ASF: Numărul tranzacţiilor la BVB a crescut cu 55 % în 2021; valoarea totală tranzacţionată a ajuns la 21,63 miliarde lei
26 Aprilie 2022
AgerpresPotrivit unui raport al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), anul trecut, indicii BVB au avut o evoluţie pozitivă. Indicele BET, de referinţă pentru piaţa locală de capital, care surprinde evoluţiile celor mai tranzacţionate companii de pe piaţa reglementată a BVB, a avut o creştere de peste 33%, comparativ cu finalul anului 2020.
Valoarea totală tranzacţionată pe piaţa reglementată şi SMT (sistemul multilateral de tranzacţionare) a atins nivelul de 21,63 miliarde lei în 2021, mai mult cu 16% comparativ cu anul precedent, în timp ce numărul de tranzacţii derulate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a crescut cu 55%.
Potrivit unui raport al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), anul trecut, indicii BVB au avut o evoluţie pozitivă. Indicele BET, de referinţă pentru piaţa locală de capital, care surprinde evoluţiile celor mai tranzacţionate companii de pe piaţa reglementată a BVB, a avut o creştere de peste 33%, comparativ cu finalul anului 2020.
"Acţiunile rămân clasa dominantă de active financiare, cu o pondere de 57% din totalul valorii tranzacţionate la BVB până la 31 decembrie 2021. În trimestrul IV al anului trecut, valoarea tranzacţiilor cu titluri de stat a consemnat o evoluţie ascendentă faţă de aceeaşi perioadă a anului 2020, înregistrând o creştere de 22%", se menţionează în raportul ASF privind evoluţia pieţei de capital autohtone în 2021.
La finalul anului trecut, capitalizarea bursieră de pe piaţa reglementată a atins nivelul de 229,08 miliarde lei, în creştere cu aproximativ 48% comparativ cu 31 decembrie 2020.
Numărul emitenţilor care au apelat la tranzacţionarea pe sistemul multilateral de tranzacţionare administrat de BVB, fără aprobarea în prealabil de către ASF a unui prospect, s-a ridicat la 20.
Totodată, pe parcursul anului 2021, valoarea totală a ofertelor publice de vânzare primare a fost în cuantum de aproximativ 210 milioane lei. Pentru 10 dintre emisiuni, acţionarii au aprobat şi tranzacţionarea drepturilor de preferinţă, iar, în cazul unui emitent, acţionarii au aprobat şi tranzacţionarea drepturilor de alocare.
"Faptul că tot mai multe companii se orientează spre piaţa de capital este un semn că ne aflăm pe drumul cel bun. Vedem companii din domenii de activitate diverse, volume de tranzacţionare în creştere şi fundamente sănătoase, ceea ce înseamnă că piaţa de capital începe să devină o opţiune pentru finanţarea dezvoltării companiilor. Asistăm la o inversare de trend evidentă: dacă până recent bursa era în căutare de noi emitenţi, astăzi, emitenţii vin în număr tot mai mare către bursă", a afirmat preşedintele ASF, Nicu Marcu.
În cursul anului 2021, au fost autorizate 28 de fonduri de investiţii alternative, reprezentând atât entităţi nou înfiinţate, cât şi entităţi care au avut obligaţia de a se alinia la prevederile legislaţiei FIA (fonduri de investiţii alternative - n. r.).
De asemenea, tot în cursul anului 2021, au fost înregistrate şi două noi entităţi în calitate de administratori de fonduri de investiţii alternative, societăţi care şi-au exprimat intenţia de a înfiinţa fonduri de investiţii alternative, din categoria celor de private equity şi venture capital.
"Cei mai activi intermediari pe BVB (piaţa reglementată şi SMT) au fost SSIF-urile, valoarea intermediată de acestea fiind de aproximativ 24,07 miliarde lei. Intermediarii locali (SSIF-uri şi instituţiile de credit) au realizat aproximativ 92% din valoarea totală intermediată, în timp ce intermediarii autorizaţi în alte state membre UE, care au efectuat tranzacţii pe pieţele la vedere, au cumulat o cotă de piaţă de 7,8%", se mai precizează în raport.
La finalul lunii decembrie 2021, îşi desfăşurau activitatea în România 18 societăţi de administrare a investiţiilor (SAI), 82 de fonduri deschise de investiţii (FDI), 25 de fonduri închise de investiţii (FÎI), 5 societăţi de investiţii financiare (SIF), Fondul Proprietatea (FP) şi patru depozitari.
