
BCE devine mai încrezătoare în privinţa evoluţiei inflaţiei (Christine Lagarde)
30 Septembrie 2024
AgerpresÎn condiţiile în care o nouă reducere a costului creditului era aşteptată de majoritatea observatorilor, atenţia investitorilor s-a îndreptat spre ce va urma, însă BCE nu a oferit niciun fel de indicii, repetând că deciziile sale vor fi luate de la o reuniune la alta.
Banca Centrală Europeană devine mai optimistă că va putea ţine inflaţia sub control şi va reflecta asupra acestei idei la reuniunea de politică monetară din octombrie, a afirmat luni preşedintele BCE, Christine Lagarde, în Parlamentul European, transmite Bloomberg.
"Inflaţia ar putea creşte temporar în trimestrul patru din 2024, după ce precedentele scăderi ale preţurilor la energie au dus la reducerea ratei anuale a inflaţiei, dar cele mai recente evoluţii consolidează încrederea noastră că inflaţia va reveni la ţinta BCE de 2% în timp util. Vom ţine cont de aceste evoluţii la următoarea noastră reuniune de politică monetară, în 17 octombrie", a declarat Christine Lagarde.
Oficialul a avertizat că economia se confruntă cu dificultăţi, iar cel mai recent sondaj publicat de S&P Global arată că activitatea economică în zona euro s-a contractat luna aceasta semnificativ şi neaşteptat, pe fondul declinului sectorului serviciilor, în timp ce s-a accelerat scăderea în industrie.
"Inflaţia ar putea creşte temporar în trimestrul patru din 2024, după ce precedentele scăderi ale preţurilor la energie au dus la reducerea ratei anuale a inflaţiei, dar cele mai recente evoluţii consolidează încrederea noastră că inflaţia va reveni la ţinta BCE de 2% în timp util. Vom ţine cont de aceste evoluţii la următoarea noastră reuniune de politică monetară, în 17 octombrie", a declarat Christine Lagarde.
Oficialul a avertizat că economia se confruntă cu dificultăţi, iar cel mai recent sondaj publicat de S&P Global arată că activitatea economică în zona euro s-a contractat luna aceasta semnificativ şi neaşteptat, pe fondul declinului sectorului serviciilor, în timp ce s-a accelerat scăderea în industrie.
Tendinţa de reducere a inflaţiei se menţine în cele 20 de state membre ale zonei euro, iar analiştii se aşteaptă ca datele publicate vineri în Franţa şi Spania să arate o creştere a preţurilor sub ţinta BCE, de 2%. Luni, datele publicate de autorităţile din Italia şi Germania au arătat o încetinire a inflaţiei în septembrie. Investitorii se aşteaptă ca la şedinţa monetară din octombrie Banca Centrală Europeană să anunţe a treia reducere a dobânzilor.
"În continuare, nivelul redus al unor indicatori sugerează că redresarea economiei se confruntă cu dificultăţi. Ne aşteptăm în timp la o consolidare a redresării, deoarece majorarea salariilor va permite gospodăriilor să consume mai mult", a declarat Lagarde.
În 12 septembrie, Banca Centrală Europeană a decis o nouă reducere a dobânzii de bază cu 25 puncte de bază, pe măsură ce inflaţia încetineşte, iar creşterea economică pierde din elan, dar nu a oferit niciun fel de indicii cu privire la următorii paşi.
"Consiliul guvernatorilor a decis să scadă cu 25 de puncte de bază rata dobânzii la facilitatea de depozit...În consecinţă, rata dobânzii la facilitatea de depozit va fi redusă la 3,50%. Rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală vor fi diminuate la 3,65% şi, respectiv, 3,90%. Modificările vor intra în vigoare începând cu data de 18 septembrie 2024", se arată în comunicatul publicat la finalul reuniunii Consiliului guvernatorilor BCE.
În condiţiile în care o nouă reducere a costului creditului era aşteptată de majoritatea observatorilor, atenţia investitorilor s-a îndreptat spre ce va urma, însă BCE nu a oferit niciun fel de indicii, repetând că deciziile sale vor fi luate de la o reuniune la alta.
"Consiliul guvernatorilor va continua să urmeze o abordare bazată pe date şi de la o şedinţă la alta pentru a determina nivelul de restrictivitate şi durata corespunzătoare de aplicare a acesteia. Consiliul guvernatorilor nu îşi asumă vreun angajament prealabil cu privire la o anumită traiectorie a ratelor dobânzilor", se precizează în comunicatul BCE.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 893 / 18548 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for a Senior Associate
Cum se modelează o carieră în Drept cu programul Erasmus | Povestea Raisei Manolescu, studentă în ultimul an la Iași, dar și o comparație între două sisteme: ”Dacă la noi accentul este pe memorarea multor informații, la universitatea din Coimbra accentul cădea pe un dialog autentic între student și profesor, pe spiritul critic, pe utilizarea unor concepte juridice în situații practice. Am simțit că atitudinea non-formală a profesorilor de la seminare a dus la crearea unui mediu academic mai dinamic”
Filip & Company asistă Adrem în vânzarea a 20% din acțiuni către ROCA Investments. Monica Stătescu (partener): ”Această tranzacție este un exemplu de colaborare strategică între antreprenori români”
Kinstellar și-a relocat birourile în Globalworth Tower, pe fondul extinderii echipei. Cushman & Wakefield Echinox a asistat firma de avocați în acest proiect și în vânzarea fostului sediu din centrul Capitalei
Chambers Global 2025 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company și Schoenherr sunt în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (7), CMS (5) și Clifford Chance Badea (5)
Cum văd coordonatorii departamentelor juridice din companiile mari industriile în care activează și provocările anului 2025 | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director Bergenbier SA: ”Echipele noastre colaborează strâns pentru a preveni riscurile ce vin cu toate schimbările legislative. Vom continua acțiunile de conformare la modificările legislative și pe cele de prevenție. Menținem focusul pe strategia de sustenabilitate și continuăm să investim în dezvoltarea echipei”
Înalta Curte de Casație a decis în premieră restituirea TVA aferentă taxei clawback | Victoria obținută de avocații Băncilă, Diaconu și Asociații împreună cu EY România pentru un jucător de top din industria farmaceutică va avea implicații pentru toată industria farmaceutică
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Practica de protecție a datelor este o componentă strategică a firmei Wolf Theiss, existând o cerere crescătoare în acest domeniu. Viitorul acestei arii este unul promițător, având în vedere majorarea volumului de date prelucrate și evoluțiile tehnologice rapide, spun avocații | Flavius Florea - Counsel: „Un aspect cheie este legat de avansul tehnologic, cum ar fi utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale și provocările aferente respectării principiilor GDPR”
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...