ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Proiectele Universităţilor din Arad,Piteşti şi Iaşi,câştigătoare ale concursului“Idei de Viitor pentru tinerele generaţii”, organizat de ISF

29 Aprilie 2021   |   Agerpres

Comisia care a desemnat proiectele câştigătoare a fost formată din Cătălin Câmpeanu, director adjunct ISF, Alexandru Ciuncan, director executiv UNSAR, membru al Consiliului Director al ISF, Mihnea Bărbulescu, director executiv Erste Asset Management şi Eduard Simionescu, director Greco România, membru în Consiliul Director UNSICAR.

 
 
Proiectele echipelor Universităţii Aurel Vlaicu din Arad, Universităţii din Piteşti şi Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi au fost desemnate câştigătoare ale concursului de promovare a educaţiei financiare de către studenţi "Idei de Viitor", organizat de Institutul de Studii Financiare.
 
Conform unui comunicat remis, joi, AGERPRES, la concurs s-au înscris 25 echipe din 12 centre universitare. Cele trei proiecte câştigătoare au fost:
"Economisirea şi investirea pe piaţa de capital", proiect elaborat de echipa Universităţii Aurel Vlaicu din Arad, "Pentru că vrei să ştii totul despre bani: azi economiseşti, mâine investeşti!", proiect elaborat de echipa Universităţii din Piteşti şi "Gestiunea bugetului personal", proiect elaborat de echipa Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi.
 
"Avem conferinţa de premiere a câştigătorilor proiectului 'Idei de Viitor', însă să nu ne gândim că se încheie proiectul. De fapt, noi ne-am propus să identificăm din zona tinerelor generaţii, din zona studenţilor, modalităţi de promovare a educaţiei financiare, pentru că într-un fel gândeşte un adult, care de exemplu e profesionist în zona serviciilor financiare, şi altfel gândeşte un student, economist, finanţist sau de la specializări complementare. Am fost curioşi să vedem lucrul acesta şi am văzut: Suntem entuziasmaţi de ideile cu care au venit! Mulţumesc foarte mult partenerilor din mediul profesional, care au acceptat să intre în comisiile de jurizare. Deşi acordăm premiile, proiectul nu se încheie pentru că efectele de abia acum urmează să se producă. Încurajez toţi participanţii să distribuie ideile, indiferent că au fost selectate în primele trei sau nu, să le distribuie pe reţelele de socializare, în relaţia cu colegii, pentru că ei pot să devină ambasadori ai educaţiei financiare", a declarat Marian Siminică, directorul executiv al ISF.
 
Comisia care a desemnat proiectele câştigătoare a fost formată din Cătălin Câmpeanu, director adjunct ISF, Alexandru Ciuncan, director executiv UNSAR, membru al Consiliului Director al ISF, Mihnea Bărbulescu, director executiv Erste Asset Management şi Eduard Simionescu, director Greco România, membru în Consiliul Director UNSICAR.
 
Institutul de Studii Financiare (ISF) a organizat evenimentul "Idei de Viitor pentru tinerele generaţii", prin care şi-a propus să identifice şi să valorizeze cele mai bune instrumente de promovare a educaţiei financiare. În cadrul evenimentului, desfăşurat în mediul online, au fost prezentate cele trei proiecte câştigătoare ale concursului "Idei de Viitor", iar profesionişti din piaţa financiară nebancară şi din ISF, împreună cu profesori şi studenţi, au dezbătut subiecte importante pentru viitorul economiei româneşti.
 
