni ale anului 2025, înregistrând o creştere cu 6,9% (an/an), susţinută de avansul veniturilor curente - în principal impozitul pe salarii şi venit, contribuţii de asigurări, accize şi venituri nefiscale.


Totodată se remarcă contracţii în cazul încasărilor nete din TVA (rambursări mai mari de TVA în primele trei luni an/an şi efect de bază ridicat) şi fondurilor europene. Exprimate ca pondere în PIB veniturile totale s-au ajustat cu 0,12 puncte procentuale, pe seama scăderii fondurilor europene, în timp ce veniturile curente au crescut cu 0,11 puncte procentuale.

Încasările din impozitul pe salarii şi venit au totalizat 15,11 miliarde lei, înregistrând o creştere de 31,3% (an/an), determinată de avansul semnificativ al încasărilor din impozitul pe dividende (+133,3%), pe seama dividendelor distribuite în anul 2024, cu reţinerea cotei de impozit de 8%. Totodată, o dinamică pozitivă a fost consemnată şi în cazul încasărilor din impozitul pe salarii (20,6%) - peste dinamica fondului de salarii din economie (12,5%1), evoluţia acestei categorii de venituri fiind influenţată de eliminarea facilităţilor fiscale acordate salariaţilor din sectorul construcţii, agricol, industria alimentară şi a activităţilor de creare de programe pentru calculator.

Contribuţiile de asigurări au înregistrat 49,80 miliarde lei, în creştere cu 10,4% (an/an), sub dinamica fondului de salarii din economie. Evoluţia mai temperată a acestor încasări este
explicată parţial de un transfer efectiv la pilonul II de pensii mai ridicat faţă de cel înregistrat în primele trei luni ale anului trecut (5,2 miliarde lei în ianuarie-martie 2025, comparativ cu 3,8 miliarde lei în ianuarie-martie 2024).

Încasările nete din TVA au înregistrat 28,57 miliarde lei, în scădere cu 2,7% (an/an).

"Contracţia acestor încasări poate fi explicată atât de avansul restituirilor de TVA (+21,0%), faţă de nivelul rambursat în aceeaşi perioadă a anului trecut (8,29 miliarde lei în ianuarie-martie 2025, comparativ cu 6,85 miliarde lei în ianuarie-martie 2024), cât şi de un efect de bază ridicat", precizează Ministerul Finanţelor.

Veniturile din accize au însumat 10,03 miliarde lei, consemnând o creştere de 12,5% (an/an), susţinută de evoluţia pozitivă a încasărilor din accizele pentru produsele energetice
(+20,5%). În acelaşi timp, încasările din accizele pentru produsele din tutun au înregistrat o dinamică mai temperată, de 5,7%. Evoluţia lunară a încasărilor din accize prezintă în general o volatilitate mai ridicată, determinată de politica operatorilor economici de antrepozitare fiscală a produselor accizabile.

Veniturile nefiscale au însumat 12,35 miliarde lei, în creştere cu 12,3%, în condiţiile în care încasările din luna martie includ 1,6 miliarde lei reprezentând venituri din ajutoare de stat
recuperate de la Societatea Carpatica Feroviar România - S.A. Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate şi donaţii au totalizat 9,20 miliarde lei, în scădere cu 25,4% (an/an).

În ceea ce priveşte cheltuielile bugetului general consolidat, acestea au fost în sumă de 184,98 miliarde lei şi au crescut în termeni nominali cu 10,1% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile pe anul 2025 au înregistrat o creştere cu 0,12 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului 2024, de la 9,55% din PIB la 9,67% din PIB.

Cheltuielile de personal au însumat 42,13 miliarde lei, în creştere cu 15,3% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal
reprezintă un nivel de 2,2% din PIB, cu 0,1 puncte procentuale mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au fost 22,27 miliarde lei, în creştere cu 2,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

"O creştere se reflectă bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate de 11,1% pentru decontarea medicamentelor cu şi fără contribuţie personală şi a medicamentelor utilizate în programele naţionale de sănătate", menţionează sursa citată.

Cheltuielile cu dobânzile au fost de 12,50 miliarde lei, cu 4,87 miliarde lei mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar cheltuielile cu asistenţa socială au totalizat 63,64 miliarde lei, în creştere cu 12,1% comparativ cu perioada similară din 2024.

Potrivit MF, evoluţia cheltuielilor cu asistenţa socială a fost influenţată, în principal, de implementarea măsurilor de recalculare a pensiilor din sistemul public cu începere de la 1 septembrie 2024, în conformitate cu prevederile Legii nr.360/2023 din 29 noiembrie 2023 privind sistemul public de pensii. Cheltuielile cu asistenţa socială au fost influenţate şi de plăţile suportate de la bugetul de stat pentru compensarea facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale, respectiv pe cele 3 luni ale anului 2025, au fost în sumă de 825,64 milioane lei.

Cheltuielile cu subvenţiile au fost de 3,18 miliarde lei. În principal, această sumă reprezintă subvenţii pentru transportul de călători şi sprijinirea producătorilor agricoli, precum şi pentru
schema de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale al consumatorilor noncasnici (455,35 milioane lei).

Alte cheltuieli au fost de 4,96 miliarde lei, reprezentând în principal, burse pentru elevi şi studenţi, susţinerea cultelor, alte despăgubiri civile şi sumele aferente titlurilor de plată
emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Cheltuielile privind proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvenţiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au fost de 11,60 miliarde lei, în scădere cu 18,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2024, iar cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost în valoare de 25,06 miliarde lei, în creştere cu 11,37% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, când au fost în valoare de 22,5 miliarde lei.

Bugetul pentru anul în curs este construit pe o creştere economică de 2,5% şi un deficit bugetar de 7% din PIB.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 11 / 18965
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Ordonanța de plată și arbitrajul (Powered by ZRVP)
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
Women Lawyers | De vorbă cu Andreea Soare (Senior Associate - BSMP), avocat care spune că pentru a avea o carieră durabilă, este fundamental să fii cu adevărat pasionat de munca pe care o depui și dedicat îndeplinirii cu succes a mandatelor încredințate. ”Principalele avantaje ale apartenenței la această firmă sunt diversitatea proiectelor la care avem acces și oportunitățile de dezvoltare professională. Cultura deschisă și orientată spre colaborare permite un schimb constant de idei și soluții creative”
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Trei avocați români de la Bondoc & Asociații, Filip & Company și DLA Piper sunt considerați ‘Eminent Practitioners’ în practica de fuziuni și achiziții. Clasamentul Chambers Europe 2025, cu cei mai buni avocați de Corporate ̸ M&A din România
“ICC Arbitration Breakfast in Romania” – eveniment privind arbitrajul ICC, 14 mai 2025, București
NNDKP a asistat MedLife cu privire la majorarea limitei unui credit sindicalizat cu 50 milioane EUR. Ce avocați au fost în echipa de proiect
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...