ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

BCE nu se aşteaptă la un boom al consumului pentru că bogaţii sunt cei care au pus bani deoparte

02 Noiembrie 2023   |   Agerpres

Concluziile studiului ar putea să confirme punctul de vedere al oficialilor BCE că inflaţia va continua să coboare uşor spre ţinta de 2% şi ar da noi argumente celor care vor să menţină dobânzile nemodificate, după un şir fără precedent de majorări care au dus costul creditului în zona euro la un maxim istoric.

 
 
Este puţin probabil ca zona euro să înregistreze un nou boom al consumului pentru că economiile acumulate în perioada pandemiei de COVID-19 sunt deţinute în mare parte de gospodăriile înstărite, susţin doi economişti de la Banca Centrală Europeană într-o postare pe blogul instituţiei, transmite Reuters.
 
Concluziile studiului ar putea să confirme punctul de vedere al oficialilor BCE că inflaţia va continua să coboare uşor spre ţinta de 2% şi ar da noi argumente celor care vor să menţină dobânzile nemodificate, după un şir fără precedent de majorări care au dus costul creditului în zona euro la un maxim istoric.
 
BCE a descoperit că 20% din gospodăriile cu cele mai mari venituri deţin 49,3% din economiile excedentare realizate în 2020-2022, pe locul secund fiind gospodăriile din următoarea quintilă care deţine 19,8% din banii puşi deoparte. În condiţiile în care este mai puţin probabil ca cei înstăriţi să îşi cheltuie sumele economisite, asta înseamnă că aceste economii nu vor fi folosite prea curând.
 
Autorii postării de pe blog au descoperit că o parte din aceste economii suplimentare au fost investite în active financiare, precum acţiuni şi obligaţiuni, precum şi în imobiliare, ceea ce le face mai greu de accesat.
 
"Cei care sperau că banii puşi deoparte în timpul pandemiei vor sprijini o explozie a consumului în perioada următoare ar putea fii dezamăgiţi. Acest lucru este foarte relevant când vine vorba să analizăm care sunt factorii care influenţează inflaţia şi cum trebuie să răspundă politica monetară", susţin autorii studiului Niccolo Battistini şi Johannes Gareis.
 
La ultima şedinţă de politică monetară, care a avut loc săptămâna trecută, gardienii euro au lăsat nemodificată dobânda de referinţă, la nivelul istoric de 4%. Investitorii se aşteaptă ca BCE să înceapă să reducă dobânzile în primăvara lui 2024 pe măsură ce inflaţia scade, iar economia stagnează sau chiar ar putea să se contracte. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3207 / 18445
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Practica de protecție a datelor este o componentă strategică a firmei Wolf Theiss, existând o cerere crescătoare în acest domeniu. Viitorul acestei arii este unul promițător, având în vedere majorarea volumului de date prelucrate și evoluțiile tehnologice rapide, spun avocații | Flavius Florea - Counsel: „Un aspect cheie este legat de avansul tehnologic, cum ar fi utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale și provocările aferente respectării principiilor GDPR”
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Cei mai buni avocaţi în domeniul mărcilor, remarcați de WTR 1000, ediția 2025 | Baciu Partners, Răzvan Dincă & Asociaţii și Ratza & Ratza sunt lideri pe segmentele analizate, o bună expunere pentru TZA, Mușat, Schoenherr, ZRVP și NNDKP. Cum arată elita profesioniștilor din domeniu și ce spun clienții despre aceștia
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Promovări la Voicu & Asociații | Roxana Neguțu devine Senior Partner, noi poziții ocupate în cadrul Firmei
Filip & Company asistă eMAG şi HeyBlu în achiziția a 100% din acțiunile Orange Money IFN SA. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Academia Română, reprezentată de Popescu & Asociații, obține o victorie semnificativă într-un proiect complex de retrocedare | Echipa coordonată de Octavian POPESCU (Managing Partner), Andreea MIHALACHE (Partner) și Ana Maria BULEA-CIURARU (Associate) stabilește un precedent important în protejarea bunurilor de importanță națională
O nouă echipă de coordonare la Filip & Company | Cristina Filip și Alexandru Bîrsan, co-Managing Partners, au un mandat de 4 ani. Mai mulți parteneri devin manageri sau co-manageri ai departamentelor firmei
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Intervenția instanței în arbitraj (Powered by ZRVP)
Mușat & Asociații promovează șapte avocați în ariile fuziuni și achiziții, litigii și arbitraj, drept bancar și financiar, piețe de capital și achiziții publice
RTPR, alături de Integral Capital Group la investiția în Embryos. Echipa de proiect, coordonată de Costin Tărăcilă (Managing Partner) și Marina Fechetă-Giurgică (Senior Associate)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...