ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Consiliul Concurenţei analizează piața de retail farmaceutic din România

27 Septembrie 2022   |   BizLawyer

În urma analizei, Consiliul Concurenței poate propune recomandări, respectiv măsuri în vederea remedierii, atenuării şi prevenirii oricăror efecte negative asupra concurenței şi, implicit, asupra consumatorilor, iar în cazul în care descoperă încălcări ale legii, inițiază procedurile necesare pentru a le sancționa.

 
 
Consiliul Concurenţei a declanşat o anchetă sectorială pe piaţa de retail farmaceutic din România, cu scopul de a identifica elementele care pot limita accesul pacienţilor la medicamentele eliberate prin farmacii, notează Concurenta.ro, platforma din grupul BizLawyer.

Astfel, vor fi analizate atât relațiile de aprovizionare la nivel de farmacii și circuitul medicamentelor de la punerea pe piață până la consumator, cât și legislaţia relevantă din domeniu pentru a se identifica reglementările care pot afecta concurenţa pe piaţă. De asemenea, se va analiza în detaliu disponibilitatea medicamentelor pentru pacienți şi vor fi identificate metode de îmbunătăţire a acesteia.


„Sectorul farmaceutic este foarte important, iar activitatea din ultimii ani dovedeşte acest lucru: am sancţionat cinci companii farmaceutice şi asociaţia reprezentativă, pentru că s-au coordonat pentru limitarea pieței cu imunoglobuline, am declanșat o investigație pe piața ecografelor, efectuând inspecții inopinate în România, Italia și Germania și investigăm un posibil abuz în comercializarea medicamentelor anticoagulante orale. În plus, am făcut o serie de recomandări asupra proiectelor de acte normative și am colaborat foarte bine cu instituţiile din domeniu: Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătăţii şi Agenţia Naţională a Medicamentului din România, cu care, de altfel, vom colabora în continuare pentru îmbunătăţirea accesului pacienţilor români la medicamente”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Potrivit Portalului de Concurență, pe parcursul desfășurării analizei pieţei de retail farmaceutic din România, autoritatea de concurență poate solicita informaţii şi documente tuturor actorilor implicaţi, companii sau autorități.

În urma analizei, Consiliul Concurenței poate propune recomandări, respectiv măsuri în vederea remedierii, atenuării şi prevenirii oricăror efecte negative asupra concurenței şi, implicit, asupra consumatorilor, iar în cazul în care descoperă încălcări ale legii, inițiază procedurile necesare pentru a le sancționa.

În acest context, Consiliul Concurenței doreşte să colaboreze atât cu instituţiile publice, cât și cu companii, care pot trimite orice informaţii relevante.

Autoritatea de Concurenţă a derulat mai multe analize privind piaţa farmaceutică în urma cărora a făcut o serie de recomandări care au fost preluate de Ministerul Sănătăţii în legislaţia din domeniu. Astfel, pacienţii plătesc sume mai mici pentru anumite medicamente în urma recomandării emise de scădere a preţurilor medicamentelor inovative al căror brevet a expirat la acelaşi nivel cu preţurile genericelor. De asemenea, la propunerea Consiliului Concurenţei, s-a  introdus obligaţia de a asigura stocuri de medicamente atât producătorilor, cât și distribuitorilor, iar farmaciile au obligația de a transmite distribuitorilor comenzi justificate și de a le onora către pacienţi în termen de 24/48 ore.

În plus, la propunerea Autorităţii de Concurenţă a fost eliminat criteriul geografic care împiedica deschiderea de noi farmacii, fapt care a condus la îmbunătăţirea accesibilităţii pacienţilor la servicii farmaceutice. Recent, Autoritatea de Concurență a făcut o serie de recomandări astfel încât clienții să poată face diferența mai ușor între medicamentele eliberate fără prescripție medicală (OTC - Over The Counter) şi suplimentele alimentare.

De asemenea, Consiliul Concurenței a sancționat cu 71 milioane euro cinci companii (Baxalta Gmbh, Elveția, CSL Behring Gmbh, Germania, Biotest AG, Germania, Kedrion Spa, Italia, Octapharma AG, Elveția) furnizoare de imunoglobuline și alte medicamente derivate din plasma umană, precum și asociația reprezentativă a sectorului producătorilor de terapii cu proteine plasmatice – PPTA (Belgia) pentru limitarea şi, chiar, întreruperea aprovizionării pieţei româneşti cu imunoglobuline.