Valoarea totală a activelor organismelor de plasament colectiv (OPC) a fost de 49,98 miliarde lei la data de 31 decembrie 2021, în creştere cu circa 21% comparativ cu anul anterior.
O analiză pe categorii de organisme de plasament colectiv arată că, la finalul anului 2021, activele totale ale SIF-urilor s-au majorat cu 21% faţă de finele lunii decembrie 2020, iar FP a înregistrat cea mai semnificativă creştere a activului total (33%) faţă de finalul anului 2020.
Activele nete cumulate ale SIF-urilor au înregistrat o creştere de aproximativ 19%, la sfârşitul lunii decembrie a anului 2021, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.
Pe ansamblul pieţei, structura consolidată a investiţiilor tuturor organismelor de plasament colectiv indică o preferinţă pentru acţiuni, a căror valoare totală era de circa 26,5 miliarde lei, atingând o pondere de circa 53% din activul cumulat al OPC.
Investiţiile în instrumente financiare cu venit fix la nivelul întregii pieţe erau în valoare de 20 de miliarde de lei şi reprezentau aproximativ 40% din activul total al OPC.
La 31 decembrie 2021 comparativ cu finalul anului 2020, a fost constatată o majorare a investiţiilor efectuate în acţiuni (35%), titluri OPCVM/AOPC (37%), obligaţiuni (4%) şi depozite şi disponibilităţi (15%), concomitent cu o reducere cu circa 10% a plasamentelor în titluri de stat.
Conform sursei citate, analiza surprinde însă şi aspecte de actualitate cu privire la modul în care au reacţionat pieţele de capital şi de mărfuri, în contextul războiului din Ucraina.
Conflictul armat din ţara vecină a alimentat interesul investitorilor pentru aur, acest activ fiind considerat o investiţie sigură în perioadele de incertitudine politică şi financiară.
Astfel, de la începutul războiului, cotaţia aurului a înregistrat creşteri susţinute. La sfârşitul lunii martie a anului 2022, aurul se tranzacţiona la un preţ de 1.941,15 dolari pe uncie, cu 20% peste valoarea de la începutul pandemiei (martie 2020).
În acelaşi context, preţul barilului de petrol a crescut în luna martie la nivelurile din 2014, tranzacţionându-se la data de 31 martie 2022 cu 107.46 dolari/baril.
Totodată, pe fondul războiului din Ucraina, cotaţiile pentru cele mai multe bănci şi instituţii financiare listate pe bursele europene au înregistrat scăderi care s-au apropiat de cele de la începutul pandemiei. În raport cu sfârşitul anului 2021, în luna martie 2022 s-au înregistrat scăderi importante, remarcându-se bursele din Austria (-20,94%), Olanda (-11,77%) şi Belgia (-9,49%).
Companiile din sectorul energetic au fost afectate de războiul din Ucraina, înregistrând scăderi comparabile cu cele de la începutul pandemiei. De asemenea, cotaţiile indicilor bursieri şi ale activelor tranzacţionate au cunoscut o volatilitate ridicată, pe fondul gradului mare de incertitudine determinat de contextul volatil geopolitic şi militar.
Ca urmare a aşteptărilor economice legate de efectele cauzate de criza sanitară actuală, contagiunea a scăzut semnificativ în primele două trimestre din 2021, dar a început să avanseze rapid în ultimele două trimestre ale anului 2021, ca urmare a tendinţei de creştere accelerată de pe cele mai multe pieţe de capital. Războiul din Ucraina a condus la o accelerare pronunţată a contagiunii între bursele europene în primul trimestru din 2022.
"Contextul actual este unul care îndeamnă la precauţie şi la măsuri specifice ce vizează menţinerea unui echilibru al pieţei de capital, precum şi al sănătăţii economice a jucătorilor care activează în acest sector. Supravegherea prudenţială a entităţilor pieţei, a regulilor de diversificare şi de evaluare a portofoliilor fondurilor de investiţii şi a mecanismelor de administrare a riscului reprezintă priorităţi absolute pentru noi", a spus şeful ASF.
Potrivit raportului, situaţia tensionată dintre Rusia şi Ucraina are un impact semnificativ şi asupra pieţelor mondiale de cereale şi de energie, ceea ce se va reflecta în creşterea preţurilor la alimente, cele mai afectate fiind ţările în curs de dezvoltare, dependente de importuri.
