ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Consultarea publică REPowerEU nu permite propunerea de noi reforme şi investiţii în afara celor alese de Guvern (WWF)

23 Martie 2023   |   Agerpres

Aceştia consideră că noul capitol REPowerEU, postat în consultare publică pe data de 17 martie 2023, reprezintă o oportunitate unică de a îmbunătăţi reformele din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR), venind cu o finanţare suplimentară de 1,4 miliarde de euro.

 
 
Modul de colectare a observaţiilor publicului, în ceea ce priveşte REPowerEU, capitol postat în consultare publică de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), nu permite propunerea de noi reforme şi investiţii, în afara celor alese de Guvern, şi limitează astfel contribuţia societăţii, atrag atenţia reprezentanţii şase organizaţii de mediu.
 
"Credem că instituţiile, organizaţiile sau persoanele interesate ar trebui să aibă oportunitatea de a propune măsuri relevante pentru consolidarea rezilienţei sistemului energetic şi pentru alocarea celor 1,4 miliarde de euro pentru creşterea siguranţei energetice naţionale. Cerem pe această cale modificarea formularului, astfel încât să fie permisă posibilitatea de a propune noi reforme şi investiţii", susţin reprezentanţii WWF România, Bankwatch România, 2Celsius, Greenpeace România şi Comunitatea Declic, într-un comunicat de presă transmis, joi, AGERPRES.
 
Aceştia consideră că noul capitol REPowerEU, postat în consultare publică pe data de 17 martie 2023, reprezintă o oportunitate unică de a îmbunătăţi reformele din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR), venind cu o finanţare suplimentară de 1,4 miliarde de euro.
 
"Actualul plan (PNRR) a adus reforme şi investiţii care contribuie la atingerea neutralităţii climatice şi au efecte benefice pentru mediu. Totodată, propunerile din actualul plan prezintă şi efecte economice pozitive, care stimulează tehnologiile verzi. Declanşarea războiului din Ucraina a destabilizat sistemul energetic european, iar măsurile din PNRR trebuie suplimentate cu soluţii verzi de adaptare. Astfel, REPowerEU este o ocazie de a îmbunătăţi reformele din domeniul energiei şi de a reduce dependenţa de combustibili fosili, mai ales cei proveniţi din Federaţia Rusă. Din păcate pentru noi, cetăţenii României, această nouă oportunitate a început cu stângul. Dezbaterile privind REPowerEU s-au lansat cu întârziere în condiţiile în care România trebuie să trimită acest document către Comisia Europeană până la sfârşitul lunii aprilie", se menţionează în comunicat.
 
În viziunea reprezentanţilor organizaţiilor de mediu, MIPE a postat în dezbatere publică un document în care se prezintă reformele şi investiţiile pe care Guvernul îşi propune să le introducă în plan. Pe lângă acesta, ministerul de resort, a propus un formular online prin care părţile interesate au posibilitatea de a aduce observaţii legat de propunerile din capitol.
 
"Din păcate, însă, formularul nu funcţionează permanent, ci cu intermitenţe; formularul nu poate fi descărcat şi nu permite opţiunea de a propune alte reforme şi investiţii care nu au legătură cu cele elaborate de către Guvern", avertizează specialiştii.
 
În acest context, organizaţiile de mediu consideră că "actualul formular limitează mult posibilitatea de a propune reforme, lăsând totodată impresia că doar reformele şi investiţiile propuse de Guvern vor fi trimise către Comisia Europeană, modificate eventual în funcţie de observaţiile primite". 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5459 / 18667
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP promovează 12 avocați și consultanți în cadrul celei mai recente runde de promovare
BizLawyer celebrează începutul primăverii împreună cu doamnele din departamentele juridice
RTPR asistă AROBS la achiziția SVT Electronics. Alina Stăvaru (Partner) și Andrei Toșa (Managing Associate), în prim plan
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Soluție de referință a avocaților Țuca Zbârcea & Asociații | Plafonarea prețului energiei electrice și gazelor naturale: Instanța decide că prevederile legale trebuie interpretate în favoarea consumatorilor
Decizie de referință a ICCJ în ceea ce privește revocarea ilegală de către Ministerul Finanțelor Publice a ajutorului de stat acordat unui operator economic | Echipa Mușat & Asociații care a obținut soluția, coordonată de Angela Porumb (Partner)
Lady Lawyer | De vorbă cu Mihaela Ion, Partener PNSA: ”În fiecare moment important al vieții mele profesionale am simțit cum fiecare om din jurul meu a contribuit la pașii ce au urmat. Povestea continuă de aproape 20 de ani alături de echipa PNSA, pe care o simt deja ca parte din familie; spun asta pentru că au fost prezenți în orice etapă a vieții și devenirii mele ca om”
Managing IP EMEA Awards 2025 | Muşat & Asociaţii, Baciu Partners, Milcev Burbea și Răzvan Dincă & Asociaţii, printre firmele aflate pe lista scurtă pentru titlul de “Firma anului în România” în fiecare dintre cele trei domenii analizate. Cum arată clasamentele întocmite de piața locală de ghidul juridic internațional specializat în IP
Cum lucrează avocații firmei Popescu & Asociații în proiectele care vizează accesarea ajutoarelor de stat, ce servicii integrate asigură clienților și care sunt strategiile pentru maximizarea șanselor de succes | Loredana Popescu (Partener): ”Rezultatele noastre includ un număr semnificativ de aplicații acceptate, creșterea rentabilității și succesul pe termen lung al afacerilor clienților”
Bondoc și Asociații SCA obține un nou succes în materia achizițiilor publice ce aduce clarificări importante în domeniu
Cum îi sprijină avocații GNP Guia Naghi și Partenerii pe clienții care solicită asistență în proiecte de obținere și implementare a ajutoarelor de stat și ce anume fac pentru a le spori șansele de succes | Manuela Guia (Managing Partner): „Considerăm că ar fi benefic să se acorde o atenție sporită industriilor cu potențial ridicat de creștere, cum ar fi tehnologiile verzi și digitalizarea. De asemenea, ar fi utilă o simplificare a procesului administrativ, pentru a facilita accesul mai rapid la finanțare și a reduce incertitudinea pentru investitori”
LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for an Associate ̸ Senior Associate
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...