În luna mai, Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie pe piaţa echipamentelor medicale de tipul ecografelor, având indicii privind existența unei înțelegeri pentru a limita comercializarea echipamentelor de ultrasonografie (ecografe) marca Esaote pe teritoriul României.

De asemenea, Autoritatea de Concurenţă are în derulare o investigaţie privind un posibil abuz al companiei Boehringer Ingelheim RCV Gmbh&CO KG pentru blocarea concurenţilor pe piaţa românească a comercializării medicamentelor anticoagulante orale şi a celor destinate tratamentului bronhopenumopatiei cronice obstructive.

În ceea ce priveşte tranzacţiile din domeniul farmaceutic, Consiliul Concurenţei a impus unele condiţii în situaţiile în care a avut îngrijorări privind efectele asupra pieţei. De exemplu, Grupul Penta/Dr. Max a trebuit să cesioneze 18 farmacii Arta din București și Timișoara pentru a prelua A&D Pharma Holdings.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7237 / 18308
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Garanția la plata cheltuielilor arbitrale (Powered by ZRVP)
Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2025 | Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount” și câte și-au micșorat efectivele. Schimbări importante în Top 10: NNDKP are cei mai mulți avocați, Reff & Asociații urcă pe locul 4, după Filip & Company, iar DLA Piper iese din ”pluton”
Noi promovări în structura de conducere a firmei POPESCU & ASOCIAȚII. Adina VLAICU, Andreea MIHALACHE și Mirel RĂDESCU devin parte a echipei de management | Octavian POPESCU, Managing Partner: ”Sunt profesioniști de elită, cu notorietate și impact remarcabil în domeniile lor de expertiză, iar prezența lor în structura noastră de coordonare consolidează poziția firmei ca partener juridic de încredere în mediul de business”
Mitel & Asociatii recrutează avocat cu experienta (Real Estate)
Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a noua ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose” | Cine sunt câștigătorii
Refinitiv Legal Advisers - Full Year 2024 | La nivel global, piața fuziunilor și achizițiilor a crescut cu 10% anul trecut, iar pe continentul European avansul a fost de 22%. CMS, în Top 10 consultanți juridici care au asistat cele mai multe tranzacții de M&A la nivel global, Clifford Chance se remarcă pe ”bătrânul continent”, iar Schoenher în Estul Europei, regiune în care Filip & Company a intrat în Top 25
Filip & Company a asistat PayPoint Services în contractarea unui credit sindicalizat de la UniCredit Bank și BERD | Alexandru Bîrsan (partener) şi Camelia Ianțuc (senior associate) au coordonat echipa de proiect
Băiculescu și Asociații asistă una dintre cele mai mari companii de brokeraj din România într-o tranzacție de 2.000.000 RON | Antonia Prisacaru, Head of Litigation: ”Un exemplu de cooperare eficientă între echipă și client, dar și o provocare în gestionarea unor etape juridice complexe, de la litigii până la finalizarea negocierilor”
Filip & Company asistă Credit Europe Bank România în fuziunea transfrontalieră cu Credit Europe Bank NV | Partenerele Alexandra Manciulea și Eliza Baias au coordonat echipa. Modificarea semnificativă a cadrului legislativ pe parcursul pregătirii acestei fuziuni a adăugat complexitate proiectului, spun avocații
Primele mișcări pe piața muncii din avocatură | Băncilă Diaconu & Asociații recrutează un partener de la Stratulat Albulescu și un fost Head of Legal din sectorul bancar se alătură firmei Rizoiu & Asociații
Edward Sukyas pierde arbitrajul cu statul român și trebuie să plătească peste o jumătate de milion de euro - cheltuieli arbitrale și onorarii plătite avocaților care au apărat România. Litigiul cu Jack Sukyas merge mai departe, modul de alocare a cheltuielilor de arbitraj fiind decis într-o etapă ulterioară a procedurii | Cât au însumat onorariile primite de avocații români aflați de-o parte și alta a baricadei și ce sume au încasat arbitrii
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...