ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Alegerile prezidenţiale din România pot creşte volatilitatea leului pe termen scurt; impactul pe termen lung va fi minim (analiză)

30 Septembrie 2024   |   AGERPRES

Pe de altă parte, dacă rezultatele alegerilor din SUA nu vor fi contestate, analiştii prognozează că perechea EUR/USD va fluctua între 1,07 şi 1,12 până la sfârşitul anului.

 
 
Alegerile prezidenţiale din România pot creşte volatilitatea leului pe termen scurt, însă impactul pe termen lung va fi unul minim, arată o analiză realizată de unul dintre principalii furnizori globali de servicii de schimb valutar şi plăţi internaţionale.

Astfel, cursul EUR/RON are potenţial de creştere pe termen scurt, până la nivelul de 5,00 lei pentru un euro, dar nu se preconizează o creştere susţinută a euro anul viitor.

"În ultimele luni ale acestui an, dar şi în 2025, procesul de normalizare a politicii monetare în Uniunea Europeană şi în Statele Unite va constitui forţa motrice a pieţelor valutare şi a întregului sistem financiar. Măsurile adoptate de băncile centrale vor avea un impact semnificativ asupra sentimentului pieţei şi strategiilor de investiţii la nivel global. Alegerile prezidenţiale din SUA şi România vor avea efecte minime asupra pieţei valutare pe termen lung. În schimb, alţi factori impredictibili, precum evoluţia economică a Chinei, lichiditatea scăzută pe diverse segmente ale pieţei şi instabilitatea geopolitică din Orientul Mijlociu, au potenţialul de a influenţa dinamica pieţelor valutare", se arată în analiza fintech-ului iBanFirst .


Potrivit analiştilor, cursul USD/RON nu va avea scăderi semnificative, având în vedere puterea dolarului. Dacă rata se va apropia de pragul de 4,44, aceasta ar însemna o revenire tehnică, similară cu cea care a avut loc în urmă cu o lună. Acest lucru va determina investitorii să cumpere din nou dolari în aşteptarea unei creşteri.

"Cursul EUR/RON are potenţial de creştere pe termen scurt, până la nivelul de 5,00. Creşterea va fi generată în mare parte de randamentele în scădere ale obligaţiunilor, determinând investitorii să facă pariuri tactice pe euro în speranţa unor câştiguri pe termen scurt. Acest lucru explică, de asemenea, creşterea recentă a EUR/USD. Cu toate acestea, analiştii nu prevăd o creştere susţinută a euro anul viitor, inclusiv faţă de leu", precizează sursa citată.

Pe de altă parte, dacă rezultatele alegerilor din SUA nu vor fi contestate, analiştii prognozează că perechea EUR/USD va fluctua între 1,07 şi 1,12 până la sfârşitul anului. Doi factori structurali cheie vor influenţa cursul EUR/USD în aceste luni şi anul viitor: performanţa economică solidă a SUA şi rezultatele superioare ale pieţei bursiere din SUA.

Estimările indică un avans al economiei americane de 3% şi, având în vedere reducerea agresivă a ratelor de către Rezerva Federală, se aşteaptă ca economia SUA să depăşească Europa în următorii ani. Acest lucru ar putea atrage investitori care caută randamente mai mari, susţinând creşterea dolarului.

Înfiinţat în anul 2016, fintech-ul iBanFirst furnizează companiilor de comerţ servicii de plăţi transfrontaliere, schimb valutar şi management al riscului, combinând capacităţile unei platforme de ultimă generaţie cu expertiza specialiştilor în domeniul forex.

Cu peste 350 de angajaţi în 10 ţări europene şi un volum de tranzacţii de circa 1,4 miliarde de euro lunar, iBanFirst este listată de Financial Times ca una dintre companiile cu cea mai rapidă creştere din Europa.