"Consumatorii trebuie să înţeleagă pe deplin atât beneficiile, cât şi riscurile care vin la pachet cu o investiţie. Tocmai în acest scop, ISF şi Autoritatea de Supraveghere Financiară au construit împreună o paletă de cursuri de educaţie financiară care se adresează elevilor, studenţilor, dar şi publicului larg. Este esenţial ca tinerii şi copiii să înţeleagă noţiunile de bază, mecanismele şi principiile de funcţionare aferente pieţelor financiare, astfel încât să-şi formeze din timp o bază solidă pentru a putea trece la nivelul următor, atunci când va fi cazul. ISF îşi propune aşadar să devină un integrator al iniţiativelor de educaţie financiară din sectorul financiar nebancar. În ceea ce priveşte perspectiva, în anul 2021, ISF organizează câteva evenimente important de educaţie financiară, şi aş vrea să amintesc doar două: sesiunile tematice din cadrul sesiunilor de comunicare studenţeşti din cel puţin trei universităţi partenere şi organizarea de sesiuni şi de seminarii vocaţionale, SmartFIN ISF, în format fizic sau online. Evenimentele organizate împreună cu asociaţiile membre ISF vin în întâmpinarea nevoilor studenţilor în ceea ce priveşte nivelul de pregătire ca viitori angajaţi. În anul universitar 2020-2021 au fost organizate 30 de astfel de sesiuni în cadrul a 14 universităţi, la care au participat în jur de 2.000 de studenţi", a declarat Ovidiu Petru, vicepreşedinte ISF. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 81 / 146
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP aniversează 35 de ani de activitate | Firma fondată de Manuela și Ion Nestor demarează un proces strategic de remodelare a structurii sale de management: Adina Chilim-Dumitriu și Emil Bivolaru devin Parteneri Executivi, domeniile esențiale pentru buna funcționare a firmei vor fi gestionate prin intermediul unor Comitete ale Partenerilor
Studiul CMS European M&A 2025: Romania - locul 2 în CEE, cu o creștere de 80% | Horea Popescu (Managing Partner - CMS România): “Numărul de tranzacții în care CMS a oferit consultanță în regiune a crescut cu peste 30% față de 2023, fiind al doilea cel mai mare număr de tranzacții înregistrat din 2014 și până acum”. Rodica Manea (Partener): “În perspectivă, este important ca achizitorii să rămână agili și să păstreze un echilibru între încrederea într-o piață în continuă evoluție și provocările de reglementare”
LadyLawyer | La Popescu și Asociații, femeile avocat sunt apreciate și evaluate în raport de criterii reale de succes, meritul și performanța fiind singurele repere pentru avansarea în carieră. Adina Vlaicu, Partener: ”Nu m-am confruntat cu stereotipuri, întrucât în firma noastră nu găsești un avocat, ci o echipă înzestrată cu abilități profesionale remarcabile și concentrată pe rezultate, care valorizează relațiile de încredere și respect reciproc”
LadyLawyer | Doamnele avocat dau forță echipei Mitel & Asociații, firmă în care competența, capacitatea de gândire creativă, abilitățile analitice și atenția la detalii clădesc cariere solide. De vorbă cu avocatele firmei despre avocatura de business devenită un mediu accesibil avocaților care vor să facă performanță, indiferent de gen
Gruia Dufaut & Asociații obține în apel anularea deciziei de dizolvare pentru Asociația Salvați Bucureștiul, cerută de dezvoltatorul One Properties
LadyLawyer | Profesia de avocat ar avea mult de suferit fără empatia și emoția tipic feminine. Ana Popa, Managing Associate al Țucă Zbârcea & Asociații: ”Sfătuiesc pe oricine, care nu a lucrat cu o femeie avocat până acum, să o facă și va observa că avem abordări inovatoare, suntem foarte flexibile, avem o capacitate unică de multitasking și adaptabilitate. În plus, venim întotdeauna cu o perspectivă diferită asupra lucrurilor și aducem un plus de creativitate”
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Promovări la Popovici Nițu Stoica & Asociații. Noi Avocați Colaboratori Coordonatori și Seniori în cadrul echipei
LadyLawyer | De vorbă cu Anca Buta Mușat (Partener Mușat & Asociații), avocat care a studiat Dreptul în patru sisteme diferite și s-a dezvoltat ”într-o echipă fantastică”: ”În firmele mari, de referință, cum este Mușat & Asociații, nu mai există diferențe între femei și bărbați din punct de vedere profesional. Diferențele se văd de la un profesionist la altul în modul de abordare a problemelor, soluțiile găsite, abilitățile de leadership și de coordonare a echipelor și în multe alte detalii care nu țin de gen”
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv | Consultanță
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Invocarea excepției de necompetență a instanței în contextul existenței unei clauze compromisorii (Powered by ZRVP)
Cum lucrează echipa NNDKP, descrisă de ghidurile juridice internaționale drept ”prima opțiune pentru aspecte de concurență și ajutor de stat cu un grad ridicat de complexitate”, în astfel de proiecte și care sunt dificultățile cu care se confruntă clienții | Anca Diaconu, Partener NNDKP: ”Deși există multiple programe destinate susținerii investițiilor, criteriile de eligibilitate și condițiile specifice sunt, adesea, ambigue, iar interpretarea acestora nu este întotdeauna unitară”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...