
Reper de jurisprudență | Echipa de Litigii specializată în cauze privind procedurile de insolvență de la Wolf Theiss obține o soluție favorabilă la CAB într-un dosar cu o miză de 4,5 mil. €. Ce avocați au fost implicați
13 Noiembrie 2023
BizLawyerEchipa de Litigii specializată în domeniul insolvenței din cadrul Wolf Theiss obține o soluție favorabilă definitivă la Curtea de Apel București prin care s-a respins o acțiune în anulare a unor acte presupus frauduloase încheiate în perioada suspectă, cu o valoare de peste 4,5 milioane euro
![]() |
Ligia Popescu (Partener), Andreea Zvâc (Counsel) si Gabriela Pătrăscan (Senior Associate) - Wolf Theiss |
Echipa de Litigii specializată în cauze privind procedurile de insolvență a obținut o nouă victorie judiciară într-un litigiu ce avea ca obiect o cerere de anulare a unor acte presupus frauduloase încheiate de societatea în insolvență în perioada suspectă, în conformitate cu art. 117 și următoarele din Legea Insolvenței nr. 85/2014.
Anularea actelor despre care s-a susținut că ar putea fi considerate frauduloase conform criteriilor legale avea drept consecință achitarea a peste 4,5 milioane euro către debitoare, în situația în care actele ar fi fost anulate.
Deși inițial, prin soluția Tribunalului București actele contestate fuseseră anulate ca frauduloase, prin soluția recent pronunțată de Curtea de Apel București a fost schimbată hotărârea primei instanțe și respinsă în totalitate acțiunea de anulare. Litigiul a prezentat o complexitate și importanță deosebite, atât din perspectiva riscului financiar crescut, dar și prin raportare la aspectele de drept și practice puse în discuție în cauză.
Anularea actelor despre care s-a susținut că ar putea fi considerate frauduloase conform criteriilor legale avea drept consecință achitarea a peste 4,5 milioane euro către debitoare, în situația în care actele ar fi fost anulate.
Deși inițial, prin soluția Tribunalului București actele contestate fuseseră anulate ca frauduloase, prin soluția recent pronunțată de Curtea de Apel București a fost schimbată hotărârea primei instanțe și respinsă în totalitate acțiunea de anulare. Litigiul a prezentat o complexitate și importanță deosebite, atât din perspectiva riscului financiar crescut, dar și prin raportare la aspectele de drept și practice puse în discuție în cauză.
Având în vedere că societatea debitoare acționa în domeniul energiei, a fost necesar un efort susținut pentru a prezenta instanței toate aspectele relevante privind tranzacțiile dintre părți, semnificația acestora pe piața relevantă dar și raportul dintre presupusele pierderi ale societății în insolvență și potențialele pierderi evitate de ambele părți, prin semnarea actelor contestate.
Soluția va reprezenta un reper de jurisprudență cu privire la analiza care trebuie efectuată pentru a determina caracterul fraudulos al actelor încheiate de societatea în insolvență în perioada suspectă.
De menționat este și faptul că, anterior soluționării cauzei de către Curtea de Apel București, avocații din cadrul Wolf Theiss au obținut suspendarea provizorie a efectelor hotărârii Tribunalului București până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare, reușind astfel protejarea clientului prin prevenirea achitării de către acesta a oricăror sume către societatea debitoare în cadrul unei executări provizorii. Această soluție a fost deosebit de importantă pentru client în contextul în care sumele care ar fi fost achitate în cadrul suspendării provizorii ar fi fost dificil de restituit de o societate în insolvență, care nu deținea bunuri în proprietate și nu desfășura activitate.
Soluția favorabilă definitivă obținută în fața instanței din calea de atac se datorează și întregii strategii stabilită în cadrul acțiunii în anulare de către echipa care a gestionat proiectul, strategie care este fundamentată pe vasta experiență deținută în astfel de cauze și capacitatea de a reacționa în timpul necesar pentru a proteja interesele clientului independent de strategia părții adverse.
Echipa de avocați din cadrul Wolf Theiss implicată în gestionarea proiectului a fost formată din Ligia Popescu (Partener), Andreea Zvâc (Counsel) și Gabriela Pătrășcan (Senior Associate).
Practica de Litigii a Wolf Theiss are o vastă experiență în diverse domenii precum drept civil, dreptul insolvenței, arbitraje naționale și internaționale.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 349 / 1916 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for a Senior Associate
Cum se modelează o carieră în Drept cu programul Erasmus | Povestea Raisei Manolescu, studentă în ultimul an la Iași, dar și o comparație între două sisteme: ”Dacă la noi accentul este pe memorarea multor informații, la universitatea din Coimbra accentul cădea pe un dialog autentic între student și profesor, pe spiritul critic, pe utilizarea unor concepte juridice în situații practice. Am simțit că atitudinea non-formală a profesorilor de la seminare a dus la crearea unui mediu academic mai dinamic”
Filip & Company asistă Adrem în vânzarea a 20% din acțiuni către ROCA Investments. Monica Stătescu (partener): ”Această tranzacție este un exemplu de colaborare strategică între antreprenori români”
Kinstellar și-a relocat birourile în Globalworth Tower, pe fondul extinderii echipei. Cushman & Wakefield Echinox a asistat firma de avocați în acest proiect și în vânzarea fostului sediu din centrul Capitalei
Chambers Global 2025 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company și Schoenherr sunt în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (7), CMS (5) și Clifford Chance Badea (5)
Cum văd coordonatorii departamentelor juridice din companiile mari industriile în care activează și provocările anului 2025 | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director Bergenbier SA: ”Echipele noastre colaborează strâns pentru a preveni riscurile ce vin cu toate schimbările legislative. Vom continua acțiunile de conformare la modificările legislative și pe cele de prevenție. Menținem focusul pe strategia de sustenabilitate și continuăm să investim în dezvoltarea echipei”
Înalta Curte de Casație a decis în premieră restituirea TVA aferentă taxei clawback | Victoria obținută de avocații Băncilă, Diaconu și Asociații împreună cu EY România pentru un jucător de top din industria farmaceutică va avea implicații pentru toată industria farmaceutică
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Practica de protecție a datelor este o componentă strategică a firmei Wolf Theiss, existând o cerere crescătoare în acest domeniu. Viitorul acestei arii este unul promițător, având în vedere majorarea volumului de date prelucrate și evoluțiile tehnologice rapide, spun avocații | Flavius Florea - Counsel: „Un aspect cheie este legat de avansul tehnologic, cum ar fi utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale și provocările aferente respectării principiilor GDPR”
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...