Fintech-ul este susţinut financiar de banca franceză de investiţii Bpifrance, de liderii europeni în investiţii de capital de risc Elaia şi Xavier Niel, precum şi de fondul de investiţii american Marlin Equity Partners. Ca instituţie de plată reglementată de Banca Naţională a Belgiei, iBanFirst are autorizaţia de a opera pe întreg teritoriul Uniunii Europene.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 738 / 18380
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bulboacă & Asociații a sprijinit obținerea unei finanțări de capital de lucru în valoare de 20 de milioane EUR pentru Frigoglass, asumând din nou un rol de reprezentare dublă. Colaborare cu două firme internaționale de avocați, în acest proiect
Trei firme de avocați din România, evidențiate pentru activitatea în domeniul Competition ̸ Antitrust | NNDKP, CMS și D&B David și Baias au intrat în topul global al firmelor cu cea mai bună practică de concurență. Cine sunt avocații evidențiați de GCR 100 – 2025 și care au fost proiectele care au adus recunoaștere echipelor locale
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Abuzul de Drept în arbitraj (Powered by ZRVP)
Cum a evoluat anul trecut Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement, butic de litigii evidențiat de ghidurile juridice internaționale, și care au fost proiectele care au antrenat un număr considerabil de analize juridice | Ioana Gelepu, fondator: ”Sunt mulțumită că am reușit să mă implic în toate detaliile proiectelor pe care le gestionăm, suficient de variate cât să satisfacă setea mea neobosita de nou”
Meet the Professionals | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director - Bergenbier SA, avocat ”antrenat” în multinaționale și cu o bogată experiență dobândită în gestionarea unor tranzacții de referință pe piața locală: ”Oamenii pe care i-am întâlnit au făcut diferența și au contribuit la dezvoltarea și la evoluția mea, atât colegi din business, din interiorul echipelor din care am făcut parte, cât și liderii care mi-au servit drept model”
Cum poți dezvolta o carieră internațională cu programul Erasmus+ | Povestea lui Constantin Roșca, absolvent de Drept plecat din Fălticeni, care a ales să studieze la Universitatea din Istanbul. El este azi masterand în Drept Internațional Public în cadrul Universității Koç, cea mai prestigioasă din Turcia și stagiar în cadrul biroului Esenyel ̸ Partners, unul din cele mai cunoscute birouri internaționale de avocatură și consultanță juridică din țara desfășurată pe două continente
CMS Emerging Europe M&A 2024 ̸ 25 | Piața de M&A din Europa emergentă se redresează, ajungând la cele mai ridicate niveluri din 2018 până în prezent. Horea Popescu, Partener CMS România: „Optimismul pare să devină marca anului 2025”
Filip & Company devine prima firmă de avocatură independentă din CEE care adoptă Harvey, platformă de IA generativă de ultimă generație care s-a remarcat prin precizie, securitate și versatilitate | Cristina Filip (managing partner): ”Este un pas transformator care îmbunătățește, mai degrabă decât înlocuiește, experiența și contribuția umană”
Țuca Zbârcea & Asociații promovează un nou Partener Equity în structura de conducere a firmei. Șerban Pâslaru se alătură celor 8 fondatori ai firmei de avocatură | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Este un semnal pe care vrem să-l transmitem generațiilor viitoare de avocați, un semn de deschidere către partenerii care doresc să aibă un rol mai pronunțat în treburile firmei”
Promovare la RTPR: Bogdan Cordoș, expertul în energie care s-a alăturat firmei imediat după absolvirea facultății, face un pas înainte în carieră și devine partener | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Suntem mândri de echipa noastră care numără unii dintre cei mai talentați și experimentați avocați din România”
Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
România căștigă arbitrajul ICSID cerut de 15 grupuri de investitori și 28 de persoane fizice din 7 țări, care cereau compensații de 256 mil. € pentru tratamentul aplicat de autorități | Tribunalul arbitral a decis că țara noastră nu a încălcat niciuna din garanțiile acordate investitorilor, iar reclamanții îi vor plăti jumătate din costurile de arbitraj suportate în acest dosar
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...