ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Coaliţia de guvernare a stabilit cinci principii în jurul cărora va fi structurat bugetul pe 2024 (surse)

02 Noiembrie 2023   |   AGERPRES

Astfel, potrivit surselor, unul dintre aspectele centrale ale bugetului este orientarea către investiţii şi dezvoltare, cu accent deosebit pe proiectele finanţate din fonduri europene. Prin alocări consistente pentru proiecte de infrastructură, dezvoltare economică şi inovare, se propune crearea de locuri de muncă, stimularea creşterii economice şi îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru fiecare cetăţean.

 
 
Coaliţia de guvernare a stabilit cinci principii în jurul cărora va fi structurat bugetul pe 2024, care vizează investiţiile, cu accent pe proiectele finanţate din fonduri europene, cheltuieli responsabile pentru funcţionarea statului, dezvoltarea marilor servicii publice (precum sănătate şi educaţie), combaterea evaziunii fiscale şi colectarea mai bună a veniturilor publice şi alocări consistente pentru drepturile de asistenţă socială, au declarat, pentru AGERPRES, surse guvernamentale.

Astfel, potrivit surselor, unul dintre aspectele centrale ale bugetului este orientarea către investiţii şi dezvoltare, cu accent deosebit pe proiectele finanţate din fonduri europene. Prin alocări consistente pentru proiecte de infrastructură, dezvoltare economică şi inovare, se propune crearea de locuri de muncă, stimularea creşterii economice şi îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru fiecare cetăţean.


Pe de altă parte, bugetul va fi axat pe cheltuieli responsabile pentru funcţionarea statului, acestea urmând a fi riguros evaluate lună de lună, iar priorităţile vor fi stabilite pentru a asigura furnizarea serviciilor publice esenţiale într-un mod eficient şi sustenabil.

Al treilea principiu vizează prioritizarea sectoarelor esenţiale, precum educaţia, sănătatea, infrastructura şi serviciile publice.

"În domeniul sănătăţii, bugetul va include alocări semnificative pentru modernizarea infrastructurii medicale, achiziţionarea de echipamente medicale de ultimă generaţie şi asigurarea că personalul medical are condiţiile necesare pentru a oferi servicii de calitate. Scopul este să îmbunătăţim starea de sănătate a cetăţenilor şi să asigurăm că nimeni nu este lipsit de asistenţa medicală de care are nevoie. În domeniul educaţiei, investim în infrastructură şcolară, calificarea şi remunerarea profesorilor, precum şi în resurse didactice. Suntem hotărâţi să oferim tuturor elevilor şansa de a se dezvolta la maximumul potenţialului lor", a subliniat sursa citată.

Totodată, bugetul se va axa pe combaterea evaziunii fiscale şi colectarea mai bună a veniturilor publice şi va include măsuri şi investiţii pentru consolidarea sistemului fiscal, sporirea transparenţei şi îmbunătăţirea eficienţei colectării veniturilor publice.

"Ne angajăm să utilizăm tehnologiile moderne şi să intensificăm cooperarea cu alte instituţii şi cu societatea civilă pentru a identifica şi combate eficient evaziunea fiscală", a precizat sursa menţionată.

Bugetul va avea în vedere şi alocări consistente pentru drepturile de asistenţă socială, fiind acordată o atenţie deosebită asigurării accesului la servicii şi programe de asistenţă socială pentru cei care au nevoie de sprijin. Aceste alocări consistente pentru drepturile de asistenţă socială includ sprijin pentru persoanele vulnerabile şi cu dizabilităţi, copii şi tineri, persoanele vârstnice şi toţi cei care se confruntă cu dificultăţi temporare sau permanente.

Liderii coaliţiei de guvernare s-au reunit joi, într-o şedinţă de lucru, pentru o primă proiecţie a bugetului de stat pentru anul viitor.

"Astăzi, va fi prima şedinţă de coaliţie, împreună cu domnul ministru al Finanţelor, cu tema bugetului pe anul 2024", a informat premierul Marcel Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern.

Prim-ministrul a precizat că în reuniunea Guvernului va fi adoptat un memorandum privind prioritizarea investiţiilor publice.

