ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Colliers: Interesul pentru piața locală de terenuri rămâne moderat, dezvoltatorii de retail și cei din sectorul rezidențial fiind cei mai activi cumpărători

22 August 2024   |   BizLawyer

În ultimul an, s-a văzut o diferență clară între terenurile urbanizate, în locații bune și foarte bune, și cele marcate de incertitudini privind autorizarea sau într-o locație neatractivă. Terenurile cu potențial bun continuă să atragă interes semnificativ, iar dacă dețin documentația urbanistică dorită de dezvoltatori, se vând la prețul cerut, fără nicio reducere.

 
 
Prima jumătate a lui 2024 a fost marcată pe piața terenurilor mai degrabă de finalizarea unor tranzacții mari începute cu mult timp în urmă decât de inițierea de noi negocieri, în contextul unui interes destul de limitat al investitorilor pentru achiziții de terenuri, potrivit raportului Colliers privind evoluția pieței imobiliare în primul semestru al acestui an. Retailul și sectorul rezidențial au rămas principalii factori de creștere pe piață. În același timp, consultanții Colliers au identificat și o tendință de intensificare a interesului speculativ, manifestat de cumpărători care urmăresc să achiziționeze terenuri valoroase cu potențial pe termen lung, la prețuri atractive, fie anticipând creșterea prețurilor în următorii ani, fie așteptând o etapă favorabilă a pieței care să permită dezvoltarea unui proiect imobiliar de succes.


Oferta rămâne generoasă, cu numeroase portofolii disponibile la vânzare în prezent. Dezvoltatorii de retail își mențin activitatea intensă la nivel național, concentrându-se atât pe dezvoltarea parcurilor de retail, cât și pe magazine stand alone operate de marii retaileri. Terenurile mari, potrivite pentru proiecte mixte, au în continuare un impact semnificativ în acest sector. În paralel, dezvoltatorii rezidențiali și-au direcționat eforturile în principal către București și zonele sale periferice, precum și către marile orașe din țară, dar achizițiile se dovedesc greu de finalizat din cauza incertitudinii sau a blocajelor din zona urbanistică. Din aceleasi motive, unii dintre aceștia au decis să vândă o parte sau tot portofoliul de terenuri pentru a-și concentra resursele asupra proiectelor în desfășurare sau asupra altor sectoare de business.

Alți investitori, precum CPI, își îndreaptă atenția către noi oportunități/piețe. De altfel, unele din cele mai semnificative tranzacții din prima parte a anului implica vânzarea a două terenuri deținute de CPI: fosta platformă industrială Rocar, securizata de One United (acum in curs de finalizare), și un teren de 6 hectare în Sisești, cumpărat de Prima Development Group.

„Având în vedere că mai multe tranzacții importante sunt în diverse stadii de finalizare, iar altele semnificative au fost deja încheiate în primul semestru din 2024, volumul total al acestui an va arata cu siguranță  generos atunci când vom face bilanțul anual. Vedem în continuare o serie de dezvoltatori activi, căutând terenuri cu autorizații adecvate pentru a începe rapid proiectele; dar acest proces este îngreunat de oferta limitată de terenuri care îndeplinesc aceste criterii”, explică Sînziana Oprea, Director Land Agency la Colliers România.

În ultimul an, s-a văzut o diferență clară între terenurile urbanizate, în locații bune și foarte bune, și cele marcate de incertitudini privind autorizarea sau într-o locație neatractivă. Terenurile cu potențial bun continuă să atragă interes semnificativ, iar dacă dețin documentația urbanistică dorită de dezvoltatori, se vând la prețul cerut, fără nicio reducere.

Consultanții Colliers anticipează un rezultat solid pentru piața terenurilor în 2024, dar și în anii următori, datorită interesului atât din partea investitorilor  cu tradiție din piață, cât și a unor noi jucători. Lucrările importante în derulare acum în zona de infrastructură în multe părți ale țării contribuie, de asemenea, la creșterea interesului pentru noi proiecte imobiliare în zone noi care apar pe radarul investitorilor. Finalizarea secțiunii sudice a autostrăzii de centură a Bucureștiului (A0) și cea a autostrăzii care va lega Ploiești de Pașcani, ambele programate pentru anul viitor, au adus deja un val de interes pentru proiecte industriale și logistice pe aceste trasee. Aceste dezvoltări de anvergură vor stimula creșterea economică și vor crea locuri de muncă, atrăgând astfel și alte tipuri de proiecte imobiliare, cum ar fi cele din retail și rezidențial.