În contextul întreruperii exporturilor din Ucraina şi Rusia din cauza războiului, la finalul lunii martie 2022, contractul de referinţă pentru grâu la bursa din Chicago (CBOT) s-a apreciat cu aproximativ 63% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, atingând maxime istorice. Şi cotaţiile la porumb s-au apreciat, ajungând la maximele ultimilor nouă ani. Rusia şi Ucraina deţin 30% din comerţul mondial cu grâu şi 20% din cel de porumb. În consecinţă, capacitatea ţărilor importatoare de cereale de a cumpăra grâu s-a redus.
Autoritatea de Supraveghere Financiară are ca obiectiv prioritar dezvoltarea pieţei de capital româneşti prin măsuri ce vizează atât actualizarea şi îmbunătăţirea permanentă a cadrului legislativ, cât şi abordarea proceselor de autorizare şi supraveghere într-o manieră care să răspundă în mod adecvat provocărilor legate de riscurile emergente.
ASF este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital, şi contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 9284 / 18400 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mușat & Asociații promovează șapte avocați în ariile fuziuni și achiziții, litigii și arbitraj, drept bancar și financiar, piețe de capital și achiziții publice
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Intervenția instanței în arbitraj (Powered by ZRVP)
RTPR, alături de Integral Capital Group la investiția în Embryos. Echipa de proiect, coordonată de Costin Tărăcilă (Managing Partner) și Marina Fechetă-Giurgică (Senior Associate)
CMS asistă grupul M Core cu privire la achiziția portofoliului de centre comerciale (Strip Malls) din România de la MAS Plc. Roxana Frățilă (partener) și Mircea Moraru (senior counsel), au coordonat avocații care au acoperit aspectele tranzacționale, iar Ana Radnev (partner) și Alina Tihan (senior counsel) au condus echipa de drept bancar
Promovări la Schoenherr: Monica Cojocaru devine partner în structura internațională a grupului, alți trei avocați fac un pas înainte în carieră | Sebastian Guțiu, managing partner: ”Aceste promovări vin să confirme valoarea pe care o atribuim contribuției efective a colegelor noastre la dezvoltarea ariilor de practică din care fac parte – corporate m&a, energy, banking & finance, labour & employment – și a relației cu clienții firmei”
Clifford Chance Badea și-a extins echipa cu 15 avocați în 2024, după cel mai accelerat ritm de creștere și recrutare din ultimii ani | Daniel Badea, Managing Partner: ”Am avut colegi care au lucrat în birourile internaționale ale Clifford Chance, dar și în locuri precum Stockholm sau Zurich, pe proiecte transfrontaliere de o complexitate foarte mare, acoperind aproape toate continentele”
Sun Wave Pharma România, la vânzare. Jefferies consiliază exitul LetterOne, fond de investiții legat de doi oligarhi ruși
BACIU PARTNERS, numită ”Gold Stars of Romanian IP” de World Trademark Review în clasamentele WTR 1000 2025. Patru membri ai echipei, desemnați profesioniști de top în clasamentul individual
Trei firme de avocați din România, evidențiate pentru activitatea în domeniul Competition ̸ Antitrust | NNDKP, CMS și D&B David și Baias au intrat în topul global al firmelor cu cea mai bună practică de concurență. Cine sunt avocații evidențiați de GCR 100 – 2025 și care au fost proiectele care au adus recunoaștere echipelor locale
Cum a evoluat anul trecut Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement, butic de litigii evidențiat de ghidurile juridice internaționale, și care au fost proiectele care au antrenat un număr considerabil de analize juridice | Ioana Gelepu, fondator: ”Sunt mulțumită că am reușit să mă implic în toate detaliile proiectelor pe care le gestionăm, suficient de variate cât să satisfacă setea mea neobosita de nou”
Cum poți dezvolta o carieră internațională cu programul Erasmus+ | Povestea lui Constantin Roșca, absolvent de Drept plecat din Fălticeni, care a ales să studieze la Universitatea din Istanbul. El este azi masterand în Drept Internațional Public în cadrul Universității Koç, cea mai prestigioasă din Turcia și stagiar în cadrul biroului Esenyel ̸ Partners, unul din cele mai cunoscute birouri internaționale de avocatură și consultanță juridică din țara desfășurată pe două continente
Bulboacă & Asociații a sprijinit obținerea unei finanțări de capital de lucru în valoare de 20 de milioane EUR pentru Frigoglass, asumând din nou un rol de reprezentare dublă. Colaborare cu două firme internaționale de avocați, în acest proiect
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...