![ZRP](/banners/zrvp_bigad03.gif)
Analiză Crosspoint: Evoluție încurajatoare a pieței de birouri flexibile în 2022
14 Februarie 2023
BizLawyerPeste 18.000 de mp au fost adăugați la stocul spațiilor de birouri flexibile
![]() |
În cel mai recent studiu de piață al Crosspoint Real Estate, “Romanian Flex Offices 2022”, compania imobiliară a realizat o analiză a parcursului segmentului spațiilor flexibile de birouri în perioada post-pandemică.
Trecerea la modul de lucru remote sau în regim hibrid a avut un efect pozitiv asupra segmentului de spații flexibile de birouri din România pe parcursul ultimilor doi ani. Văzute mai mult ca un trend de moment decât ca o alternativă convenabilă la mediile tradiționale de lucru, birourile flexibile au devenit o unealtă importantă și au atras noi clienți, din alte industrii exceptând IT-ul, care au început să fie interesate de coworking și birouri servisate. În plus, pe fondul conflictului dintre Rusia și Ucraina, o parte dintre companiile și freelancerii ucraineni au căutat să se relocheze în România, iar spațiile flexibile au fost o opțiune ideală în acest context. Astfel, ratele de ocupare ale birourilor flexibile au crescut, unele din locațiile consacrate din București înregistrând o rată de ocupare de 85-90% în 2022.

Potrivit analizei Crosspoint, 21 noi centre de coworking și birouri servisate au fost deschise în România în perioada post-pandemică. În plus, trei hub-uri de coworking din București, Brașov și Oradea au fost redeschise după ce în 2020 își încetaseră activitatea. În total, 18.129 mp au fost adăugați pieței de birouri flexibile în 2022, dintre care peste 11.000 în București.
Bucureștiul găzduiește cele mai multe birouri flexibile din țară, dar și cele mai mari, cu o medie de 1.260 mp, capitala fiind urmată de Cluj-Napoca și Iași, unde birourile au în medie 879 mp, respectiv 529 mp. Hub-urile de coworking au rămas cele mai răspândite, însă, în medie, acestea ocupă suprafețe mai mici decât birourile servisate – 470 mp pentru coworking versus 1.708 mp pentru un birou servisat.
“Deși tarifele practicate de operatori au rămas relativ neschimbate comparativ cu începutul anului 2020, creșterea rapidă a ratei inflației și atingerea unui nivel record pentru ultimii ani vor afecta piața de birouri flexibile. Probabil că în perioada următoare proprietarii de spații flexibile vor fi nevoiți să ajusteze tarifele pentru a se alinia noilor costuri din piață” precizează Ilinca Timofte, Head of Research, Crosspoint Real Estate.
Potrivit raportului ”2022 Coworking Trends Survey” efectuat de DeskMag, numărul centrelor care au înregistrat profit la nivel global a scăzut considerabil, operatorii de dimensiuni medii (cei care dețin 2-4 locații) fiind cel mai puțin afectați de schimbările negative din piață. În plus, Savills EME Investor Sentiment Survey Autumn 2022 arată că doar 29% dintre investitori și-ar crește în următoarele 12 luni expunerea față de spațiile flexibile de lucru.
Deși stocul existent de birouri flexibile rămâne sub nivelul pre-pandemic, atât la nivel național cât și în București, segmentul are o capacitate crescută de redresare, datorată creșterii cererii pentru astfel de spații. Ultimii doi ani au scos în evidență avantajele și dezavantajele pieței de birouri flexibile, care, deși poate fi o alternativă extrem de utilă la birourile tradiționale, este foarte sensibilă la schimbări. Cu toate acestea, și în 2023 birourile flexibile rămân o afacere profitabilă pentru operatorii cu experiență. Doar în București se așteptată deschiderea a patru noi locații de dimensiuni medii si mari, de la 1.000 mp la 4.000 mp.
Dacă operatorii nou-veniți explorează acum zone noi, cei cu experiență, care au rezistat în condițiile actuale de piață, se extind pe piețele regionale și, cu scopul de a încuraja colaborarea și de a crea comunități, oferă gratuit spațiile de birouri. Astfel, mediile inovative înlocuiesc biroul tradițional cu tabere de coworking în inima naturii, în timp ce companiile mari aleg coworking-ul pentru angajații sau colaboratorii care lucrează remote.
Despre Crosspoint Real Estate
Fondată în 2005, Crosspoint Real Estate oferă atât servicii de tranzacționare și consultanță pentru domeniul imobiliar, cât și solutii financiare necesare marilor investitori, pentru toate tipurile de proprietăți: birouri, retail, industrial, terenuri, hoteluri și rezidențial. Crosspoint Real Estate este asociatul internațional Savills în România, una dintre cele mai mari companii de real estate la nivel mondial, fondată în 1855 – cu venituri de peste 2,15 mld GBP generate în 2021.

Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 5684 / 18454 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
![](/banners/musatad01.gif)
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Wolf Theiss a asistat fondatorii Embryos Fertility Clinic cu privire la vânzarea pachetului majoritar de părţi sociale către Integral Capital Group, alături de care a stat RTPR | Ce avocați au fost în cele două echipe
Practica de protecție a datelor este o componentă strategică a firmei Wolf Theiss, existând o cerere crescătoare în acest domeniu. Viitorul acestei arii este unul promițător, având în vedere majorarea volumului de date prelucrate și evoluțiile tehnologice rapide, spun avocații | Flavius Florea - Counsel: „Un aspect cheie este legat de avansul tehnologic, cum ar fi utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale și provocările aferente respectării principiilor GDPR”
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Cei mai buni avocaţi în domeniul mărcilor, remarcați de WTR 1000, ediția 2025 | Baciu Partners, Răzvan Dincă & Asociaţii și Ratza & Ratza sunt lideri pe segmentele analizate, o bună expunere pentru TZA, Mușat, Schoenherr, ZRVP și NNDKP. Cum arată elita profesioniștilor din domeniu și ce spun clienții despre aceștia
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Promovări la Voicu & Asociații | Roxana Neguțu devine Senior Partner, noi poziții ocupate în cadrul Firmei
Filip & Company asistă eMAG şi HeyBlu în achiziția a 100% din acțiunile Orange Money IFN SA. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Academia Română, reprezentată de Popescu & Asociații, obține o victorie semnificativă într-un proiect complex de retrocedare | Echipa coordonată de Octavian POPESCU (Managing Partner), Andreea MIHALACHE (Partner) și Ana Maria BULEA-CIURARU (Associate) stabilește un precedent important în protejarea bunurilor de importanță națională
O nouă echipă de coordonare la Filip & Company | Cristina Filip și Alexandru Bîrsan, co-Managing Partners, au un mandat de 4 ani. Mai mulți parteneri devin manageri sau co-manageri ai departamentelor firmei
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Intervenția instanței în arbitraj (Powered by ZRVP)
Mușat & Asociații promovează șapte avocați în ariile fuziuni și achiziții, litigii și arbitraj, drept bancar și financiar, piețe de capital și achiziții publice
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...