"Astăzi vom adopta memorandumul având ca temă investiţiile publice prioritare pentru anul viitor, document care va sta la baza elaborării bugetului pe 2024. Vreau să susţinem ritmul din acest an în ceea ce priveşte marile proiecte şi chiar să-l depăşim. Vreau să construim acest buget pe proiecte", a explicat Ciolacu.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3134 / 18380
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bulboacă & Asociații a sprijinit obținerea unei finanțări de capital de lucru în valoare de 20 de milioane EUR pentru Frigoglass, asumând din nou un rol de reprezentare dublă. Colaborare cu două firme internaționale de avocați, în acest proiect
Trei firme de avocați din România, evidențiate pentru activitatea în domeniul Competition ̸ Antitrust | NNDKP, CMS și D&B David și Baias au intrat în topul global al firmelor cu cea mai bună practică de concurență. Cine sunt avocații evidențiați de GCR 100 – 2025 și care au fost proiectele care au adus recunoaștere echipelor locale
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Abuzul de Drept în arbitraj (Powered by ZRVP)
Cum a evoluat anul trecut Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement, butic de litigii evidențiat de ghidurile juridice internaționale, și care au fost proiectele care au antrenat un număr considerabil de analize juridice | Ioana Gelepu, fondator: ”Sunt mulțumită că am reușit să mă implic în toate detaliile proiectelor pe care le gestionăm, suficient de variate cât să satisfacă setea mea neobosita de nou”
Meet the Professionals | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director - Bergenbier SA, avocat ”antrenat” în multinaționale și cu o bogată experiență dobândită în gestionarea unor tranzacții de referință pe piața locală: ”Oamenii pe care i-am întâlnit au făcut diferența și au contribuit la dezvoltarea și la evoluția mea, atât colegi din business, din interiorul echipelor din care am făcut parte, cât și liderii care mi-au servit drept model”
Cum poți dezvolta o carieră internațională cu programul Erasmus+ | Povestea lui Constantin Roșca, absolvent de Drept plecat din Fălticeni, care a ales să studieze la Universitatea din Istanbul. El este azi masterand în Drept Internațional Public în cadrul Universității Koç, cea mai prestigioasă din Turcia și stagiar în cadrul biroului Esenyel ̸ Partners, unul din cele mai cunoscute birouri internaționale de avocatură și consultanță juridică din țara desfășurată pe două continente
CMS Emerging Europe M&A 2024 ̸ 25 | Piața de M&A din Europa emergentă se redresează, ajungând la cele mai ridicate niveluri din 2018 până în prezent. Horea Popescu, Partener CMS România: „Optimismul pare să devină marca anului 2025”
Filip & Company devine prima firmă de avocatură independentă din CEE care adoptă Harvey, platformă de IA generativă de ultimă generație care s-a remarcat prin precizie, securitate și versatilitate | Cristina Filip (managing partner): ”Este un pas transformator care îmbunătățește, mai degrabă decât înlocuiește, experiența și contribuția umană”
Țuca Zbârcea & Asociații promovează un nou Partener Equity în structura de conducere a firmei. Șerban Pâslaru se alătură celor 8 fondatori ai firmei de avocatură | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Este un semnal pe care vrem să-l transmitem generațiilor viitoare de avocați, un semn de deschidere către partenerii care doresc să aibă un rol mai pronunțat în treburile firmei”
Promovare la RTPR: Bogdan Cordoș, expertul în energie care s-a alăturat firmei imediat după absolvirea facultății, face un pas înainte în carieră și devine partener | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Suntem mândri de echipa noastră care numără unii dintre cei mai talentați și experimentați avocați din România”
Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
România căștigă arbitrajul ICSID cerut de 15 grupuri de investitori și 28 de persoane fizice din 7 țări, care cereau compensații de 256 mil. € pentru tratamentul aplicat de autorități | Tribunalul arbitral a decis că țara noastră nu a încălcat niciuna din garanțiile acordate investitorilor, iar reclamanții îi vor plăti jumătate din costurile de arbitraj suportate în acest dosar
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...