Cushman & Wakefield Echinox: Extinderea companiilor de logistică a susținut cererea de spații de depozitare în primul trimestru
30 Mai 2023
BizLawyerWDP, VGP și Globalvision – Globalworth au fost cei mai activi dezvoltatori la începutul acestui an și și-au extins portofoliul cu noi proiecte la București, Brașov și Târgu Mureș.
Extinderea companiilor de logistică a susținut cererea pe piața spațiilor de depozitare din România, care a totalizat în primele trei luni peste 330.000 de metri pătrați, în creștere cu 10% față de perioada similară a anului trecut, arată datele companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox. România și Ungaria sunt singurele țări din Europa Centrală și de Est unde suprafața spațiilor închiriate a crescut în primul trimestru, în timp ce în Polonia, Cehia și în Slovacia cererea a scăzut cu 20% până la 50%.
Operatorii de logistică au contribuit cu circa 50% la volumul cererii înregistrată în România din perioada ianuarie-martie 2023, o activitate importantă venind și din partea firmelor de producție și cele din domeniul FMCG.
Operatorii de logistică au contribuit cu circa 50% la volumul cererii înregistrată în România din perioada ianuarie-martie 2023, o activitate importantă venind și din partea firmelor de producție și cele din domeniul FMCG.
Aproape 200.000 metri pătrați, reprezetând 60% din tranzacțiile semnate în perioada analizată au fost pentru spații noi. De remarcat faptul că peste jumătate din contractele noi sunt în proiecte care urmează să fie livrate în 2024.
Andrei Brînzea, Partner Land & Industrial Agency Cushman & Wakefield Echinox: „Cererea de spații industriale și logistice rămâne relativ puternică la începutul anului, chiar și într-un context caracterizat de inflație și de rate ale dobânzilor ridicate, de decelerarea cererii de consum și de nesiguranța economică general. Mai mult decât atât, România rămâne o piață relevantă în regiune, reușind să atragă în continuare companii care vor să-și consolideze sau să-și extindă prezența în Europa Centrală și de Est, oferind printre cele mai competitive condiții atunci când vine vorba de costuri, inclusiv cele de închiriere, dar și de calitatea spațiilor construite de către dezvoltatori”.
Cererea s-a concentrat majoritar în principalele huburi logistice din România, respectiv jurul Bucureștiului (32% din volumul total) și Timișoara (25%), interesul companiilor manifestându-se de asemenea și pentru Pitești și Slatina.
Din punct de vedere al activității de dezvoltare de proiecte noi, primul trimestru s-a remarcat printr-o încetinire a investițiilor, în condițiile în care dezvoltatorii au adoptat o atitudine mai precaută pe fondul incertitudinilor economice și au redus proiectele dezvoltate speculativ. Astfel, aproape 100.000 de metri pătrați de spații noi au fost livrați în primele trei luni ale anului, sub media trimestrială din ultimii doi ani, de 180.000 metri pătrați. Stocul spațiilor industriale și de logistică a ajuns la 6,66 milioane de metri pătrați. Rata de neocupare a fost de 5,1% în București și de 6,6% la nivel regional.
Piața de spații de depozitare din România rămâne încă la distanță semnificativă de Cehia (11 milioane metri pătrați), liderul incontestabil al regiunii fiind Polonia, cu un stoc de aproape 29 milioane de metri pătrați.
Stocul de spații de logistică și industrial din Europa Centrală și de Est
Sursa: Cushman & Wakefield Echinox Research
WDP, VGP și Globalvision – Globalworth au fost cei mai activi dezvoltatori la începutul acestui an și și-au extins portofoliul cu noi proiecte la București, Brașov și Târgu Mureș.
Dezvoltatorii au în construcție proiecte totalizând 400.000 de metri pătrați în diverse orașe din țară. Bucureștiul rămâne destinația preferată pentru dezvoltatori, circa 50% din proiectele care urmează să fie livrate fiind localizate în jurul capitalei, în timp ce Brașov, Timișoara, Slatina, Arad și Sibiu vor beneficia de asemenea de spații noi semnificative.
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 4520 / 18434 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Cei mai buni avocaţi în domeniul mărcilor, remarcați de WTR 1000, ediția 2025 | Baciu Partners, Răzvan Dincă & Asociaţii și Ratza & Ratza sunt lideri pe segmentele analizate, o bună expunere pentru TZA, Mușat, Schoenherr, ZRVP și NNDKP. Cum arată elita profesioniștilor din domeniu și ce spun clienții despre aceștia
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Promovări la Voicu & Asociații | Roxana Neguțu devine Senior Partner, noi poziții ocupate în cadrul Firmei
Filip & Company asistă eMAG şi HeyBlu în achiziția a 100% din acțiunile Orange Money IFN SA. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Academia Română, reprezentată de Popescu & Asociații, obține o victorie semnificativă într-un proiect complex de retrocedare | Echipa coordonată de Octavian POPESCU (Managing Partner), Andreea MIHALACHE (Partner) și Ana Maria BULEA-CIURARU (Associate) stabilește un precedent important în protejarea bunurilor de importanță națională
O nouă echipă de coordonare la Filip & Company | Cristina Filip și Alexandru Bîrsan, co-Managing Partners, au un mandat de 4 ani. Mai mulți parteneri devin manageri sau co-manageri ai departamentelor firmei
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Intervenția instanței în arbitraj (Powered by ZRVP)
Mușat & Asociații promovează șapte avocați în ariile fuziuni și achiziții, litigii și arbitraj, drept bancar și financiar, piețe de capital și achiziții publice
RTPR, alături de Integral Capital Group la investiția în Embryos. Echipa de proiect, coordonată de Costin Tărăcilă (Managing Partner) și Marina Fechetă-Giurgică (Senior Associate)
CMS asistă grupul M Core cu privire la achiziția portofoliului de centre comerciale (Strip Malls) din România de la MAS Plc. Roxana Frățilă (partener) și Mircea Moraru (senior counsel), au coordonat avocații care au acoperit aspectele tranzacționale, iar Ana Radnev (partner) și Alina Tihan (senior counsel) au condus echipa de drept bancar
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...