„Observăm interes din partea unor noi investitori pe piața de terenuri, inclusiv persoane private din alte sectoare de business decat real estate, dar și interes pentru terenuri cu destinații diferite decât cele clasice, cum ar fi centre de date, concepte medicale sau din zona de leisure/hospitality, cămine pentru studenți, showroom-uri etc. În acest context, presupunând că economia rămâne destul de stabilă, anticipăm o creștere a activității de tranzacționare începând cu 2025. În București, alegerile locale din 2024 nu au reușit să aducă claritatea necesară pentru deblocarea situației urbanistice, lăsând în continuare un climat de incertitudine, în așteptarea noului plan urbanistic general (PUG). Totuși, pe o notă pozitivă, în 2024 au fost emise mai multe autorizații de construire în zone centrale, inclusiv în zone protejate, unde dezvoltatorii au acceptat reglementări mai stricte. Astfel, cel puțin, lucrurile încep să avanseze”, conchide Sînziana Oprea.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1290 / 18691
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Interviurile primăverii | Ioana Gelepu, fondatoarea și coordonatoarea ‘Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement’: ”Știința de carte, pasiunea și dedicarea sunt unisex”
Lady Lawyer | De vorbă cu Mihaela Ion, Partener PNSA: ”În fiecare moment important al vieții mele profesionale am simțit cum fiecare om din jurul meu a contribuit la pașii ce au urmat. Povestea continuă de aproape 20 de ani alături de echipa PNSA, pe care o simt deja ca parte din familie; spun asta pentru că au fost prezenți în orice etapă a vieții și devenirii mele ca om”
NNDKP promovează 12 avocați și consultanți în cadrul celei mai recente runde de promovare
Cum lucrează avocații firmei Popescu & Asociații în proiectele care vizează accesarea ajutoarelor de stat, ce servicii integrate asigură clienților și care sunt strategiile pentru maximizarea șanselor de succes | Loredana Popescu (Partener): ”Rezultatele noastre includ un număr semnificativ de aplicații acceptate, creșterea rentabilității și succesul pe termen lung al afacerilor clienților”
Managing IP EMEA Awards 2025 | Muşat & Asociaţii, Baciu Partners, Milcev Burbea și Răzvan Dincă & Asociaţii, printre firmele aflate pe lista scurtă pentru titlul de “Firma anului în România” în fiecare dintre cele trei domenii analizate. Cum arată clasamentele întocmite de piața locală de ghidul juridic internațional specializat în IP
Cum îi sprijină avocații GNP Guia Naghi și Partenerii pe clienții care solicită asistență în proiecte de obținere și implementare a ajutoarelor de stat și ce anume fac pentru a le spori șansele de succes | Manuela Guia (Managing Partner): „Considerăm că ar fi benefic să se acorde o atenție sporită industriilor cu potențial ridicat de creștere, cum ar fi tehnologiile verzi și digitalizarea. De asemenea, ar fi utilă o simplificare a procesului administrativ, pentru a facilita accesul mai rapid la finanțare și a reduce incertitudinea pentru investitori”
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2025” | Cinci firme din România luptă pentru trofeu: CMS, NNDKP și ȚZA, prezențe constante la gala premiilor, Mușat & Asociații intră în competiție propulsată de activitatea intensă din ultimul an, iar Filip & Company este nominalizată pentru a patra oară consecutiv
Țuca Zbârcea & Asociații obține o hotărâre de impact major a Curții de Justiție a Uniunii Europene, care înlătură de la aplicare întreaga Ordonanță de Urgență nr. 25 ̸ 2021 privind excluderea de la procedurile de achiziție publică a operatorilor economici din statele terțe față de Uniunea Europeană
Lady Lawyer | De vorbă cu Andra Iftemie, Managing Associate - Băncilă, Diaconu și Asociații: ”Toți avocații suntem ‘așezați la aceeași masă’, indiferent de gen sau de aria de practică aleasă, acesta fiind, de altfel, și unul dintre motivele pentru care practic cu drag această profesie. Ceea ce contează cu adevărat sunt competențele și rezultatele obținute”
RTPR asistă AROBS la achiziția SVT Electronics. Alina Stăvaru (Partner) și Andrei Toșa (Managing Associate), în prim plan
Soluție de referință a avocaților Țuca Zbârcea & Asociații | Plafonarea prețului energiei electrice și gazelor naturale: Instanța decide că prevederile legale trebuie interpretate în favoarea consumatorilor
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...